poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1617 .



’Telectualu’
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sanis ]

2007-09-06  |     | 



Cam pe când se termina cu lupta de clasă, comuniștii au făcut o altă împărțire a poporului. În comunism doar nu existau „mizeri” (pentru că bogații fuseseră exterminați deja) – așa că noua împărțire era în clase „înfrățite”: muncitori și țărani. Ne-înfrățitp cu ei a rămas o „pătură socială”, un fel de struțo-cămilă pe care nici DEX-ul nu poate să o descrie prea bine. Tot ce poate spune este că respectiva pătură este „neomogenă”, deci cam lipsită de putere...

Și chiar, cum ai putea defini un intelectual – și nu orice fel de intelectual, ci cel românesc? Că își folosește „intelectul” este destul de vag, trebuie să recunoașteți. Ce este acel „intelect”? Inteligență, istețime, experienț㠖 ba chiar jmekerie... E plină țara de oameni folosindu-și „intelectul”! De la bișnițarii de pe bulevard până la hoțul de buzunare, până la profesorul sărac și parlamentarul bogat, toți au un „intelect” – și chiar și-l pun la muncă.
Mai zice DEX-ul că intelectual este o persoană care trăiește din munca intelctuală. Eh, asta deja este altceva. Deși eu cred că hoțul de buzunare chiar trăiește din asta... Se implică faptul că intelectual este cel ce gândește, nu muncește... Și chiar și aici definiția este foarte vagă, lasă loc la interpretări. Adică, activistul de partid care a lăsat ciocanul, e intelectual? Deși pentru el gândește Partidul – el devenind astfel o ființă parazitară care nici nu muncește, nici nu gâdește. Sau, securistul care nu dă palme, dar torturează psihic, diabolic, folosindu-și „intelectul”, e intelectual?

Au simțit unii această problemă și au încerrcat să o corecteze. Au spus că intelectual este doar cel ce a publicat măcar o carte. Așa o fi, dar iarăși ne lovim de tot felul de nelămuriri. Sunt intelectuali chiar și cei ce publică pamflete comerciale? Sau cei ce își plătesc, având de unde, publicarea unei cărți obscure și fără har, care dispare nebăgată în seamă deși recenzia este semnată, probabil pe bani grei, de un „nume”? Dar cei ce au scris o carte bună, dar nu se poate publica tocmai pentru că nu e „nume” și nici nu are bani să convingă vreo editură sau vreun „nume” deja consacrat să deschidă o ușă și pentru el – nu este intelectual? Oare cei cărora li se refuză publicarea, ca Paul Goma „anti-semitul” de exemplu, nu sunt intelectuali?

Dar poate că intelectuali sunt doar cei ce simt oareșce fior în prezențe artei, eh? Care chiar poate interpreta, curățel, la pian sau vioară, o piesă cunoscută (sau recunoscută...). Atunci i-am putea pune în „pătur㔠pe mai toți intelectualii de viță nobil㠖 dar și copiii de activiști care au ținut morțiș să-și lustruiască progeniturile, plătindu-le profesori de pian. Ba chiar i-am găsi un loc în această definiție oberfuhrerului care cânta Bach la pian, în timp ce victimile se ridicau la cer pe coșurile lagărelor... Dar pe de altă parte, poate veni un inginer (și câțiva chiar au venit la mine) să mă întrebe (mult mai violent decât parafrazez eu): dar eu nu sunt intelectual? Pentru că nu știu ce a făcut vreun luzăr ca Van Gogh? (unde o fi auzit acest nume?) Pentru că nu am citit o carte de beletristică din liceu? (ei da, nu citise!) Eu îmi folosesc intelectul, am o facultate, sunt „professional”! Are. Este. La ingineri nici măcar nu poți aplica chestia cu „eu muncesc, nu gândesc” Unii chiar „gindesc”. Sunt unii, știu precis, care nu sunt neaparat practicanți, ci chiar proiectanți. Inventatori! Pe știa unde îi pui? – deși pentru ei cultura este ceva care nu doare, dar e bine să stai departe că te poate costa bani – sau împiedica să faci bani...

Vrând totuși să îngustez definiția, încercând să aflu cine este „adevăratul” intekctual – o să vedeți de ce -, m-am întors în istorie ca să extrag de acolo un anumit „profil” de intelectual – dacă există așa ceva. În primul rând, am observat că la români, „adevărații” intelectuali (pe atunci li se zicea „cărturari”) cel mai adesea s-au afirmat prin străini. Stând acasă, puteau rămâne fără pământuri, sau fără cin, sau fără nas, ba chiar și fără de cap – și atunci de unde „intelect”? Așa că mai toți au acceptat să fie „maziliți”, să plece în exil pe la alte curți – ba, unul care își pierduse nasul a ajuns tocmai în Kitai! Doar Matei Basarab și câteva, puține, fețe bisericești, nu au pățit această rușine...

Când ne apropiem în timp dăm peste alti „cărturari”, de alt gen. Aceștia erau mai ales școliți pe la universitățile apusului. Și ceva boiernași pe deasupra. Unii s-au numit „pașoptiști”, alții (sau tot ei) „unioniști”, alții (sau tot ei) liberali și conservatori –, dar ei se disting prin faptul că s-au întors acasă, nu au rămas prin țările unde au căpătat diplome (să ne mirăm că urmașii lor contemporani îi privesc cu dispreț?), ba chiar au făcut una alta pe-acasă. Nu doar „monstruase coaliții”. Datorită lor s-a făcut Unirea, s-a cucerit independența, s-a ajuns în Europa...

Și tot ei, sau niște urmași ai lor, au mers la țară. Au alcătuit așa-zisa intelectualitate de la țară („țărăneasc㔠doar parțial...). Au încercat să facă satul românesc, cu tradițiile și cultura lui, cunoscute, apreciate, dar mai ales să ridice satul. Ajunse țăranul român, care nu respectă multe lucruri, chiar să își respecte intelectualii: dom profesor, dom doctor, chiar dascălul și popa... Au muncit bieții oameni prin gloduri și lisiți de frigider până a dus satul tocmai în... mahalaua orașului. Când s-au oprit. A venit rândul altora. A altor intelctuali, vreau să zic, mai mult „orășeni” decât rurali, văzuți între navete, muncind mai ales la transferul la oraș, la umplerea rapidă a buzunarelor... Să ne mirăm că țăranii s-au alăturat muncitorilor în „aprecierea” arătat㠒telectualului român?

Indiscutabil, comuniștii cu „lupta” lor „de clasă”, cu dispretul, chiar ura față de intelectuali – și îi putem înțelege, intelectualii ar fi trebuit să fie, cel puțin în principiu, cei mai greu de prostit, deci trebuiau să fie ori exterminați, ori cumpărați; comuniștii au făcut și una și alta...) – au reușit s㠄educe” poporul în a urî, a disprețui la rândul lui pe intelectuali. Dar nu numai aceasta a contribuit, nici felul cum au înțeles intelectualii să răspundă datoriei lor față de societate, ci însuși felul de a fi a „păturii neomogene” numite intelctualitate. În fond, intelectualul român era urmașul celui schițat de Caragiale acum mai bine de 130 de ani. El este urmașul lui Rică Venturiano, „studinte în drept”, al lui Nae Ipingescu, cititorul si explicatorul de gazete, a lui Jupân Dumitrache, „om din popor”, al Ziței, consumatoarea de romane romanțioase, și mai târziu, a tot felul de Caț și Brânzo, și Farfu, ba chiar Agamiți și Trahanachi, când nu erau turmentați sau fanți de Curtea Veche și Nebuni ai marilor orașe, mestecând vorbe de spirit printre sticle de spirit fără vorbe, și de la o vreme compunând ode și telegrame, aplaudând și ridicând copita pentru a-și exclude vreun coleg, adunând atât „respect” încât, unul din primele gesturi facut de unul de-ai lor ce nu behăise în turmă a fost să le ofere un sul de hârtie higienică pentru a-și face un minim „mea culpa”, public. Dar nu au făcut-o, ci au continuat să reziste. Cu tot atât efort ca unul necesar unor cauze mai bune.

Și cu toate acestea, când și când, în această pătură neomogenă au apărut români de care nimeni nu s-a îndoit că ar fi intelectuali. Nu doar cei amintiți mai sus, dar și scriitori, compozitori, pictori, sculptori, ingineri, oameni de știință, doctori, politicieni, istorici, diplomați... Avem și astăzi, unii tot atât de talentați, tot atât de activi, poate chiar mai expuși ochiului public – dar prea puțini din ei se ridică la statura înaintașilor lor. Statura morală, vreau să zic. Așa am ajuns eu să consider, și poate greșesc, c㠄adevăratul” intelectual, cel puțin în concepția mea, este cel ce se implică în viața Cetății. Cel ce crează bunuri de care beneficiază întreaga societate – și prin asta înțeleg bunuri perene, nu papuci și stilouri, nu „opere” de care se uită a doua zi; nici vorbă, nu averi personale.

Intelectualul trebuie să fie o referință morală pentru semenii lui, cu orice risc personal, pentru a se putea numi intelectual. Mă gândesc la Nicolae Iorga. Da, el a intrat în conștiința românilor prin enciclopedismul creației lui – dar mai ales pentru că la un moment dat, atunci când putea trăi bine-merci ultimii ani de viață în bunăstare, a îndrăznit sa spună NU. Așa cum au spus și alți îniantea lui: un Socrate, un Danton, un Zola... Acceptând riscul unui glonte.

’Telectualii noștri mai dincoace nu au stat sub amenințarea glonțului. La ei „riscul” se numea nepublicarea unei cărți, neprimirea unei vize sau a unei burse internaționale, neocuparea vreunei funcții... Și-au făcut „nume” prin „rezistența prin cultură”, prin aparentă dizidență, prin aparent semizdat, prin discuții teoretice și filosofice și apartenența la niște grupuri cunoscute și acceptate de securitate, pentru că știa că de acolo nu iese nimic periculor sistemului. Iar după 90 au ieșit la piată, nu în Piață. Nu în Agora, nici măcar în Piața Universității. Au apărut să vândă și să cumpere, mai ales să se vândă și să cumpere pe alții asemănători lor. Nu au apărut la balcoane, ci la TV. Nu au oferit alternative morale, ci s-au lăsat cumpărați de puternicii zilei, dându-și girul și chiar suportul politic, acestora. Nu au avut măcar demnitatea de a folosi, ppublic, metaforic, sulul de hâtzie oferit de Rebenciuc, au preferat să-și țină ascuns trecutul de colaborator doar pentru a se face de râs în încercarea lor de justificare, când gunoiul a ieșit la suprafață.

Așa se face că azi nu sunt îngrijorat de faptul că cinci „intelectuali” au acceptat să se urce în avionul trimis de Președinte – acesta este un fapt normal într-o societate normală, și acuzele patriotarde ascund mai curând invidie și discurs populist -, ci de faptul că oricare din acei intelectuali, care ar fi putut la un moment dat să fie un profil moral, nu este. Așa cum nu sunt marea majoritatea a intelectualilor români. Nu poate fi numită o alternativă la echipa coruptă, imorală, ineficace a ultmelor legislaturi nu pentru că români valoroși nu s-ar mai găsi, ci pentru că niciunul nu a știut să își facă un profil moral, pe care să îl respecte, să îl apere și să-l impună românilor. Nu, va trebui în continuare să îl votăm pe Băsescu ca să nu câștige Jiji, sau pe Geoană să nu revină Năstase, sau pe pesedei că se aliază cu peneliștii, și tot așa.. Și între timp prin țar㠄bâra, bâra, bâra / trece baba cu cotârla”, în timp ce ’telectualu’ stă în turnul lui șmirgheluind la vorbe ce sună frumos din coadă, ca „mirabila moralia” și alte de-astea care ajută românilor ca badijonarea la gât de spânzurat.

Dacă stau bine și mă gândesc, România acum nu are nevoie de intelectuali, are poate prea mulți, o pătur㠄neomogen㔠care se întinde peste întreaga țară, sufocând-o deseori, ci de câteva profile morale. În fond, dacă ne uităm la cei ce au trecut (cu mult mai mult succes decât noi) printr-un proces similar, Walessa nu era intelectual – în timp ce Havel era. Dar în comun au avut un profil moral impecabil, în urma căruia, alături de care, s-au putut strânge cei ce au vrut binele țării lor.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!