poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5976 .



In memoriam, Mircea Ivănescu
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2011-08-16  |     | 



Vestea că a plecat dintre noi Mircea Ivănescu a lăsat un gol teribil în inimile celor care au știut să-l prețuiască. Dar nu-i mai puțin adevărat că moartea acționează diferit asupra chipurilor celor dispăruți, care lasă în lumea lor imagini. Sunt imagini, și imagini... Astfel, nu de puține ori constatăm că ne izbim de umbre, nu de niște chipuri limpezi, atunci când încercăm să reconstituim în amintire fețe trecute prin calvarul morții. Ceva sau cineva ne oprește cu îndârjire să privim drept și clar, cu ochiul interior, la ce a rămas din acea figură umană pe care agonia a sfâșiat-o în bucăți. În acest caz, observăm că suntem lipsiți de orice inspirație, practic incapabili să facem, măcar o clipă, abstracție, de înregistrarea naturalistică a fenomenului morbid. Simțul selecției se inhibă brusc, drept urmare totul rămâne să fie receptat pe orizontală. Adevărul e că, în toate acestea, luptăm cu un sediment spiritual refractar, pentru că, la urma urmei, imaginile post-mortem se constituie ca un fel de sedimente de spirit, manifestări ale unui fundament. Pot fi penetrate de privire sau nu, sunt opace sau luminoase, cerești sau carnale, deschise sau nu infinitului inimii, care le valorizează retroactiv.
Supușii Iubirii (Fedeli d’Amore) obișnuiau s-o evoce pe „doamna inimii”, numită și „doamna virtuții”, sau, altfel, „doamna miracolului”, cea stând sub semnul iubirii. În context, după cum știm, iubirea era socotit㠄stăpâna nobleței”. Această imagine, se credea, trăiește prin chiar puterea pe care o dă închipuirii în inimile evocatorilor ei. Apare ca un chip scăldat în lumină, există la modul evocativ, pentru că e aceeași în viață, în moarte și după moarte. Lumina ei nu clipește, indiferent de timpul și locul de unde vine. Esența unei astfel de apariții infinit memorabile este forța ei evocatoare, strălucirea pe care o răspândește mai ales post-mortem. Se corelează anagogic cu ideea de „doamnă a cugetului”, fiind cea care trezește „dreptul apetit”, după medievali și, tot după ei, își destramă și își distruge contrariul, sfărâmă viciile conaturale, având puterea de a reînnoi starea acelora care o privesc.
Sunt chipuri, așadar, asupra cărora moartea ce strică vieți și imagini nu are deplină putere. Tocmai de aceea, săvârșirea din această viață a unora dintre noi – ce-i drept, nu mulți – seamănă cu o pășire mai departe în împărăția unei povești fără sfârșit. Se întoarce o altă filă a cărții.
Ca un Cavaler al Tristei Figuri, poate ultimul vlăstar dintr-o stirpe ce s-a stins, Mircea Ivănescu a trecut dincolo, dăruindu-ne, însă, lumină. După ani de viețuire consumată în cercul unei discreții enigmatice, la fel de enigmatică după cum îi e și poezia, ne-a fost dat să-i vedem abia acum (culmea ironiei?...) fața rămasă mai vie decât niciodată pe care veșnicia o scaldă.
Despre Mircea Ivănescu s-a spus că deține arta de a artificializa naturalul și a da naturalețe artificialității, printr-o rară ingenuitate organică. Livrescul, imaginarul sunt, la Ivănescu, realități virtuale, dar nu mai puțin reale decât materia percepțiilor uzuale, corelată cu universul sentimentelor ordinare. Este unul dintre puținii poeți la care ironia se aplică dublu, erodând în acest caz, și în primul rând, iluzia curentă c㠄suntem ceea ce suntem”. Mai degrabă sună mesajul grav și tăinuit patetic al acestei poezii: suntem ceea ce nu suntem, ceea ce nu îndrăznim să fim, decât, poate, în vis, în fantezie, în credință, în inspirație, în dragoste.
Considerată de Marin Mincu una din formulele modelizante ale poeziei românești din ultima perioadă, opera poetică a lui Mircea Ivănescu rămâne de receptat ca atare, ca un model demn de urmat, ce „provoacă la maxim actul poetic”, după expresia criticului Mincu, prin situarea în scriere „ca într-o iconicitate artistică a realului”. „Ambiția secretă a poetului este aceea de a surprinde, totuși, realul proaspăt, nealterat de fantasmele depozitate în memoria culturală. De aceea, poezia sa pleacă adesea de la surprinderea faptului imediat, care este apoi ridicat la scara poeticului” (Marin Mincu).
„Fin psiholog, Ivănescu intuiește în facultatea memoriei mai mult decât funcția de a înregistra cantitativ trecutul. Calitativ vorbind, a memora înseamnă a fi inundat de lumina și de puterea imaginii, ce decurg din dragostea ce înveșnicește un chip. O figură care rezistă în actualitatea memoriei este, de fapt, amprenta vie a veșniciei, ca un foc pururi nestins. Contrar a ceea ce se crede de obicei, memoria își exercită, în acest sens, funcțiunea sa intens prezentificatoare, ei fiindu-i dat să păstreze prezența și prezentul, salvându-le pe acestea de la înec în entropie, la ani-lumină distanță de geamandura speranței. Pentru aceea, «imaginea care să ne rămână/ ar fi doar aceea pe ea înfățișând-o, deodată în fața noastră, privindu-ne în continuare». Prezentul, deci, ține de regimul propriu imaginii, de modul sufletesc cu care primim și/sau se lasă primită o imagine. De obicei, începem să trăim în prezent abia după ce s-a consumat prezentul – celălalt prezent, «al vorbelor care nu se fac imagini». Între vorbe și imagini, ține să precizeze poetul, și o face explicit, e o distanță de la pământ la cer. Vorbele care nu ajung să devină imagini, să fie deci reținute, nu au puterea de a se întipări, de a se întrupa în suflet. De aceea, vorbele sunt caracterizate ca tot ceea ce poate fi «aruncat». Apariția descrisă ca un proces de concretizare a figurii, devenirea ei la claritatea imaginii dă măsura chipului în cheie expresivă. Chipul sintetizat în concret – în concretul cel mai lăuntric – ca figură nu mai poate fi gândit după tiparul obiectelor percepute pasiv, acele lucruri exterioare, cu un substrat preexistent, actualizat la contactul cu organele de simț. Tocmai de aceea, fața femeii iubite, prin apariția ei, înseamnă mai mult decât realitatea dată, e o realizare, o achiziție calitativă, un moment genezic, asemănător creației în fiecare moment. Apariția face să irumpă calitatea, sugerând o epifanie, cu trimitere la arhetipul Schimbării la Față. Poetul, ca un maestru al artelor succesiunii, fascinat deopotrivă de Mozart și de Liszt, trăiește cu nostalgia tainică de a «ține minte chipuri»” (Carmen Caragiu-Laswell, „Memorie și prezent”, în revista „Condiția umană”, Jabalpur, Nr. 3/ 2010).
Ce este interesant de remarcat la Ivănescu este faptul că pune în circulație un metabolism al luminii, încorporator de universalitate. Treimea, arhetip creștin al armoniei, pare a guverna realitățile interumane, conferind chipurilor acea aureolă metafizică mai presus de bunul plac subiectiv. Rivalul în dragoste își descoperă chipul la fel de luminat ca și cel al iubitei, „când ea mi s-a aplecat în față spre el – și i s-a luminat lui fața – ca și cum și-ar fi înălțat-o prin soarele sfărâmat în zăpadă”. În acest punct trăim cu sentimentul sublimului, descris de romantici ca sentiment mixt, în care fuzionează bucuria și suferința. Iată-l pe poet comportându-se în chip exemplar poetic, repurtând victoria asupra omului gelos din el. Căci a fi poet cu adevărat înseamnă a primi imagini vii de oriunde, fără nici o închidere în parțialitate și resentiment. În cazul lui Ivănescu, avem de-a face cu un poet pur, din stirpea celor care au ieșit din strâmtoarea instinctului, avântându-se în larg de spirit.


(text apărut în revista "Ramuri", Nr. 8 (1142), August 2011, p. 12)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!