poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1835 .



Lectia de fericire
eseu [ ]
Suferinta nu poarta ceas

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [michelline ]

2011-05-24  |     | 



Lecția de fericire: „Suferința nu poartă ceas”

Plimbări însorite prin lanul de secară. Zile cu soare, chiar dacă la un capăt al lor legiunile întunecate stau să se dezlănțuie. Ne aruncăm în fiecare zi în gol, fără parașută. Credem în iluzii și e bine, realitatea e prea placidă, seacă și monotonă ca să credem în ea. Poate că neajunsul nostru ar fi că ne îmbrăcăm cu iluzii create de alții, nu ne mai învăluim cu propriile iluzii și nici măcar nu ne mai interesează. Maya, Maya...!
Suferința singură nu e o iluzie, aceasta sapă cu adevărat drumuri adânci în noi și ne face dependentă de ea: să ne fie călăuză, să lumineze locurile prin care fericirea niciodată nu ne-ar putea duce.
Fericirea ne arată numai locurile dorite de noi, alese de noi, suferința ne educă, este ca o mamă pe care o iubim necondiționat și care ne spune că trebuie să bem sucul de morcovi, deși noi nu-l suportăm! Dar o credem și-l bem! Ascultăm ca să ne fie bine într-un final.
Fericirea ne descoperă cum suntem într-un anumit moment, suferința ne arată cum putem fi în orice moment al vieții noastre, în adevăratul moment al vieții, fără alții în jur, fără alte artificii.
Pe când fericirea apare de cele mai multe ori la brațul unui prieten, manifestându-se zgomotos, tumultuos pe drumul larg, suferința apare întotdeauna stingheră, singură, speriată, alegând cărările cele mai mărginașe ale ființei, mai puțin bătătorite.
Fericirea are un răspuns pentru toate lucrurile, stabilește ușor prietenii, împarte ovații, laude și critici, stabilește criterii și structuri. Suferința e inexplicabilă, nu știe să dea despre ea însăși un răspuns, umblă mereu cu lecția neînvățată, față de fericire care e premiantă întotdeauna. Suferința nu îndrăznește să ceară, să se manifeste orgolios, să pretindă atenție, ea doar este. EXISTĂ. Mai multe nu poate spune, nici măcar ea pe ea nu se poate striga pe nume, ca atare nu se poate susține sau argumenta.
Fericirea alege locurile cele mai însorite, câmpiile cele mai întinse, florile cele mai frumoase, zonele centrale, pe când suferința e obișnuită cu înghesuiala, are parte doar de locuri întunecate, e alungată la periferie, iar flori nu primește decât la consumarea ei. Locuiește cu exilații, oamenii veseli o ocolesc că-i deprimă, într-un cuvânt, nimeni nu o dorește! Nu e poftită în casa nimănui, în timp ce fericirea e oaspetele cel mai de seamă. Un oaspete permanent, așteptat la cele mai nepotrivite ore. Suferința nu poartă ceas, ea ajunge întotdeauna prea repede. Întotdeauna are timp, întotdeauna ar mai sta, nu se lasă așteptată, doar alungată. Oamenii se obișnuiesc greu cu ea, cade greu, se mișcă greu în sufletel lor, lasă urme, nu e diafană. Cu cât oamenii o alungă, cu atât vine mai hotărâtă înapoi ca un câine credincios. E rece și puternică ca o ploaie de vară care dacă te-a prins pe câmp, ți-o vei aminti mereu.
Fericirea e capricioasă, suferința e darnică. Fericirea se evaporă repede ca un fulg de nea, suferința e ca o buruiană cu miros urât, cu efect întârziat, concentrată, dar TĂMĂDUITOARE.
Fericirea se îmbracă cu haine de marcă, suferința e simplă și dacă are prea mult, dă și la alții. Nu adună...decât lacrimi. Ca să poată aluneca mai bine cei care îi calcă pe urme. E ca un melc cu casa în spate, veșnic pe drum!
Fericirea poartă discuții ușoare, e hazlie, știe când și cum să înceapă o discuție, când să pună punct, nu e luată prin surprindere, e dama bine îmbrăcată de la bal care râde zgomotos, care știe să-și semnaleze prezența, dar care-ți poate întoarce brusc spatele, orgolioasă, lăsându-te cu vorba neterminată! Suferința e ca un idiot care se trezește de neunde, un nece care pune întrebări stingheritoare, care deranjează, are de multe ori ceva de spus, mai mereu însă, ceva de tăcut. Niciodată nu vei purta o discuție plictisitoare cu suferința, știe să asculte, știe să plece sau să ridice privirea, știe să-ți devină prietenul pe umărul căruia poți să-ți pleci capul.
Fericirea e tata, suferința e mama. Fericirea e tata plecat mereu cu treabă și așteptat, suferința e mama care are grijă de mine și cu care învăț să trăiesc!


Autor: Mihaela Claudia Condrat

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!