poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7675 .



Geniul și timpul în lirica eminesciană
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AVPetrea ]

2014-01-18  |     | 



Timpul reprezintă un fundament al operei poetice aparținând lui Mihai Eminescu, deci rangul de supratemă a liricii eminesciene nu este nicidecum o exagerare.Ca orice ființă umană, poetul nostru național a conștientizat trecerea ireversibilă a timpului și faptul că doar omul de geniu, creatorul de artă, de valori spiritual, poate rezista în conștiința umanității independent de valurile secolelor.Eminescu poate fi inclus cu ușurință în tipologia omului creator, iar acest fapt este vizibil chiar dacă avem cunoștințe măcar superficiale cu privire la opera marelui poet.Ținând cont de nepăsarea sau chiar ura contemporanilor față de persoana și opera acestuia, Eminescu a intuit cu dibăcie nemurirea sa în plan spiritual, fiind conștient că posteritatea, chiar dacă și aceasta este uneori nedreaptă, va recunoaște valoarea operei sale și îl va plasa în canonul literar, fapt ce s-a și întâmplat.Creațiile literare commentate mai jos vor argumenta punctul de vedere conform căruia Mihai Eminescu și-a asumat condiția de om creator de frumos, precum și riscurile acestei asumări, precum neînțelegerea din partea contempora- nilor și consacrarea în perioada posterioară decesului, când nu va mai putea vizualiza aprecierea onestă a operei sale.
O primă operă asupra căreia trebuie să ne îndreptăm atenția este reprezentată de ,,Scrisoarea I”, apărută la 1 februarie 1881 în revista ,,Convorbiri literare”.Această creație scoate în evidență diversitatea și efemeritatea lumii, aflată sub primatul morții și a naturii(Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorții/
Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!).Geniul, întruchipat de bătrânul dascăl îmbrăcat sărăcăcios, este singurul care se încumetă să privească deasupra intereselor meschine ale lumii trecătoare, afectată întotdeauna de trecerea ireversi- bilă a timpului.Dascălul, chiar dacă este profund neglijat și disprețuit de către contemporani, speră că posteritatea va repara această nedreptate, fapt privit cu reserve de către eul liric.Acesta susține că și generațiile care îl succed pe geniu îi vor trata de multe ori imaginea cu superficialitate și oportunism, căutându-i defectele și elementele neplăcute din biografie, pentru a-i reduce din valoare și a-l coboră la un nivel apropiat lor(Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?/ Ei vor aplauda desigur biografia subțire/Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,/ C-ai fost om cum sunt și dânșii...).Oamenii îi vor aprecia opera doar într-un mod formal, cu scopul de a-și spori propriul renume.Totuși, dascălul își va conserva originalitatea și importanța, cugetările sale asupra cosmogoniei, eschatologiei și sensului vieții menținându-și valoarea în toate timpurile și acordându-i nemurirea.
O altă idee susținută de Eminescu cu privire la timp și geniu este aceea a prezentului etern, care prezintă lumea ca o serie de greșeli, tipologii sau situații asemănătoare, timpul neaducând cu sine evoluția înspre bine a societății sau firii omului.Limitarea spirituală a omului de rând și contemplația omului de geniu sunt stări care se succed în timp, curgerea anilor neafectând această realitate.În opera lirică ,,Glossă”, poetul nostru național propune ca și soluție a acestei ordini imperfecte detașarea geniului față de întâmplările și intrigile prezentului(Nu spera și nu ai teamă,/Ce e val că valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece).
Principala modalitate a geniului de a se detașa de lumea prezentă este creația, idee exprimată de Eminescu în poezia ,,Numai poetul”, publicată în 1869 în ,,Convorbiri literare”.Creatorul de versuri este văzut ca o entitate situată deasupra timpului, deasupra lumii efemere.Detașându-se de această lume, poetul a câștigat nemurirea spirituală.


Însă, cea mai veritabilă sinteză a concepției eminesciene asupra timpului, geniului, dar și a iubirii, este poemul ,,Luceafărul”.Aici, se prezintă cel mai bine relația dintre muritor și omul creator, precum și deosebirile dintre aceste două tipologii.Luceafărul, un astru, reprezintă simbolul omului superior, nemuritor prin opera sa.Fata de împărat, de care se îndrăgostește, este reprezentanta omului comun, cel pentru care contează doar clipa prezentă.Observând faptul că fiica de împărat nu dorește să acceadă în lumea sa, la rugămintea acesteia, Luceafărul acceptă să renunțe la condiția sa de ființă nemuritoare, mergând la Demiurg pentru a-i cere metamorfozarea sa într-un muritor.Însă, Dumnnezeu îi respinge dorința, argumentându-și opțiunea prin caracterul efemer al vieții și sentimentelor omului comun.Între timp, fata de împărat, primind un nume comun(Cătălina), se lasă sedusă de un reprezentant al lumii acesteia, pajul Cătălin, cu care fuge de la castelul părinților săi.Constatând acest fapt, Luceafărul, numit și Hyperion, își dă seama că renunțarea sa la nemurire ar fi fost o greșeală, deoarece muritorul este instabil și supus doar prezentului.De asemenea, astrul observă incompatibilitatea dintre cele două lumi, cea aparținând ființei superioare, dominată de rațiune și cea a omului comun, guvernată de pasiuni mărunte și efemere.Doar iubirea reușise temporar să unească cele două universuri, fără a putea consolida această legătură.
În concluzie, geniul, care reprezintă o matrice a liricii, dar și a prozei eminesciene, este o ființă profund diferită de ceilalți, o persoană neînțeleasă, care, cultural, va trăi veșnic, dar în timpul vieții va fi trist și contestat.Astfel, el este singurul care conștientizează absurdul vanității umane, supusă timpului, căruia îi rezistă doar omul creator și meritele sale.
Bibliografie:
1) Limba și literatura română, manual pentru clasa a XII-a, editura Art, Adrian Costache, Florin Ioniță, M. N. Lascăr, Adrian Săvoiu.
2)Poezii, Mihai Eminescu, LandEdit, 2006.
3) http://ro.wikipedia.org/wiki/Glossa.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!