poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1611 .



A fi român cu demnitate
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Raz van Helsing ]

2012-01-02  |     | 



Din păcate pentru mine, mi-a fost dat să trăiesc într-o perioadă foarte proastă pentru poporul român, în ceea ce privește respectul de sine. Mă refer că trăiesc într-o perioadă în care pare că oricine poate spune orice despre poporul român, fără să se gândească vreo clipă că nu are dreptate, sau că jignește oameni nevinovați.
Acest eseu este practic o critică la adresa acelor români care insultă și batjocoresc poporul român, fără să facă diferențe între oameni, fără să iubească, fără să își dorească de fapt să construiască ceva.
Mai mult, astfel de oameni nu văd legătura dintre românii de azi și românii din trecut, ceea ce e complet greșit din partea lor. Îmi pare rău că unii nu știu istorie, că nu știu că poporul român s-a format în mod organic, din oameni trăind în provincii romanizate, că etnogeneza sa l-a destinat să trăiască într-un pământ care a fost supus invaziilor popoarelor migratoare și distrugătoare timp de sute de ani, iar apoi să fie înconjurat de diverse imperii sau state formate pornind de la elite militare care au asimilat populațiile din pământurile în care au ajuns.
Îmi pare rău că unii uită luptele și succesele împotriva Ungariei, Poloniei, glorioasele victorii împotriva Imperiului Otoman, mulțumită celor mai mari comandanți militari din vremea lor, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Mai mult, se uită toate faptele domnitorilor noștri pentru apărarea credinței ortodoxe în principatele lor și peste hotare.
De la Neagoe Basarab, care prin învățăturile lui profunde (care, după cum a remarcat Dan Puric, stau în contrast ironic cu toate compromisurile morale promovate de Machiavelli și general acceptate în Occident) a arătat ce înseamnă un conducător român și cum să te ferești de rătăcirile politice și religioase, la Ștefan cel Mare, care, după cum remarca părintele Cleopa, se consulta mereu cu un sihastru, la Constantin Brâncoveanu, care nu s-a temut de cei care pot ucide trupul, dar de suflet nu se pot atinge și a ales martiriul și calvarul de a își vedea copiii murind, până la toți voievozii care au apărat Muntele Athos sau bisericile ortodoxe din Ardealul ocupat și în care românii erau discriminați.
Îmi pare rău că unii uită de toate luptele pentru dreptate și unire, începute de traducătorii Bibliei, care doreau o limbă pe deplin înțeleasă în toate colțurile țării (deși oricum noi avem subdialecte, nu dialecte), apoi continuate de Școala Ardeleană (și de răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan) și apoi pe timpul revoluției de la 1848, iar până la urmă concretizate parțial prin unirea de la 1859, când Cuza și ceilalți patrioți au reușit să se impună în fața dorințelor mai-marilor Europei. Îmi pare rău că unii uită de sutele de mii de victime din primul război mondial, de cum pentru prima oară în istorie am devenit cu toții frați nu doar prin sânge, limbă, religie, cultură, ci și politic.
Îmi pare rău că unii uită perioada de înflorire dintre cele două războaie mondiale, în care arta română, în special literatura, au intrat în rândul marilor arte ale lumii, asta după ce, prin arta populară, eram deja acolo. Până în 1938, am fost pe un făgaș bun din punct de vedere economic și politic, deși, ca în toată istoria noastră, cultura spirituală a fost cu pași buni în fața celei materiale. Ce s-a întâmplat în al doilea război mondial, când am fost sfâșiați de lupta pentru putere dintre naziști și sovietici, se știe bine. Churchill a salvat 90% din Grecia, dar 90% din România n-a contat.
Nu putem conta pe ajutorul străinilor; în vremuri bune și, în special, în vremuri grele, putem conta doar pe noi înșine. Orice om cu o cultură generală acceptabilă cunoaște contribuțiile României la patrimoniul mondial. Nu doar sfinți și artiști, ci și mari inventatori, oameni de știință și exploratori, Racoviță, Coandă, G.E. Palade, Odobleja sau Moisil. Iar marii artiști au crescut din pământul dureros și atmosfera spirituală elevată a României. România a dat lumii mari poeți, pentru că această poezie a sufletului românesc începe din clasele cele mai joase, a început din înțelepciunea și sănătatea sufletească a țăranului român, care era peste ce s-a văzut vreodată la omul de rând din Occident.
De exemplu, cărțile lui Simeon Florea Marian despre tradițiile de la sate și în primul rând credințele și sistemul de valori care stăteau la baza lor sunt elocvente pentru a înțelege obârșia marilor români și tuturor celor care au respectat valorile țării și nu au trăit cu spatele la neam și la Dumnezeu. Ca să dau un singur exemplu, în "Înmormântarea la români", despre ce însemna pentru țăranul român fericirea : "Iar fericiți se consideră acei oameni cari cât trăiesc aici pe pământ sunt milostivi, căci ei prin milostenie își mântuiesc sufletul de munca cea eternă și după moarte ajung la fericirea eternă, care e adevărata fericire. De asemenea se consideră a fi fericiți și aceia cari în această lume pătimesc mai mult, crezându-se că își iau pedeapsa în lumea aceasta și că-n cealaltă lume nu vor mai avea nimic de suferit." Iar sufletul răscumpărat "zboară de la pământ, din această vale a necazurilor, din acest loc depravat, plin de intrige, invidie și nesaț, în acea lume unde este veselie eternă, acolo în lumea nevinovaților, în patria amorașilor și în corul îngerilor cerești".
Aceasta este credința care duce la fermitate și frumusețe interioară, care permite omului să se sacrifice pentru Hristos și (la nevoie) pentru neam, precum și să creeze lucruri deosebite și de durată în domeniul său. Nu e important să dăm cu sapa, e important să păstrăm acele calități sufletești care înnobilează : răbdarea, hărnicia, fermitatea în principii, omenia, cumpătarea, totul pornind din iubire de Dumnezeu, fără de care nu există iubire statornică pentru toți semenii, ci ea devine efemeră și selectivă.
Spiritul național rămâne același, dar se manifestă altfel în diferite epoci și contexte geopolitice. Spiritul național este cu atât mai puternic, cu cât mai mult spirit are un individ. Un individ lipsit de spirit nu poate fi un român adevărat, de fapt nu aparține niciunei națiuni de pe Glob. Un român este cu atât mai adevărat, cu cât are mai mult spirit. Românii, din cauza problemelor materiale, dar și ideilor din Occident, care nu sunt toate bune, trec printr-o oarecare criză morală. Dar sunt mult peste popoarele din Occident ca și calitate umană - cei care neagă asta o fac pentru că lor de fapt le pasă doar de finanțe.
Poporul român trebuie judecat în comparație cu celelalte popoare, și doar cei care n-au fost vreodată în Occident, sau au ei înșiși idei fixiste și materialiste, nu văd că românii sunt peste occidentali, ca oameni, poate nu mereu ca rotițe într-un sistem, dar ca oameni da. Poporul român în ziua de astăzi este un popor eroic, muncind din greu încă din copilărie, maturizându-se uneori prea mult, având un orizont mai larg decât occidentalii și o cultură generală mai bună. Cine e mediocru în România, e bun în Occident, cine e bun în România, e considerat geniu în Occident.
Poate din cauza trădătorilor de neam, nu se pot afirma mereu, dar ei între ei se apreciază, și românii decenți îi apreciază. Mulți studenți români primesc burse și studiază la facultăți importante din Occident, mulți lucrează în domeniul IT, mulți tineri se întrec în realizări artistice și, ce e cel mai important, avem tineri care se roagă lui Dumnezeu pentru a rămâne în lumina neapropiată a lui Hristos, căci "fără Mine nu puteți face nimic" și unde nu există înțelepciune, darurile se irosesc mai devreme sau mai târziu și, printre altele, asta înseamnă că ele nu vor fi date mai departe și poporului român.
Geniile sunt caracterizate de o imaginație puternică și intuiții intelectuale corecte, că rațiune, cu acele categorii ale ei, are oricine, nu în ea stă genialitatea; de asemenea, geniile adevărate au fost și persoane foarte sensibile și preocupate de soarta celorlalți, care au încercat să înțeleagă profund ființa umană și care sunt idealele spre care ar trebui să se îndrepte (nu e nevoie să le înfăptuiești ca să tinzi spre ele); unii au avut și rătăciri, concretizate prin invenții periculoase sau sprijinirea unor partide politice extremiste sau împietrirea talentului din cauza secătuirii inimii sau alunecarea pe panta viciilor.
Dar cele mai mari genii și cele care pot aduce cele mai mari beneficii societății sunt cele care devin sau rămân creștini ortodocși practicanți, precum părintele Seraphim Rose în SUA (vedeți de ex. cartea lui "Nihilism : Root of the Revolution of the Modern World") sau părintele Arsenie Boca în România, ca să dau doar două exemple.
De fapt, părintele Arsenie e exemplu nu doar de geniu rămas ortodox practicant, ci de geniu ridicat la sfințenie, care prin multele sale rugăciuni întru Dreapta Credință, prin parcurgerea treptelor rugăciunii (a gurii, a minții, a inimii, de sine mișcătoare, văzătoare, în extaz și duhovnicească, vedeți și comentariile părintelui Cleopa), a ajuns și la înaintevedere. Credința ortodoxă limpezește și face să strălucească inteligența, te face să îți îndeplinești tot potențialul lăsat de Dumnezeu, în același timp făcându-ți sufletul să înțeleagă și să își iubească semenii și în general te duce la smerenia necesară pentru a fi folositor societății și plăcut lui Dumnezeu.
Credința ortodoxă duce la cunoaștere (și nu la cea distorsionată și distrugătoare de tip faustian) și cine e atent vede lesne limitele de cunoaștere (ca să nu mai vorbim de defectele morale) ale necredincioșilor. Ca să dau un singur exemplu, fragmentarea specifică postmodernismului nu este decât afirmarea limitelor de cunoaștere ale acelor persoane, dar care în obtuzitatea și aroganța lor, își închipuie că nimeni nu poate cunoaște mai mult decât sunt capabile ele. Petre Țuțea, vorbind despre ierarhia ființelor umane, punea geniul doar pe treapta a treia, pe a doua fiind eroul, iar pe treapta cea mai de sus, sfântul. Aceasta deoarece sfântul este cel mai aproape de desăvârșirea cunoașterii și a iubirii; geniile de multe ori au un bagaj de cunoștințe util doar până la un anumit punct, dar care nu se ridică la importanța Adevărului care ne pune în relație cu Dumnezeu, iubirea spirituală și inteligența creatoare eternă și perfectă; trebuie să avem grijă cu acele cunoștințe care ne devin balast și să ne îndreptăm spre cele înălțătoare și cu adevărat folositoare. Nu degeaba a spus părintele Stăniloae "Credința este știința adevărată".
Poporul român are și cel mai mare procentaj de credincioși creștini din Europa, și, chiar dacă unele sondaje sugerează că doar o treime ar fi practicanți, tot e mult pentru Europa de astăzi. Nu numai asta, dar avem destui credincioși ortodocși care, nu doar că sunt mai buni decât occidentalii în materie de teologie și de trăire, dar au și o cultură generală mai bună. România nu e SUA, unde există un haos de secte, creat de interese financiare și de oameni care citesc numai ce le convine din Biblie și sunt preocupați mai mult de birocrație și de marketing, oameni care nu se nevoiesc înainte de a emite judecăți teologice. Fără trăire, fără dogme, fără harul revărsat prin Sfintele Taine (asupra cărora au stăruit Hristos, apostolii și cei mai mari sfinți la cele șapte sinoade) și fără tradiția Sfinților Părinți nu poți ajunge la formarea judecății duhovnicești, nu poți interpreta și te îneci în marea Scripturii, riscând să îi îneci și pe alții.
Problema pentru incredibila lipsă de respect de sine, de respect pentru Tricolor, pentru istorie și pentru compatrioți, problema e că mulți nu fac distincția între POPOR și clasa conducătoare, care poate fi una de profitori. (Tudor Vladimirescu știa, noi ce scuză am avea să nu știm ?) Poporul e acela care suferă persecuția comunistă în închisori, în numele lui Hristos, poporul e acela care suferă greutățile tranziției, poporul e acela care cântă despre Ștefan cel Mare sau despre crăișorul munților, poporul e acela care trimite cărți românești peste Prut, poporul e acela pentru care statul în străinătatea atee e o povară, poporul e capabil de jertfă pentru Adevăr; unii oameni din cadrul poporului pot ajunge în clasa conducătoare, dacă există destui români uniți în Dumnezeu.
N-aveam cum să îi oprim pe șmecherii care s-au ridicat după Revoluția din 1989, nu sunt de vină 20 de milioane de români. Revoluții au fost în lume de la Spartacus încoace, nu toate pot fi reușite. Credeți că cei din țări mai sărace chiar iubesc drogurile sau războaiele ? N-au ce face, nu e vina lor. Dar noi avem speranța că toate eforturile noastre vor fi răsplătite, că treptat vom intra pe un făgaș normal, cum eram în anii '20-'30; depinde și de cum va merge treaba cu Uniunea Europeană, dar noi trebuie să ne punem speranța în Dumnezeu în primul rând, nu în astfel de construcții politice, până la urmă efemere. Dumnezeu cere mai mult de la popoarele ortodoxe și trebuie să știm să înfruntăm vremurile grele, să ne lămurim în foc dragostea de țară și credința ortodoxă.
Zeci de mii de români comentează azi c㠄ei, dacă n-am fi înconjurați de proști care nu își dau seama”. I-auzi domne, zeci de mii de români sunt înconjurați de proști ! Atunci, e o onoare pentru poporul român să aibă zeci de mii de non-proști.
Niciun popor din lume nu are numai oameni minunați, sau numai oameni culți sau foarte muncitori. Poporul român începe cu fiecare dintre noi, trebuie să ne uităm întâi în oglindă. Să nu ne închipuim vreodată că am făcut tot binele pe care l-am fi putut face sau că ne păzim mereu de toate păcatele. În catehismul ortodox nu există îndatoriri doar față de Dumnezeu și față de semeni în general, ci și față de poporul tău în particular. Desigur, nu trebuie să ne transformăm poporul în idol, ci să avem dreapta măsură; astfel nu vom cădea în xenofobie sau discriminare.
Credeți că marii români stăteau mereu să se plângă ? Numai oamenii fără valoare cred că poporul român n-are caracter sau că e "de rahat", pentru că, dacă ești tu însuți un român de valoare, poți gândi profund și vedea de unde ai calitățile și găsi calități în alți români.
Una e să nu iubești România și alta să faci generalizări, insultând un popor întreg, una e să spui "F...k you Romania" cu prietenii, și cu totul alta în fața străinilor. Chiar dacă ai tu spatele asigurat și nu depinzi de opinia străinilor despre România și poporul român, trebuie să fii un pic om și să te gândești că pe alți români îi poate afecta. Turiștii trebuie să vină în țara părintelui Stăniloae, a folclorului, a mănăstirilor din Moldova, a Carpaților, a bisericilor din Maramureș,a cetăților medievale, a sculpturilor lui Brâncuși, a muzeelor, a Mării Negre etc. Și în țara artiștilor, martirilor, credincioșilor, oamenilor ospitalieri. Dacă pentru un individ, un om cu multe defecte e mai "român" decât unul cu multe calități, atunci trebuie să încheiem discuția.
Apropo, iată un citat din părintele Stăniloae despre poporul român : "Noi suntem un popor deosebit. La noi este o luminozitate în poporul nostru, e o cuviință, e o delicatețe, o blândețe, o bunătate, o o căldură, o curăție, sunt niște virtuți… Noi vorbim foarte mult de lumină, noi zicem și lumii lumină; "lume" de la "lumină" (nota mea, din latină)… noi avem niște adâncimi foarte clare, niște adâncimi luminoase, lumina e adâncimea noastră… basmele, iarăși; e-atâta bunătate, atâta lumină în ele… avem colindele, doinele sau dorul – cuvinte fără echivalență la alte popoare.". Dar și Ion Luca Caragiale a spus (citat de Ion Rotaru în "O istorie a literaturii române") : "În genere, românii sunt bravi și sobri, răbdători și cuminți; pricep ușor, sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte colorată și elegantă".
În ceea ce îi privește pe cei plecați din țară, oare le convine să plece cu o enormă prejudecată împotriva românilor ? Să-l angajeze pe nu știu ce străin că el nu pornește cu atâtea prejudecăți împotriva lui ? Eroii își iubesc țara și când trăiesc prost, patrioții își iubesc țara când au o viață fără probleme majore, iar cei care nu vor să fie patrioți, tot trebuie să respecte munca altora în folosul țării și să se respecte pe sine, nu să se autoflageleze ca provenind dintr-o țară sub orice critică. Sincer, atitudinea de genul "România groaznică, eu minunat, că n-am nimic în comun cu poporul român" mi se pare de-a dreptul josnică. Nu prietene, poate tu n-ai în comun, marii oameni ai acestei națiuni au avut, au fost românul bun ridicat la un nivel deosebit. Românii buni, care există și astăzi și sunt destui numeric, având în vedere nivelul general al omenirii.
Cei care vor continua să creadă în spiritul românesc, cei care vor face, ceea ce le stă în putință, pentru binele țării, aceia merită toată stima, aceia arăta că România măcar încearcă să aibă viitor. Deși e clar că economia României trebuie îmbunătățită, eu îl iubesc pe român oricum, fiindcă îl înțeleg. Avem nevoie de unele lucruri materiale, dar ce dăinuiește este cultura spirituală și avem responsabilitatea de a păstra întreagă moștenirea noastră ortodoxă și să continuăm prin viața noastră lupta pentru apărarea Adevărului, pentru că Biserica din lumea asta este luptătoare, iar cea din Împărăția cerurilor este biruitoare. Dacă ne vom călca în picioare principiile și vom alege calea ușoară, Hristos va spune că nu ne mai cunoaște și nu ne va mai rămâne nimic din ce a fost și este frumos și înălțător în poporul nostru și probabil nici nu vom mai fi.
Dar Dumnezeu ne-a creat ca să fim dreptmăritori și mărturisitori și cine vrea să facă bine țării și semenilor în general să își ia crucea și să Îl urmeze pe Hristos, capul Bisericii Ortodoxe. "Mare este acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. Este cel care crește fără să știe, ca bobul de grâu în strălucirea soarelui. Dacă este o creștere naturală, este și o creștere supranaturală. Căci adevărata dimensiune a desăvârșirii este smerenia". (părintele Arsenie Boca)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!