poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2535 .



Fructul oprit
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [arth ]

2006-02-09  |     | 



Motto: Nu există cunoaştere valabilă fără Dumnezeu — asta aflăm din Geneză. Păcatul e tentativa creaturii de a cultiva cunoaşterea independent de autoritatea Creatorului.
Andrei Pleşu


Place. Dar nu e oprit pentru că place, ci place pentru că este oprit. În plus, vai de noi – cei tributari vederii, e plăcut la privit şi de dorit să deschidă cuiva mintea.

Din start: paradoxul. E de dorit nu pentru că este bun în sine, ci pentru că este oprit. Prohibiția dă tentația. „Legea a dat naştere păcatului” – spune Sfântul Pavel.

Place. Nu pentru că ar fi singular, nu pentru omul ar avea nevoie de proprietățile lui nutritive, nu pentru că ar avea mai mult mezocarp şi vreun „buchet” în plus. Place pentru că face apel la tot ce avem noi mai scump pe lumea asta: noi înşine. Place pentru că întotdeauna este atrăgător. Place pentru că habar n-avem ce ne aşteaptă după ce muşcăm din el. Place pentru că răul e lipit de noi ca negul de piele.

Iar ghesul de a gusta din fructul oprit are de-a face cu ispita „cunoaşterii luciferice”.

O cunoaştere care îşi găseşte îndemnul şi sursa în altă parte. Oricare alta decât Dumnezeu. Iată de ce acest gen de cunoaştere îşi greşeşte ținta. Este ori cunoaştere independentă de Dumnezeu, ori cunoaşterea de Dumnezeu prin metodele Diavolului.

Andrei Pleşu a înțeles bine relația intrinsecă între cunoaştere şi Dumnezeu, care devine adevărată cunoaştere doar atunci când este cunoaştere cu Dumnezeu:

*****

"De aceea, acest păcat nici nu poate fi răscumpărat decât prin gestul, de o divină vehemență, al Întrupării. Căci în întrupare Dumnezeu şterge intervalul dintre cunoaştere şi propria Sa ființă. Spre a arăta cît de intimă e legătura dintre cunoaştere şi prezența Sa, pedagogul suprem se arată lumii ca însăşi ființa cunoaşterii. Cunoaşterea devine o persoană. şi Persoana aceasta spune, pentru surzii şi smintiții de tot soiul: Eu sînt calea, Eu sînt adevărul, Eu sînt viața. Numai prin mine accesul la cunoaştere e răsplătit prin adevăr şi viață. Fără de mine cunoaşterea duce la eroare şi moarte. Voi muri, prin Fiul meu, moartea voastră, ca voi să nu mai muriți de ea. Iar cine nu va pricepe nici acum că nu există adevăr în afara Mea, cine, văzând cu ochii trupeşti că Eu şi Adevărul suntem una, va continua să umble după o cunoaştere goală de mine („sînt gol!“ — descoperise Adam prin cunoaşterea sa „liberă“), acela nu mai poate fi iertat: păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt şi nu se poate aştepta decât la „plângerea şi scrâşnirea dinților“, în „întunericul cel mai dinafară“.

*****

Nu e ceea ce îşi închipuia Şestov, în viziunea căruia episodul din grădina Edenului sugerează că dorința de a ştii înseamnă moarte. Nu! Cunoaşterea nu înseamnă moarte; cunoaşterea luciferică, da. Da, pentru că ea îi rezervă omului autonomia asupra demersului cunoaşterii. Ea îl exclude pe Dumnezeu din ecuație. Ea nu este determinată de o cunoaştere superioară, ci este rezultatul imediat al unei trăiri impulsive, fără reflexe morale.

Este cunoaştere secvențială, deci incompletă.
Este cunoaştere fără scrupule.
Este cunoaştere fără inimă.
Este cunoaştere prin omisiune.
Ea îi prezintă lui David doar formele Bat-Shebei. Omite că se scaldă în altă curte. Nu ia în seamă că femeia e a altuia. N-are scrupule: ia mieluşeaua săracului. Mai important e că o vrea! Urie să moară! şi-apoi muşcă din fructul oprit. N-avea de unde să ştie atunci că primul mort după Urie avea să fie primul lui născut!

Pleşu are dreptate. În definitiv, marele păcat al omului e acela de a-şi închipui că poate să ştie de unul singur, că poate afla adevărul pe cont propriu. Că poate porni în căutarea adevărului fără Adevărul; că poate găsi calea fără Calea şi viața fără Viața. Este, de fapt, falimentul omului însingurat de dragul lui însuşi.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!