poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8902 .



Pedeapsa capitală
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ariadna89 ]

2008-01-05  |     | 



Dacă vrei să te cerți cu cineva, începe o discuție despre religie, politică, avort, clonare sau pedeapsa cu moartea. Toate se numesc “probleme de etică” și fiecare conține o sămânță de discordie, de contradicție, cu o convingere încăpățânată și o atitudine înclinată către orbire, către înflăcărări ilogice în încercarea de a concretiza niște idei care alunecă printre degete.

Moartea este una dintre cele mai temute noțiuni. Până și rostirea acestui cuvânt îi poate face pe unii să se crispeze dureros. De ce ? Pentru că moartea reprezintă un sfârșit al omului. Finalul, punctul pus brusc și irevocabil, aruncat aparent la întâmplare, cel care nu poate fi evitat la infinit și cel care reduce la zero orice om, îl face să dispară, începe să-l șteargă din memoriile celorlați și îl descompune în elemente atemporale. Se poate spune că moartea este cea care ne dă umanitatea, caracteristica de muritori, ne influențează fiecare pas din viață.

Plecând de la această frică primară, care, în fond, este ca instinctul de autoconservare, au fost fundamentate morale și legi care condamnă teribil moartea și implicit cei care o provoacă. Dar aici se ia în discuție moartea fizică, încetarea tuturor funțiilor vitale permanent. Dar oare nu este mai groaznică o moarte a conștienței de sine, a conștiinței și a eului? Ce mai poate face o persoană, sănătoasă, dar care nu poate gândi singură? Nimic. Trebuie să aștepte totul de la cei din jur, agonia nimicului, incapacității prelungindu-se și mai mult, deși persoana a ajuns la un stadiu în care nu mai poate înțelege aceste noțiuni, revenind la starea de pre-om, numai cu instinctele funcționale. De ce ar fi moartea aceasta mai prejos decat moartea fizică? Dimpotrivă, poate provoca mai multă suferință și durere celor care au cunoscut persoana în deplinătatea facultăților mintale, ca om. În fond, aceste morți sunt la fel, fără a putea măcar încerca o comparație. Analog, cum putem compara unele prejudicii aduse de cineva altora?

S-a încercat standardizarea, după o medie a valorilor morale individuale (morală socială), a tuturor “răutăților” și o ierarhizare a lor. Făcând abstracție de definițiile pentru bine și rău, ajungem la percepția individuală. Ceea ce eu detest cel mai mult apare ca o copilărie în ochii tăi. Atunci cum putem ierarhiza?

Presupunând că moartea, prin caracterul ei permanent, este prima în top, cum reacționăm la ea? În Constituție este garantat dreptul la viață, deși consider că exprimarea este cam vagă. Un om, X, ucide pe un altul, neresprecntând reglementările. Automat se cere pedepsirea acestuia de către societate, un gest normal dacă individual a acceptat societatea și tot ceea ce aceasta implică. X nu mai poate viețui ca înainte de comiterea faptei. Există două posibilități: a greșit, a ucis în mod neintenționat, sau a făcut asta fiind conștient de urmări și de încălcare.

În primul caz, dacă circumstanțele sunt destul de clare, pedeapsa aplicată poate fi ușoară, trebuind corectată doar atenția la mediul înconjurător și pericolele pe care un om le poate crea pentru viețile celorlalți. În al doilea caz, este evidentă o problemă de ordin psihologic, întrucât se departează de gândirea omului definit ca normal. Din moment ce conștiința încetează să funcționeze, X nu îi mai atribuie morții aceeași importanță, o transformă după propria gândire, ca revoltă sau împotrivire față de societate, putând ucide fără ca acțiunea în sine să aibă efect asupra sa. În primul caz, deși nu am menționat, pedeapsa aplicată se adaugă mustrărilor de conștiință, mult mai puternice și eficiente, asigurând evitarea unui alte greșeli.

Revenind la ucigașii conștienți, aceștia încetează să fie constrânși de morala impusă de societate adoptată implicit. Ei devin periculoși prin însăși existența lor, sugerând erori în această morală deoarece inițial și ei o acceptaseră, ca părți ale societății. Închisoarea pe viață nu îi afectează în niciun fel, capacitatea de a ucide rămâne intactă, uneori manifestându-se sau evoluând chiar în interiorul închisorii, prin omorârea „colegilor” sau a gardienilor. Consilierea psihologică nu are ca scop tratamentul asasinilor, ci doar analizarea lor ca și indivizi deosebiți, care ar putea explica apariția unor anomalii și respingerea anumitor norme ale sociețății. Dacă se dorește siguranță atât pentru cei care au încă șansa de a fi reabilitați, cât și pentru restul populației, pedeapsa capitală este singura soluție viabilă. Dacă societatea își asumă toate riscurile, inclusiv cel de a provoca moartea a și mai multe personae în eventualitatea evadării, atunci se poate aplica încarcerarea pe viață, aceștia servind drept studii de caz.

Dar mai există o categorie aparte: cel în care individul X nu acceptă de la bun început societatea și morala acesteia și nu se poate supune regulilor. Ne este cunoscut faptul că majoritatea statelor insistă să își judece după propriul sistem juridic cetățenii pentru infracțiunile comise. Atunci cum putem judeca un individ din afara societății după legile ei? Nu se poate crea o categorie specială și nici să fie acordate favoruri, dar trebuie luată în considerare și această categorie întrucât moartea își pierde calitățile atribuite de societate.

Există grupuri umane în care moartea este privită ca o onoare, un gest de supunere supremă sau de necesitate pentru a permite viețuirea celorlați. Moartea nu mai apare ca final, nici măcar ca irevocabilă dacă luăm în considerare teoria reîncarnării și cele asemănătoare, astfel că nu mai este păcat și nici nu mai poate fi aplicată ca pedeapsă.

În plus, apare și problema judecării și a judecătorilor. Bun, omorărea este gravă și se aplică pedeapsa cu moartea, dar în ce condiții? Sistemele judiciare au atât de multe deficiențe încât orice avocat abil poate găsi o portiță de scăpare pentru client și, ca orice oameni, judecătorii pot fi influențați în mod subiectiv de anumite detalii sau aparențe. Astfel că de obicei pedeapsa aplicată depinde mai mult de avocatul angajat decât de fapta în sine.

Personal, nu văd moartea ca un final, ci doar ca o parte a evoluției noastre, o formă intermediară sau o poartă prin care trebuie să trecem pentru a ne continua drumul. Nu cred că opinia mea se poate alătura uneia din cele două tabere sare susțin sau combat pedeapsa cu moartea. De ce? Pentru simplu fapt că eu nu consider moartea o pedeapsă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!