poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1453 .



Emilian Marcu, Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AW ]

2014-08-25  |     | 



Volumul Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă) semnat de scriitorul Emilian Marcu (Editura Pim, Iași, 2013), apărut în condiții grafice deosebite, impresionează, atât ca dimensiune – 668 de pagini –, cât mai ales în ceea ce privește conținutul: apar 524 de scriitori și 780 de cărți recenzate de Emilian Marcu – cronici literare publicate – timp de zece ani!!! (o muncă imensă și admirabilă) – în prestigioasa revistă „Convorbiri literare” din Iași (redactor șef: Cassian Maria Spiridon).
Iată ce scrie, atât de elocvent, autorul pe coperta a patra a volumului Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă): „Mi-am propus ca aici, în aceste pagini, să fac vorbire despre ceea ce au scris, în acești ani, o parte din scriitori, să pot descoperi pacea cărților, chiar dacă este singurul nostru adversar, așa cum scria Antoine de Saint Exipéry. S-au adunat, cu greu, în această carte, pe parcursul a zece ani de viață și de trudă, publicate în „Convorbiri literare”, peste 1000 de semne despre cărțile confraților, apărute în timp. Din anumite motive, independente de voința mea, nu toate comentariile apărute în revista „Convorbiri literare”, în această perioadă, și-au găsit locul aici. S-a întâmplat aceasta, în primul rând, din cauza numărului imens de comentarii, dar, mai ales, a unor deficiențe de natură tehnică. Părerile, unele de bine, altele de rău (de foarte puține ori), din partea autorilor, nemulțumiri, cel mai adesea (și asta nu-i rău deloc), pentru numărul de penițe sau pentru ordinea în care au fost paginate semnele mele în revistă, constituie, de fapt, sarea și piperul trudei, prin timp, la... rafturile cu cărți, pe care le-am parcurs și pe care le-am împenițat. După cum cred că s-a văzut, cu siguranță, prin ceea ce am scris, fiecare carte comentată, cu mai multă sau mai puțină inspirație, a mai câștigat un cititor.” – acest fragment se regăsește și în prefața cărții, sub denumirea: Predoslovie la... Cronica unei cărți, demult anunțate, dar... abia acuma publicate: Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă).
Printre cei 524 de scriitori – publicați în ordine strict alfabetică (ordine pe care o voi respecta și eu) – ale căror cărți apar recenzate de scriitorul Emilian Marcu în volumul Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă) se număra scriitori, editori și redactori importanți, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România, care au o activitate literară intensă și publică constant în reviste literare, din țară și din străinătate, și care promovează, la rândul lor – prin studii, creații proprii (poezie, proză, teatru, eseu), prin cronici de carte și prin redactarea unor reviste literare importante – literatura română în lume; voi aminti doar câțiva dintre acești importanți scriitori (cu care am colaborat – timp de zece ani – la revista literară „Banat” din Lugoj) – promotori ai culturii și literaturii române, respectând ordinea alfabetică propusă de autor: Cezarina Adamescu, Mihaela Albu (din New York), Liliana Ardelean (din Timișoara), Paul Aretzu, Angela Baciu, Veronica Balaj (din Timișoara), Nicolae Băciuț, Adrian Botez, Leo Butnaru, Ionuț Caragea, Nina Ceranu (din Timișoara), Gabriel Chifu (vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România), Mihai Cimpoi, Daniel Corbu, Adi Cristi, Theodor Damian (redactor șef al revistei literare „Lumină Lină” din New York), Florin Dochia, Octavian Doclin (directorul revistei „Reflex” din Reșița), Eugen Dorcescu (din Timișoara), Rodian Drăgoi, Pavel Gătăianțu, Dana Gheorghiu (din Timișoara), Ion Hobana, Carmelia Leonte, Ticu Leontescu (din Timișoara), Constanța Marcu (din Timișoara), Mircea Muthu, Gheorghe Andrei Neagu, Marian Oprea (din Timișoara), Adrian Dinu Rachieru (din Timișoara), Nicolae Sârbu (din Reșița), Gabriela Savitsky (din Reșița), Vasile Spiridon, Valeriu Stancu, Maria Slehtitchi, Valentin Talpalaru, Nicolai Tăicuțu, Valeria Tăicuțu-Manta, Marius Tupan, Nicolae Þone, Cornel Ungureanu (președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România), Sterian Vicol, Dorel Vișan, George Vulturescu (directorul revistei literare „Poesis” din Satu Mare), Adriana Weimer (din Lugoj).
Îi mulțumesc autorului remarcabilului volum Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă) – scriitorului Emilian Marcu – pentru faptul că, deși această carte a apărut într-un tiraj limitat (din aceleași motive financiare mult prea problematice zilelor noastre..., în ceea ce privește literatura, dar și cultura), a donat un exemplar Fondului de Carte „Banat” al Bibliotecii Municipale Lugoj, în ea – așa cum am subliniat prin adăugarea orașului la numele scriitorilor din Banat – regăsindu-se și mulți scriitori din Timișoara, Reșița, Lugoj.
Fiind și eu cu adevărat preocupată de „spectacolul mișcării literare din România” de astăzi (după cum spune autorul în prefața cărții), îl asigur pe scriitorul Emilian Marcu că volumul Vitrina cărților (un deceniu de singurătate... în bibliotecă) primește – rezolvând astfel „dilema” domniei sale – cinci penițe, pentru faptul că el cuprinde un număr impresionant de cărți semnate de scriitori importanți din literatura română actuală.
Pentru că „această carte se vrea o călătorie care să stârnească interesul într-un labirint al sufletului uman, o plimbare ce își propune, mai ales, să nu lase praful tăcerii să se așeze pe ființele acestea atât de delicate, dar și atât de gingașe, numite, nici mai mult nici mai puțin, decât... cărți” (după cum spune autorul ei în prefață), îi dorim Drum bun! acestei frumoase și consistente cărți în lumea literaturii române, dar și, de ce nu, în lumea literaturii universale.

Adriana Weimer

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!