Eleganța nu e un concept relativ, în orice spațiu spiritual s-ar manifesta. Indiferent de nivelul de educație, toți suntem capabili sã detectãm calitatea de a fi elegant, acele însușiri distinctive care ne umplu sufletul instantaneu de o tandrețe inexplicabilã și ne obligã sã admirãm sincer și, mai ales, sã respectãm. Fie în opere de artã, strategii manageriale, înfãțișare, atitudine, limbaj, organizarea jocului în teren, tehnici de seducție, t o a t e pot fi reperate de la prima ochire.

De multe ori am confundat dorința fireascã de a fi în preajma cuiva elegant cu ipocrizia sau oportunismul. Dar grația dupã care tânjim e instinctualã. Deși aparent bunul gust poate fi învãțat, el e o însușire înnãscutã, chiar dacã o exersãm limitat, constrânși de contextul în care alegem sã trãim. Cel mai important lucru în evoluția ființelor care au forța de a trãi la nivelul de rafinament pe care-l viseazã este…autoevaluarea. Dacã ai o imagine clarã despre tine, cel mai probabil ea va fi perceputã dupã dorința ta. Dar…

Eleganța masculinã ține tot atât de mult de simplitate și organizare ca și cea femininã. Obiectele și ideile la care te raportezi permanent sunt indicii clare despre înãlțimea educației tale estetice, despre dragostea și atenția cu care ai fost ajutat sã îți gãsești rostul în cea mai atentã la imagine dintre lumile posibile. Eleganța ta poate fi cultivatã în croiala hainelor, comportament sau muncã (orice produs prezentat lumii e cultural, e un semn despre capacitatea ta de a te integra în mersul lumii și de a-i fi util). Și dacã norocul de a o putea exprima așa cum/cât o simțim ne e oferit fiecãruia, cel de a fi observați și înțeleși, într-un sens cât mai apropiat de ceea ce am dorit sã exprimãm, nu-l are oricine. Iar românii nu preau au un stil recognoscibil ca marcã oriunde în lume. Istoria masculinitãții românești încape în câteva anecdote… firave…

Și așa ajungem la trofeele mele masculine. Glumesc. Nu mã pot lãuda prea tare la capitolul ãsta. Pot descrie câțiva oameni incredibili cu care am reușit sã comunic eficient în diferite realitãți fizice sau spirituale, aș putea chiar sã adaug niște chiote de admirație despre parfumul de virilitate și subtilitate intelectualã amestecat în farmecul lor irezistibil. Sau aș putea sã ironizez imposibilitatea altora de a-și depãși prospețimea obrazului proaspãt ras, impregnat doar cu promisiunile unui after-shave genial. Poate mai folositor ar fi sã descriu ce anume din atitudinile vestimentare sau civice mã îmbie pe mine la dragoste. Dar sunt o biatã femeie care știe cã eleganța e o armã, cã imaginea ei mentalã ne subjugã și nu i ne putem sustrage oricât am vrea. Eleganța cu calitãți picturale mã excitã, de cea teatralã(ca atitudine) sunt dependentã, iar pe cea regizoralã o caut în stilul neostentativ al celui dupã care tânjesc…când tânjește sufletul meu.
EL… e un ”arici strâmb” care miroase bine, discret, nu foarte vorbãreț dar surprinzãtor în rarele lui reflexe culturale (observațiile pe care le face), autoironic pe cât se poate, care înțelege cã eu pot fi ”cel mai adevãrat” prieten al lui. Ah, ce bun e gustul lui…