2. Inteligența

Încă din vechime, oamenilor le-a plăcut să creadă că, pe Pământul care este o creație Dumnezeiască, ei sunt singurele ființe dotate cu inteligență. Adică dacă ei sunt în stare să modifice natura (vom vedea în ce sens), să schimbe mediu și planeta, ei sunt singura specie inteligentă capabilă de aceste lucruri. Dar ei se înșeală…
Teoriile materialiste, susținute de cele evolutive, pe scurt, explică apariția omului în primul rând, datorită muncii, spun unii, iar alții, datorită factorilor de mediul* mutațiilor genetice, și toate la un loc, situează omul în mijlocul Pământului și al Universului. Până azi.
Speranța (sau fobia) că omul este singur în Univers, teorie lansată acum 150 de ani și demonstrată stiințific, nu-și găsește nici un ecou azi. Chiar aici pe Pământ, unde s-ar putea găsi o formă de viață inteligentă, mulți caută în cer, fără să bage în seamă, că planeta mamă este plină de surprize. Așa cum spuneau unii, omul cunoaște fața invizibilă a Lunei, mult mai bine decât adâncul mărilor și oceanelor noastre. Prin absurd, dacă un om s-ar afla față în față cu un produs inteligent (poate a și fost !) fie extraterestru, fie pământean, cum ar putea să-l recunoască?
De unde știe dacă acest produs viu este inteligent sau acționează din instinct ?
Sau cumva ființa inteligentă se va opri și va trage de mânecă pe bietul om zicându-i “Domnule savant, eu sunt aici, hai să vorbim.”
Inteligența, pe care o căutăm neapărat, încăpățânați, în tot Universul, în ideea obsesivă că noi nu suntem singuri în acest spațiu infinit, un fel de simțământ de singurătate la scară mondiala, nu ne face să ne gândim, că această inteligență s-ar putea, să fie binevoitoare sau dimpotrivă, dușmană.
Sau s-ar putea să fie indiferentă pentru noi, așa cum și noi s-ar putea să fim indiferenți pentru ea din anumite cauze, mai mult sau mai puțin obiective. Motivele pe care noi le căutăm cu disperare în tot Universul , sunt niște motivații ascunse în mintea noastră. Sub conștientul nostru există o dorință de a avea contact cu o super-civilizație, care să ne învețe ce și cum (Pică Doamne mălăiață în gura lui nătăfleață), sau din contră, fie să-o asuprim noi, dacă se poate.
Atunci când vorbim despre europeni și alte popoare, istoria noastră este plină de contacte între civilizații necunoscute până atunci. Este suficient să amintim “excursia” din 16 noiembrie 1532 a conchistadorilor spanioli în Imperiul aztecilor care a fost de fapt, o întâlnire de gradul IV între două civilizații inteligente. Conchistadorii numărau 168 de oameni, înarmați cu archebuze, călare pe cai, iar aztecii 80000 de oameni cu mâinile goale. Urmarea: dezastrul pe care îl știm - 6000 de azteci morți, iar spaniolii fără nici o pierdere.
In sfârșit, hai să presupunem că ființele inteligente pe care le căutăm, sunt din genul “binevoitoare”.
De-acum trebuie să definim ce este inteligența, să enumerăm condițiile în care o formă de viață poate fi înzestrată cu inteligență:
Condițiile sunt:
2.1. Să fie viu;
2.2. Să fie la scara noastră;
2.3. Să aibă logică (nu neapărat umană);
2.4. Simțul timpului;
2.5. Să rezolve convenabil problema temporală;
2.6. Să transmită informații. Indivizii aceleași specii să aibă o metodă (mijloc) de a comunica între ei, ceea ce noi numim limbaj. Schimb de informații cu mediu sau între indivizi.
2.7. Să fie curios;
2.8. Să emită idei;
Fără aceste condiții absolut necesare, după părerea autorului, nici o ființă din Universul cunoscut, nu poate aspira la titlul O.I.V.- Obiect Inteligent Viu.
Va urma