poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11608 .



Elogiul compromiterii
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mircea_Eliade ]

2005-11-18  |     |  Înscris în bibliotecă de Vasile Munteanu



Dumneata îmi răspunzi: „Vreau să fiu liber!”. Află atunci că, în frumoasa noastră Republică culturală, poziția aceasta e necunoscută. Nu există intelectuali liberi; ci numai intelectuali de rasă și intelectuali descalificați, excluși, „compromiși”.
Dacă însă într-adevăr te stăpânește perversitatea libertății, dacă viciul nepermis și-a sfredelit rădăcini în suflet, dacă orice efort de evadare îl socotești zadarnic, apoi încordează-ți întreaga ființă întru intensificarea până la absurd a acestei compromiteri. Compromite-te permanent, voluntar, provocator, integral, definitiv. Fii sigur că numai astfel vei cuceri zi de zi fâșii, capete, trunchiuri, viscere din monstruoasa făptură a marelui Necunoscut ce se numește adevăr. Nu poți evolua fără a te compromite. Nu te poți completa, nu te poți „întrece”, fără compromitere.
A fi compromis înseamnă a fi „viu”, tânăr, harnic, neliniștit, cu ochii fascinând a țintă, cu pumnii strânși, cu genunchii palpitând în așteptarea semnalului de fugă. Nu se pot compromite bătrânii, castrații, efebii, poeții, oamenii binecrescuți și intelectualii de rasă. Compromiterea e rezultanta celor două cardinale linii de forță din câmpul magnetic al Republicii noastre: „libertatea” și „originalitatea”. E cel dintâi pas către „aflarea de sine”. Nu te poți înțelege decât meditând asupra atitudinilor pe care un imperativ lăuntric te-a hotărât să le afirmi; și asupra impresiilor penibile pe care aceste atitudini le-au ridicat în juru-ți.
Exaltă în suflet acel viciu al curajului, al „je m’enfichismului” al faptelor care izbutesc să te compromită în puține ceasuri. Nu-ți fie teamă de bârfeli. Dacă într-adevăr ești Dumneata, apoi nici o putere omenească sau drăcească nu te va putea da la o parte. Dacă în suflet se frământă acel aluat al personalității, dospit cu acel „prea plin” care izbutește întotdeauna să înspăimânte mediocritatea, oircâte negații nu te vor epuiza, pentru că negațiile izvorâte dintr-un efectiv omenesc, sunt ele înseși afirmații, creații pozitive.
Compromiterea e o însușire a virilității. O femeie compromisă e anulată. Un pseudo-mascul compromis e neurastenizat. Un mascul copleșit sub compromisuri – e excitat, e redus într-o consumantă și rodnică turgescență, preludiu al reînșirii, al perfecțiunii, al creației. Când te vei simți obosit, sleit în acea muncă de optsprezece ceasuri pe zi – care e cea dintâi condiție a virilității – arată-te la lumină așa cum ești. Fără îndoială – o nouă compromitere. O compromitere care te va odihni mai mult decât o vilegiatură sau un sărut de logodnică. Dintr-o singură răsturnare a frunții, dintr-o singură rotire de orgolioase priviri, vei căpăta din nou prospețimea cerului, greul mușchilor și furia urii, fără de care nimic nu se poate iubi și nimic nu se poate crea.
Laudele aduse nu sunt o dovadă a originalității. Compromiterea, însă, este. Un anume compromis în luptă dovedește superioritatea zdrobitoare, dovedește prezența unor însușiri care uimesc prin ineditul lor și care se ridică de la originalitatea superficială până la geniu.
Compromiterea e dovada palpabilă a unei activități cu rezultate efective. Conștiința compromiterii aduce siguranța că ai lovit just și adânc. Din rănile spurcate curg bale și sânge negru. Ferește-te. Dacă nu ești încă destul de încercat, storpii aceștia meschini și rău mirositori te pot intimida. De câte ori auzi larmă în jurul unui nou act compromițător, fii sigur că un nevrednic demnitar cultural agonizează, sub baloanele de oxigen ale admiratorilor și simbriașilor. De câte ori se pogoară tăcere de mormânt, fii sigur că rana s-a închis cu greu și nimeni nu are curajul s-o zgândăre.
Mai e nevoie să-ți amintesc că nici un pas nu s-a împlinit în evoluția spirituală a omenirii fără a compromite timp de una sau două generații pe cei care au silit-o să-l facă? Mai e timp să-ți spun că un succes imediat dovedește că vii pe timpul secerișului și culegi arginții sau laurii punând virgulele și punctele? În timp ce o compromitere totală și încăpățânată te situează drept un premergător, un străin de atmosfera și preocupările maturilor sau bătrânilor, un „altul”, „nou”, care-i incomodează tocmai pentru că îi întrece? Dar ce trebuie să-ți pese dumitale de toate aceste pilde? De ce să te aperi invocând nefericirile altora? Motivul cel mai serios pentru care atitudinea (pe care te îndemn a o lua) e vrednică de apologie – e însuși faptul că o actualizezi, o cobori în carnea și în oasele dumitale. Voluptatea fierbinte și zvârcolită a compromiterii. Desfătarea generoasă care-ți sfidează semenii, conștient de tâlcul pe care izvoarele lăuntrice vor izbuti să-l împrăștie și să-l rodească! Nu simiți fiorul acelei sublime virilități, care – prin compromitere – se simte neangajată, cu posibilități neștirbite, disponibilă pentru orice nouă experiență, pentru orice nou salt, pentru orice nouă răfuială?…
Nu se poate crea nimic fără o prealabilă și absolută compromitere. Nu-ți poți cunoaște puterile, virtuțile, aptitudinile. Nu poți prețui poziția singuraticului, a celui hulit și temut. Nu poți încerca voluptatea de a sfărâma „tabu”-urile ajungând astfel tu însuți un „tabu”. Nu poți concretiza, deci, acea serie nesfârșită de experiențe, care-ți adună în suflet mierea amăruie a vieții viețuite – cu care vei împlini, apoi, cei dintâi pași către OPERÃ.
Dar e atât de evidentă necesitatea compromiterii! De ce să mai continui descoperirea fărâmițată a însușirilor, a darurilor, a volptăților sale?…
Toate faptele cu suport de experiență intimă și reflectând „ietahura” personalității – pot compromite. Dimpotrivă, maimuțele nu se pot compromite. Acei domni, care „imită”, care se prefac după chipul și asemănarea altor domni celebri – nu pot fi învinuiți de compromitere. Tot ce e împrumutat silit, copiat pe geam, afara virilității, excluzând, așadar, compromiterea. Și după cum un artist nu va confunda niciodată copia cu originalul, și după cum un mistic nu va lua niciodată compunerile apologetice ale seminariștilor drept Tertulian – tot așa un emembru al elitei nu se va lăsa niciodată înșelat de epigoni și imitatori.
Nu-ți fie teamă. Dacă sarcina de a crea liber nu te înspăimântă prin renunțările și îndurările sale spune-ți cuvântul așa cum se coboară el, cald, din creier. Îmi vei da, în sfârșit dreptate.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!