poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8391 .



Ela Victoria Luca - azur de-arabesque prin samen si lotusi
eseu [ ]
și hai să mă legeni din toamnă spre tine

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-09-27  |     | 



Doru Alexandru

Image hosted by Photobucket.com


Magdalena Dale

Image hosted by Photobucket.com

Ceea ce ramane in mine dupa ce citesc o poezie scrisa de Ela, poarta armonia spatiilor de deasupra noastra. In cetatea cuvintelor poetice scrise de ea, anotimpurile vietii sunt rasucite, intrepatrunse, iar toamna are o frumusete soptita-n petale. In versurile ei se rotesc culorile si intinderile, iar poarta de santal al visului se arcuieste din parul femeii in valuri. S-a razvratit impotriva inexorabilului si s-a ascuns in turnurile marii pentru a trai victoria impotriva decadentei muribunde. Am urmarit alături de ea destinul unei danaide neascultatoare. Prin arterele cuvintelor scrise de ea strabate sangele lumina oranj al creatiei artistice. I-am urmarit pasii in plecarile spre alte nisipuri solitare avand scoici sfaramate sub talpile ude calatorind cu ea prin timpuri fara nume.
La multi ani, sa curgi lin si sa rasari dinspre est, acolo unde scoicile iti amintesc locul in care binele se facea sambure in palmele florilor, asa cum spui tu atat de frumos in poezia cu un pic de verde amar ''Dupa toamna, vin eu''.



Raul Huluban


Image hosted by Photobucket.com

'betia de aburi umezea pe nesimtite noaptea de
primavara -ca o meduza, sufletul plutea'



Mihaela Merchez


Image hosted by Photobucket.com

Þie, prima dimineață de miere a toamnei, ție, prima ploaie de frunze ... toamna e anotimpul începuturilor și finalurilor dar, de fapt, e anotimpul recapitulărilor.
Așadar, să recapitulăm: generoasă toamna (sau Daniela) crește copii, bărbați și apariții și nu spun mai mult pentru că oricum ar fi insuficient. Doar întreb: cum faci de nu îți scapă nimic, nici măcar nisipurile de care nu îți pasă de sunt încastelabile ori nu, nici ochii cei din afară, nici cei dinăuntru. Nimic din ce e viu și frumos și minune, prefacere, nu îți este străin. Așa este bine. La Mulți Ani, așa cum știi tu să îi primești!



Daniel Bratu


Image hosted by Photobucket.com

ela-ela-ela…

În august, prin Iași, oamenii aveau privirea ceaiului de iasomie și parfum de clopot fraged întindea gene de fluturi peste șosele și cetățui, foșnetul lor amestecând asfaltul și razele: ela-ela-ela…
Acum, la ora culegerii strugurilor, dacă mustul viilor ar ști să vorbească, ar picura înspre zodii un șir de șoapte legate cu fir de borangic și briză sărată ca lacrimile mării, așezând în genunchi, a rugă, cu fețele strălucind spre răsărit, foarfecele culegătorilor: ela-ela-ela…
Ela nu pășește, nu calcă, ea se deplasează cu un fel de sustentație magnetică a spiralelor de azur, într-o continuă plutire, negociind viraje cu îngerii din poșeta unui celular invizibil, mereu țârâitor. O poșetă deschisă permanent, uriașă, în formă de inimă în care, pe lângă nimburi, aripi de vultur pletos și tuleie de pisic, colecționează, la fel, fără să vrea, cu tot cu accelerația gravitațională, copite, cozi (de topor, unele, cu lama sclipind „ca un colț de mistreț”, „de firmă”), scalpuri netede și bărbi falnic pictate. Balans agale, stânga – dreapta, pe când în auricule pulsează firele de taină, globule de cilli-willy pe gheață, deasupra vulcanilor: ela-ela-ela…
Pentru ea nu există unghiuri, acestea presupun linii frânte, zig-zag-uri, incizii, izvoare de țipăt roșu, distonanțe, rănind-o până dincolo de răsuflarea de muguri, în prag de sinusuri si cosinusuri. Nici muguri nu există, de fapt, ei au corole de biblioteci din lemn de cedru, jumătate aici, jumătate departe, lângă stânci cu grafitti, sub braț de lună coaptă ca un felinar din gutuie. Scrie la un pian fără coadă, fără să apese, mângâind creștete de fildeș cu viteza fotonilor de pradă ai pământului, îmblânziți și adunați în țarcuri de simfonii celeste. La sfârșit de gamă, întotdeauna îi picură din deget, ca o taxă vamală a ruperii, a plecării zvâcnite, câte un șuier de lacrimă roșie:ela-ela-ela…
În Iași, la ora culegerii toamnelor din ram verde, dacă strugurii ar ști să vorbească, ar cere mustirea sub mângâierea pașilor ei, mereu în zbor planat de august, cu ochii de boabe nezdrobiți și vinul numai zâmbet al privirii de arabesque versuit în esențe:
ela-ela-ela…

Din aurul clipei și roi cu dantelă
Azur strigă pașii-i păziți de lumină,
Nici caldul arcadei în altă rebelă
Ieșire din sine nu-i gata să vină.

E loc fără margini în gânduri, delfinii
Lovesc apa clară cu aripi de ceață -
Acante prin valuri ce-i sorb cer grădinii
Vrând colțuri de lună, ce-n ele-o agață,

Iau norii-n nisipul topit din clepsidră,
Cuțite de spumă o cern lângă mare,
Trecând ora-n curgeri, pâraie de vidră
Opresc, în baraje de clipe, ulcioare.

Roiesc vulturi ciocul subțire pe creste,
Imami de pleșuve dorințe dau roată,
Arzând, geamul ei, de-alt nisip acum, este,
La maluri, și dig și-adâncime sărată…

Unii vor doar un galben, alții vor și dantela,
Câți sunt îngeri vor aripi, câți pirați, numai vela,
Arborând toți, de azi, strigăt alb: Mulți ani, Ela!




Elia Ghinescu


Image hosted by Photobucket.com

ea așteaptă roata olarului să
încremenească lutul în culori ce nu iartă
lumini rotunde învîrtite între cer și pămint
umbră rămîne topită
acolo unde-și trăiește sculpturile în
nisipuri mișcătoare

vreodată de-ai fi intrat în casa sufletului ei
ai fi aflat cum
infinitul adăugat finitului îi este capăt de
vers - și nici acolo sfîrșit
cît de aproape de pagina albă își închide
nopțile ai fi citit
timpul măsurat altfel între plecări și
sosiri azurii
orologiile stătute le miezii dinspre nordurile
răscolite
răsărituri fără ceasornice zburînd
fără aripi
inima spartă de doruri nici o suflare nu trece
mai departe
albastru se face că visează - albastru peste
albastru adînc

lasă zîmbet în sare pe clape verzi de iederă
făcînd pact anotimpurile
urme de fildeș pe timbre franțuzești
doruri de zeci de ani adunate
culoare arămie își așează cu
degete curate dupa ureche sub nostalgii
adormind înspre zi cu visele-mpărțite în
pătrar de inimă



Adrian Graunfels


Image hosted by Photobucket.com

totul parea perfect doar ca neplatind taxa pe frumusetea interioara
am fost arestati inaintea plecarii.
am cerut deci consult la un psiholog celebru, iata tranzactia de pe canapeaua dinsei:
ma uit uneori la viata mea care pare a fii luata din cea mai proasta literatura.
cei care imi citesc CV-ul se sinucid dupa prima foaie,nimeni nu suporta un destin atit de plat.
poza mea iese vesnic voalata, chimicalele refuza sa stea linistite in conturul fetii mele.
o singura consolare am, ca nu ma vezi in zilele de joi cind am constipatie mentala...
acum fumez o tigare cu gust de toamna , oare Daniela fumeaza intre pacienti?
totul fiind anuntat din timp, de ca sa ma ostenesc sa iti ridic fusta?
ma intrebi cind fac dragoste la ce ma gindesc?
desigur ca nu la dragoste, ar fii o stupida risipa de entropie.
astept sa ma arunci la gunoi, ai prea multi amanti si statistica e contra mea .
cind cumperi flori unei mame , adauga o crizantema de la mine
o vom numi asa : floarea pacatelor nesavirsite cu o femeie plina de virtuti.
dar toate astea sunt false draga doctore, motivul sincer al vizitei mele
este ocazia unui sarut prietenesc....



Codrina Verdeș

Image hosted by Photobucket.com


Image hosted by Photobucket.com



Narcisa Turony


Image hosted by Photobucket.com



Bogdan Groza


Image hosted by Photobucket.com

CONTRA CONTRELOR, ANIVERSARA

îți mai amintești de mine, frumoasa domnului Luca?
nu? Atunci ia să-ți reîmprospătez memoria să știi cine sunt
Eu sunt un simplu bărbat hăcuind oglinda care mă deformează
făcându-mă cu chelie, cu burtă si cu cearcane la ochi
ne certam în aceeași intersecție aglomerată
din cauză că am călcat cândva peste covoarele tale persane
cu noroi pe pantofi. Și am fugit… am fugit …am fugit…
acum acolo unde sunt mă caută iubita
pe care n-am recunoscut-o
(fiind sub influenta lui Bachus)
Bruna Hilda care te întreba întruna
unde este prietenul meu
pentru un tango para muchachos?

și uneori chiar vroiam să fiu unul dintre cei
douăzeci și doi de curtezani ce au ajuns în odaia ta
apoi să plec înspre Australia dupa canguri mărunți
cu forma ciudată de struțo-cămile
și mai ții minte cocorii rătăciți ai copilăriei tale
ce au răcit subit când au ajuns la mine?
mai târziu m-am deghizat în japonez
și-ți bodogăneam la urechi
punctând, ca să mă dau mare și grozav
WATASHI WA BOGDAN DESU
mai târziu am înțeles că nu sunt invizibil
și că printre degete parcă-mi picură vin
așa ca dintr-o boabă frântă de strugure…

acum îți amintești de mine, contrata domnului Luca?
Ia scoate de la rece vinul acela ce-mi picura printre degete
și servește-mă că teribil mi-e de sete.
Ca să-ți spun și eu, cu ochii sticlind de veselie
LA MULÞI ANI! și cât mai multe contre



Dana Ștefan


Image hosted by Photobucket.com

Doi bărbați și o femeie, născuți în douăzeci și șapte al balanței, într-o lună care are încă forța să-și coloreze zilele în cuvinte coapte, înainte de violetul cel plin de tainice penumbre ale toamnei ca ultim anotimp și eu balansându-mă de pe un picior pe altul între o cifră impară, împărțită la trei. În seara aceasta simt nevoia să împart la trei, egal.
E ziua Elei astăzi, e ziua lui Mihai, e ziua de naștere a fratelui meu Dorin. Poate prezența feminină mă obligă să stărui asupra acestui septembrie douăzeci și șapte, altfel de până acum. Pentru că Ela e în sine un personaj nostalgic, la fel de bine cum, în zile de aprilie sau mai, e o femeie exuberantă și plină de o primăvăratecă înfățișare. Nu e defel potrivit însă ca să mă iau acum la întrecere cu ea, reinventând cuvinte, de vreme ce ea e o dantelareasă desăvârșită. Pentru mine mai important astăzi este să mă opresc asupra însușirii ei desăvârșite de a se dori parte dintr-un întreg. Parte însă și dintr-un intreg de dinafara ei. Și-atunci cum să faci abstracție de tot ce o înconjoară, când femeia aceasta e atât de aproape de o mare, când are harul de a călători până și imaginar, când știe scrie ilustrate cu flori de câmp de pe oriunde o prinde drumul ei, când ne povestește cât de miraculos crește firul de iarbă, sau cât a atins-o zburătăceala păsării în zborul ei prea sus, sau ce înseamnă o noapte a singurătăților stelare ? Ea pune la păstrare fiecare lucru mărunt, ca să ni-l ofere, tot nouă, altora, în momentele noastre de cumpănă…
Acest lucru e de admirat.
E atât de rar să ai privilegiul de a lega o prietenie de suflet cu un om plin de bune intenții, e atât de rar să fii înzestrat cu rara calitate de a știi cum să te mulezi pe formele altora…
Mi-a plăcut întotdeauna să gândesc la o femeie care știe să-și aleagă timpul ei, atunci, când se va așeza pe Piatra ei Albă, ca să privească marea…
Ela e una dintre aceste femei înțelepte.
Astăzi e ziua ei. O îmbrățișez simplu, real și cu drag.

Iți doresc, Ela, cele mai spectaculoase tente ale culorilor pe care singură ți le-ai inventat, ca să fii tu încântată de tine, pe lumea aceasta.
Acesta e lucrul pe care l-am învățat eu de la tine, Eluțo. Îți mulțumesc.
« La mulți ani ! »
Linea



Dumitru Cioacă- Genuneanu


Image hosted by Photobucket.com

Psihoterapeuta mea favorita

Ce mi-a placut cel mai mult la poeta-psihoterapeuta Dana Lucaci e ca ea nu se da in laturi de la eforturile fizice pentru a vindeca psihicul pacientilor:

de la Dana, dragii mei,
am iesit cam sifonat
fiindca ea cu mana ei
ma-ntins, eu ne-vrand, pe pat!

p.s.
sa ma plang nu este cazul,
dar fiind om civilizat
pe-al ei pat, de-mi da ragazul,
eu m-as fi-ntins... dezbracat!



Maria

Image hosted by Photobucket.com

o zi medalion prins în firul anotimpurilor mohorâte
stingheră sclipește la vremea culesului când fructele cad rod parfumat
în mâinile fecioarelor despletite
la brâul lor roșul înalță triluri peste ultima viță ruginie
fior de viață în frigul apelor rămase în matcă


Dacă nu ați trecut niciodată prin toamna aceea, o puteți face acum, e ziua în care toamna se potolește la picioarele ei în culori, de la galbenul acela al lanurilor de grâu… macul își plimbă privirea peste frumusețea pletelor ei așezându- se pocal ruginiu sub vița de vie.

A fost demult o vară în care albastrul sau movul sau roșul eșarfei umplea de culori cărările de frunze ruginite a unui parc numit Copou, iar sufletul plin de poezie înflorea versuri pe băncile unei botanici uitate pe câmpul trandafirilor abia dați în floare… veselie și mirosuri îmbietoare îmbrăca noaptea petrecută zi.. în depărtare se auzeau acorduri de romanță… a ruginit frunza în vii și … parcă ai plecat și verdele devine închis sub covor moale ruginiu…

și hai să mă legeni din toamnă spre tine
fie-mi tu luna fără dragon
pe lângă pietre din afară-înăuntru
visează-mi alean miezul nopților vii


…acum castanele își desfrunzesc îngălbenite culoarea, nu e a ochilor tăi, iar păsărelele se pregătesc într-un cântec de alean spre alte lumi, spre alte țărmuri.. să-ți fi făcut oare bagajele spre acele lumi, te caut și nu obsrv decât un O mare care însemnau texte, de ce mă întreb? Ce cuvinte se preling peste câmpuri de oamenii ce se topesc în neantul căldurilor de iulie când august e atât de aproape…? Din nou revii pentru a le răspunde cu cântul tău rundunelelor care te așteaptă în zborul lor neliniștit, să fie oare din cauza tristeții aduse de toamnă? Sau poate că toamna a uitat să mai viseze în gândurile tale? Nu! Oi fi de lacrimile norilor revărsate peste toamna aceasta aurie a miros de gutuie… să fie totul o taină?

dansează iubito dansează
nopțile respiră în ritmul tău pământesc
trupuri amețitoare dinspre focuri albastre
nu e nimeni
nimeni călcând nisipul rece


… a fost să fie peste noi zile și nopți, a fost să fie o vară într-o schmbare de noi, a fost să fie ce poate era prea mult sau poate a fost pierdut pe șiragul culmilor… nu întâmplător cele șapte coline te așteaptă și azi, doar goana vântului le schimbă notele grave picurând a struguri și nuci descojite de tristețile lor. Era prea mult zgomot sau prea multă liniște pe foaia albă de hârtie… plăpânde degetele se opresc neputincioase la mijlocul nopții scrijelind cu unghia zorii, așezând cuvinte ordonate după mai multe criterii. Hai să visăm dimineața aceea liniștită cînd cerul s-a desfurnzit de stele…

încerc la-ntâmplare esențele-n pocal
amestec uneori așa nefiresc luminile
presar rogvaivuri amar în parfumuri
la ora când aerolitul îmi lasă numai o veste
fără cheia întâmplărilor aici izbăvite
un singur grai al rătăcirilor
în umbra văilor adânci dintre timpuri


…era văzduhul care s-a oprit să-ți fure culoarea ochilor să-și îmbrace vederea trăgând mereu linii peste chipul tău din creștet pâna-n… umerii desenați cu ciucuri, sub privirea admiratorilor de circ, erai parcă ființa nevăzută conturându-te nesperat de clar peste clipa ninsă a gândurilor celor fără de voie…pictorul nu mai poate renunța, fiindcă te naști atât de frumos din verde pe margini de râuri trecătoare, iubiri se nasc odată cu tine, tu dăruitoare nebună de liniște și zbucium le spui la toți doar: noapte buna!

eram rari între clipe
ape ironice străbăteau numai nopți
prea puțină apă mi-era inima
eram aer să pier încet în tine
lăsam rochia-ncruntată
rotită sâmbăta-n-lăuntrul palmelor tale
plecai aiurit într-un con de lumină
mângâiat mereu
ca pentru ultima oară


… sunt acestea oare aduceri aminte? Nu ! Clipele abia acum se nasc, din umbre uitate la răscruce de gânduri că doar muza nu vine, ci reînvie mereu atunci când nu te mai aștepți, cînd harfele spânzurate și-au uitat coardele pe crestele munților, tresar amurgurile și te răstălmăcesc a cântec de vioară pe câmpuri încă neadormite si totuși prin aduceri aminte ce vin spre mine…plouă ne amestecăm deja cu umbrele pădurii, umbre care se ascund unele de altele…

înălțam un castel în apă
adânc și fără intrări interzise
mișcat uneori spre valuri uneori spre vânt
lua aceeași înclinare a sufletului
în loc de ferestre ochi de mare
praguri simple încrengături de coral
și nici o scară-n spirală


…despre mare era vorba, de ce nu mi-ai spus așa, că marea e cea care te frământă… a coborât demult întunericul peste țărmuri doar spuma albă se joacă cu visurile clădite în inima castelului de nisip. Stau și gândesc de când nu am mai mângâiat clipele albe ale răsăritului pe mare, de când nopțile și-au uitat apusurile pe pânza unei corăbii, deschid larg pragurile dintre inimi să pot privi dincolo de răsărit...

sînt uneori o femeie tăcând cuminte peste o partitură nescrisă
bărbatul stă acolo sprijinit de-un pervaz al gândului pe care mai așterne
notele fără chei sol doar aer cer și ultimele diezuri în mângâiere


… era doar cântul valurilor sprijinit pe prevazul inimilor, un ultim acord și toate se preling a cuvinte spuse, cântate, pictate și de ce nu răstălmăcite…

miroase a iarbă-n cetate târziu și caut numele tău printre porți dărâmate
nu mă săruta încă ploile se-ntorc mirate a toamnă
mai lasă-mă-n flori pe colină fără limpezi ape între poduri


…eram închesuiți pe dealuri, nu erau decât îngeri sus pe acele culmi, îngeri despuiați de gânduri, nerăbdători să ne prindă cu aripile lor albastre, ne-am îngrămădit să-i prindem în imagine, să le prindem culoarea penelor, clik și gata poza a imortalizat îngerii cu albastrul penelor lor. Am privit fotografia a doua zi, nici nu mai știam de e seară sau dimineață, priveam cu fascinație, priveam cum nu mai putea fi privită o poză, căutam îngerii cu aripi albastre, nimic, nici eu, nici tu, nici o imagine nu mai era acolo, doar doi ochi de un albastru ca cerul sau poate era cerul, cine mai poate ști…

ne-am desprins firesc din sâmburii nopților
desculți de viață prin ieri pornim agale spre altă nescrisă întâmplare
asculți știrile plictisit de același ritm împiedicat al zilelor
încercând să mă desenezi pe-un colț de gând năstrușnic
sau măcar pe altă inimă de lut


… nu, nu, ți-am călcat umbra, e doar sângele meu clocotind prin mine a oameni a cuvinte ce uneori nu mai am timp a le spune…..



Nancy M.Popa


M-ai cucerit de la prăjitura cu răvaș

Da, m-ai cucerit de cum ai intrat la Eliad și am știut că am de a face cu un om nemaipomenit atunci cînd , necunoscîndu-mă,mi-ai oferit, din excursie aceea prăjitură cu răvaș(dacă în acest moment rîzi, e bine ).Știi ce se zice, esențele tari se țin în sticle mici.Și cel mai mic gest contează mult.
Iar cînd ești pe scenă...cînd ești acolo, ne transpui in altă lume.
Însă ce-mi place mie cel mai mult la tine , este felul tău de a fi.
Veselă, melancolica, mereu surprinzătoare.Iar asta „molipsește „ plăcut.
La mulți ani suflete plin de căldură, la mulți ani și să-și lumineze mereu viața și inima.
Multă fericire, sănătate și să-ți vezi visele devenite realitate.
Cu drag și admirație,
Nancy M.Popa [a.k.a Aracely]


I don't know
Where to begin
I don't know
How to get out
There to see you
I don't know
Where to dig in
I don't know how
To get in there
To feel you
It's been to long and
I'm about to be
In time for me
It's been too long
And I'm in time

Baby there's something
About you that
I can hold on to
I'm going to hold on to that
Baby there's something
About you that
I can hold on to
I'm going to hold on to that
(Five for Fighting)


Image hosted by Photobucket.com


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!