poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6381 .



Poem neînțeles
eseu [ ]
ADN-ul cheia destinului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Nifilimu ]

2006-01-31  |     | 



(188)

Trimiterile bibliografice se găsesc la adresa
http://www.miracol.ro/bibliografie.txt


Omul a fost și a rămas o ființă rapace, vrea să ocupe deodată toată plaja yin-yang. E curios ca în politic să tindem spre pluralism, iar în religie să ne îndreptăm spre monoteism. Ceva nu e în regulă, și asta se vede din reacția inerțială a maselor care se opun instinctiv. Cresc dictatorii în plan politic și apar mii de secte, pe tărâm religios. Acceptând o cât de mică similitudine între ideologia politicului și cea a religiei, discrepanța capătă amploare de paradox. E ca și cum ți s-ar cere să urci o pantă, coborând. Asta ar putea fi definiția repausului, dar repausul trebuie șters din limbă pentru că a fost abolit și din fizică. El nu există. E doar o aparență, o iluzie, o himeră, o eroare, iar la leneși, o tară. De vreme ce totul se mișcă, leneșii sunt sortiți de pe acum, pieirii.
Fizicienii sunt din nou în dificultate. După ce au pătruns în microcosmos și au lăsat hăt în urmă colosul atomic, în mai puțin de o sută de ani au descoperit o sută de particule, din ce în ce mai elementare. Când credeau că au ajuns în sfârșit la punctul terminus și-au prezentat concluziile:
[92,223] "Hadronii pot fi descriși cu această frază șocantă: Orice particulă este compusă din alte particule. Nu trebuie să ne imaginăm această situație în sens static. Hadronii nu se conțin reciproc, se implică reciproc în sensul dinamic, fiecare hadron reprezentând o potențială conexiune a setului de particule ce formează hadronul în discuție. Adică toți hadronii sunt structuri compuse,(mai bine zis alianțe n.a.) ale căror componente sunt tot hadroni, niciunul dintre ei nefiind cu nimic mai elementar decât ceilalți. Forțele care mențin aceste structuri se manifestă prin intermediul schimbului de particule ce fac obiectul transferului, fiind la rândul lor tot hadroni. De aceea, fiecare hadron joacă trei roluri diferite: este o structură compusă, poate fi component a unui alt hadron, și poate constitui obiectul schimbului între componentele unui hadron, participând astfel la stabilitatea forțelor ce mențin structura."
Mai apoi:
[92,225] "Este extrem de dificil să ne imaginăm o particulă care conține toate celelalte particule și este în același timp conținută de ele" .
Cu alte cuvinte ne-au trebuit patru milenii ca să ajungem de unde am plecat:
"Se spune că în paradisul lui Indra se află o împletitură de perle dispuse în așa fel încât dacă o privești pe una din ele le vezi pe toate celelalte reflectate în ea. Tot astfel, orice obiect din lume nu este doar el însuși, ci le implică pe toate celelalte. În fiecare fir de praf se află nenumărați Budha."
(Budismul japonez).
Sau:
"Când așezi partea lângă întreg, vezi că partea umple întregul și în același timp îl cuprinde în ea însăși." (Esența budismului).
Dacă tot nu e clar să ascultăm vocea mai recentă a poetului William Blake (1757-1827):
"Să vezi lumea într-un grăunte de nisip și cerul într-o floare de câmp, Să ții infinitul în palmă și veșnicia într-o oră."
Adică am bătut pasul pe loc. Nu era mai cinstit să rămânem în repaus, și cu banii cheltuiți să construim creșe, locuințe și să plantăm copaci în deșert? Nu. Pentru că repausul a fost abolit, nu există și nu mai este necesar. Totul trebuie să fie în permanentă mișcare, chiar dacă stă pe loc! Au dreptate cei de la UE că nu ne mai dau înapoi fondurile de cercetare (160). N-au decât! Să tropăie numai ei pe simulatoare!
Turismul înapoi în viitor, nu mai este un joc de cuvinte. Poți ocoli Pământul mergând fie înspre Est, fie înspre Vest, după un timp tot acolo ajungi.
Ori inventezi ciclotronul, ori înveți limba sanscrită, descoperi aceleași lucruri.
Matematicianul filosof și om de stat Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716):
"Orice porțiune de materie este o grădină de flori sau ca un lac bogat în pește. Dar fiece ramură a unei plante, fiece parte a trupului unui animal, fiece picătură din umorile sale este la rândul său o grădină sau un lac."
Cine să ia în serios așa un poem neînțeles? Leibniz are scuza neinspiratului său avans de trei secoli, dar noi nu ne mai putem preface că suntem poeți.
În 1959 Severo Ochao și Arthur Kornberg, americani get-beget, au primit premiul Nobel după ce au realizat sinteza acidului dezoxiribonucleic, ADNul, pe înțelesul nostru.
În anul 1975 când Fritjof Capra configurase acel admirabil demers - TaoFizica [92], săpând adâncurile budhismului chinez, indian și japonez a greșit poate și a scăpat ziarele ce anunțau la faptul divers că Denis Gabor părăsise Budapesta și se instalase la Londra pentru a primi în 1971 premiul Nobel pentru holografie.
Iată cum singuri ne creem dificultăți, pentru că ne diminuăm prin toate mijloacele capabilitatea de a face conexiuni. Singura lege supremă a firii este capacitatea de a rămâne deschiși oricărei conexiuni, prin simplă conștiență. Este suficient să luăm la cunoștință. Hadronii respectă întotdeauna această regulă.
Toni Victor Moldovan a înțeles și el foarte bine, acest lucru. Și-a deschis o editură cu numele Conexiuni, și apoi a așternut pe hârtie toate conexiunile pe care le-a întrezărit. Rezultatul? [30]. O lucrare de premiul Nobel, care nu i se va acorda însă, nu pentru că nu ar fi un premiu pentru români, ci pentru că prefațează apocalipsa religiei (184).
Evitând greșeala lui Capra, noi nu scăpăm nici o zi din ochi ziarele, pentru a fi la curent cu ghidușiile boschetarilor și cu minunile naturii înfățișate prin animale hibridate după cele mai neverosimile combinații. După ce am aflat că în sfârșit o româncă, star mass media, a produs primul său film porno, cu iz autobiografic, avem acum toate elementele pentru a le pune cap la cap, ca pe hadroni, și a înțelege de ce sunt fizicienii în dificultate.
Pentru că ni s-a solicitat un efort de imaginație, l-am făcut și am desenat schema din figura 188.1 B.
Ce reprezintă figura? Reprezintă povestea hadronului. I se spune hadron desigur pentru dimensiunea lui infimă, pentru puținătatea vieții sale, și pentru viteza cu care se plictisește de orice legătură și o părăsește, pentru a acorda asistență mutuală alteia, sau pentru a intra el însuși într-una nouă. Cuplările și decuplările sunt atât de rapide încât iluzia stabilității e perfectă.
Să nu-i mai spunem hadron, să-i spunem bărbat, sau femeie, asocierii dintre ei să-i spunem logodnă, familie, cuplu. Sau căsnicie, dacă scârțâie. Forței de menținere a conexiunii să-i zicem pe numele său adevărat dragoste sau obligație, interes sau atracție, tendințelor de rupere a conexiunii să le spunem plictiseală sau tentații extraconjugale. Hadronilor care stau pe aproape și dau asistență mutuală să le spunem prieteni de familie, celor care configurează familia bipolară să le spunem acum părinți, iar hadronilor care se adaugă cuplului, să le spunem copii. Hadronilor ce destabilizează o conexiune sau o proptesc, să mai dureze puțin, le spunem amante, amanți.
Desigur viteza de desfășurare a proceselor este acum alta, strict corelată cu potențialul afectiv, fizic sau financiar, al personajelor, care fără să înțeleagă o boabă de fizică nucleară se comportă aidoma hadronilor. Vom admite că grupul din doi sau trei hadroni este unitatea constitutivă a materiei [181,142], după cum nu bărbatul sau femeia ci cuplul lor, plus copilul, constituie baza societății; că nu a fost mai întâi, nici oul, nici găina ci cocoșul, găina și oul; adică ființăm toți sub imperiul sfintei treimi [150,(23)]. Vom înțelege că totul se încheagă prin legăturile dintre oameni, și că societatea dăinuie sau se distruge funcție de durata conexiunile omenești.
Cei care au chiulit orele de fizică, au acum dificultăți la sociologie și nu par să înțeleagă motivul. Fizicienilor nemulțumiți de grosismentul microscoapelor le spunem că lumea este o ierarhie infinită de conexiuni care apar, dăinuie și se desfac neîncetat. Viteza de derulare a procesului ca și oportunitățile și impedimentele apărute, au fost admirabil sintetizate încă de acum trei milenii:
Eclesiastul (3,1) "Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de supt ceruri își are ceasul lui. Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei. Uciderea își are vremea ei, și tămăduirea își are vremea ei; dărâmarea își are vremea ei, și zidirea își are vremea ei; plânsul își are vremea lui, și râsul își are vremea lui; bocitul își are vremea lui, și jucatul își are vremea lui; aruncarea cu pietre își are vremea ei, și strângerea pietrelor își are vremea ei; îmbrățișarea își are vremea ei, și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei; căutarea își are vremea ei, și perderea își are vremea ei; păstrarea își are vremea ei, și lepădarea își are vremea ei; ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei; iubitul își are vremea lui, și urâtul își are vremea lui; războiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei."
În funcție de cum se fac și se desfac legăturile hadronilor. Nu poți opri această ciclicitate, cu cuvântul dat, aș acum a făcut mareșalul Ion Antonescu. Nu degeaba se spune despre unii că au idei fixe dar puține. Cascada de idei curge doar dacă e deschis și zăgazul uitării.
"Când așezi partea lângă întreg, vezi că partea umple întregul și în același timp îl cuprinde în ea însăși."
Ce definiție poate cuprinde mai bine și mai concis savantul ce își studiază la microscop propriul ADN? Miliardele sale de celule bine organizate într-un tot unitar, instruite prin școli și laboratoare, premiate prin academii, audiate pe la congrese și simpozioane, purtând în ansamblu un nume de renume, savantul, se regăsește cu uimire în fiecare din celulele sale. E suficient să prelevi o celulă, una singură, astfel încât savantul să nu sufere de durere, sau chiar să-i placă (!), și prin tehnici de dirijare a conexiunilor de hadroni, adică prin clonare, să obții un embrion, căruia orice asistentă de perspectivă, din echipa savantului, să-i fie gazdă de onoare până la naștere. După nouă luni puiul de savant vede lumina zilei, după 25 de ani este adult. Pentru a ajunge la rândul lui savant, îi mai trebuie să zicem încă 25 de ani, pe care îi umple cu dizertații, doctorate și opere.
Mica celulă a reconstituit după proiectul ADN încorporat, întreaga ființă umană, dar a fost necesară o întreagă recuzită: maternități, spitale, școli, universități, academii. Oare cât îi va trebui să poată reconstitui întreg Universul și de ce ar mai avea nevoie? Nu știu de cât timp va fi nevoie, ceea ce vreau să spun este însă altceva. Așa cum construcția sa anatomică a reprodus proiectul ADN, cu ochi și sprâncene, la cel mai neînsemnat detaliu, fără a putea ieși din șablon, la fel va fi plafonată și activitatea sa creativă. Adică omul nu poate fi creator decât în limitele dinainte programate, așa cum nu a divagat nici când și-a reprodus corpul fizic. Cele mai extraordinare invenții ale sale nu sunt decât etape ale actului reproductiv extins, după ce și-a finalizat structura biologică. Din acest motiv tot ce inventează este de fapt imitație după natură. Un proces reproductiv continuat după o extensie a ADNului, ce nu mai privește structura instalației umană propriu zise, depășind-o cu mult. Din acest motiv bionica nu face decât să inventarieze plagiatele după natură [185], iar bisericile seamănă leit cu navele cosmice ale creatorilor noștri [161,(138)].
Singură legea supremă flanchează întreg itinerariul: Nimeni nu se poate abate de la program, adică de la ADN. Dacă se întâmplă, hibridul nu proliferează. Așa cum nici un element nu se poate așeza în afara Tabelului visat ca din întâmplare de Mendeleev. Dacă o face, a deviat, și ajunge un fel de hibrid - izotop provizoriu.

Dar nu e suficient. Pentru fizicieni nimic nu e suficient.
"Este extrem de dificil să ne imaginăm o particulă care conține toate celelalte particule și este în același timp conținută de ele" scrie în 1975 domnul Fritjof Capra.
Încercând, în 2003, să găsim o figură de stil adecvată spuneam:
"E ca și cum un scrib ar scrie o carte în următoarele condiții: Fiecare literă conține în corpul ei transcrierea întregii pagini, iar fiecare pagină ar conține concomitent și toată cartea." [150,(46)].
Poate fi dificil, nimic de zis, dar budhismul a dat definiția hologramei acum trei mii de ani. Premiul Nobel l-a primit Denis Gabor pentru că a înțeles bine definiția și a produs practic prima hologramă în anul 1971 [160,(101)]. Adică întregul compus din părți, care fiecare separat permite reproducerea intregului! Hologramele sunt însă limitate la trei dimensiuni.
Dacă acordăm atenție și zeului TIMP, surpriza va fi când vom înțelege că prin același mecanism, prin același chimism, cu un sistem adecvat de relee de timp, comandat direct sau de la distanță, se poate programa orice, chiar și pe termen foarte lung: structura omului, comportamentul uman, evoluția relațiilor interumane, cruciadele, evenimentele planetare, într-un cuvânt DESTINUL. Ca într-un joc cu soldăței, fiecare are câte o misiune, ce face, cu cine se întâlnește, când cade, cine îi ia locul și duce mai departe ștafeta. Astfel sunt procesate oportunitățile, coincidențele, șansele, ghinioanele, norocul.
Structura fizică a individului poartă în zestrea sa genetică și predispozițiile, viciile, aptitudinile, abilitățile, fantezia, imaginația, vocația, talentul, geniul, creativitatea. Toate își au gena responsabilă activă, atrofiată sau inhibată, pe harta genomului. Când savanții le vor depista nu numai că vor putea ameliora profilul psihic uman dar vor avea acces și în sus la configurația îngerilor.
Efeseni (2,10) "Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost creați în Hristos Isus pentru fapte pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele." [1]
Sau în altă traducere:
"Pentru că a lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm în ele." [2]
ADNul asigură astfel tripla coerența hard-soft-psihic a ființei umane, denumită uzual destin și satisface necesarul de forță de muncă pe specializări. Vă amintiți:
1 Corinteni (12,28) "Și Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci ; al treilea, învățători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, și vorbirii în felurite limbi. Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toti sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Țoti au darul tămăduirilor? Țoti vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc? Umblați dar după darurile cele mai bune. Și vă voi arăta o cale nespus mai bună."
Mai departe prin afinități și repulsii, interferențe și rezonanțe, individul se agregă în colectivitate precum celula în țesut, conform destinului colectiv în derulare. ADNul său vocal unic și inimitabil cu valoare de parolă îi anunță opinia la adunări. ADNul olfactiv se lasă dispersat în urmele pașilor săi, pentru a fi mirosit și diferențiat de câinii polițiști. Ambele sunt componente unice și inconfundabile au valoare de amprentă, ca și ADNul celular.
În sens invers, destinul se ancorează în realitatea fizică în deplină identitate cu dispozițiile programate în ADN, printr-o continuă descifrare. În fața unei atât de centralizate planificări divine, economia de piață pare o diversiune ridicolă. Practic și această formă de piață este bine dirijată.
Pe acest parcurs fiecare urcă până unde poate și sfârșește unde își încurcă ițele, adică iese de pe pistă. Nu lipsesc accidentele regretabile, ocazionate în diferite ipostaze. Unii o sfârșesc prin chiuretă, alții răpuși de bolile copilăriei, unii se lasă ademeniți de droguri, sau pier în războaie, cei ce rămân și devin creativi se pot împotmoli în plasa largă a paranoiei, sfârșesc în manieră Altzheimer sau vibrând parkinsonian. Traseul este mult prea lung pentru a putea fi parcurs integral fără deviații. Experiența proprie individuală e de natură să genereze variante colaterale, îmbunătățite, sau mai convenabile, dar în afara liniei trasate. Atunci se operează asupra longevității. Remediul este încorporat - boala, amnezia, demența. Dacă nu se reintră în program, survine moartea. Talentele se sting repede, geniile cad în ridicol. Cunoașterea este abandonată ritmic, bibliotecile arse ciclic, după metoda TOTAL și REPORT.
În locul unei ștafete 4x400 se pun 4 ștafete 4x100. Se parcurge aceeași distanță, dar într-un timp mai scurt. Similar, cu oameni ce trăiesc mai puțin, programul încriptat este mai puțin periclitat, deviația va fi mai mică. Înțelepții din alte timpuri au rămas amintiri, pensionarii de astăzi și-au pierdut prețul, înțelepciunii i se preferă exuberanța. Totul e programat, Zeii au astfel mai puține griji.
Pentru medici va fi însă și mai dificil să accepte decât pentru fizicieni. Odată acceptat afrontul, vor începe să caute, vor face descoperiri, apoi vor înțelege. Când totul va fi clar, DESTINUL însuși este în pericol și poate fi modificat. Aceasta va fi marea revelație. Așa ceva nu este permis. Și pentru că a fost prevăzut, nici nu se va întâmpla. Știți bine în grecește revelație se spune apocalipsa... Dar tocmai se întorc zeii. În mâinile lor destinul nostru este instrumentul cu care se modelează Universul. De fapt ideea întoarcerii zeilor, vehiculată de milenii, trebuie înțeleasă astfel:
Planeta NIBIRU, a douăsprezecea din panoplia Soarelui, are un traseu pe care îl parcurge în 3600 ani. Venirea zeilor, creatorii noștri, este ocazionată de apropierea acestei planete. O perioadă de câteva decenii sau un secol, ea se găsește în proximitatea Pământului. Zeii au timp să se ocupe intensiv de soarta și problemele pământenilor. Au mai făcut-o de câteva ori până acum. De la distanțe mai mari legăturile se mențin cu cheltuieli greu de susținut.
O misune NASA de prospectare și de mic deplasament pentru MARTE, cu o durată de 5-6 luni, practic o joacă, a costat 900 milioane de dolari. Chiar scăzând comisioanele, cascada de profituri și TVAurile, și rămân 300.
Cu gândul că reprezentanții lor pe stații circumterestre sau chiar pe Pământ sunt doar simpli amploiați, să-i înțelegem așadar pe zeii noștri, că au și ei cheltuieli, și să pregătim fără regrete cargourile cu lingouri de aur.

Eseu publicat în volumul [170] Paradisul disprețului, ed. Miracol, București, 2004.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!