poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1677 .



Trei Poeți Brașoveni
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2011-07-29  |     | 



Adrian Munteanu. Octava Sângelui

Brașoveanul Adrian Munteanu se numără între cei mai remarcabili sonetiști ai literaturii noastre. Șerban Foarță elogia frumusețea acestor poezii, care îl „consolează de micile mizerii ale cotidianului”, admirând faptul c㠄maxima virtuozitate nu impietează asupra sentimentului, a emoției”. La rândul său, Marin Mincu observă, referindu-se la volumul „Femeie!...” („Minerva”, 2009), faptul că autorul „cultivă ardoarea erotică specifică acelui «dolce stil novo» despre care a vorbit Dante atunci când s-a referit la Guido Guinizzelli”.
În volumul „Orele tăcerii” (Dacia, 2010), Adrian Munteanu zugrăvește fresca unei experiențe limită. „Aceste 83 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Țipătul, Risipa, Dsurerea, Credința trăite timp de zece ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital”, mărturisește autorul. Accidentul, operația, experiența ieșirii din trup și revenirea la viață susținută de prezența umană, sunt treptele parcurse de suflul poetic în sincronicitate cu desfășurarea evenimentelor.
Orele ce survin după accident aparțin tăcerii ce acompaniază zbaterea sângelui: „Nedumerite, orele tăcerii/ Din noaptea calmă răbufnesc și țipă./ Prea mult se zbate sângele în pripă/ Din rana mea. Pe unde-mi sunt străjerii// Ce își purtau credința pe aripă?” (Orele tăcerii). Trupul devine rană: „Din așteptări se-ntinde-n pântec rana/ Ce s-a-ncleiat în sângele vâscos/ Și-a devenit într-o clipire hrana/ Zvâcnirilor ce-ntretăiat mă cos” (Vidul). De aici, nostalgia zborului: „Aș vrea să fac cu sturzi plăpânzi rocadă/ Să simt cum cerul siniliu înnoadă/ Vibrări fecunde ce se iau la trânt㔠(Ascuțiș). Imaginația împrăștie aburul unor plăsmuiri fantastice: „Un abur moale strâns atent în plasa/ Eterului ca-ntr-un năvod de fluturi/ Pe care-ai vrea înflăcărat să-l scuturi/ Ca să acoperi cu polen crevasa” (Vis 2).
De după perdeaua de spaimă, se aude pulsul rugăciunii: „Alungă-mi spaima, dă-mi să beau absintul// Nădejdii mele-n rostuiri străvechi./ Întoarce-n sine glonțul ca argintul/ Ce mi-a trecut turbat pe la urechi” (Scânteia). O prezență învăluitoare susține orientarea fragilă spre viață: „Atingi, iar ochii deslușesc în goană/ Că trece-un înger. Ca un fulg aține/ O boare strânsă-n pumn, ca să aline/ Sfiala clipei ce îmi e icoan㔠(Fără cuvinte). O sprijină cu gestul fundamental al dragostei: „Alină-mă, așa cum știi că este/ Gravat în noi, nu rânduit în legi, / Chiar dacă-ncerc nedeslușit proteste” (Alaiul). Carnea răstignită în feșe păstrează nostalgia mitului, ca re-facere poetică a vieții: „Legări și dezlegări de feșe-n pripă/ Pe carnea răstignită de cuțit. / Dar nu-mi inspiră temeri lungi, nu țipă// Ca un torent spre mare prăvălit. / Mi-e de ajuns că-și va lăsa-n risipă/ Răgazul lui, ca să-l așez în mit” (Chirurg). Însă, totodată, secretă imageria unei „pogorâri la iad”: „Severe paturi stau pe două rânduri; / Pe strâmb plafon un bec varsă uitare/ Ca un strigoi ce a scuipat licoare/ De-oțet sălciu pe frunte și în gânduri” (Salonul).
Trupul imobilizat simte intrând în carne inelul morții: „Îndeasă-n drenul șerpuind sub piele/ Vâscos lichid ce va spăla cu zel/ Scursurile cu izuri vagi și grele. // Nu-mi mai răspunde trupul la apel. / Îl simt legat în funii și atele/ Și crud încins de-un ruginit inel” (Inelul). Modulația sensibilității descrie, sub spectrul abisului, un grafic inefabil: „Ce-ngaimă gura? Doar curbări de linii,/ Dar sunetul din piept n-a mai răzbit./ Ce să-nțeleg? Vor fi în floare crinii?// Sau umbre-adânci mă vor lăsa rănit?” (Sunetul); „...Un fir de iarbă răsucind eterul/ Cu sabia sclipind în curcubeu./ Va rugini între răstimpuri fierul// Tăișului desferecat cu greu” (Vis 7).
Urmează, firește, golgota mesei de operație: „E pusă-n centru masa de tortură, / Răvășitorul pat al lui Procust, / Pentru acela care-n chin îndură// Să fie stors din truguri roșul must. / Îmi pun cu spaimă palma peste gură, / Dar tot va fi, înfrigurat, să-l gust” (Patul). Apoi suspendarea între viață și moarte, cu o conștiință planând în văzduhul dintre propriul trup și cer: „Ceva s-a rupt, s-a dezlipit de stare. / Sunt unde știu, dar nu deplin mi-e-ntinsul. / Mă recunosc mai mult în necuprinsul/ Mirărilor ce vor sfârși-n uitare. // Încerc să văd în jur cu dinadinsul, / Dar toate-s doar un semn de întrebare/ Și se compun din urme pieritoare/ Mă simt prin toate câte am învinsul” (Cranii). Își fac apariția forme nelămurite, chemătoare spre alt tărâm: „Sunt încă-n aer zvârcoliri sihastre, / Chemări târzii spre dincolo. Firav, / Aud un zvon. Tălăzuiri albastre/ Îmi flutură cămașa. Demn și grav/ Alung cenușa din uitate glastre/ Să pot primi un licărit suav” (Cenușă).
Spiritul, ca desprins de trup, trăiește prin flacăra credinței: „În încleștare sunt izbit de flame, / Dar mustul tihnei în credință-l storc/ Chiar de s-au pus pe taina clipei scame” (Liman). Iar atracția morții e învinsă de chemarea oamenilor din preajmă, de transfuzia sufletească a dragostei lor ce plutește deasupra trupului periclitat și îl încălzește: „Sunt oameni vii, inspiră și frământă/ Dorințe vii și zbateri să exiști. / «Înghite»-mi spune glasul ce îmi cântă// Refrene dulci cu ochii ei cei triști. / «Nu pot!», răspund. În gât mi se împlântă/ Tăișul bont. «Ba nu, ai să reziști!»” (Dialog).
Trezirea survine ca o revelație a sinelui și vieții: „Cu palma mea desprinsă din strânsură/ Ating o mână. Forma ei o știu/ Cu fiecare unică nervură, / Cu moliciunea fiecărui pliu. / Îi simt căldura, o lipesc de gură. / Și pot deschide ochii-n jur. Sunt viu!” (Aici).
După cum observă Virgil Borcan, „atmosfera onirică, de coșmar atroce punctat pe alocuri cu luminișuri însorite, impregnează textul până la a-i modifica referentul. Din lumea reală a patului de spital suntem purtați în lumea sublunară a vizionarismului poetic căruia cel mai bine, cred, i s-ar potrivi termenul antic enthousiasmos”. Țesătura textuală respiră, însă, peste tot de autenticitatea și melosul experienței, în nodurile ei scânteind octava sângelui rugător, receptacul al unei mini-învieri.


Eugen Axinte. Eden-tități

Poezia lui Eugen Axinte („Avatarii din Casa Cuvântului”, Orator, 2004; „Autopsierea labirintului”, Minerva, 2010), se vrea a pregusta coloritul și cântecul unei combustii ce tălmăcește, fără împuținare, viul, cu al său inefabil. „În noaptea străveche, pe ghizduri abrupte/ clorofila înflori-va” (La fântâna somnului), căci, negreșit, „cândva/ toate vor fi tălmăcite de-un cântec” (Diagnostic pentru o șoaptă) – ni se spune.
Este o poezie șoptită, dar și a confruntării cu șoaptele, purtată din „Treimea Memoriei”: „Eu sunt cavalerul îmbătat de cruciada genunilor toate/ și vin din adâncuri de vise, pe frânghii tăcute, la locul/ ce-i zice Cetatea Tăcerii (…) În războiul cu Șoaptele, armele mele – / spaime mărunte, hymere și dulci cavalcade/ dau știre din Treimea Memoriei” (Devoțiunea Cavalerului de Frig în războiul cu Șoaptele). O memorie a „extazei/somnului”, în care conglăsuiesc identități sub semnul Edenului și, deopotrivă, al vulnerabilității, al rănilor: „Învrednicite-s cu memoria rănilor/ toate ce sunt (…) edentități cât o clipă se zbat/ în armurile somnului” (Aduceri aminte).
Osmoza între viață și text este un leit-motiv al poeziei: „Arunca-vei sălbatice stihuri/ în mlaștini fetide, cânta-vei/ împreună cu marea// binecuvântatul –/ acest țărm al poemului” (Însemnări din vidul memoriei), ce desfășoară sulul regăsirii de sine: „Ca-n viziunea unui vechi paing răsari/ din maluri de pustiu, pe-un mușuroi de vremuri/ și-n legănarea-i, pe plăpândul fir, se pare/ a fi chiar țărmul regăsirii tale” (Poezia). Efemeritatea și fragilitatea, întruchipate de floare, deschid, chiar ele, accesul, spre intimitatea cu viitorul: „Cine ar vrea să știe-ntrutotul/ jocul speranței, ori prețul/ seninului basculat în floarea de crin?” (Înseninare și lacrimă).
În corpul lent curgător al magmei poetice, lucrurile și cuvintele fuzionează. Conductibilitatea onirică favorizează schimbul nevăzut și transferul de consistență: „Dacă fluviul acesta ar fi o epopee/ tu ai fi curgerea unui manuscris (…) și lucrurile, toate, se vor sfii/ vor deveni vise în viața/ poemelor” (Dacă ai fi). Peisajul e modulat de o tânguire nelămurită, expresie a tensiunii dintre golgotă și icoană: „Scormonind în oglinzi trupul cuvintelor reci/ am aflat că-s zidit cu tăcute icoane// o gură de flaut mă leagă în somn/ cu parâme prelungi/ novembre cutreieră-n noapte/ pe albe oceane. (…) Cu trup de golgotă, ruinile cad/ în adâncuri de pleoap㔠(Noaptea de noiembrie).
Omniprezente, stingerea și ruina reliefează, prin contrast, tocmai nostalgia paradisului, modelarea iconică a șoaptei: „în propria-i stingere călătorește/ firul de praf, cum și oceanul de aștri// numai șoapta-și desăvârșește/ chipul în piatr㔠(Geneză). Rămâne, mereu, a fi sondat necunoscutul, tărâmul nepopulat al descoperirilor: „sângele-ți naufragiază în manuscrisul oceanului/ cu o aripă încă nepopulat㔠(Cupiură).


Claudiu Mitan. „Știința și bucuria secret㔠(Paralela 45, 1998)

Versurile lui Claudiu Mitan cunosc alăturări surprinzătoare, schimbări de cadru și volte prin care poezia își împlinește efectul de tăiere a răsuflării. Revendicând trupul, arta-i se vrea a fi aidoma respirației: „Să fii aidoma cu trupul/ Respirând să te-nalți. / Iată văi și prăpăstii, / cămașa de gală și floarea. / Să fii aidoma respirației” (Cămașa fericitului). Căci aerul ei de poveste reface continuumul misterios dintre interioritate și exterioritate: „Aerul despre care ți-am povestit/ încă există. // În noi vulturul își face cuib/ și cele ce sunt/ ca taina în sângele ființei/ sunt” (Luna își dezvăluie tainele).
Cântecul mediază între scufundare și apariție, între țărmurire și derivă: „Demult am cântat orașul/ Încet-încet orașul se scufundă. / Demult am cântat femeia/ Încet-încet femeia se scufundă. // Și vin zilele mele și nopțile mele/ Ca o maree se izbesc de osul frunții mele. // Și iată un cântecel cu vinișoare subțiri/ cu sâni trandafirii/ cum plutește în deriv㔠(Demult).
Alternanța între amintire și uitare: „Deschid gura și-mi amintesc cuvintele/ Am știut că ele vorbesc/ Am uitat că ele vorbesc” (***), apare ca bătăile inimii, printre care trupul se strecoară, „ca o babă ce-și râde în oglind㔠(Parcă ai lepăda constelații). Rememorarea se însoțește, astfel, cu un dialog „difuz ca o ceață”, însă alert și nelipsit de aroma surâsului: „Mulți își amintesc/ Oho, de mult timp/ ei își aduc aminte// Și de ce să ne zdrobim noi mâna? // Păi fericit în carul tău tu cântai” (De mult timp).
Peste tot, senzația de apartenență la un melos străvechi – viața –, această imponderabilă cu modulații și schimbări de tonalitate generate de mările sufletului: „Iată, mările acestea sunt ale tale, / Ele posedă știința descrierii/ și viața aici nu va mai fi un biet animal hăituit/ țâșnind din jiletcă/ viața aici nu va mai fi o pulbere/ albind trecătorii. // Viața... Cât se mai poate cânta/ acest cântec străvechi” (Voi spune). Gravitația lumii este contrapunctată de fragila insuflare: „Cărând lespezi mi-am amintit. / Fericit cel ce respiră/ – floare casantă în haos” (Vântul și piatra).
Figuri indefinite precum cea a morții capătă contur prin apropierea de pulsul unor ființe mărunte, concrete: „Vai, prieteni, ce grabnic v-ați cumpărat moartea! / la căpătâiul vostru încă odihnește puiul de lăcustă!” (În rigorile noastre, în memoria lui Daniel Turcea). Semnele necuvântătoarelor sunt direct conectate la recâștigarea purității și speranței umane, la desprinderea chipului din umbră: „Aibi tu zăpadă și suflet în tine/ aibi tu nădejde de om/ te vor recunoaște câinii pe stradă/ te vor saluta/ cu laba îți vor face semne/ cu un picioruș în aer. // Te vei ridica peste umbr㔠(Te vei ridica peste umbră). Inexprimabilul iradiază, cu intensitatea intenționalității sale, din suprapunerile unor figuri „mișcate”: „Iată izvorul și iată umbra izvorului. / Izvorul acesta e din cuvinte/ umbra izvorului e din imagini. / Și iată și trecătorul. / El poate fi umbra izvorului/ El poate fi chiar izvorul” (Umbra trecătorului).
Știința și bucuria secret㠖 ce dau titlul volumului – dezvăluie polii unei trăiri în care palpită zvâcnetul lacrimii, memoria embrionară, foșnetul vieții și al morții sub semnul logosului mediator și revelator, într-o apariție amprentată de tonusul eshatologic: „Iată cum lucrează lacrima. / Cu bună știință ca o lacrimă. / Mărturisești: Totul doarme în lacăte diafane, / cuante pe cer. / Cuante în care citești: / Aceste globule de sânge palpită încă/ de neliniștea embrionului. // Tu spui... Ce-ai putea spune? // Imortalitate, moarte ca piatra cu pori, / foșnesc. / Spațiul se umple de ele. / Strivit în ruinele, în cocleala aceasta/ fluturi o benedicțiune: // Iată-i cum vin, / iată-i cum trec! // (Știința și bucuria secretă/ de a fi un pod, un apeduct) / Limpede: / Iată cum luminează Apusul! / Iată cum luminează Răsăritul!” (Știința și bucuria secretă).

Florin Caragiu


(text apărut în revista „Spații Culturale”, Nr. 17/ Iulie-August 2011, pp. 74-76)


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!