poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunităţi Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1429 .



Intrebari si raspunsuri
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gheorghitza ]

2008-02-25  |     | 



Despre posibilitatile de desavarsire ale omului s-a scris mult si se va mai scrie. Si fiecare dintre noi ne intrebam la un moment dat : ce sunt eu? Ce se intampla in jurul meu ? De unde vin si incotro ma voi indrepta? Eu nu imi propun intr-o prima instanta sa raspund la astfel de intrebari – capcana, intrebari ce au obsedat minti mult mai luminate. Eu m-as multumi sa imi raspund la intrebarea: ce vreau?
Acum vreau sa imi continui studiile si sa ma familiarizez cu aceasta bogata lume a cunoasterii. De ce o dorinta de cunoastere? O dorinta de cunoastere este aferenta unor lecturi, care, dincolo de faptul ca te invata sa iti imaginezi si sa gandesti cat se poate de ingrijit, urmand un plan rational de cele mai multe ori, dincolo de acest plan imaginativ-rational, iti lasa odata cu sfarsitul lecturii intrebari pe care le percepi intr-o prima instanta ca uimiri.
Cum apare o uimire? Sa luam de pilda cazul ‘Conditiei umane’, a lui Malraux. Cartea prezinta o perioada zbuciumata din istoria Chinei, marcata de aparitia comunistului chinez si lupta lui ‘de clasa’ pentru a dobandi puterea. Planul acesta istoric este usor de asimilat pentru un cititor avizat. Mirarea cea mare apare odata cu actiunile unuia din personaje, care, comunist fiind, in acest razboi contra oranduirii potrivnice comunistilor, cauta o utilitate pe care sa o dea sinuciderii lui. Si o gaseste prin aceea ca incearca sa se arunce cu o bomba in fata masinii unui demnitar din vechea oranduire. Intrebarea care se naste dupa mirare e cu totul indreptatita : de ce acest om, contrar tuturor instinctelor de conservare care se manifesta mai abitir in situatii limita, nu se gandeste la propria viata deloc, ba mai mult decat atat, cauta parca doar sa ‘dea o utilitate’ sinuciderii sale, altfel gratuita. Si mai sunt exemple tot in acest roman, de pilda faptul ca un personaj ofera otrava pastrata pentru el unui coleg care suferea, pentru a-l scuti de suferinta. Acest roman sta sub semnul unui sistem de referinta intors in ce priveste viata si moartea, ce s-ar putea rezuma astfel: ‘o viata utila, o moarte amanata’.
O alta carte ce starneste o astfel de uimire este piesa de teatru ‘Regele moare’ a lui Eugen Ionescu. Dincolo de agonia unui om ajuns ‘la batranete’ si de uimirea sa ca, in pofida atator realizari din trecut, se vede acum inutil si disperat, pe parcursul delirului acestuia, se naste in sufletul meu, ca cititor, odata cu intuirea a Cine este acest Rege, un sentiment amestecat de uimire si teama. Iar din acest sentiment se naste o intrebare peste care nu voi mai putea trece niciodata cu indiferenta sau neatentie si nici nu voi avea curajul sa-i raspund transant: Regele Moare?
O alta carte importanta sub acest aspect este nuvela lui Tolstoi, ‘Moartea lui Ivan Ilici’. Dincolo de structura nuvelei, este vorba de un personaj cat se poate de normal, cu un statut bun in societate, care-si traieste viata in sanul familiei, intr-un firesc deplin. Si dintr-o data apare nefirescul, apare boala, soldata cu moartea lui Ivan Ilici intr-un timp relativ scurt. In ultimele zile ale vietii sale, Ivan Ilici urla continuu, fiind intr-o stare de nevroza asemanatoare nebuniei. O varianta mai comica a acesei situatii, daca o putem numi asa, e exprimata de un francez care, la varsta de 90 de ani, ajuns la zilele de pe urma, exprima calm: ‘nu credeam sa mi se intample tocmai mie’. Constienti fiind, dincolo de orice diletantism, ca fiecare dintre noi o sa ajungem in situatia lui Ivan Ilici si ca omul are o teama exasperanta de necunoscut, de incertitudine si facand o analogie, evident, cu pastrarea proportiilor, intre intuneric – ca necunoscut si moarte, ne intrebam, motivat intru totul, de ce nu ii cuprinde pe toti oamenii disperarea lui Ivan Ilici, ba mai mult, in ultimele zile fiinta lor este strafulgerata de un calm neomenesc si paradoxal.
Nu intamplator am staruit mai mult asupra exemplelor ce provoaca in mintea noastra rasturnari, nedumeriri, temeri, semne sau haos. Dupa o reflectare asupra acestora, asemenea unui resort entelehial si in conformitate cu intrebarea aparent simpla: ce vreau ? o sa incerc sa-mi raspund la aceasta intrebare cu o alta : cine sunt? Si foarte firesc, ma voi indrepta inspre locul unde aceste intrebari se pun iar raspunsurile la ele incearca a fi date, adica pe taramul filozofiei. Trebuie facute insa cateva distinctii : in primul rand, metodele facile oferite de antropologie pentru studiul omului ca animal rational sau la fel de facilele metode ale psihologiei moderne, devenita o ramura independenta a filozofiei si care are ca scop studierea comportamentului omului ca raspuns la diversi stimuli sau interactiuni, aceste metode ni se par desuete si injositoare pentru omul insusi. O astfel de constatare nu cred ca necesita o aprofundare a acestor discipline sau o intelepciune anterioara si nici nu are ca scop denigrarea lor, ci doar faptul ca pentru ceea ce caut eu, sunt constient ca rezultatele pe care mi le pot ele oferi nu o sa-mi para satisfacatoare. Caci, altfel, ma profilam pe sociologie – ca ramura a antropologiei sau pe psihologie - ca disciplina de sine statatoare azi.
O alta distinctie ce mi se pare bine de lamurit dintru inceput, este aceea a intelesului etimologic al filozofiei, inteleasa, asa cum bine stim, ca dragoste de intelepciune. Contactul cu Socrate este revelator in acest sens: el cauta nu sa isi dovedeasca intelepciunea, ci sa dovedeasca celor care se credeau intelepti ca nu sunt nicidecum astfel, si, eventual, sa le deschida noi orizonturi, iar faptul ca zeul a spus ca socrate este cel mai intelept dintre oameni nu inseamna un nivel maximal al intelepciunii, ci mai degraba o modestie a ceea ce presupune ea, a limitarilor cunoasterii. Asadar, intelepciunea nu poate fi un scop in sine. Un impuls personal ma indeamna de asemenea sa nu amestec dragostea pentru ceva, orice ar fi el, cu intelepciunea, insa, constient fiind de nivelul meu precar de intelepciune, ma multumesc cu a afirma ca eu ‘inca’ nu stiu cum poti iubi intelepciunea. Sunt sigur insa ca, daca ceva poate avea un scop in sine, acest ceva este cautarea. Iar ca o insusire a celui ce cauta, buna ca insotitoare pe acest sinuos drum, ar fi rabdarea.
Acum o sa incerc sa justific indrazneala mea, aparent nejustificata, care mi-a permis sa fac astfel de distinctii, precum cele anterioare. Tin de asemenea sa precizez ca respectul este cel care ma calauzeste printre aceste monumente ale metafizicii si nicidecum opinii, caci ‘la nivel de opinie discutam pana maine si’ tot fara rezultat, nici idiosincrazii de tipul: ‘am alergie la Cioran pentru ca a zis ca se sinucide la o varsta frageda si a trait mult si bine’, mai mult decat atat, respingand posibilitatea ca ‘a fi si a nu fi e totuna si nu e totuna’, purcedem constiinciosi pe urmele fiecarui ganditor, utilizand intreaga capacitate intelectuala, atata cata este, in speranta unei reconstructii mentale a gandirii fiecarui ganditor, calauziti la orice pas ca nu textul ce ne sta in fata este neconsecvent, ci capacitatea noastra de a-l intelege este momentan, marginita. Asadar, metoda de studiu este reconstructia si nicidecum deconstructia.
Toate aceste crezuri, distinctii si justificari au o natura comuna: lectura. Spre deosebire de matematica, sau de logica, sau de oricare stiinta exacta, pe taramaul literaturii, este prea putin probabila posibilitatea clasificarilor riguroase, sau a unor conceptualizari stricte. Si asta pentru simplul motiv ca intre instanta scriitorului si instanta cititorului este imposibil a se interpune cineva. Si ca intotdeauna unde exista o relatie tainica, intervine sinceritatea, care, in ceea ce ne intereseaza aici, are un rol cu precadere marturisitor. Aceasta relatie tainica, dincolo de ceea ce comunica, are rolul de a deschide o cale precum un rau, prin care curge viata cu tot ce inseamna ea mai banal sau mai inalt. Iar aceasta cale, nebanuit de fireasca si care apare subtil, ale carei semne asupra sufletelor noastre sunt sublime, este o comunicare secventiala, insa bidirectionala, prin faptul ca instanta de scriitor poate fi oricand dobandita de orice cititor. Spunem oricand si de oricine, ca posibilitate, ca putinta si nicidecum cu scopul de a leza in vreun fel meritele axiologiei culturale. O mica remarca ne permitem insa, cu privire la aceasta: intelegem genialitatea ca o perenitate, ca o imposibilitate a criticii ori a timpului de a coroda lucrarea unui geniu. Pe langa lucrarile acestor genii, exista lucrari la fel de indispensabile cititorului, prin valoarea lor, pe care ei insa sunt liberi sa le ridice la statutul meritat prin propria lectura sau critica.
Cu scuzele de rigoare pentru divagatia de mai sus, sa ne intoarcem la cale. Sa numim aceasta revarsare prin lectura esenta de viata. Aceasta esenta de viata, destul de curajos numita astfel, nu isi pemite sa concureze la modul pragmatic cu experienta de viata, suntem cu totii de acord ca ‘viata, prin imprevizibilul ei, bate nu numai filmul, dar si cartea’. Ea poate fi folosita insa ca o punte, de asemenea sublima, insa scoasa in relief pentru evidentierea ei, o punte catre ‘ceea ce nu poti intelege decat dinauntru’, cunoscuta fiind contradictia cu privire la ‘a fi in filozofie’ pentru a intelege sau a intelege pentru a fi in filozofie.
Asezarea mea respectuoasa in preajma filozofiei imi indreapta atentia, dinspre intrebarea, posibil egoista, sau retorica, sau manata de dualitatea ‘a fi ceea ce par, dar a nu parea ceea ce sunt’ ca raspuns la : ce sunt eu? aceasta asezare imi indreapta atentia inspre intrebarea : Ce se intampla in jurul meu? Si aflu calea ratiunii. Imi iau de asemenea la fiecare, pas lent in acest taram periculos, masuri de precautie, asemeni calauzei din filmul lui Tarkovski. O astfel de precautie ar fi cea a lui Cornea cu privire la demersul aristotelic de a defini nu fiinta, ci de a defini modurile posibile de gandire ale fiintei:’fiinta, in genere, se zice in mai multe sensuri’. Asa cum am mai spus, pe acest taram, capcanele se afla la tot pasul si pentru o cat mai temeinica intelegere, este necesar un efort cat mai temeinic. Perseverenta si rabdarea sunt singurele noastre aliate.
Asadar, la intrebarea ‘Ce se intampla in jurul meu ?’ ne raspundem pe taramul cunoasterii, prin intermediul ratiunii, iar ceea ce ne raspundem, cum este si firesc, nu ne este cunoscut dinainte.
Nu intamplator, ultima si cea mai dificila intrebare, a ramas : ‘de unde vin si incotro ma voi duce?’ principala cauza pentru care este dificila aceasta intrebare este insusi faptul de a intreba. Asumandu-mi insa aceasta greutate, ma vad oarecum silit sa intuiesc macar un raspuns. Acest fapt ma depaseste si Ne depaseste. Daca ne nastem din aproape nimic, iar ratiunea este un dat ontologic al omului, al lui si numai al lui, putem supune ratiunii (intru cercetare) totul, mai putin moartea. Aceasta nu inseamna ca nu putem cerceta moartea rational, putem, insa raspunsurile nu ne pot lamuri, pentru ca ratiunea studiaza imanentul sau pe ea insasi, dar nu are acces la transcendent. Sau, tautologic vorbind, transcendentul transcende ratiunea.
Sa-mi fie iertata cutezanta mea de a jongla, poate artificial, cu termenii acestia spre care ar trebui sa privim intotdeauna respectuosi, ca in fata unor monumente solemne. Da, ar trebui sa privim respectuosi, dar nu sa cadem in genunchi, ca sa parafrazez un istoric al religiilor. Asadar, daca in sfera Inaccesibilului rational aplicam concepte rationale, intr-un gen de cunoastere catafactica, putem, de asemenea sa aplicam aceleasi concepte intr-un gen de cunoastere (sau necunoastere) apofactica.
Pentru a evidentia naturile diferite ale ratiunii si ale Transcendentului, cred ca este de folos zicala : ‘sa-i dam cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu’. Aceasta zicala nu trebuie neaparat inteleasa teologic.
Se poate lesne observa ca raspunsurile cu privire la ce sunt si de unde vin sunt destul de contradictorii si confuze. Acest lucru nu este intamplator, pentru ca, daca la nivelul cunoasterii, efortul este benevol si total pus in slujba ratiunii, la acest nivel de prea putine ori ni se poate oferi un raspuns pe masura asteptarilor. Asadar, daca alte metode decat cele rationale nu avem, sa permitem totusi ca la acest plan sa fie posibila contradictia. Mai mult, acest plan este specific fiecarui om, pe acest plan se dau bataliile care ne motiveaza sau ne fac sa renuntam, ne scuza, ne acuza, ne imping la greseli, ne imping la placeri, ne imping la dezastru, intr-un cuvant ele reprezinta conditia umana. Iar cand aceste batalii sfarsesc, atrag dupa ele si linistea. Sau moartea. Oricum, intreaga lor splendoare sau oroare se manifesta in tot ce inseamna arta. In arta, nu in teoria artei, sau in filozofia artei, sau in antropologie.
Sub aceasta stea calauzitoare a deschiderii sufletesti inspre arta, in special a poeziei, infloresc cuvinte, dealtfel sterpe ca si celelalte: mama, familie, casa, patrie, bunatate, cinste, cuviinta, dor, patima, suferinta, tristete, fericire, si, daca imi este permis, Dumnezeu.
Si, pentru a incheia circular aceasta incercare, daca am inceput sub egida desavarsirii si a mijloacelor de desavarsire, incheiem sub steaua calauzitoare a artei care, mai mult decat pare, ne insoteste pe toti in drumul spre dincolo, oricare ar fi acel dincolo, ne canta, ne descanta, ne alina in bratele ei, iar daca in fata mortii “imi vine sa cred ca toate-s nimica”, sa nu uitam totusi ca “un om, macar ireversibil, moare”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!