poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2430 .



Corbul
eseu [ ]
Din antichitate până la romantism și simbolism

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [fairytale ]

2011-05-10  |     | 



Fie că ne raportăm la religia ebraică,la mitologia orientală sau celtică, identificăm un numitor comun referitor la identitatea corbului,acela de mesager al zeilor sau exponent al morții. Răsfoind paginile obosite ale veacurilor,aflăm din istoria poporului roman,că a existat conform lui C.Quadrigarius și a lui Titus Livius,un erou legendar ,Valerius,supranumit
,, Corvinus’’ datorită ajutorului primit în luptă din partea unui corb. ,,Corbul a fost singura pasăre,din cele trei care nu s-a mai întors niciodat㒒,conform mitologiei mesopotamice,asumându-și,parcă,prin aceasta,destinul relevat atât de tainic în celebrul „nevermore” al lui Edgar Allan Poe
De unde izvorăște misterul acestui simbol ? Și cum a evoluat percepția asupra imaginii sale din antichitate și până în timpurile moderne ? Este oare un element ambivalent,un prevestitor al morții,sau un sprijin divin ? Lucrarea noastră sintetizează aceste idei ale literaturii și istoriei și își propune să ofere o interpretare originală asupra acestui motiv al corbului.


Am deschis dicționarul la o pagină fără număr unde istoria se trezește din obositul somn de veacuri.O mare de litere și explicații și cuvinte și fericirii... Ochii... căutau...Era atât de jos și de neînsemnat,încât aproape era sa fie trecut din nou cu vederea. Acum însă,a fost diferit. Nemișcat nici chiar de înspăimântătorul zbor sau de ecoul plin al tragicului ,,nevermore’’ dormea atât de rece, Corvus,i (substantiv comun,declinarea a-II-a,genul masculin,-corb). După ce ridicăm privirea din pagini și o urcăm pe nori,acolo unde stau pictate atâtea vise, vom spune nepăsători că acest amestec de negru și lumină nu este decât o simplă vietate condamnată parcă,la un zbor inutil,la o căutare zadarnică precum veșnicul sacrificiu al lui Sisif. Soarele arde atât de puternic azi crucile obosite să tot facă umbră,care din orgoliu nemăsurat și-au cioplit picioare și au plecat spre icoane. Vom merge într-o incursiune nebănuit de interesantă spre a descoperi geneza acestui mistic zburător. ,,Lasciate ogni speranza,voi chi entrate’’ pentru că de acum nu mai este loc de râs,de neîncredere sau somn. Ne luăm în palme,voința noastră cea mare,biletele,inima și plecăm spre gară...
Trenul pornește greu,fumul negru și dens acoperă noaptea ce stă la pândă.
Prima oprire,după vreo 2000 de ani întărziere, în paginile Bibliei unde se menționează că datorită înmulțirii “răutății oamenilor” pe pământ (Facere 6:5) și a faptului c㠓pământul se stricase înaintea feței lui Dumnezeu și se umpluse de silnicii” (v. 11), Dumnezeu hotărăște distrugerea umanității, cu excepția familiei Dreptului Noe, care “a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu’’.Interesant este că rolul Duhului de la începutul creației de asistare și de energizare a apelor (Facere 1:2: “Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”) îl ia acum corbul. În Biblia sinodală Facere 8:7 este tradus: “Și a dat drumul corbului,acesta zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ”.Deși e o pasăre care se hrănește cu stârvuri, necurată după nomenclatorul biblic (Levitic 11:14), totuși în istoria mântuirii el joacă un rol pozitiv. La pârâul Cherit, corbii îi aduc Sf. Proroc Ilie pâine și carne (3 Regi 17:6), sugerând prin aceasta că Dumnezeu, chiar și când Se folosește de unelte necurate sau de distrugere, urmărește salvarea vieții. Este de altfel exact teologia potopului: prin moarte și nimicire, Dumnezeu izbăvește creația.Aici este evocat corbul imitând lucrarea Duhului Care fusese retras în Facere 6:3 fapt ce relevă acea imitatio Dei, “imitare a lui Dumnezeu”.
Fotoliul de clasa a-II-a devine cald și confortabil,în timp ce trenul prinde putere și merge mai departe în noaptea cea mai de pe urmă,printre pădurile-labirint și tunelurile întunecate. Citim cu timiditate și cu ochii mari de uimire. ,,Gara Olimp’’ unde trenul face un scurt popas. Coborâm și mergem în sala de așteptare denumită Poveștile cerului unde aflăm despre consetlația Corvinus și despre legenda zeului Apollo . Astfel povestea amintește constelația Crater ca fiind cupa zeilor,o ceașcă potrivită pentru zeul cerurilor,aflată în subordinea corbului. Faptele reliefeaza destinul creaturii trimisă de zeu să-i aducă apă în cupă, dar acesta a zăbovit prea mult la un festin cu smochine, și s-a întors foarte târziu aducând atât cupa cu apă cât și șarpele de mare Hydra, pe care a dat vina pentru întârziere. Apollo nu s-a lăsat păcălit și nervos, a aruncat pe cer corbul împreună șarpele de mare și cupa cu apă ce se afla în grija zburătorului,iar pe cer se poate vedea,spun grecii,cum corbul condamnat la o veșnică sete tinde către pocalul cu apă.
Toată lumea în vagoane ! Îmi iau grăbit caietul și mă îndrept spre compartimentul meu. Peisajele se succed ca o fantasmă. Trec apele și copacii și păsările,trenul fuge ca vântul tot mai departe... Următoarea oprire este gara Roma, unde suntem așteptați de Claudius Quadrigarius și Titus Livius. Țineți minte cât visam să vizităm într-o zi Cetatea Eterna ? Atunci când colindam cu ochii rândurile manualelor de latină și ne gândeam cu nostalgie la viața de aici. Este minunat ! Romanii sunt ospitalieri și foarte calzi cu oaspeții. Claudius Quadrigarius a povestit cum, la 405 ani de la întemeierea Romei s-a petrecut un fapt extraordinar. ,,În timpul războaielor cu galii tribunul Maximus Valerius,a fost singurul din ostașii romani care a acceptat provocarea de a-l înfrunta pe înspăimântătorul conducător gal.Lupta era echilibrată,dar la un moment dat,din infinitul cerului a coborât un corb care s-a năpustit asupra galului atacându-i fața și astfel ajutându-l pe Valerius să biruie. După ce dușmanul a căzut, corbul s-a așezat pe coiful tribunului,de aici rămânându-i numele de Corvinus’’. Din mulțimea strânsă în jurul trenului, Titus Livius,adăugă cu glasu-i grav și mândru : ,, Optime est ! Et ego simillima fabulatio inserui in Ab Urbe Condita,în timpul războaielor cu samniții,a fost un conducător Valerius, poreclit Corvinus de către oamenii,din îndemnul zeilor,în urma unei bătălii în care comandantul a fost ajutat de corb.’’
Stimați călători... Îmi iau la revedere de la Roma,acum pe când trec Tibrul..și încep să pricep de ce doamna profesoară de latină ne spunea că,în antichitate corbul pe lângă rolul de mesager al lui Dumnezeu,respectiv al zeilor la greci, a fost și un ajutor pentru conducătorii romani.Și acum nici cuvintele plictisitorului manual de științe nu mi se mai par atât de goale :
,, Corbul este pasărea cu cea mai mare răspândire geografică dintre toate păsările lumii care
s-a adaptat în diverse zone nefavorabile, de la cele deșertice până la cele polare. Această capacitate de adaptare este explicată de biologi prin inteligența sa, corbul având cel mai mare indice de inteligență dintre înaripate.’’
Până la următoarea oprire mai este cale lungă astfel încât timpul îmi permite să consult și dicționarul de simboluri de unde alfu că ,, apariția sa în vise este considerată de rău augur,și evocă teama că vei păți o nenorocire.Este pasărea neagră a romanticilor,care planează peste câmpurile de luptă pentru a se hrăni cu hoiturile.În India,corbii sunt comparați cu mesagerii morții,și poate în Laos unde apa spurcată de corbi nu mai poate fi folosită în ritual. În China și în Japonia, este simbolul gratitudinii filiale și un mesager divin.După Strabon,corbii sunt cei care stabilesc amplasarea Omphalosului la Delfi.Omphalosul simbolizează centrul lumii,se identifică cu ombilicul care indica nu numai centrul manifestării fizice ci și centrul spiritual al unei lumi.Astfel stau lucrurile cu Betilul (beithl) piatra sfântă în formă de coloană înalțată de Iacov; Omphalosul din Delfi este centru al cultului lui Apollo. După Platon,acest zeu s-a stabilit în centrul și în buricul pământului pentru a îndruma specia umană; așa se întâmplă și cu anumite menhire care au fost omphalosuri celtice în insula Ogygia pe care Homer o numește buricul pământului,tot astfel cu insula Paștelui care poartă același nume,la fel cu piatra pe care se sprijină CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI ÎN TEMPLUL DIN IERUSALIM ȘI CU OMPHALOSUL CARE ESTE ARĂTAT ȘI ACUM LÂNGĂ SFÂNTUL MORMÂNT. Ogier d’Angelure relatează că Domnul Nostru a zis că aici este mijlocul lumii.În lumea celtică simbolismul ombilicului este reprezentat mai ales prin teonimul Nabelcus,supranume al lui Marte, atestat în unele inscripții din sud estul Galiei.Mars Nabelcus este deci un stăpân,un șef sau zeul unui centru.
Celții au avut și ei niște centre sacre. Caesar vorbește de un locus consecratus,în pădurea Carnută,unde se adunau druizii ca să își aleagă șefii.Acest loc trece drept centrul țării și în Galia se cunosc mai multe toponime formate cu mediolanum,centru de perfecțiune sau câmpie centrală. În Irlanda întreaga viață religioasă era concentrată în provincia centrala de la Midhe.
În arta simbolică,Omphalosul este în genere o piatră albă care stă în picioare,cu partea de sus ovoidală.Multe modele sunt încercuite cu unul sau mai mulți șerpi. Cel din Delfi era după Pindar,mai mult decât centrul pământului,mai mult decât centrul universului creat. El simboliza calea de comunicare dintre cele trei niveluri de existență sau cele trei lumi : a omului,ființând pe pământ, a sălașului subpământean al morților,și al divinității.
Omphalosul din Delfi,era situat ,se pare , pe locul unde Apollo ar fi ucis șarpele Pyuton precum și deasupra crăpăturii în care s-au scurs apele potopului lui Deucalion.
El simboliza puterea vitală care stăpânește forțele oarbe și monstruoase ale haosului sau reglarea rațională a vieții.
Corbul apare adesea în legendele celtice,unde joaca un rol profetic. Numele de Lyon,Lugdunum,a fost interpretat de Pesudo-Plutarh,drept colina a corbului,și nu colină a lui Lug,pentru că un stol de corbi a indicat întemeietorilor locul unde urma să fie clădit orașul. În Irlanda zeița războiului Badb poartă numele de cioară. În Visul lui Ronabwy,corbii lui Owein,dupa ce au fost masacrați de soldați,reactionează la rândul lor și îi căsăpesc pe soldați.În mitologia scandinavă,doi corbi sînt cocoțați pe tronul lui Odin,unul este Hugin,spiritul,celălalt Munnin,memoria.
Ca mesager al zeului tunetului și al trăsnetului,corbul apare la triburile maya,în timp ce pentru triburile africane el are rol de călăuză prevestind primejdiile. O altă valență a sa ar fi aceea de exponent al singurătății existențiale,sau a izolării voite a celui care s-a decis să trăiască pe un plan superior.Ar putea fi și un atribut al speranței.
Așadar,în majoritatea culturilor,corbul apare ca un erou solar,adesea demiurg sau mesager divin,oricum ghid,ba chiar ghid al sufletelor în ultima lor călătorie,deoarece fiind psihopomp,descoperă fără greș tainele întunecimilor. Aspectul său pozitiv pare a fi legat de credințele popoarelor nomade,vînători și pescari,pe când cel negativ se ivește o dată cu viața sedentară.
Privind pe fereastră,încep să adulmec mirosul pământului autohton. Trenul se oprește pentru o alimentare cu apă și cărbune,și profit și eu,pentru a-mi recăpăta forțele. Pe banca haltei, deschid paginile prăfuite ale ,,Legendelor populare românești – de la Dragoș la Cuza-Vod㒒 unde există o legendă denumită Ioan Corvinul și corbul în care se povestește că ,, în jumătatea a doua a secolului al XIV-lea trăiau în județul Hunedoara trei frați: Radu, Mogoș și Voicu, care erau cneji români. Dintre aceștia, Voicu a plecat la curtea regelui unguresc din Buda, unde a intrat în garda regească. La plecare lăsase pe soția sa cu un copil mic în fașe și îi dete un inel, care să-l arate când va veni cu Ioan, căci așa îl chema, la Buda.După ce se făcuse băiatul mai mare, plecară la Buda, ca să-l caute pe Voicu. Cu mama și cu Ioan era și fratele ei. Mergând pe drum și fiind cald, hotărâră să se odihnească sub umbra unui copac. Mama și unchiul adormiră, iar băiatul rămase jucându-se cu inelul. Un corb care era pe copac se repezi la Ioan și-i smulse inelul sclipicios din mână. Băiatul începu să țipe, unchiul său se deșteptă, luă iute arcul și o săgeată și trase în corb. Corbul căzu străpuns la pământ, cu el împreună și inelul. Astfel după o bătălie,regele i-a mai dat și dreptul ca stema sau semnul familiei lui să fie un corb cu un inel în cioc, de aceea îi mai ziceau și Ioan Corvinul, adică Corbeanul. Mormântul lui Ioan Corvinul e în Alba-Iulia.’’
Deasemenea,lecturând ,,Basme populare românești – Tinerețe fără bătrânețe ’’ am descoperit că acest zburător l-a ajutat pe Prîslea cel Voinic în confruntarea sa cu Zmeul după cum reiese ,, corbul fără a mai întârzia,aduse în unghiile sale seu,puse peste viteazul Prîslea,și prinse mai multă putere’’ iar în alte basme și balade, același corb aduce viteazului apa vie,salvatoare.În opoziție cu semnificația din basm,în limba română există verbul a cobi(a prevesti,a anuța nenorociri,a fi de rău augur,a plânge cu strigăte lugubre prevestind nenorociri) și substantivul cobe (pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur;bufniță,huhurez,corb,cuc) care provin din latinescul corvus.
,,Trenul acesta nu merge mai departe,e punctul terminus,dar puteți lua expresul de New York’’ mă înștiința șeful gării. Îmi cumpăr bilet și intru în bizarul tren cu vagoane negre.
Am schimbat macazul,glasul roților se contopește cu metalul,și noaptea aproape arsă se îmbată cu sunetul zorilor. În ultima parte a călătoriei prin timp, mergem acasă la Edgar Allan Poe,acolo unde speranța,iluzia,apoi frica,tristețea și moartea îmbracă imaginea corbului.
Poezia structurată în trei secvențe definitorii reliefează diferite etape ale cunoașterii. În acest sens, în primele șapte strofe,se consumă etapa premergătoare visului ,unde refrenul sugerează o stare de neliniște,indicată de imaginea difuză: “Beznă”. Această stare este însoțită și de sentimentul dorului.Secvența secundă a poemului cadrată între strofele VII – XVII,prezintă apariția elemntului ce generează dezechilibrul universului interior ( corbul ) , trăirea și consumarea visului și agonia eului liric concretizată prin schimbarea perspectivei asupra corbului. (Corb cumplit din vremi de fală/Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea placere/ Piei ! Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare / Iadul te-a trimis, ori vîntul /)
Ultimul tablou liric reliefează detașarea de sine,acceptarea condiției ce conduce,prin cunoaștere la dobândirea păcii interioare . Această poezie ilustrează o altă interpretare asupra mitului corbului, integrată în contextul romantismului,dar ea este convergentă și cu simbolismul,prin valorificarea categoriilor negative,tema morții,sugestia prin ambilvalența bine-rău sau muzicalitatea obținută prin refrenul ,,nevermore’’. În poezia română,imaginea corbului a fost utilizată,în special de reprezentanți ai simbolismului precum Alexandru Macedonski,George Bacovia,Dimitrie Anghel, Teodor Demetrescu ș.a.



Se-nnorează ceru-albastru,
Nici o floare, nici un astru,
Căci și cer ca și pământ
Pus-au vara în mormânt.

Toate frunzele-adorate
Zboară-n vânt amestecate...
Corbi și ciori-nnegresc pe sus...
Rândunelele s-au dus.
Alexandru Macedonski- Zi de iarnă





Trec corbii- ah, "Corbii"
Poetului Tradem-
Și curg pe-nnoptat
Pe-un târg înghetat,

Se duc pe pustii...
Pe când, de argint,
În amurg de argint,
S-aprinde crai nou,

Pe zări argintii
În vastul cavou...
Iubito, ah, "Corbii"
Poetului Tradem...
George Bacovia- Amurg







Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia alb㠖 un imens rotund –
Vâslind, un corb încet vine din fund,
Tăind orizontul, diametral.

Copacii rari și ninși par de cristal.
Chemări de dispariție mă sorb,
Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb,
Tăind orizontul, diametral.
George Bacovia- Amurg de iarnă




Pe plopii ninși
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb lințoliu,
Și, triști, de foame par învinși…

Cugetători,
Privesc ec er, privesc departe ;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori…

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă ;
Iar sub uitare și zăpadă
S-ascund mormintele în șir…

Și pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Și-n suflet plânsul îl înec ;

În aiurări
De spaimă inima mea moare…
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sub orice cărări…

Și mă învinge
Un gând amar, știind c-odată
Și peste groapa mea uitată
Vor trece corbii și va ninge.

Traian Demetrescu- Corbii



Soarele biruie din nou văzduhul după o noapte atât de lungă și iarba crudă se culcă în zbor.
Am închis dicționarul și mă pregătesc de somn. În urma rămân doar cuvintele scrise cu litere îngroșate și ochii neobosiți căutând chintesența cuvântului corvus.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!