poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5771 .



Despre încrederea în sine
eseu [ ]
Colecţia: Părerea unui om obişnuit

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Radu Herjeu ]

2005-10-12  |     | 



M-am gândit deunăzi la un om care nu mai crede în el. Și l-am simțit încremenit în poziția în care s-a prăbușit odată cu credința lui. Paralizat, nu mai avea curajul nici măcar să se-ntrebe ce s-a-ntamplat cu el… Mă gândesc că, dacă ar mai fi putut să se mintă, ar mai fi putut face câte ceva. Știți, ca acei oameni care, după ce citesc manualele americane de supraviețuit în societatea actuală, își notează pe un bilețel și/sau își repetă în fiecare zi: „Ești cel mai bun, ești capabil, doar de tine depinde, poți!“ Și, uimitor, acest gen de autosugestie chiar reușește unora. Și, chiar dacă, în mod normal n-ar reuși nici să meargă 100 de metri, dupa ce-și „injectează“ niște încredere de sine, reușesc chiar să alerge...
Și-atunci mă-ntreb... ce e mai important: să fii sau să crezi ca ești? Pentru că poți fi, fără să crezi că ești și poți să crezi că ești, fără să fii. Ironic, atunci când ești, îți cunoști și limitele și scăpările. Și-atunci, încrederea în sine e legată de nivelul de mulțumire de sine. Și, de obicei, oamenii care sunt și ajung să afle ce sunt, sunt niște perfecționiști. Nu se pot declara mulțumiți cu una cu două.
În schimb, atunci când nu ești, încrederea în sine este construită mai ales pe rezultatul interacțiunii tale cu ceilalți și pe capacitatea de a interpreta lucrurile în favoarea ta. Prin urmare, s-ar putea ajunge la concluzia paradoxală: cu cât te cunoști mai puțin, cu atât poți avea mai multă încredere în tine. De altfel, atunci când ai în față o cutie închisă, îți poți permite să-ți imaginezi ce vrei că se află în ea. De multe ori, asta îți dă un ascendent asupra celorlalți. Nici ei nu știu ce e in cutie (cu atât mai puțin în tine, ca om) și, prin urmare, sunt mai dispuși să accepte povestea ta... Sau sunt liberi să-și imagineze ce vor. Aici sunt condiționați de sentimentele care îi leagă de tine, de experiența lor de viață, de comparațiile pe care le fac, în funcție de forma și culoarea cutiei, cu altele asemănătoare, al căror conținut l-au aflat... dar, de cele mai multe ori, cu cât afirmi mai răspicat că tu știi că în cutie e... ceva, cu atât ceilalți vor renunța la a mai face efortul de imaginație... Straniu, chiar și acest rezultat inițial, acela de a-i convinge pe ceilalți că ești așa cum spui, este un motiv foarte bun pentru a-ți hrăni încrederea în sine. Cu alte cuvinte, te crezi cu atât mai bun cu cât reușești să-i convingi pe ceilalți că ești bun. Și asta e destul de ușor, ținând cont de superficialitatea marii majorități a relațiilor interumane.
Oamenii nu sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, preocupați mult mai mult de a părea decat de a fi (mai ales ca „a părea“ este destul de bine reglementat de conveniențele sociale... știi cum trebuie să fii ca să fii „bun“, în timp ce „a fi“ e atât de riscant), cu atât mai puțin să-i cunoască pe ceilalți. Asta și dacă i-ar interesa cu adevărat. Și-atunci, majoritatea relațiilor sunt, de fapt, „armonizarea“ a două imagini. Sunt interacțiunea dintre două păreri proprii despre sine, și nu între două realități.
Din pacate, și neîncrederea în sine este determinată tot de rezultatul interacțiunii cu ceilalți, filtrat de reperele asimilate în timpul vietii. Și ea vine tot pe fondul unei necunoașteri de sine. Tinzi să devii, pentru tine, „imaginea“ eșecurilor tale. Evident că, într-un cerc vicios, neîncrederea duce la noi eșecuri. Mai mult, duce la un fel de încremenire în proiect... Nu mai ai curajul să întreprinzi nimic...
Din păcate, pentru oamenii de genul ăsta, oglinzile nu folosesc la nimic. Pentru că ei văd în oglindă ce știu (cred) ei despre ei. Pentru ei oglinda folosește ca legitimizare a imaginii lor despre ei. Și-și vor alege oglinzile în consecință. Acelea care le permit să-și reflecte nu adevărata imagine, ci cea pe care se bazează încrederea de sine. Câți oameni care se cred frumoși n-ar sparge o oglindă care le-ar spune că sunt urâți? Și-atunci, cum putem crede că vor accepta lângă ei alte oglinzi decât cele care le întăresc imaginea lor despre ei?
Mă gândesc dacă nu cumva relaționările noastre cu oamenii nu sunt decât căutări ale acelei „imagini“ care să confirme „imaginea“ noastră... dacă nu cumva căutăm, fără să ne dăm seama, acea oglindă care să ne arate așa cum ne credem... Și, probabil, de aceea și eșuează mai toate relațiile...
Și știți efectul acela care apare când pui două oglinzi față în față... Practic nu se vede nimic, decât reflectarea continuă a „imaginilor“ celor două oglinzi.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!