poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2125 .



Copil fiind credeam în Dumnezeu
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2012-08-12  |     | 



Copil fiind credeam în Dumnezeu. Dar, o dată ce lucrurile în viață au început sa fie inteligibile, ele mi- au apărut logice și miraculosul, supranaturalul mai degrabă o poveste, decât o realitate. Presupun că am avut îndoieli chiar și atunci, dar în contextul dat părea riscant să te îndoiești, atât de frica pedepsei divine pe care o puteai evita cu câteva cruci cât și din frica de a deveni non-conformist într-o societate conformistă.
Alegând știința atât în profesie cât și ca hobby privat am înțeles că deși cunoașterea umană nu poate acoperi decât o parte din realitate și în orice caz nu poate zugrăvi un tablou coerent, complet și sigur al tuturor componentelor acesteia, este singura modalitate prin care reușești, daca ești dibaci, corect și atent să îți explici, fără ajutorul excesiv al imaginației, lucruri și, eventual să le anticipezi.
Încetul cu încetul am înteles că, în sânul religiei, trăiam într-o iluzie și ulterior am înțeles și de ce această iluzie a trebuit inventată și întreținută (ca agregant social, organizator al moralei în vremuri în care aceasta a trebuit să se adapteze unor condiții sociale noi, dar mai ales psihoterapie colectivă menită a ne face să ne acceptăm soarta trecătoare).
Sincer regret că nu am argumente să rămân în această construcție și să îmi imaginez ca nu voi muri nicicând. Heroina convingerilor religioase despre viața de apoi este cu siguranță necesară în momentul agoniei finale, dar, la urma urmei, nu este o chestie de alegere ci una de construcție a persoanei mele să mă prezint, în momentul final, fără altă protecție decât infima și perisabila mea umanitate.
Eram trecut de 40 de ani când am putut să îmi mărturisesc și să o fac și celor din jur că nu văd sens în religie și că, desi nu pot exclude complet posibilitatea unui creator, nu cred că existența acestuia implică adorare, prioritizarea speciei noastre, a planetei noastre sau a galaxiei noastre în vreun mod, în nici un caz interes față de mine și soarta mea. Ca urmare am devenit un om care crede doar în ceea ce poate fi demonstrat, umil în condiția mea de infim membru al unei neimportante specii, de pe o planetă norocoasă dintr-una din numărul infinit de galaxii care există. Totuși mândru de umanitatea mea și încrezător în capacitatea ei de a-mi asigura un trai moral și demn între semenii mei. Și mândru de capacitatea noastră, ca specie de a căuta și uneori găsi, răspunsuri.
M-aș fi așteptat ca, așa cum eu nu critic dorința celor mai mulți dintre semenii mei de a crede în Dumnezeu (privind-o, la urma urmei, tot ca pe o formă a umanității lor) nici eu să nu fiu etichetat sau criticat pentru opiniile mele. Am constatat uimit însă că, transferată de la nivelul individual de procesare, religia (cu precădere cea creștină, în sânul căreia evoluez) funcționează, după atât de mulți ani în care ar fi putut progresa, de o manieră menită a scoate umanul din om.
Religia este o frână permanentă în cunoaștere, hrănind pervers mintea omului cu pseudoexplicații și încurajându-l mai degrabă să se mulțumească cu puțin decât sa caute să depășească limitele și interferând adesea brutal cu concluziile științifice, profitând de faptul că, în ciuda incoerenței lui, modelul religios are acceptare în timp ce viziunea științifică asupra lumii este în plină emergență. Rezultatul este crearea de oameni cu certitudini, dar fără cunoștințe, creearea de mituri și credințe, nu de adevăruri verificabile, într-un cerc vicios rezumabil mereu la “așa vrea Dumnezeu”.
Religia este, sub aparența de gardian al moralei, o piedică și un pericol pentru aceasta. Morala este sădită din cele mai vechi timpuri în om. Din vremurile în care cooperarea și încrederea erau mai importante decât competiția și în care oamenii se luptau cu mediul (și nu unul cu altul) ca să supraviețuiască. Evoluția a făcut ca să ajungă la noi reguli bine încetățenite despre ce e bine și ce nu e bine să se facă și aceste reguli sunt în noi, nu ne-au fost făcute cadou de cineva. Problema religiei este că încearcă să substituie omului însuși, ca gardian al acestei moralități, pe Dumnezeu, privit ca bau-bau, transmițându-și mesaje doar prin clerici și amestecând ciudat percepte morale cu sens (să nu ucizi) cu altele ciudate și partizane (să nu îți faci idoli, de ex). Ca urmare, după două mii de ani de moralitate creștină lumea este exact atât de morală pe cât o vedem că este și balivernele despre altruism, iubire, fraternitate nu valorează mai mult decât niște sloganuri propagandistice într-o lume ahtiată (popii printre primii) după câștig, îmbogățire și trai cât mai ușor, cu orice preț.
Religia este cea mai neiertătoare formă de șovinism și intoleranță, pentru că fiecare membru al unei congregații, chiar daca nu va acționa poate concret împotriva membrilor altor congregații sau ateilor (posibilitatea unor astfel de acțiuni nu trebuie însă niciodată subestimată) va simți un dezgust nefiresc, o superioritate autoasumată și o tendință ireprimabilă pentru prozelitism. Și toate aceste trăsături vor fi mereu, rezistente la orice critică și practic intratabile.
Dar cel mai mult și mai mult mă dezgustă religia pentru că permite oricărui idiot nenuanțat, oricărui involuat, oricărui suflet plin de ură să aibă aroganța de a se crede superior mie, sau celor ca mine, pe care, cu câteva cuvinte însăilate într-o poveste desuetă și ilogică de acum 2000 de ani, cuvinte pe care adesea nici ei nu le înțeleg nici măcar cât o fac eu, le neagă dreptul de a avea un punct de vedere complet legitim și la care sunt la fel de indreptățiți (dacă nu mai mult) ca și habotnicii la al lor

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!