poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2849 .



Romani intemeietori de scoala
eseu [ ]
Note de lectura

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2011-04-25  |     | 



Despre misiunile militarilor români peste hotare în perioada comunistă se știau, în acei ani, foarte puține lucruri. Doar ce se auzea pe la „Europa Libera”, cu conotația pe care voia să o imprime respectivul post de radio. De aceea, o carte în care este descrisă, cu minuție și cu credibilitatea dată de calitatea de participant direct, o astfel de misiune este o adevărată sursă istorică, importantă pentru reconstituirea istoriei militare recente românilor.
Un astfel de document este lucrarea domnului comandor aviator (r) Jenică Nicolaescu „Misiunea ‚Sirius’ ”.
S-a discutat, mai mult în șoaptă, în anii ’80 de o Școală militară de aviație întemeiată de români în Angola. Este vorba de o țară africană recent eliberată de statutul de colonie portugheză, aflată, în acel moment, în plin război civil, dar și în conflict armat cu Republica Sud Africană, vecinul ei de la miazăzi. O țară care avea nevoie urgentă să își modernizeze armata, atât din punct de vedere logistic, cât și prin instruirea militarilor. Drept care au făcut apel la țări de pe alte continente care împărtășeau viziunea ei politică de stânga: Cuba, Uniunea Sovietică și România.
Detașamentul românesc a plecat în Angola la începutul anului 1981. În afară de un număr de aeronave fabricate în România, de tip Britten Norman BN 2, IAR 823 și IAR 316 B, militarii români duceau cu ei un important bagaj de cunoștințe teoretice și practice, pe care urmau să le transmită beneficiarilor angolezi odată cu aparatele de zbor, dar și un noian de sentimente amestecate: teama de necunoscut, dorul de familiile lăsate în țară, dorința de a cunoaște locuri și oameni noi, dar și speranța ca vor reveni cu ceva bani, obiecte și amintiri.
Obiectivele misiunii „Sirius” au fost îndeplinite pe parcursul a doi ani de zile, perioadă descrisă minuțios de dl. comandor Jenică Nicolaescu în jurnalul său zilnic, reprodus în acest volum. Sigur, inițial jurnalul trebuia să fie „intim”, ceea ce se vede imediat lecturând textul. Pe filele caietului se regăsesc, mai mult sau mai puțin organizate, notițe privind majoritatea activităților desfășurate de ofițerul român, atât cele profesionale, cât și cele casnice sau intime, comentate de autor prin prisma sentimentelor de moment.
Astfel, putem afla care au fost activitățile preliminare ale nucleului de români de la Nagage, cât de grea a fost acomodarea, primirea și amenajarea unei prime locuințe, apoi a uneia mai încăpătoare; învățarea limbii portugheze; cunoașterea și acceptarea reciprocă dintre angolezii care aveau să învețe să zboare și instructorii lor români; primele contacte profesionale cu elevii angolezi, dificultatea comunicării, prin interpret, dar și continua dorință de autoperfecționare a românilor; surmontarea unor obstacole de tot felul, cum au fost desele pene de curent, lipsa apei curente, lipsurile alimentare, condițiile meteorologice potrivnice, greutatea de a se integra, cât de cât, în comunitatea orașului … dar peste toate dorul de casă, de familie, care transpare din fiecare însemnare.
Ca om care a făcut armata la câteva sute de kilometri de casă, am înțeles perfect cât de înfrigurați așteptau compatrioții noștri vești de la ai lor, în ambele sensuri, într-o perioadă când serviciile telefonice, atât în România, cât, mai ales, în țara din sudul Africii, funcționau cu mare dificultate (sa deloc), circulația corespondenței era lentă și deficitară (executanții misiunii „Sirius” recurgeau la tot felul de stratageme pentru a-și transmite scrisorile către cei dragi prin personalul misiunii diplomatice la Luanda sau prin colegi care plecau în țară (încărcați cu kilograme de scrisori), dar și așa veștile ajungeau la destinație la mai mut de o lună de la data transmiterii lor). Pentru un cititor tânăr, aceste amănunte pot părea desuete azi, în era comunicării rapide în mediul virtual, el nu poate înțelege bucuria omului care primește o scrisoare din țară și se retrage să o citească în singurătate, parcă încercând, astfel, să își reconstituie și să trăiască în atmosfera propriului cămin.
În aceste condiții, activitatea profesională devenea o adevărată evadare din monotonia A.M.R.-ului. Micile și marile realizări sunt redate în jurnal cu drag și minuție: înfrângerea pasivității elevilor, lecțiile teoretice și practice pentru cunoașterea aeronavelor, primul tur de pistă în dublă comandă, eseierea și scoaterea la simplă, momente de zbor mai tensionate, brevetarea ca piloți, apoi ca instructori, a camarazilor angolezi, toate acestea sunt descrise ca adevărate evenimente, însoțite de momente festive, nu numai pentru că astea erau obligațiile contractuale, ci și pentru că atât instructorii cât și elevii simțeau nevoia de a-și manifesta sentimentele.
În condițiile lipsei familiilor, momentele de socializare ale militarilor români exilați în sudul continentului negru devin evenimente demne de a fi consemnate în jurnal: o vizită de cinci minute sau de câteva ore la un coleg (care stă în casa alăturată), o mică petrecere ocazionată de ziua de naștere a unuia sau altuia, un meci de fotbal, o călătorie în alt oraș al țării – unde primul drum este la poștă pentru încercarea unei convorbiri telefonice cu Buzăul sau trimiterea unui vraf de scrisori și vederi, sau o excursie la un sit natural.
În fiecare an, pe lângă A.M.R.-ul până la plecarea definitivă din Angola, numărăm, prin intermediul jurnalului, și zilele până la sosirea familiilor din țară, pentru a petrece câteva săptămâni împreună, și până la plecarea în concediu. Alături de autorul jurnalului, trăim intens emoțiile provocate de amânarea datei sosirii (sau plecării) din cauze datorate unor condiții externe – neglijența unor funcționari, civili sau militari, condiții meteorologice sau politice, defecțiuni tehnice).
Apoi citim despre micile satisfacții umane ale românilor. În acel moment, când în țară începea să se manifeste criza alimentelor de bază, posibilitatea de a cumpăra, pentru a fi trimis acasă, un kilogram de cafea sau o cutie de detergent devenea o adevărată victorie. După cum, tot victorie putea fi considerată cumpărarea unei bijuterii specific africane pentru fetele de la Buzău, sau marea bucurie a cumpărării unei Enciclopedii, de negăsit în România.
Destinat păstrării în memorie a unor evenimente personale, jurnalul lui Jenică Nicolaescu consemnează și realizările profesionale proprii: atingerea totalului de 100 de ore de zbor într-un an calendaristic (prin contabilizarea orelor și minutelor de zbor din fiecare zi) sau a pragului psihologic de 2500 de ore în carieră, numirea în funcția de comandant de escadrilă sau avansarea la gradul de locotenent-colonel – sărbătorită cu colegii, așa cum se cuvine, câteva zile în șir.
Pe lângă victorii, jurnalul consemnează și marea înfrângere de pe frontul angolez: momentul pierderii unui coleg, maiorul Gheorghe Preda, căzut la datorie cu un IAR 823, împreună cu un elev angolez este evenimentul cel mai emoționant al întregii perioade „Sirius”. Această pierdere este apoi rememorată de mai multe ori, prin evocarea colegului căzut, dar și prin consemnarea unor activități comemorative, cum a fost ridicarea și inaugurarea unui monument dedicat (care, se pare, dăinuiește și astăzi, dupoă 30 de ani).
Pentru semnatarul acestei cronici, anii 1981 și 1982 au însemnat, de asemenea, obținerea unor victorii, pe care le-am rememorat, suprapunând calendarul propriu peste cel al dlui comandor Nocolaescu: 1 septembrie 1981 – prima zi de serviciu, 15 sept. 1981 – prima zi de lucru efectiv la catedră, 20 iunie 1982 nașterea primului copil. Această coincidențăde date importante transformă, prin empatie, jurnalul Misiunii „Sirius” și într-un jurnal propriu.
Cartea este „rotunjită” de un mic album de fotografii, care ne prezintă un locotenent-colonel tânăr și ferice alături de avionul IAR-823 și de elevii săi din Angola, dar și de o baladă-parodie, care ilustrează vechiul dicton „românul s-a născut poet” dar și talentul nativ al românului de a trece, râzând, peste multe vicisitudini ale vieții.
Trăgând linie, pentru a aduna și împărți, vom mărturisi că volumul despre care discutăm aici este o carte importantă pentru autor și pentru fiecare cititor în parte. Pe lângă reconstituirea unui moment unic al istoriei aviației militare române, jurnalul dlui comandor Jenică Nicolaescu alcătuiește o galerie de portrete reale, oameni de lângă noi, cu bucuriile si necazurile loraproape de sufletul cititorului. Prin aceasta, lucrarea devine, cum se spune „o carte de citit”, chiar și pentru aceia care nu au nici o legătură cu aviația sau cu istoria, atrăgătoare prin evoluția „personajelor”.
De aceea, cred că volumul de față are loc în orice bibliotecă și va fi citit cu plăcere și interes de oricine.

MIHAI-ATHANASIE PETRESCU

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!