poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6542 .



Osmoza planetara
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Nifilimu ]

2005-11-24  |     | 



Osmoza este un proces natural despre care omul a aflat destul de recent (250 de ani). Fără osmoză viața nu ar fi putut fi inventată, la dispariția osmozei viața nu va supraviețui. Osmoza este un fenomen de graniță, adică frontalier. Orice manifestare antiosmotică, adică antifrontalieră conduce la violarea granițelor. În natură viața a început prin a-și asigura granițele.
După exemplul societății umane, primele celule și-au delimitat mai întâi teritoriul, apoi granițele adică membrana, apoi și-au desăvârșit administrația internă. Nici o administrație nu ar fi putut fi declarată internă dacă nu ar fi avut la exterior, dincolo de granițe, altceva. Altă administrație, altă celulă, altă regiune, altă țară, alt regat, alt imperiu. Membrana celulară, adică granița celulei are ca funcție fundamentală să mențină spațiul vital celular, adică să țină sub control ceea ce intră și iese din celulă. În principiu membrana este un obstacol, practic însă poate fi traversată după regulile și de către cei îndreptățiți să o facă, ca la vamă.
Când totul decurge bine celula prosperă și când vine timpul se divide. Cei doi urmași își împart frățește avuția celulară și după partaj fiecare devine independent, dintr-un punct de vedere, dar rămâne în legătură strânsă cu frații, verii și verișorii săi. În sens invers, spre fuziune prin cununie sau unificare se ajunge doar în situații speciale. Numai o categorie foarte restrânsă de celule vor primi îndreptățirea de a fuziona.
Spre deosebire de diviziune, care produce partajul total și reutilizarea integrală a vechiului teritoriu și activelor sale între noii componenți, la fuziune câte ceva rămâne în plus, nefolosit. De exemplu devine inutilă o membrană sau chiar o citoplasmă. Ca și la oameni, viața celulei este destul de trepidantă dar se desfășoară după un program bine stabilit. Toate operațiunile se derulează după ceas și nimic nu este lăsat la întâmplare. Privită din exterior viața celulei este determinată de osmoză. Ce intră, dacă intră, în ce cantitate intră, pe unde intră. Ce iese, când iese, în ce cantitate iese.
Celulele copiază fără prejudecăți practica omenească și își organizează astfel afacerile interne, încât sarcinile să fie distribuite și nimic să nu rămână de izbeliște. Unii transportă, alții stau de strajă, alții intervin în caz de dezordine, ceilalți se ocupă de funcția propriu zisă a celulei. Nucleul central menține controlul și organizează aparatul legislativ. Când cineva rămâne în urmă sau o ia prea repede, fără să privească la ceas, acționează din reflex, sau pur și simplu uită cum se face, lucrurile pot evolua pe o direcție nouă, neconformă, care în cele din urmă duce la neajunsuri. De cele mai multe ori încurcăturile sunt de tipul penurie-exces.
Jurisdicția celulei se termină la limita membranei sale. Deci penuria se rezolvă prin import, iar excesul prin evacuări, export, deportări, expulzări. Totul trebuie derulat cu acte în regulă. Există și practica trocului cu vecinii, așa numitul mic trafic de frontieră. Fiecare celulă își restabilește astfel echilibrul mult dorit al balanței. Dacă ar fi să stabilim un director executiv pentru afacerile de intrare-ieșire, osmoza ar fi pe aproape toate buletinele de vot. Bineînțeles adepții contrabandei nu văd cu ochi buni codul osmotic.
Uneori osmoza se încrâncenează și izolează celula de mediu. În mijlocul unui lac de bunătăți celula este înfometată, pentru că prin membrană nu pot pătrunde glucidele. Nu e o formă de abstinență ci de malnutriție. O formă de înfometare dirijată din afară, care la scara organismului se definește cu termenul diabet. Câteodată se ajunge la diabet și la scară națională. Cu două secole în urmă la noi circula un refren cu conținut profund contestatar: "Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă". Timpul avea să rezolve paradoxul. Soluția este că acum aurul din munții noștri nu mai este exploatat de noi, deci nu mai știm nici că avem, nici cât aveam. Bogățiile subsolului nu sunt proprietate privată, deci aparțin statului. Dar statul refuză să le exploateze pentru că ar deveni prea viguros, și el ține cură de slăbire. Am dat doar un exemplu local. Alții pățesc la fel cu petrolul, diamantele, uraniul, cobaltul, platina, care din greșeala Creatorului, au ajuns în alte teritorii decât unde este nevoie de ele.
Pentru a-și rezolva problemele de aprovizionare-evacuare celulele s-au racordat la sistemul de capilare, care este apoi preluat în căile de transport sanguin artere și vene, prin care un curier de culoare sângerie sau albăstrie, circulă non stop și deservește toți abonații. Venele și arterele se unifică în rețele și magistrale ce ajung în stația de pompare. Celulele achită costul serviciilor de care beneficiază, în produse, din producția proprie, sau prin contra-servicii.
Celulele au și ele, ca tot ce e viu și inteligent, o vârstă de la care încep să se plictisească. Aceleași și aceleași preocupări, griji, relații, cunoștințe. În viața celulelor intervin scadențele. Când îi vine timpul celula îți recunoaște incompetența, cedează locul suratelor mai în vigoare și moare lăsându-se condusă cu modestie pe ultimul drum. Oricât a fost de importantă și vestită prin contribuția adusă organismului, se dovedește că nu era de neînlocuit.
Sistemul a fost preluat la cheie de la oameni. A rămas încă ne implementat doar pachetul de programe monetar-bancare, fiind cotat ca nesigur în exploatare. Cele mai vechi celule au murit de multă vreme și acum nu se mai cunosc exact termenii contractului inițial. Când celulele mor ele nu se eternizează ca oamenii sau țările. Nu se mumifică, nu-și fac poze, monumente, statui, nu rămân desenate pe hărți sau planșe de carton.
Osmoza fiind folosită de celule, de oameni, de țări în egală măsură, nu se mai știe exact al cui este patentul și cine deține licența. Oamenii practică osmoza fără să observe. Ei sunt sensibili la emoțiile semenilor lor, chiar dacă nu le suportă; se delimitează cu greutate de problemele celor din jur, uneori lăsându-se înrolați fără să observe în necazurile unora sau euforiile altora. Granița dintre indivizi este imperceptibilă, adică permite libera trecere a ideilor vorbelor sau sentimentelor permițând oamenilor să adopte comportamentul celular: Toate pentru una, una pentru toate. În realitate oamenii au deprins gustul puterii, al competiției, al succesului individual în defavoarea grupului, a obștei. În asemenea circumstanțe apar segregările, elitele, izolarea.
Se ajunge astfel la un paradox ce pare periculos: Deși indestructibil legați în evoluția lor precum celulele, oamenii tind spre o diferențiere și specializare precum țările. Paradoxul mai are o fațetă: cu cât se izolează mai mult în propria lor desăvârșire, cu atât devin mai indezirabili. Dovada orientării greșite este că nici cei ce își gustă succesul, nici cei ce sunt înghițiți de eșecuri nu sunt prețuiți de masele sociale. Se pare că societatea preferă o specie hibridă de oameni de succes fără valoare, sau de ratați ce intrinsec sunt plini de calități. Pe această cale și unii și ceilalți sunt mult mai ușor de manevrat. În cele din urmă omul a reușit să egaleze condiția elementară a celulei de a se conecta fiecare cu fiecare și a pus la punct Internetul.
La scara lor, țările au preluat practica celulară a importului de unde se găsește și a exportului pe la cine dorește. Marfa cea mai apreciată este carnea vie. Când sunt sufocate de deșeuri le exportă ca bunătăți frumos ambalate în alte țări, depășind prin subtilitate tactica celulară de a face depozite ascunse sub piele sau pantaloni. Dacă unii indivizi fug cu băncile sunt extrădați tot prin osmoză. Dacă o țară își dorește o personalitate cu creier cenușiu o poate atrage cu nesecate avantaje și promisiuni.
O singură clauză a contractului inițial om-celulă s-a mai păstrat. Ea prevede că dacă au mai rămas taine în viața celulară ele pot fi deduse din studiul societății omenești și invers. Dacă mai sunt probleme nesoluționate în unele țări ele se pot rezolva cu câteva membrane, citoplasme, nuclee, bacterii, stafilococi sau viruși. Alternanța nedorită a epidemiilor poate fi studiată la scara unu pe unu după modelul sclavagism, feudalism, capitalism, comunism, apoi iar capitalism, feudalism, sclavagism.
Condiția celulei este demnă de invidiat. Dacă celula are schema globală a ansamblului din care face parte, descrisă meticulos în ADN, omul nu și-a descoperit încă nici locul, nici menirea. Nici pe Pământ, nici în Univers. Când celulele încep să aibă preferințe în ce privește hrana, confortul, atitudinea sau latitudinea, omul le imită și își alege la rândul lui restaurantul, hotelul, meseria, mașina, iubita, țara. Similar țara ascultă corul cetățenilor săi cărora nu le poate refuza calitatea de contribuabili și le satisface orice doleanță de mai bine, de mai mult, de calitate super, adică de la alții, din import și pe credit.
Presiunea osmotică poate ajunge la valori enorme. Indezirabilii sunt expulzați, creierele sunt atrase cu orice preț, dar nu cu preț de fotbalist, restul sunt cumpărați sau mânați de secrețiile gastrice. Geniile în schimb migrează singure, după impulsul fluturelui la bec. Câte o celulă prinde uneori o conjunctură sau o funcție favorabilă și se înfruptă direct de la vană. Crește, crește, se înmulțește, se crede nemuritoare, dar e doar canceroasă. După același tipic oamenii importanți refuză să se sedimenteze la temelia țării lor și se lasă atrași ca fluturii pe becurile altor meridiane. Forțele osmozei acum se inversează, țările cu becuri multe, dependente de curentul electric, absorb personalitățile valoroase dar sensibile. Granițele își deschid porii și eroi, sportivi, savanți, artiști, poeți, cântăreți, sculptori, pictori și investitori își lasă la poartă membrana, își spală originea, își schimbă lookul și cetățenia. O țară se umple, alta se golește, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se negociază. Individul primește mansardă în Montmartre sau prefix sir, piscină standard în Malibu, sau loc de veci la Niagara.
Edmund Hillary, neozeelandez de felul lui, după cucerirea Everestului în 1953 a devenit cetățean britanic. Un asemenea record nu putea fi lăsat pe mâna oricui. Pe Tensing Norkey nu-l mai menționează nimeni el fiind doar un biet nepalez de meserie șerpaș. Dennis Gabor, născut și licențiat la Budapesta, la 33 de ani emigrează în Marea Britanie. În 1947 avea să descopere holograma, peste doi ani este naturalizat englez. Așa încât în 1971 britanicii mai primesc un premiu Nobel.
Avem și noi un lung pomelnic, ce începe cu Henri Coandă, George Palade, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Mircea Ciobanu, continuă cu marii investitori Aria Clas și Alexandru Tinulescu. Se încheie cu cei ce acum își dau examenele și așteaptă pașapoartele. Noi îi iubim și îi prețuim chiar dacă nu ne-au mai scris de mult în românește, sau ne vor uita în curând.
În anumite ipostaze oamenii refuză să mai asculte de osmoză. Se izolează, devin de sine stătători, înainte mergători și a toate știutori. Câteodată țările penetrate de agenturi străine, își inversează osmoza. Își închid sau își deschid spasmodic granițele, dar cu reflexe inverse, când e nevoie să le închidă, le deschid. Profitând de ocazie, cătune, conace sau gubernii își proclamă autonomia devin stat în stat, își cumpără fotoliu la ONU, închiriază sateliți.
Reflectând la scară megalitică celula canceroasă sau obezitatea omenească, unele țări înghit și înghit noi teritorii până devin imperii neoplasmice, de fapt tumori. Din decență și dragoste pentru echilibrul lumii leacul cancerului nu se lasă descoperit. Chiar și separația dintre lagărul socialist și cel capitalist era tot un proces de blocare a osmozei. Când s-a considerat oportun, stăvilarul s-a deschis și atunci au năvălit unii asupra celorlalți. Unii cu prospețimea, ingeniozitatea și foamea, ceilalți cu rutina, capitalul și stocurile. După cum se va vedea lupta este inegală. Pentru toți!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!