Insomnia, în genere, se desfăşoară într-o locaţie precisă, o scenă pentru teatrul sentimentelor tăcute şi lente, o lume universală minimalizată la un punct ce absoarbe însăşi fiinţa insomniacă, în odaie singuratică fără doi sau trei şi, în fine, fără unul. Insomniacul mângâie perdeaua, având faţă de aceasta o atitudine animistă. Crede că se pierde în ispitiri şi se rătăceşte, visează că adoarme şi, treaz fiind, i se pare că visează. Îşi spune că aceste stări i se potrivesc numai lui şi le socoteşte sentimental şi antinomic, urmându-şi ascunzişurile abisale ale subconştientului, dând frâu imaginilor inventate în solitudine şi conturând memoria lumii absente.
Insomniacul îşi priveşte degetele pe care, ca un bun coregraf, le pune să danseze pentru el, dar în acelaşi stil languros. Pentru el a dispărut timpul. Sau îşi spune că are suficient timp şi, pe de o parte chiar are, ţinând cont că faţă de persoanele ce obişnuiesc să doarmă pe timp de noapte, timpul i se dubleză, câştigându-l în favoarea lui.
În aceeaşi ordine de idei, insomniacului îi place să admire peisajul nocturn, câmpia cu stele, lacul cu nori şi munţii selenari. Deasemenea, să socializeze cu fluturii de noapte şi să tragă în piept aer rece şi curat care îi conferă o stare plăcută de nesomn.
Adevăratul insomniac se bucură de propriile insomnii şi nu le consideră ca pe ceva atipic pentru fiinţa lui. Adevăratul insomniac nu se duce la doctor, nu ia pastile, nu se tulbură şi nu plânge. El se bucură pentru insomniile proprii şi se întristează pentru insomniile celorlalţi. Pentru că, vă rog să sesizaţi, el îşi îndeplineşte o misiune de sacrificiu, asumându-şi păcatele lumii pe care le purifică în tăcerea şi bezna nopţii.
Adevăratul insomniac nu aprinde lumina. Nici nu o stinge. O lumânare, o candelă, o veioză cu lumină slabă are întotdeauna împrejur, pentru a putea scrie trăirile lui, pe foi palide, deşi unii insomniaci radicali contestă acest lucru, susţinând nesinceritatea acestui act.
Însă insomniacul nu ţine cont prea mult de opiniile altor insomniaci, considerând că insomniac înseamnă: „de unul singur”, etimologic de la cuvântul „noapte” plus prefixul „in-”, şi cum noaptea e singură...
Mă rog, adorm.