poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 22410 .



Mărul lui Adam
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Nifilimu ]

2005-11-20  |     | 



Mărul a conturat dintotdeauna legătura directă a omului cu divinitatea. Mărul creștea undeva în rai dar pentru că legătura lui cu oamenii să rămână pecetluită Adam și Eva fususeră avertizați să nu mănânce din acest pom. Pomul cunoașterii este așadar un măr. Românii au două legende diferite despre măr [47].
Prima. La sugestia diavolului prefăcut în șarpe, Eva calcă porunca Domnului și gustă dintr-un măr mare și frumos pe care îl primește de la șarpe. Văzând cât e de bun, Eva se hotărăște să-i dea să guste și lui Adam. Pentru că Adam dormea, Eva îi stoarce puțin suc dulce și gustos în gură. Adam se trezește, apreciază sucul, dar când vede că era din fructul oprit se strînge imediat cu mâinile de gât pentru a nu înghiți. Degeaba și-a produs o umflătură la gât, că de înghițit tot a înghițit. Umflătura de la gât a fost înregistrată imediat în scripte și transmisă tuturor bărbaților sub numele Mărul lui Adam.
Ceva pare incredibil aici în această legendă, deși este reflectată exact și în biblie. Dumnezeu prevăzuse că oamenii îi vor încălca porunca, dar n-a luat nici o măsură. Sau nu prevăzuse și a fost luat prin surprindere de eveniment, ca orice șef ce nu-și vede capul de probleme. Oricum un dram de neglijență i se poate trece în cont.
A doua. Pare mult mai credibilă și aduce un element nou. Se spune că Mărul roșu fiind un pom însemnat, ce face mere de aur, era plantat undeva la marginea pământului. Acolo nu ajungeau decât zeii să culeagă mere de aur. Așa mai merge.
Grecii au o legendă cu personaje olimpiene ce se conjugă [122]. Zeus petrecea, ca de obicei, la o nuntă prilejuită de cununia zeiței Tetis cu un voinic, Peleu, rege din Tesalia. Nunta era în toi dar o zeiță neinvitată, fiind de felul ei mai posacă, pe nume Eris cea posomorâtă, luă un fruct din mărul care face mere de aur și ca
răzbunare că nu a fost invitată, scrise pe el Celei mai frumoase, și-l aruncă în mijlocul nunții.
Gata. Mărul discordiei a fost lansat. Nunta s-a spart imediat. Cele trei zeițe pretendente la titlu deja erau în fața lui Zeus, pentru a le face dreptate. Vizibil deranjat dar fără chef să se pună rău nici cu Hera, nici cu Atena, nici cu Afrodita, Zeus își declină priceperea. Îl indică însă pe Paris, fiul lui Priam, regele Troiei, ca cel mai îndreptățit să arbitreze. Astfel împușca doi iepuri deodată (zeii erau foarte eficienți pe vremea aceea), evita un moment dificil și declanșă mult mediatizatul război troian.
Deci Paris, tânăr și frumos gafează, o alege pe Afrodita care îi promisese o recompensă pe gustul lui: Elena soția lui Menelau regele Spartei. Afrodita capătă mărul, Paris o răpește pe Elena și fug la Troia. Războiul se declanșează imediat. Dar supermediatizarea s-a dovedit a fi simplă dezinformare deoarece Troia nu a fost descoperită nici până în ziua de azi.
Atunci Dumnezeu a schimbat strategia. A lăsat Mărul la vedere, oricum perechea fusese alungată din rai, și nu mai avea sens interdicția. Mărul trebuia să păstreze legătura omului cu divinitatea, deci l-a făcut să crească în toate satele și pe toate drumurile. Când fructele se pârguiau prostul satului venea cu buzunarele pline de pietre și le schimba la pomul sfânt, pe mere.
Înțeleptul satului a înțeles atunci că doar în pomul care dă roade proștii aruncă cu pietre, și i-a fost mai ușor să-și suporte condiția.
Observând frunzișul căzut și ramurile rupte primarul satului s-a auto sesizat și a scos un pachet de reglementări: Pomii roditori sunt ai primăriei, nimeni nu mai dă cu pietre în ei; Fructele coapte cad singure, dar cad pe domeniul public, deci sunt tot ale primăriei și nimeni nu le mai poate culege. Ele se valorifică și banii intră, ați ghicit, la buget.
Toate reglementările au lacune și produc efecte contrare.
În cădere, mărul nu e al nimănui, deci poate fi obținut pe gratis, înainte de a cădea la sol. Atunci toți s-au pus pe așteptat. Dar așteptarea tâmpește de unde și principiul Pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață. De unde deducem că sistemul s-a extins tuturor fructelor cu codiță. Dar bugetul local era din ce în ce mai mic. Ne mai având ce delapida primarul și-a dat demisia și a venit un om integru.
Mărul din nou a transmis omului ARNul încărcat de ințelepciune iar obiceiul așteptatului sub pom s-a extins, dovedindu-se rentabil.
Astfel Isaac Newton a prins din zbor un măr, în ARNul căruia a descifrat taina gravitației.
Din moși strămoși românii știu că din hrana copilului în primele luni de viață nu trebuie să lipsească merele. Ceea ce știu doar ei este faptul că semințele de măr nu trebuie nici ele evitate. Mărul este cel mai răspândit fruct. Crește pe toate continentele, dacă este lăsat. Sintetizează toată radiația Universului și umple bătătura omului de arome și prospețime.
În fața belșugului mulți disprețuiesc oferta și îl lasă să putrezească, îl aruncă în bălți, mări și oceane pentru a nu-i scădea prețul la bursă, cum fac englezii.
Puterea de simbol a mărului nu mai poate fi ascunsă. New York-ul a ajuns așa de mare fiindcă se alintă singur cu epitetul THE BIG APPLE - marele măr.
În Rusia există o formație politică, cu caracter patriotic, ce se numește Iabloko (măr).
Kazahstanul, renumit și prin merele sale, a avut până anul trecut capitala într-un oraș care se numea Alma Ata (tatăl merelor). Acum nu știu cum se numește, dar e tot acolo.
O companie de calculatoare din Japonia și-a pus pe emblemă un măr ademenitor din care tocmai a mușcat cineva. De ce nu l-o fi mâncat pe tot? Cine se mai uită la un măr început!


[47] MARCEL OLINESCU - MITOLOGIE ROMÂNEASCĂ, ed. SAECULUM I. O., București, 2001.
[122] ALEXANDRU MITRU, LEGENDELE OLIMPULUI, vol.II EROII, ed. VOX, București, 1998.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!