poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3238 .



Mică antologie online a primelor reacții românesti la despărțirea de Soljenițîn
eseu [ ]
Statuia lui Soljenitin pe soclul lui Lenin

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Propi ]

2008-08-29  |     | 



La un extemporal neanunțat, cerând și creativitate, doamna profesoară Coca Dospinoiu a avut surpriza să i se atragă atenția de către șeful de catedră că ierarhia notelor e cu totul alta decât cea din catalog.
Calitatea ecourilor din presa online la cernitul sfârșit de epocă Soljenițin ne obligă să medităm și noi la rolul mediatizării, al promoterilor (foști critici) și al găștilor în precizarea artificială a topurilor, a burselor și a unor cote ale publiciștilor, care favorizează adesea enervante inversiuni ale valorilor. Mulți premianți au dat foaia goală! Au preferat a nu se exprima. Alții au scris fără inspirație, nici documentare, lăsând impresia că de fapt nu l-au citit pe Soljenițîn, l-au pus în raft lasându-l pentru mai tîrziu. Dar să fim optimiști: se primesc lucrări și în continuare! În schimb, nume neconsacrate, neprezente în focarul atenției publice, s-au dovedit capabile de documentare și stil, de citire adâncă a textelor.

Nu însă acesta, a da note, a fost scopul trudei noastre – la starea de extemporal neanunțat ne-am gândit după – ci a permite, prin excerpte, cititorului în criză de timp, tratat aici ca un dictator căruia i se prezintă analize-sinteze de către oamenii de informații, să-și facă o idee, o imagine de ansamblu, asupra capacității României Culturale de a acoperi un asemenea reper istoric și omenesc ca despărțirea de cel mai mare dintre contemporani.
Concluzia, chiar dacă n-au putut fi antalogate și nici măcar găsite toate reacțiile, e limpede: chiar dacă nu am isprăvit și occidentalizat încă Biblioteca Națională, noi românii mai contăm intelectualicește între Atlantic și Ural.
Am grupat mai jos linkuri spre contribuțiile, de până azi 29 august 2008, anume cele mai valoroase întru Luminarea Poporului asupra inițiativei civice Statuia lui Soljenitin pe soclul lui Lenin:

http://www.petitieonline.ro/petitie/statuia_lui_soljenitin_pe_soclul_lui_lenin-p33461045.html

Am redus redundanța la nivelul grupajului și ne-am străduit a rezuma articolele prin extracte cât mai nedeformante asupra contextului și cât mai instructive.
Ordinea reflectă cumva un spectru al radicalității implicării în istorie și în scris, de la temperamentalul Paul Goma la flegmaticul, clasicul, Andrei Pleșu.


Paul Goma in Arges, august 2008
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=170&Itemid=104

Ca basarabean, cu un tată care cunoscuse și el Siberia, ca român (basarabean) refugiat în România, realitățile universului carceral de tip rusesc, îmi erau cunoscute – din povestitele tatei, ale colegilor noștri, mai ales după ce fuseserăm capturați de niște ciobani din satul Buia, județul Târnava Mare, și internați în Lagărul de Repatriere de la Sighișoara; din ceea ce am trăit eu însumi, ca adolescent, la Securitatea de la Sibiu, în 1952, apoi din celelalte ,,întâlniri” cu Organul.
Repet: Soljenițîn nu mă inițiase în materie de Gulag, nu maestru mi-a fost – ci far, în departare: de acolo, din Rusia lui, clipind, mă asigură (și pe mine) că merg drept, că merg bine, tot așa să o țin, chiar dacă așa-ul presupunea o sumedenie de pierderi, dintre care cele mai dureroase: a prietenilor.

Să odihnească în pace Alexandr Issaievici. A făcut neomenește mai mult decât oricare om, pentru oameni.

Andrei Vartic în Vocea Basarabiei, 6 august 2008
http://www.voceabasarabiei.com/dir/sb/html/rugandu-ne-pentru-sufletul-lui.html

Alexandr Soljenițin a fost spiritul înalt și luminos al acestei lumi, devastată de războaie necruțătoare, tehnologii apocaliptice și degradări morale. Nu a tăcut mai ales după căderea comunismului în URSS, deși a fost aproape lipsit de dreptul de a-și expune opiniile în ziare și pe le televiziuni (inclusiv la cele din așa zisa lume liberă). Puternicii vremii a avut grijă ca anume Soljenițin să nu le vorbească oamenilor despre ce se întâmplă în Rusia și în lume după 1991, despre degradarea ființei umane ca urmare a intoxicării ei cu cel mai atroce pragmatism din toată istoria. El a murit în noaptea de 3 spre 4 iulie, la 89 de ani. Aștepta resemnat moartea. Zicea că este mai bine să moară decât „să înfrunte și la bătrânețe comisarii deșelați ai corectitudinilor politice” care se fac a nu vedea și crimele bolșevicilor, și pe ale celor care devastează Rusia după scoaterea comuniștilor de la putere. Înainte de moarte a dat un interviu pentru un ziar german. În final jurnalistul i-a urat viață lungă. Soljenițin a răspuns: „Ne nado!” („Nu trebuie!”).

Anume el, și nu vreun scriitor din Europa Apuseană sau SUA, a arătat în anii din urmă și impasul tragic al omului apusean, bântuit și de ideea dominării întregii lumi, și de cea a demontării fundamentului moral și religios pe care stă. Așa se face că în opinia lui Soljenițin adevăratele lui cărți, la care a muncit mulți ani, absolut cu toată seriozitatea, sunt „Roata roșie” și „Două sute de ani împreună”, pentru care - aceasta e fățărnicia democrației - a fost acuzat și de șovinism, și antisemitism.

Și să nu uităm, rugându-ne pentru Alexandr Soljenițin, că la Mana, lângă Orhei, în Basarabia noastră, s-a născut Paul Goma, scriitorul român considerat Soljenițin al României.

Răzvan Ionescu în Gazeta de Transilvania, Brașov, 9 august 2008
Cară-te de aici, Soljenițîn!
http://gtbv.ro/?page=articol&id=11638&cat=10&numar=256

Cei 25.000 de oameni care l-au ascultat la Universitatea Harvard vreme de un ceas, rămînînd neînduplecați în ploaia de vară, se așteptau, desigur, ca de obicei, la un discurs anticomunist. Numai că autorul „Arhipelagului Gulag”(Gulag fiind prescurtarea lui Glavnoe Upravlenie Lagherei – „Direcția Principală a Lagărelor“), le-a vorbit despre cu totul altceva: despre neglijarea reperelor morale autentice din politica și societatea occidentală, despre derapajul noțiunii de libertate către libertinaj și dezlănțuirea patimilor, despre estomparea conștiinței răspunderii omului în fața lui Dumnezeu și a societății, despre “Drepturile omului” ridicate pe un piedestal atît de înalt încît distrug drepturile societății și chiar societatea însăși, despre lașitatea politicienilor și a intelectualilor, despre presa care își închipuie că totul îi este permis, despre dictatura modei politice și a ideilor la modă în detrimentul adevăratei libertăți de opinie, fapt ce conduce la o surprinzătoare uniformitate de opinii! „Aici i-am enervat eu cel mai tare”- avea să recunoască oarecum ironic Soljenițîn, care a arătat auditoriului cum aceeași concepție despre lume izvorîtă din raționalismul umanist domnește și în Apusul capitalist ca și în Răsăritul comunist.

Printr-o scrisoare adresată Uniunii Scriitorilor, Mihail Alexandrovici Șolohov, autorul romanului „Pe Donul liniștit” și laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1965) cerea ca Soljenițîn „să nu mai fie lăsat să se mai apropie de vreo unealtă de scris”(atenție, nu de vreo tipografie, ci de vreo unealtă de scris)!

La vîrsta de 89 de ani, în noaptea de 3 spre 4 august a anului 2008, Aleksandr Soljenițîn „s-a cărat” în sfîrșit „de aici”, din lumea aceasta. Trupul său, ocrotit în rînduială de slujitori ai Bisericii, s-a lăsat coborît în pămîntul unei mănăstiri din țara pe care a iubit-o, dar sufletul lui, cu siguranță, s-a urcat pe înălțimi!

NOTÃ: În aceste condiții, lipsa de reacție a BOR cu prilejul mutării la cele veșnice a lui Aleksandr Soljenițîn nu poate decît să nedumerească. Odată în plus.

Răzvan Ionescu în Gazeta de Transilvania, Brașov,16 august 2008
Alegerea
http://gtbv.ro/?page=articol&id=11934&cat=10&numar=262

Mănăstirea Donskoi este locul pe care Aleksandr Soljenițîn și l-a ales singur pentru odihna de veci, iar patriarhul Aleksii al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii, a încuviințat deîndată solicitarea disidentului rus. Această alegere, vom vedea, nu a fost cîtuși de puțin una întîmplătoare, cu atît mai mult cu cît cimitirul „elitelor” rusești este cel al Mănăstirii Novodevicie, unde își dorm somnul de veci printre alții, Gogol, Vladimir Soloviov, Serghei Prokofiev, Scriabin, Șaliapin, Mihail Bulgakov, Stanislavski, Rostropovici sau... Boris Elțîn.

În cimitirul Mănăstirii Donskoi se află mormintele a trei personalități de al căror destin istoric Soljenițîn s-a simțit legat și dincolo de moarte: Anton Denikin, Ivan Șmeliov și ultimul patriarh al Rusiei imperiale, Tihon. Primul, Anton Denikin, general rus, a fost comandantul statului major al Armatei Rusiei Imperiale în timpul Primului Război Mondial, iar mai apoi comandantul Armatei albilor în confruntarea cu roșii bolșevici. Ulterior a ales exilul în Franța, apoi s-a mutat S.U.A., unde va muri în 1945. Rămășițele sale vor fi aduse înapoi în Rusia și îngropate în cimitirul Mănăstirii Donskoi la 3 octombrie 2005, împreună cu cele ale unui alt emigrant ce-și aflase sfîrșitul în Franța, filozoful ortodox Ivan Ilin. Cel de-al doilea personaj înmormîntat la Donskoi, Ivan Șmeliov, scriitor rus, s-a numărat printre cei ce au respins categoric Revoluția din Octombrie. Se va stabili în Crimeea la 1918, undeva va trece prin marea foamete a anilor 1921 și 1922, pe care avea să o descrie în cartea sa intitulată „Soarele morților”.

Nicolae Negru in Jurnalul de Chișinău, 8 august 2008
K 460 sau Soljenițîn despre reunificarea RM cu România
http://www.jurnal.md/article/8115/

E greu de spus dacă Soljenițîn descrie un om real sau un chip pe care îl credea tipic pentru moldoveni/români – „mic, negricios”, „spion român”. Totuși, de unde să știe Ivan Denisovici Șuhov, un simplu țăran rus, fost colhoznic, aflat de 8 ani într-un lagăr siberian, că „maghiarii în general nu-i suportă pe români”? Unde putea să audă el vorbă românească, decât în lagăr? Faptul că el pomenește limba română în compania limbii letone să fie întâmplător? Nu ne duce acest detaliu la gândul despre destinul comun al letonilor și românilor?

Hrușciov a fost „zguduit până la lacrimi” de „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Ca să poată apărea, povestirea a fost citită și de alți membri ai CC al PCUS. Pe nimeni nu l-a deranjat faptul că cititorii s-ar putea alege cu impresia că moldovenii și românii sunt una și aceeași.

Că Soljenițîn avea propriul punct de vedere asupra moldovenilor și RSSM, diferit de cel al istoriografiei sovietice și al CC al PCM, se va vedea și în cunoscutul său eseu, publicat în 1990, privind soarta de mai departe a URSS: „Как нам обустроить Россию” („Cum să reconstruim Rusia”). Cu un an și ceva înainte de prăbușirea URSS, Soljenițîn propunea rușilor să dea bilet de separare „cât mai rapidă”, „neapărat și irevocabil”, pentru „trei republici baltice, trei republici transcaucaziene, patru centralasiatice, dar și Moldaviei, dacă o trage mai mult spre România”.

Dinu Flămând - in Romania liberă, 5 august 2008
http://www.romanialibera.ro/a131144/soljenitin-teribila-forta-slaba.html

Invinsese cancerul, stia ca va invinge si sistemul ipocrit instalat in Rusia. De unde ii venea aceasta putere tanarului matematician aruncat undeva in stepa kazaca fiindca se indoise de geniul miliar al lui Stalin? Din acea incredere aproape mistica in forta cuvantului, care ii locuia pe sihastrii paradoxali, in tineretea civilizatiilor. Forta din cuvinte este ca teribila forta slaba din burta materiei: intensitatea ei sporeste o data cu energia particulelor aflate prin preajma.

In uluitoarea lui inadaptare, pana la urma, la nici o varianta a vietii contemporane, cat de fascinant este sa vezi ca Soljenitin si-a propus chiar sa afle Adevarul! Toata lumea i-a sugerat ca se epuizeaza degeaba incercand sa reconstituie, pe ore si pe minute, istoria loviturii de stat care a fost revolutia bolsevica. A impins aceasta Roata Rosie, ultimul sau mare ciclu romanesc, ca un ocnas la arhivele improbabile ale unei Atlantide siberice. Generatiile indiferente de astazi nu mai stiu ce trebuie sa faci cu adevarul. Pana in ultima clipa a muncit Soljenitin in locul unor istorici plecati de multa vreme la guleai!

Ion Vianu - in Romania liberă, 6 august 2008
http://www.romanialibera.ro/a131250/soljenitin.html

Faptul ca, spre sfarsitul detentiei, se imbolnaveste de cancer (este socotit incurabil), dar, in ciuda gravului prognostic, se vindeca fara nici o sechela poate fi considerat o minune. Un scriitor se naste. Un scriitor angajat, militant.

Cartea lui Soljenitin, ajunsa curand in Occident, creeaza o adevarata revolutie in constiinte. Compromiterea URSS este profunda. Fara exagerare, se poate spune ca aparitia "Arhipelagului Gulag" este un adevarat eveniment politic. A dat o lovitura decisiva propagandei sovietice.

Sunt ani rodnici, anii in care concepe o vasta opera in mai multe volume si cicluri, "Roata rosie", un amestec original de roman si de opera istorica despre revolutia rusa. Stilul avantat, precizia extraordinara a amanuntului, perspectiva morala fac din cartile care alcatuiesc "Roata rosie" o referinta indispensabila cand vine vorba de revolutia rusa.

Pentru Soljenitin mantuirea vine prin credinta, credinta pravoslavnica. In ea si-a pus nadejdea. Ideologia lui Soljenitin este asemanatoare cu cea a lui Dostoievski. El crede ca poporul rus are o misiune de indeplinit, nemijlocit legata de credinta lui religioasa.
In ce priveste "antisemitismul" lui Soljenitin, problema e foarte complexa. Unii sustin ca marele scriitor ar avea tendinte antisemite, altii nu confirma acest lucru. In orice caz, respinge calul de bataie al antisemitilor rusi, teoria "conspiratiei evreiesti", in declansarea revolutiilor din 1905 si 1918.
Este un psiholog mai putin fin decat Dostoievski, iar fata de Tolstoi apare mult mai conservator. In schimb, are un incomparabil simt al Istoriei. Generatiile viitoare il vor recunoaste pentru felul exemplar in care a reflectat revolutia si comunismul. si nu ar trebui sa uite ce spune un erou al sau: "Exigenta minima este onoarea: sa nu traiesti in minciuna. Dar valoarea suprema este sacrificiul".

Bedros Horasangian în Ziua, 9 august 2008
http://www.ziua.net/display.php?data=2008-08-09&id=241229&kword=Bedros+HORASANGIAN

Soljenitin poate fi pus langa Ronald Reagan si Papa Ioan Paul II-lea ca gropari ai comunismului.

"Ca bobul intre pietrele de moara", "Vitelul si stejarul" si "Rusia sub avalansa" - toate aparute la "Humanitas" - au ajuns sa se vanda in Romania la pret redus.

Stelian Tănase in Gazeta de Sud, 5 august 2008
http://www.gds.ro/Opinii/2008-08-05/Soljenitin

Se încheie o epocă, o lume care i-a avut în miezul ei pe Saharov, Papa Ioan Paul al II-lea și Soljenițin; din aceeași galerie fac parte și Walesa, și Havel, figurile extraordinare ale luptei pentru adevăr, luptă care a dus în cele din urmă la prăbușirea comunismului.

Publicarea în Occident a „Arhipelagului Gulag“ a produs un enorm scandal și scriitorul a fost expulzat din URSS - era primul cetățean al URSS după Troțki, la sfârșitul anilor ’20, care suferea un asemenea tratament.

Fără Soljenițin la început, apoi Saharov și ceilalți, e de neimaginat anul 1989 cu prăbușirea zidului de la Berlin și tot ce a însemnat asta.

Vladimir Tismăneanu în Cotidianul, 4 august 2008
http://www.cotidianul.ro/vladimir_tismaneanu__soljenitin_trebuie_sa_devina_o_pilda_si_pentru_intelectualii_romani-53972.html

Asemenea lui Primo Levi, care a scris despre supraviețuire la Auschwitz, Aleksandr Soljenițîn a fost vocea mărturisitoare pentru șansele supraviețuirii în infernul concentraționar comunist. În 1967, adresându-se conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS, Soljenițîn a formulat explicit datoria intelectualului de a trăi în adevăr.

Rămâne în urma sa o operă literară și istorică nepieritoare. Așa cum au scris, în repetate rânduri, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, exemplul moral și estetic, în sensul cel mai nobil al acestor cuvinte, al lui Aleksandr Soljenițîn trebuia să devină o pildă și pentru intelectualii români. Disidența română, atâta cât a fost, și-a găsit în Soljenițîn o vitală sursă de inspirație.

Costi Rogozanu în Cotidianul, 5 august 2008
http://cotidianul.ro/blestemul_soljenitin-54097.html

Problema antisemitismului este asociată de câțiva ani și cu imaginea lui Goma. Una dintre cauzele acestor etichetări, uneori pripite, vine și din esența incomodă a unor astfel de personalități. Acești oameni se orientau sau încă se orientează aproape instinctiv către subiectele tabu sau cel puțin incomode. Intră cu dorința lor de expresie liberă în cele mai sensibile teme fără să nuanțeze, fără să-și ia precauții. Nu fac o „paralelă“ între cele două personalități, Goma și Soljenițîn, dar cred că moartea acestuia din urmă ar trebui să ne facă să reflectăm ceva mai nuanțat asupra spiritului contestatar în general.

Vitalie Ciobanu în România liberă, 4 august 2008
http://www.romanialibera.ro/a131122/mostenirea-lui-soljenitin.html

Daca noi, studentii romani, eram chestionati de KGB pentru cartile de peste Prut pe care le citeam in mod clandestin – Eminescu (opera politica), Sadoveanu, Rebreanu, Marin Preda s.a. -, unii dintre colegii nostri rusofoni, oricat de straniu ni se parea atunci, erau supusi unor interogatorii pentru ca ii citeau pe Soljenitin, Zinoviev sau Bukovski. Noi traiam frustrarile identitatii noastre romanesti interzise, ei erau conectati la ideile subversive ale disidentilor sovietici. Cred ca si acest gen de decalaj explica, intre altele, incapacitatea moldovenilor de a asimila in profunzime democratia moderna, dupa 1989. Basarabenii au ramas la exaltarea miturilor nationale si nu au facut in suficienta masura pasul urmator, inspre europenitate, inspre descatusarea individului de comandamentele colectiviste, de aceea Moldova a recazut in plasa fostei nomenclaturi resapate.

Soljenitin insusi reprezinta un exemplu clasic al limitarii de care au suferit multi dintre fostii disidenti antisovietici. Intors din exil, fostul inamic al comunismului s-a lasat decorat de Putin, a imbratisat ideile panslavismului rus, cu accente antisemite – a se vedea lucrarea "Doua secole impreuna" - si a inceput sa predice "valorile" Rusiei pravoslavnice, opuse Occidentului, ale acelui Occident care l-a salvat de la pieire.

Horia Roman-Patapievici în Evenimentul zilei, 7 august 2008
http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/815514/SENATUL-EVZ-Un-drept-intre-popoare/

În termeni de teologie a istoriei, raportul dintre slăbiciunea vieții lui Soljenițân și puterea nemăsurată a imperiului pe care l-a distrus evocă în mod irezistibil atât lupta lui David cu Goliat, cât și cuvintele lui Hristos, „Puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“, pe care apostolul Pavel le-a prelungit prin două teoreme: una duhovnicească, „Când sunt slab, atunci sunt tare“, cealaltă teologică, „Dumnezeu și-a ales lucrurile slabe ale lumii ca să le distrugă pe cele tari“.

Istoricilor care jură pe fapte și cad în capcana cauzalității mecanice (triunghiul mecanic al forțelor) li se pot arăta faptele lui Soljenițân ca o ilustrare matematică a puterii spiritului asupra materiei.

Mărturia lui Tocqueville a fost profetică, pentru că ne-a înfățișat cum va arăta viitorul, dacă prezentul e lăsat liber. Mărturia lui Soljenițân a fost la fel de profetică, dar din motive inverse: el a arătat cum arată prezentul, dacă viitorul e obligat să fie într-un anumit fel.

Teodor Baconsky în Dilema Veche, 21 august 2008
Gigantul solitar
http://www.dilemaveche.ro/index.php?cmd=articol&nr=&id=8881

Doar Bernard Pivot l-a invitat pe platoul emisiunii Apostrophes. I-a trebuit puțin timp pentru a se lămuri că nu e dorit în Hexagon și s-a transferat în SUA, ca pustnic într-o cabană din pădurile Vermont-ului: păduri de foioase, asemănătoare cu mestecenii din marginea stepelor de acasă.

Noua societate rusească – marcată de plutocrația complexului militaro-industrial, de reinventarea politică a mesianismului ortodox și de polarizarea socială – și-a urmat dezvoltarea în zig-zag, fără a mai ține cont de injoncțiunile fostului disident. Presupun că indiferența tineretului amnezic îl va fi durut cel mai mult. Mai mult chiar decît lupta inegală cu un mecanism politico-financiar și mediatic stăpînit de figuri publice suficient de cinice pentru a-i îngîna ideile, fără a le pune cu adevărat în „practică“.

S-ar putea ca, peste 5 ani, corpul său să înlocuiască mumia lui Lenin din Piața Roșie. S-ar putea ca departamentele de literatură din întreaga lume să-i revalorizeze creația, momentan eclipsată. S-ar putea ca manualele de istorie recentă din țările fostului bloc sovietic să-i dedice un capitol plin de venerație. S-ar putea ca o mînă de tineri să-i consacre teze de doctorat menite să reconstituie formula rezistenței sale la presiunea utopiei totalitare. (...) Nimeni nu-l va mai citi pe Alexander Soljenițîn în samizdat. Dar altfel?

Andrei Pleșu în Dilema Veche, 7 august 2008
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=234&cmd=articol&id=8812

Soljenițîn a avut vocația de a fi, în mai toate etapele vieții sale, prost plasat. Și de a cîștiga tot ce se putea cîștiga de pe urma acestui amplasament oblic. A fost prost plasat cînd, în corespondența sa de pe front, unde slujea cu grad de căpitan, și-a îngăduit observații critice cu privire la Stalin. O sinceritate care l-a costat opt ani de temniță grea. În acești opt ani, s-a adunat materia Arhipelagului Gulag și a întregii sale conduite ulterioare. A fost prost plasat cînd, expulzat din Uniunea Sovietică, a debarcat într-un Occident care tocmai se străduia să refacă „unitatea stîngii“ și era incomodat de informația abundentă despre „industria penitenciară“ sovietică pe care o punea în circulație disidentul rus. În Franța, François Mitterrand și Georges Marchais tocmai semnaseră un program comun de guvernare.

Face parte din spiritul vremii să asimilezi rapid patriotismul cu cel mai vulgar naționalism și credința, cu bigotismul ignar.

***

Pentru cine și-ar fi dorit să-l conducă pe Soljenițin pe ultimul drum, la cimitirul Mănăstirii Donskoi, merită văzute pe site-ul Patriarhiei Ruse:

Poze de la Traurnaia Þeremonia:
http://www.patriarhia.ru/db/text/445466.html
54 minute video:
http://www.patriarhia.ru/db/text/445798.html

Cele mai citite la noi cărți ale lui Soljenițîn sunt amintite de blogul patruped:bun biped:rău sub un titlu șocant:
http://patrupedbun.net/soljenitin-reactionarul/


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!