poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7592 .



Ave numele tău...
eseu [ ]
Din un preconizat Mare Volum

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Val.C ]

2011-01-22  |     | 



Alexandrina.
Fiind cu gândul la Alexandrina, soția poetului Matcovschi am poposit în noaptea de Sînzenii la o altă Alexandrină. Că Ziua Sînzienelor este la 24 iunie. Iar noaptea care precede sarbatoarea, cică, e magica. Este noaptea în care forțele binelui si cele ale raului se manifestă liber în natura. Sînzienele sînt fete foarte frumoase, care traiesc în paduri sau pe cîmpii. Se prind în hora si dau puteri magice florilor sau buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. Daca oamenii nu le sarbatoresc asa cum se cuvine, zînele se supara si se-nfratesc cu Ielele sau cu Rusaliile. În ajun de Sînziene, la vilele Minovici, nu numai ca s-a sarbatorit cum se cuvine, dar cei prezenti au avut parte si de prezenta fizica a personajelor mitologice.
SPIRIT MOLDAV. Românismul estetic de dincolo de Prut a fost prezent pentru al doilea an consecutiv la aceasta manifestare, prin creatoarea de moda Valentina Vidrascu și prin tânara cu părul de aur, Alexandrina Țurcanu, un talent moldav de numai 15 ani, descoperit de artistul vestimentar. “Tinuta noastra este inspirata din portul popular si invoca universul medieval, prin reinterpretarea unor piese vestimentare traditionale: bundita, catrinta si ia. A fost cusuta din materiale vaporoase, transparente, naturale, matase si voal”, explica Valentina Vidrascu. Artist vestimentar si proprietara a agentiei de fotomodele ViVA Models, din Republica Moldova, Valentina este un creator atipic, inspirîndu-se exclusiv din cultura populara româneasca pe care o reinterpreteaza în spirit contemporan. Alexandrina, sînziana pe care a adus-o la Bucuresti, este revelatia vietii sale artistice, acel model pe care l-a cautat ani la rînd si care a aparut acum, ca o rasplata a întregii munci. “Am descoperit-o anul trecut. A venit sa faca scoala de modele si imediat a intrat în concursul national pe care eu îl organizez anual la Chisinau. S-a clasat pe primul loc. Eu de 11 ani fac modeling în Moldova si asta e fata despre care pot spune ca va ajunge supermodel. Are înaltimea necesara, are picioare lungi, un ten nemaipomenit, ochi albastri si un par blond ca de matase cum eu n-am mai vazut. Este foarte isteata, are note foarte bune la scoala si parinti deosebiti, care investesc foarte mult în pregatirea ei”, spune Valentina. Nu numai pentru calitatile exceptionale a ales-o pentru aceasta prezentare, ci si pentru ca întruchipeaza cel mai bine imaginea mitologica a Sînzienei, asa cum este descrisa în folclorul românesc. Iar creatia vestimentara a Valentinei a transformat prezentarea de moda într-o scena de basm autohton, apartinînd traditiei care-i uneste pe românii de pe ambele parti ale Prutului.

Alexandrina Matcovschi. Textul care urmează aparține lui Nicolae Popa. Mi-a fost coleg la facultate, acum scriitor "postmodernist" sau modern, nici nu știu bine cum să-l cataloghez. El și-a intitulat textul "Dumitru Matcovschi și povara de a fi". E un text de prin 2009, dar rămâne actual și în 2010, 2011...
Nicolae scria: "Consider că este total nedrept că poetul Dumitru Matcovschi trebuie să coboare 8 etaje, fără lift, doar pentru a lua o invitație a Primariei Capitalei, iar apoi să mai și vină, numai dumnealui și cârja sa, la locul de distracție la care este invitat. Asta ca să nu mai amintim că doamna Alexandrina Matcovschi, profesoara universitară, Alexandrina Matcovschi, soția, are merite la fel importante pentru a participa la simandicoasele recepții, fără a-l lăsa pe poet să se deplaseze prin oraș singur cu cârja sa. Amintesc că poetul strivit de autobus a scăpat cu zile poate și datorită miilor de oameni veniți cu lumânări aprinse și rugăciuni sub geamurile spitalului unde fusese internat; că acest poet locuiește undeva în zăpușeala sufocantă a unui etaj de sus în unul din blocurile ce formează complexul arhitectural „Porțile orașului”, astfel încât ori de câte opri se uită poetul de la balcon spre autostradă este nevoit să re-vadă și locul acela cumplit, locul unde încetase să mai existe. Cu alte cuvinte, astăzi poetul trece zilnic prin tortura de a-și vedea, ori de câte ori iese la balcon, locul unde fusese împins în neant. E ca și cum lui Dostoeski, cel scăpat în ultimele secunde de la moarte datorită unui ucaz al Țarului, i-ar fi fost dat să-și trăiască tot restul vieții având în dreptul ferestrei imaginea spânzurătorii din care fusese scos atunci când aproape că nu mai simțea nimic sub picioare E ciudat, foarte ciudat că au existat și mai există cu nemiluita doritori de-a se apăra cu numele lui Dumitru Matcovschi."
Aici se poate pune punct. Însă prefer o virgulă și o întrebare.
- Dar cine îl apără astăzi pe poetul care are o Alexandrină, am putea spune, la fel de divină, ca poetul...

Aliona. Zburdalnică, vorbăreață, ingenioasă. Fiind măritată cu un încăpăținat, poate face copii îndrăzneți, ingenioși. Prenumele Aliona este o formă populară rusească de la prenumele Elena, formă răspândită la noi din perioada sovietică. Cu o Alionă Olărescu m-am întâlnit cu vreo zece ani în urmă. Atunci ea se dădea drept managerul unei firme de turism foarte importante. Mai târziu am aflat că a fost condamnată prin sentință judecătorească la ani buni de detenție, însă ea a spălat putina, dispărând din țară. Nu prea doresc să comentez sau să vă explic tot ce ține de Aliona Olărescu și nici nu vă dau alte detalii, fiindcă îmi trezesc dezgust.

Cu altă Alionă, numele de familie Grati m-am întâlnit pe paginile unor cărți de sinteză și analiză literară. Mi-a fost mult mai plăcut! I-am lecturat cartea Romanul ca lume postbabelică. Despre dialogism, polifonie, heteroglosie și carnavalesc, Editura Gunivas, Chișinău, 2009, care de fapt s-a dovedit a fi o monografie care abordează poetica romanului contemporan prin prisma dialogismului. Modelul de analiză pe text are mereu în calcul relația intersubiectuală (deci dialogică), mutuală și cooperantă dintre „autor-narator-personaj-cititor” în vederea creării „unității relative de sens” (Bahtin), model la care se ajunge după un lung și antrenant periplu în istoria dialogisticii moderne, evidențiind și contribuțiile altor discipline umanistice ca filosofia, hermeneutica, lingvistica la crearea unei viziuni integratoare. Acest studiu de dialogistică a romanului se proiectează pe un fundal mai larg de „ (re)antropologizare a disciplinelor umaniste” și pe unul mai special, al științei literare marcate de trecerea de la text spre intertextualitate și dialogism.

Notez că Aliona Grati s-a născut la 25 august 1972, la Ghidighici, Strășeni. Este un critic și teoretician literar, eseist, cadru didactic universitar. A absolvit Școala Normală din Călărași (1991) și mai târziu Facultatea de Filologie a Universității de Stat „Ion Creang㔠din Chișinău (1996). Are titlul de doctor în filologie (2003). Conferențiar la Catedra de Literatură română și comparată a aceleiași universități. Actualmente, adică când semnez aceste rânduri este director-adjunct al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, redactor-șef al revistei „Metaliteratur㔠(din 2008). A debutat editorial cu volumul Magda Isanos. Eseu despre structura imaginarului, Chișinău, Prut Internațional, 2004 pentru care s-a ales cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2004; Au urmat: Premiul Municipiului Chișinău; Premiul Tineretului, 2005) .
Descoperind esența fenomenologică a materialității în poezia Magdei Isanos, autoarea interpretează multiple semnificații ale simbolurilor și imaginilor centrale: grădina, oglinda, apa, pământul, sămânța, viață-moarte. Se urmărește, în special, lanțul simbolic apa-femeia-țărâna-sufletul-poezia care sugerează ideile de germinație cosmică și inepuizabilitate a fanteziei.
Pe linia acestor preocupări de punere în evidență a unor figurații inedite ale imaginarului feminin din interbelicul basarabean se înscrie următorul eseu monografic, Privirea Euridicei. Literatura feminină din Basarabia. Anii ’20-’30, Chișinău, Academia de Științe a Moldovei, 2007. Privind cu ochi sociologic frământările acelor ani, A.G. încearcă un examen reparatoriu, dar nu de pe baricadele feminismului agresiv. „Privirea Euridicei”, asociată cu cea a femeii-poet, este complementară privirii celuilalt exponent al cuplului mitic, Orfeu. Cu o anumită specificitate, care nu e structurală, ci alimentată de memoria istorică și culturală, poezia femeilor se impune totuși mai ales în secolul al XX-lea. Chiar dacă Ana Blandiana ne asigura c㠄poezie feminină nu exist㔠și că adevărata distincție, axiologic vorbind, e între poezie și nonpoezie, evantaiul imaginarului feminin se răsfrânge scriptural, dincolo de convenții, colorându-se temperamental. În Basarabia anilor ’20-’30 consactarea feminității în poezie se află la etapa marilor promisiuni, abia înfiripând o tradiție. Cele peste douăzeci de autoare care au format background-ul epocii, apărând în reviste și volume, constituie „frumoase posibilități” și virtualități retezate, frânte de istorie și destin. Printre celelalte voci din peisajul liric basarabean (Olga Vrabie, Liuba Dimitriu, Lotis Dolënga, Elena Dobroșinschi–Malai, Elena Vasiliu–Hasnaș, Olga Crușevan–Florescu, Corina Constantinescu, Cecilia Balbareu, Ecaterina Cerchez ș.a.) Magda Isanos se distinge exemplar, semnând o poezie preocupată de cunoaștere, comparată cu o „călătorie către temeliile universului, către arhetipurile tuturor lucrurilor”. Poeta a reușit să treacă peste împrejurările biografice imediate, supunându-le unui proces de transcendere, tot așa cum datele lumii înconjurătoare sunt subordonate în poezie unui proces de „derealizare”. Componentele fundamentale ale imaginarului poetic isanoscian sunt specularul, acvaticul, fertilitatea, relația viață-moarte ș.a. constituite în devenire. Magda Isanos instituie o „nouă convenție a feminității”, căci, spre deosebire de reprezentantele liricii feminine tradiționale, poeta își controlează foarte bine fluidul afectiv, „fremătarea feminin㔠și exuberanța, iar sinceritatea este „a ființei în sens ontologic”.
Cu studiul monografic Romanul ca lume postBABELică: Despre dialogism, polifonie, heteroglosie și carnavalesc, Chișinău, Gunivas, 2009 Aliona Grati își schimbă radical direcția de cercetare, orientându-și atenția pe poetica romanului. Acest gen literar este abordat prin prisma teoriei dialogice impusă de Mihail Bahtin, potrivit căruia romanul este o arenă în miniatură (după modelul pieții Agora), pe care evoluează dialogul vocilor ce „se aud reciproc, se încrucișează, răspund și se încarcă cu o pluralitate înnoitoare, asigurând creația și schimbul de sens fără de sfârșit”. Imitând discursul social dintr-o anumită epocă, romanul creează o lume a polifoniei, figurând „diversitatea vorbirii sociale concrete”. Unul dintre obiectivele studiului constă în analiza formelor de prezentare poetică a omului și a realităților sociale în romanele unor scriitori din Republica Moldova ca Aureliu Busuioc, Nicolae Popa, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneț, Alexandru Vakulovski, Anatol Moraru, Ghenadie Postolache ș.a., supranumiți „postsovietici”. Se consideră că aceștia au produs un roman subversiv, polemic la adresa viziunii schematist-univoce a realismului socialist despre societatea comunistă și omul ei „perfect”, proliferând limbajele și deschizându-se către celălalt. Astfel că romanul din Republica Moldova constituie „expresia efortului de integrare în rațiunea modelului european, conceput ca unul interactiv și structural deschis”. Cele patru romane alese pentru o interpretare mai extins㠖 "Din calidor" de Paul Goma, "Spune-mi Gioni!" De Aureliu Busuioc, "Schimbarea din strajă" de Vitalie Ciobanu și "Gesturi" de Emilian Galaicu-Păun – sunt menite tocmai pentru a atesta o structura dialogică și deschisă către alte orizonturi culturale.

Dacă v-am plictisit cu aceste istorisiri trec la soarta altei Alione sau, Aline?
Pentru că, despre o Alină sau o Alionă, Nina Neculce, o colegă a mea de grupă la ziaristică, a scris o întreagă destăinuire sentimental în “Jurnal de Chișinău”. Potrivit celor povestite de Nina, "Aliona născută într-un sat din nordul republicii la 14 ani, era o domnișoară în toată firea: era frumoasă, avea ochi albaștri, picioare lungi, sâni mari, părul de culoarea spicului de grâu." În contrapunct cu această Alionă apare Vasile, un flăcău din sat, care avea pe atunci aproape 30 de ani. "Frumusețea inocentă a Alionei l-a pus pe jar. Într-o zi, când fata se întorcea de la școală, i-a sărit în cale, atingând-o ușor de mână. În altă zi, au mers împreună până la iazul din marginea satului, vorbind despre câte în lună și în stele, iar într-un amurg flăcăul i-a pecetluit pe buze primul sărut. În scurt timp, cei doi au descoperit că se potrivesc de minune, dând astfel viață unei tulburătoare povești de dragoste.
Învățătorii și părinții se opuneau acestei relații pentru că Vasile avea antecedente penale. Mama îi repeta într-una: „Îmi spune inima că n-o să fii fericită cu el, draga mamei. Chiar nu înțelegi până unde poți să agungi cu el, nu știi din ce familie provine? Taică-său e închis pentru că a făcut moarte de om, maică-sa e mai mult prin baruri, iar el s-a înhăitat cu niște bandiți. Și-apoi e mai mare cu 15 ani decât tine”.
Nebună de dragoste, Alionei îi păsa puțin ce spune satul, ce zic părinții. „Mai bine mor decât să mă despart de Vasile!” Acesta era răspunsul ei și era gata să facă orice îi spunea flăcăul. Adesea era martoră la discuții în care se puneau la cale tot felul de furturi.
Când încerca să-i oprească, Vasile o pișca de fese până o învinețea, apoi o strângea la piept, dându-i din deget: „Nimănui, niciun cuvânt, păpușico! Ai înțeles?” „Înțeles, dragul meu, înțeles.”
Către sfârșitul ultimului an școlar 1995–1996, Aliona, împotriva voinței părinților, a fugit cu Vasile la Moscova, fără a susține examenele de absolvire a școlii. În sat s-a mai șușotit despre această întâmplare, iar părinților nu le-a rămas decât să numere zilele printre lacrimi.
Mai departe s-a ajuns de la idilă la proxenetism pentru că n-a trecut nici jumătate de an de ședere în capitala Rusiei că, într-o zi, Vasile i-a spus iubitei: „La Moscova se câștigă bine, dar la Paris, și mai bine. Hai să plecăm de aici, draga mea! Am pus deja totul la cale. Mai întâi, vei pleca tu cu niște prieteni de-ai mei, iar peste două săptămâni, voi veni și eu. O să lucrezi la un supermarket”. Cu o prefăcătorie, a îmbrățișat-o, a sfătuit-o să-și pună într-un rucsac doar strictul necesar, restul bagajului i-a spus că îl va aduce el.
Noaptea nu prevestea nimic rău. S-au iubit cu patimă, așa încât la un moment dat Aliona n-a ezitat și l-a întrebat: „Ce-i cu tine, de ce mă săruți așa de parcă ți-ai lua rămas bun de la mine?”. „O să-mi fie tare dor de tine în aceste două săptămâni”, i-a fost răspunsul și a doua zi, dis-de-dimineață, a dus-o la un hotel dintr-o suburbie a Moscovei unde mai erau două tinere – una din Ucraina și cealaltă din Rusia. Vasile a sărutat-o cu foc și a dat-o pe mâna „prietenilor”.
Nici ea, nici consoartele de suferință nu știau că au fost vândute și că merg, nu în Franța, ci în Irlanda, unde urma să se facă târgul, a povestit mai departe Nina Neculce.
N-am cunoscut-o pe această Aliona, dar am impresia că întâlnesc la tot pasul asemenea “păpușele” întruchiparea nevinovăției, naivității și absolutei absurdități.
Ele sunt “produsele” societății, sunt “roade amare” ale muncii ineficiente ale profesorilor din școală, dar și roadele mijloacelor de informare, rezultatul nescontat al avalanșei de imagini video de tot felul abătută peste “firavul fir de iarb㔠sau “spic de grâu” cu părul galben când dă în pârg.
Trec peste momentul licitației și vă invit să poposiți la vila lui Charles, cel care a cumpărat-o și îndată, în aceeași zi, Aliona a plecat cu bărbatul necunoscut la una din vilele acestuia. De frică, biata fată a tremurat tot drumul, rostind mereu în gând: „Doamne, ajută-mă!”. Nu știa ce o așteaptă. Când a pășit pragul luxoasei vile, și-a făcut semnul crucii și a rostit cu voce tare: „Facă-se voia ta, Doamne!”. Seara, bărbatul a condus-o într-un dormitor elegant. Aliona s-a așezat pe marginea patului și își imagina cu groază cum o să fie violată. Îi treceau prin cap tot felul de gânduri. Urâtul însă nu s-a dezlănțuit. Spre marea ei mirare, Charles a mângâiat-o părintește pe cap, i-a arătat perna, i-a spus noapte bună și a ieșit din cameră.
A doua zi, s-a comportat la fel de drăguț. Îi vorbea cu blândețe, că nu o să-i facă niciun rău. Chiar dacă învățase engleza la școală, Aliona înțelegea foarte puțin din vorbele lui Charles. Îi venea greu să se exprime. După o săptămână, a prins a-l înțelege mai bine. El îi repeta mereu că e foarte frumoasă, că, pe lângă irlandezele roșcate și pistruiate, e o adevărată prințesă. De la o zi la alta, Charles devenea pentru ea tot mai simpatic. În ziua când acesta i-a spus că fostul ei iubit a vândut-o pentru 1000 de euro, a plâns cu capul pe umărul lui. Din acea zi, s-a simțit cu adevărat soția lui."
Iată așa o istorie imprevizibilă, despre o altă Alionă, mi-a dat cu bunăvoință, Nina Neculce,

În loc de epilog, Nina Neculce a scris: “Au trecut 14 ani de atunci. Aliona a născut trei fii, cel mai mare fiind al lui Vasile despre care nu mai știe nimic și nici nu vrea să știe. Îl iubește pe Charles și e fericită alături de el. Vara trecută și-au cumpărat un apartament în Chișinău. Charles e dispus, la bătrânețe, să vină să locuiască în Moldova. Îi place foarte mult soarele nostru generos.”
Pot continua cu un șir de nume Aliona, cu numele unei colege din turism, sau cu numele unei Aliona Plămădeală, care nu are nimic comun cu sculptorul Alexandru Plămădeală, fiindcă ea este exponenta altor vremuri.

Pot să aduc în lumină și un nume de departe, ca pe cel al Alionei Vergunov, care-mi cunoaște doar încercările mele de a versifica și în limba rusă. Ea chiar mi-a scris opinii, numite fără prea mare modestie - recenzii. Câteva fraze chiar lea-m citat în cartea mea „Nume și Lume”, iar aceasta, intitulat㠄AVE numele tău” este ca o continuare a celei editate în anul 2008.

Dar nu mă grăbesc să fac prea multe lucruri în pripă, deși uneori, de multe ori am și greșit. Deaceea, trec la următorul nume.

Alla.
Alla (Albina) Korkina, născută la 17 ianuarie 1943 e o scriitoare de limba rusă, autoare de versuri și povestiri de factură lirică, precum și de eseuri consacrate unor personalități ale culturii din Basarabia. A făcut traduceri din poezia moldovenească și română.
Adrian (Publius Aelius, împărt roman din anul 117) și Adrian Păunescu, poet român, născut în Basarabia, adică la noi, în satul Copăceni. Vedeți ce comparație stupidă am găsit și eu? Dacă o vom admitem, așa cum este, vom poposi în continuare la alt nume.

Anatolie. Are și forma Anatol. De pildă, Anatol Codru, poetul ce și-a “ridicat o coloană a infinitului zidită din piatră.” De fapt, consemnez și eu la spusele altora, coloana e din cuvinte de tăria pietrei. Piatra de citire a dumnealui pe care am răsfoit-o, mai urmează să fie răsfoită și de alții de pretutindeni și din alte generații. Fiindcă Anatol Codru, născut la 1 mai 1936 la Malovata Nouă, Dubăsari, e și poet, și eseist, traducător, regizor de film, academician. E din tagma absolvenților USM, Facultatea de Flolologie, dar și a Cursurilor Superioare de scenaristică și regie – film documentar din Moscova, în 1971. În cinematografie s-a afirmat prin filme documentare – peste 30 la număr. În literatură are mai multe realizări. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1991) în domeniul artei pentru filmul Sunt acuzați martorii. Este ales membru de onoare al Academiei Internaționale de Film din Federația Rusă. Academia de Științe a Republicii Moldova îi acordă titlul anorific de academician în 1999, pentru merite în arta literară și a producțiilor cinematografice documanetare. Dar, pentru că nu intenționez să țes o diftină numai despre Anatol Codru trec frumușel la Anatol Eremia, născut la 3 iulie 1931 la Cahul, fiindcă, dacă primul Anatol e de lângă Nistru, apoi al doilea e de lângă Prut.
Anatol Eremia a debutat în presă cu articole științifice încă în studenție, de-a lungul a cinci decenii publicând peste 400 de lucrări științifice și de popularizare, inclusiv circa 25 de monografii, dicționare: Nume de localități și de toponime (1970), Nume de persoane (în colaborare cu Maria Cosniceanu). S-a manifestat plenar în onomastică (știința numelor proprii), în mod special – în toponime (nume geografice) și antroponime (nume de persoane), precum și alte domenii ale lingvisticii.
Mai aveam de spus un cuvințel și despre Anatol Ciobanu, lingvistul...
Pentru că Anatol Ciobanu, născut în data de 14 mai 1934, este un lingvist român din Republica Moldova, care a fost ales ca membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Membru PCUS din 1976. Din alte surse aflăm:Anatol Ciobanu s-a născut la 14 mai 1934 în satul Ruseni, județul Edineț (azi raionul Ocnița). Își face studiile primare și medii incomplete în satele Dondușeni și Târnova, apoi - la Școala Pedagogic㠄Boris Glavan” din Bălți și la Universitatea de Stat din Moldova. Un început de biografie care merită să fie continuat altfel, pentru ca să fie interesant. Domeniul său de cercetare cuprinde sintaxa (funcțională, transformațională, contrastivă), sociolingvistica, lingvistica generală, cultivarea limbii, punctuația, limbile clasice (latina) ș.a. Rezultatele obținute au fost reflectate în peste 600 de publicații, inclusiv opt monografii, zece manuale, 14 materiale didactice, două dicționare și circa 600 de articole științifice, note, recenzii, articole pentru enciclopedii, rezumate etc. Despre dumnealui eu chiar mă gândeam să fac o creionare, pentru că Nicolae Roibu o are pe a lui în ziarul „Timpul”, dar din lipsă de timp, din alte motive, mă consider un restanțier față de dumnealui.
În anii 1995 -19975 am avut doi colegi de clasă: Anatol Anghelnici și Anatol Petrușevschi. Primul, bine merci, a rămas la baștină, la Cobâlea, al doilea – s-a „călătorit”, fiind îngropat aproape de rădăcinile stejarului multisecular al lui Ștefan cel Mare, care se ramifică până în cimitirul satului din deal sau de Sus, cum se mai spune prin părțile locului.
Dacă ași fi întrebat cu cine din colegii de școală ași dori să mă întâlnesc la un pahar de vorbă, spuneam: cu Anatol, sau cu Tolea Petrușevschi, cu fostul meu coleg de bancă Semion Vâzâi, colegul Iurie Ciobanu, Nicolae Angelnici, Pavel Lisnic, cu prima Ană și cu a doua, pentru că am avut două colege Ana – una Ursu, alta Caradjov. Cu Eleonora, Anastasia...

Anastasia.
Prenumele Anastasia și Anastasie reproduc numele grecești create pe baza termenului ecleziastic grecesc anastasis, folosit și în epoca precreștină cu sensul de “înviere din morți”, apoi consacrat de biserică pentru a desemna “învierea lui Iisus Hristos”. Această explicație ne-o dă Maria Cosniceanu. Tot de la dumneaei aflăm că numele a fost răspândit încă din secolul al XV-lea: Anastasia, mama lui Alexandru cel Bun (1408), Anastasia, soacra lui Alexandru cel Bun (1421) etc. Au fost și Anastasie, egumen al mănăstirii Moldovița (1462). De la acestea au derivat multe forme populare: Nastasia, Nastea, Năstăsica, chiar și Tasia, Tasea. Astăzi s-a încetățenit prenumele feminin Anastasia.
O purtătoare a numelui este și artista Anastasia Lazariuc. A fost solistă a orchestrei de la teleradio. Atunci am mers cu ea și într-un sat de prin părțile Hânceștilor, de mai aproape de Ialoveni. Se bucura ca un copil de admiratorii ei. Poate din această cauză a și afirmat într-un interviu că oriunde s-ar afla, artistul nu trebuie să rupă legătura de suflet cu admiratorii săi. Înainte de a se stabili la București a avut acolo foarte multe spectacole care exprimau o stare un sentiment. Anastasia se bucura mult că este solicitată aici, acasă și acolo, tot acasă. A fost la seratele de creație ale maeștrilor Eugen Doga și Grigore Vieru, cu care a colaborat. A fost… De fapt ea și va fi. Cu sau fără Constantinescu, dar întotdeauna cu fiica Ileana, orice a fi…
Iar Aleksandr Darciașvili, din Tbilisi, Georgia susține: “Până la sfârșitul vieții voi păstra un SMS primit în cele mai grele minute pentru mine – din îndepărtatul oraș rusesc Novosibirsk, de la o fată de 20 de ani cu un frumos nume rusesc, Anastasia: Alik, îmi este rușine de țara mea.
Am avut și noi, unsprezece băieți, colegi de clasă o Anastasie a noastră.
Care la 14 ani era o Julietă, la 17 o crăiță sau crăciuniță, iar la 20 deja soția unui consătean sau pământen, că ce tare mult contează că e de la Cobâlea sau de la Coteala, Câșlița-Prut, Copilița-Vâlcea.
Anastasia noastră era o fată dintr-o familie bună, dar numeroasă de Sudacevschi. Ea ar fi capabilă să-mi trimită SMS-uri, dar nu-mi cunoaște numărul de telefon. Numele, altă vorbă, cred că nu-l uită, nici pe al meu, nici pe al lui Iurie, Anatol...

Anda – femeie stranie, frumoasă, cinstită, care nu-și înșeală niciodată… amantul.
Și Alexei Marinat, cu un căuș de făină din păpușoi, un ceaun, sare fără piper care peste o jumătate de oră făcea ca doamna mămăligă să aburească pe masă, când îi veneau în ospeție prietenii: Arhip Cibotaru, poet, Gheorghe Marin, șeful de la Editură, Gheorghe Malarciuc și alții.

Creația lui Alexei Marinat cuprinde un amplu volum de opere literară și publicistică. Printre ele – romanele “Urme pe prag”, “Fata cu harțag”, nu vă spun cum o chemă. Dacă doriți să știți să-i citiți romanul. Apoi “Mesagerii”, “Căutătorii de noroc”, “Dragostea din mai”, “Curajul bărbaților” și altele fiind piese de teatru înscenate atât în țară, cât și peste hotare. Am spus de Alexei Marinat, fără să amintesc de Alexei Mateevici. Nu ași vrea ca să creadă cineva că mă fac că am uitat preotul, poetul, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români născuți aproape de Chișinău. Pentru că de fapt el chiar s-a născut la Căinari, o localitate mai aproape de Tighina, decât de Chișinău. Dar aceasta puțin ce contează. Alexei Mateevici este autorul poeziei Limba noastră și cu aceasta pot să nu mai spun despre altele. S-a stins din viață la 13 august 1917, la Chișinău. E înmormântat la Cimitirul Ortodox Central.

Andrei.
Este un șir întreg de nume de Andrei începând cu Galben, academicianul, rectorul, membrul titular în peste 10 asociații naționale și internaționale a Rectorilor și terminând, probabil cu Andrei Vartic, care a fulgerat ca un bolid pe cerul Moldovei și a dispărut, tocmai atunci, când era mai mare nevoie de umărul lui.
Notez că un Andrei Okorokov mi-a fost profesor la Facultate, iar istoricul Andrei Galben, rector la o universitate din Chișinău își are alți discipoli. De aceea să-i despărțim și să poposim la cel care m-a marcat, m-a afectat m-a ascultat, ca și pe mulți colegi de-ai mei de la Facultate. Profesorul nostru între 1948-1951 a urmat studiile la doctorantură la Universitatea din Kiev, specialitatea Jurnalistică, iar Andrei al nostru Galben atunci abia învăța să meargă copăcel și însușea primii șapte ani de acasă.
În anii 1951-1955 este redactor adjunct al ziarului “Правда” apoi a fost și redactor al revistei “Дружба”, “Вопросы истории КПСС” (1957-1959), Moscova, șef al Catedrei Jurnalistică și Literatură a Școlii Superioare de Partid de pe lângă CC al PCUC (Moscova,1965-1975). Ca apoi în anul 1975 s㠓fericeasc㔠pe circa 50 de proaspeți înscriși la ziaristica Universității de Stat din Moldova, pe atunci unica universitate cu studenți în domeniul jurnalisticii. Printre cei circa 50 era și Val Buntaru, și Ion Diviza, Ion Gurău, Ion Mămăligă și, bineînțeles eu. Din dicționarul istorico-biografic Profesorii Universității de Stat din Moldova, anii 1946 – 2001 aflăm că Andrei Okorokov era deja angajat la USM din 18 august 1975 în calitate de profesor și șef-interimar al Catedrei Jurnalistică, șef al catedrei reorganizate Teoria și Prcatica Presei de Partid și Sovietică, în cadrul Facultății de Filologie, iar mai târziu constituind o parte componantă a Facultății de Jurnalism (1980-1987).
Profesorul Andrei Okorokov a fost o enigmă interesantă pentru mulți, însă nu știu dacă până la urmă cineva a reușit să o înțeleagă, să o descifreze. Eu unul n-am avut interesul acesta pe atunici. Ei și dacă n-a fost în acele vremuri, de ce să-mi bat capul tocmai acum? Să-mi risipesc energia… Mai ales, că profesorul însăși a fost redactor și autor al unei monografii: Энергия газетной строки (1985). El a avut de fapt peste 20 de publicații științifice, o sumedenie de articole, cărți apărute la Moscova, inclusiv 10 volume din biblioteca jurnalistului, sau cartea politică: Patru sute de ani ai cărții ruse (Moscova,1965), toate apărute în limba rusă.
Ambii Andrei, indiferent de apartenența lor etnică, în trecut au fost comuniști. Dar am în vizor și câțiva Andrei mai tineri, care nu au plătit tribut…
Sau mai bine spus, nu au avut când plăti, fiindcă au venit alte vremuri.
Andrei Vartic.
Nu-l consider prea tânăr, dar nici bătrân. S-a născut la 21 octombrie 1948, Dănceni, Ialoveni. L-am cunoscut la Teatrul Poetic pe care l-a înființat, deși este specialist în fizică și spectroscopie. Dar era și regizor de teatru, actor, publicist, scriitor, cercetător științific, filosof și promotor al culturii, fruntaș al mișcării de eliberare națională.
Am simțit pe viu arderea lui începând din anii de studenție până în decembrie 2009 când i-a fost acordat premiul anual “Valeriu Cupcea” cu mențiunea; regretatului actor, regizor, ex-directorului Teatrului Poetic “Alexei Mateevici”. Debutul literar în presă are loc în anul 1974, datorită protecției acordate de poetul Liviu Damian: publică în ziarul Tinerimea Moldovei o recenzie la cartea de debut a Leonidei Lari, Piața Diolei, apoi un eseu-necrolog despre poetul Leonid Tuchilatu, recenzii la filme, concerte, spectacole de teatru.
Despre Andrei Vartic se poate povesti mult, fiindcă a trecut prin multe incertitudini. Încă în anii de studenție este urmărit și anchetat de KGB pentru “vederi apocaliptice și credință în Dumnezeu”, precum și pentru organizarea unor manifestări pro-românești. Era specialist în fizică și spectroscopie, dar și regizor și actor și publicist și…
Publică în reviste bucureștene ciclurile de nuvele și poeme Kinder cu surprize, Noapte de poezie, editează cărțile: Ospețele nemuririi, Catostrofa eliberării, Snegur, Fierul – Piatra, Dacii – Timpul, Paravanul dintre actor și rol, Întoarcere la pictură și altele. Pe internet editează materialele congreselor internaționale de dacologie (www.dacia.org), al căror co-organizator a fost. Tot pe internet i-a apărut cartea Studie carpato-dunăreană la www.ournet.md/-studie.
Vasta, prodigioasa și originala activitate a lui a generat opinii și atitudini diferite și împărțite – de la aclamare până la huiduială, de la admirație – la agresivitate, de la extaz – la reticențe etc. Un articol vast despre Andrei Vartic găsim în Calendarul național, 2008, semnat de Vlad Pohilă.

Anfisa.
Frumoasa tătăroaică cu așa nume, pe care am cunoscut-o la Moscova în Casa Centrală a Literaților s-a supărat că n-am invitat-o în Moldova și s-a întors în orașul de pe malurile Volgăi, în Tatarstan. Nu-mi mai scrie, nu mă știe...
Ce să fac? Nu fac nimic și tac, pentru că prenumele Anfisa s-a format în limba greacă de la adjectivul anthysa „înfloritoare”. Prin creștinism a pătruns la slavi, căpătând forma Anfisa. În Moldova prenumele a pătruns în perioada contemporană și se întâlnește foarte rar. Iar ce e rar, e ca și cum un mărgăritar.
Amelia. La Florești o întâlnii pe Amelia Țurcanu, consilieră a orașului. Dar stați "fără griji".
Am sta noi fără griji, însă suntem îngrijorați, cum ar spune, cum a spus Vasile Leac. Adică el a spus: "Toți sînt îngrijorați" și a intrat cu acest titlu de carte în colecția "NEO". (A se vedea "Toți sînt îngrijorați"/ V. Leac, - București. Tracus Arte, 2010).
În 2011 l-am cunoscut cînd el a venit la Chișinău. Cu mai mulți ani în urmă l-am cunoscut pe poetul academician Andrei Lupan, apoi pe Anatol Codru, Arcadie Suceveanu, creionați lapidar în Ave numele tău.
Mai este și Arcadie Capcelea, originar din satul Izvoare, raionul Florești. Originea ex-ministrului Mediului îmi este cunoscută, am poposit cândva chiar la Izvoare, dar din care parte a "Arcadiei" a venit poetul Arcadie Suceveanu sau Artur Reșetnikov?
poetul Arcadie Suceveanu a coborât din Bucovina, iar securistul moldovean Artur Reșetnikov pe bune că nu a venit de la curtea regelui Arthur al Angliei secolul al VI -lea. Dar oare cum s-ar simți poetul Arcadie Suceveanu în Arcadia antică? Eu nu prea știu, dar cu vreo ocazie mai specială am să-l întreb. Poate mi-a spune...

Aureliu
Au devenit răspândite numele Aureliu și Aurelia. L-am cunoscut pe prozatorul Aureliu Busuioc încă din anii de studenție. Un fiu de-al său, de-o samă cu mine, își făcea studiile la aceiași universitate, numai că la biologie. Îl am în vedere pe Corneliu Busuioc, care nu s-a apropiat nici pe aproape de înălțimea “muntelelui” tatălui său. La 50 de ani Corneliu cum vorbea cu treizeci și trei de ani în urmă, așa vorbește și acum. Adică, preponderent rusește. Dar nu Corneliu Busuioc este personalitatea care mă interesează, ci Aureliu, tatăl său. În culegerea microantologie Cartea poeziei, anul 1981 îl descoperim pe Aureliu Busuioc și ca reprezentant al poeților din republica Moldova ai acelor ani. Îi sunt selectate vreo patru poezii: Sculptor, O negură albă, Patria, Bilanț. În pofida acestei selectări, totuși Aureliu Busuioc, octogenarul este cunoscut mai bine doar ca prozator. Ajungând la o vârstă tomnatică, maestrul parcă vrea să recupereze cele ratate în anii de funcționar literar, de vânâtor, pescar. El a pus bine mâna pe… tastatura calculatorului din care i-au ieșit romanele: “Lătrând la lună”, “Pactizând cu diavolul”, “Spune-mi Johnny” și altele printre care e și o carte pentru copii “Când bunicul era nepot”. Aproape că nimeni dintre scriitorii noștri nu se poate lăda cu un asemenea palmares ca Aureliu Busuioc, autorul romanelor de succes “Singur în fața dragostei” și “Unchiul din Paris”, care au suportat mai multe ediții, fiind traduse și în alte limbi.
Trei piese (“Radu Ștefan – întîiul și ultimul”, 1969; “Și sub cerul acela…”, “Toate trei anotimpurile” (1971), i-au fost montate pe scena Teatrului “Luceafărul” și altor teatre. A tălmăcit și el din operele lui A. Blok, A. Cehov, A. Pușkin, M. Șolohov.
Aurelia Roman. S-ar spune că a fost odată o pictoriță-scenograf de cinema, care a absolvit Institutul de Cinematografie din Moscova în 1959 și din aceași an activa la Studioul Moldova-film. În colaborare cu Stanislav Bulgakov a semnat scenagrafia la filmele: Poenile roșii (1960), Serghei Lazo, apoi Ultimul haiduc (1972) și la alte filme. A colaborat cu regizorii Emil Loteanu, Valeriu Gagiu, Vasile Pascaru, Vasile Brescanu, Vlad Druk.
Aurora (în mitologia romană), zeița zorilor și a primelor raze de soare, preluată de la greci, după Eos.
În Dacia treci râul Selenei:
“Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce-a Aurorei,
Mișcă în vânt frumoasele, mări, odorantele roade”.
Axinte – omul admirabil care încurcă lucrurile.

Axinia.
Dar până a poposi la numele feminin să ne amintim de Aurel David, autorul arborelui nemuririi, despre care pictorul Gheorghe Vrabie, dar și poetul, că acest lucru este mai puțin cunoscut, ne-ar spune multe. Aurel David ar fi împlinit în anul 2009 75 de ani de la naștere. S-a născut la 18 iunie 1934, în familia publicistului și bibliografului Alexandru David. Ar fi ajuns și acesta mare dacă…
Fiul Aurel studiază la Școala de Arte Plastice “V. Surikov” din Moscova.
Se spune că fiul s-a realizat în domeniul portretisticii, dar s-a remarcat prin Arborele Eminescu. Gheorghe Vrabie, cum am menționat, are un cuvânt aparte de spus, dar are și o poezie dedicată lui Aurel.
Astfel ți-a fost destinul rînduit:
Să treci prin viață ca un meteorit,
Iar Dumnezeu te-a înzestrat cu har
Ca să pictezi icoane-n sanctuar
Un Arbore măreț ai zămislit,
Ce s-a proliferat ca prin vlăstari.
Din Arbore crescut-au codrii mari
Și peste mări și țări s-au răspîndit.
Îți poartă faima și darul necuprins
Cu care vitregia destinulu-ai învins.
Te-ai afirmat prin voia de-a crea,
Elanul și dorința de-a pleca
Și prin eforturi susținute zi de zi,
Lăsînd comorile și celor ce vor fi!…
Deși a făcut mai multe portrete ale scriitorilor începând de la Al. Donici, Spiridon Vangheli, Liviu Damian, Alexei Marinat și alții s-a făcut remarcat prin stampa “Mihai Eminescu”, binecunoscut ca Arborele Eminescu, creată de pictor în 1967, la doar 30 de ani. În mod similar, simbolistic, a conceput mai târziu chipul lui Lev Tolstoi și Al. Pușkin.
În iulie 1984, la doar 50 de ani împliniți, Aurel David pleacă spre “tărâmurile neuitatelor umbre” sau la “cei mai mulți decât noi”, lăsând după sine creații de o incontestabilă valoare, care, fără îndoială, țin de tezaurul clasic al artei plastice contemporane.
Post-mortem, Aurel David devine Laureat al Premiului de Stat (1990). Școala din satul său natal Bardar îi poartă numele.
Am poposit la autorul arborelui, stampa Eminescu. Acum să poposim și la arborele bătrân, stejarul din Cobâlea de unde a venit în poezie, nu numai poetul Arhip Cibotaru, ci și alții.
În ziua de 4 ianuarie 2010 badea Arhip al lui Ion s-a stins din viață. Dar, fiind un poet adevărat, n-a murit. S-a retras în cărțile sale. A plecat la Vieru, La Damian, La Pavel Boțu, Gheorghe Vodă, Ion Vatamanu…
S-a stins din viață cu o lună mai înainte de 20 februarie, când este ziua lui de naștere. El a văzut lumina soarelui la Cobâlea în anul 1935. Dar...
„Vreau măcar pentru o clipă
Să văd.
Piciorușele tale bronzate,
Pe fonul tâmplei mele argintii.”
Vă asigur că acest catren nu-i aparține poetului Arhip Cibotaru. Nu-i nici al meu. E al unui autor, care mai este...
Iar Arhip.
Iată că nu mai este...
Ba nu prea am dreptate. El va fi. Va fi cu poezia, cu romanul său și cu tot ce a făcut bine, chiar dacă, nu și pentru mine.
Vestea despre plecarea poetului Arhip Cibotaru la cei mai mulți ca noi, la Grigore Vieru, la Nichita Stănescu, Dante etc., etc., m-a surprins încât nu credeam că este adevărat. Până la urmă crainicii de la televiziune m-au convins. Și iată-mă, pe data de 6 ianuarie în holul Uniunii Scriitorilor de la Chișinău. Un consătean de-al meu și al Dumnealui, mai sarcastic și cu o doză de umor mă întrebă: da unde-s poeții mai tineri? Unde-s scriitorii?
- Da eu ce sunt?
- Apoi tu ești tot bătrân ca și Victor Prohin, ca Nicolae Dabija, chiar dacă nu ești dintr-o generație cu ei. Mă refer la cei tineri-tineri.
- Apu, că de aceștia nu prea sunt, iar dacă și se consideră, să știi că ei schiează pe undeva prin Carpați sau stau la botul calului, of, că tare urât obicei...
Sergiu, că așa îl chemă pe consătean a tăcut, fiindcă preotul zicea... Eram în plină ceremonie funerară.
Se ducea la Domnul poetul Arhip Cibotaru...
Acel poet și scriitor care le-a întins o mână, care i-a susținut pe mulți poeți și scriitori când era redactor-șef la revista literar㠄Nistru”, ca vicepreședinte al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din republica Moldova (1965-1971).
A fost și deputat în Parlamentul Moldovei (1994-1998). Enciclopedia Literatura și Arta Moldovei în 2 volume, 1986 mai menționează: lucrător emerit al culturii din RSSM, dar și membru al PKUS (adică comunist), a publicat poezii în presa literară din 1952.
Editorial a debutat în 1958, cu placheta de versuri Ecoul gliei. Alături de Gr. Vieru, Liviu Damian, Victor Teleucă, Gheorghe Vodă a promovat o lirică matură, aproape de frământările neamului, venind din folclorul nostru autentic.
Unele poezii de Arhip Cibotaru au fost puse pe note: a devenit celebră piesa Salcâmii, muzică și voce Tudor Gheorghe.
A adus o contribuție la dezvoltarea poemului moldovenesc contemporan. Cartea sa de poeme „Ferestre” (1976) se înscrie printre realizările de seamă ale genului din ultimile decenii. A mai publicat culegerea de comedii "Sase de dobă" (1981); romanul satiric "Umbra comorilor" (1967).
S-a impus și ca traducător, traducând din opera poetului rus A. Puskin din al lui Taras Șevcenko, Rasul Gamzatov ș.a. A fost laureat al Premiilor pentru tineret, de Stat al Moldovei, Cavaler al ordinelor Gloria muncii (1995) și Ordinul Republicii (2000).
Ultimul volum de poeme și poezie, pe care autorul le-a dăruit copiilor din satul natal, dar și celui care vă scrie, este „Ultimul Noe”, Chișinău, 1999.
Aici ași mai avea ceva de adăugat, dar mă abțin, tac, fiindcă filosof ași vrea să fiu și eu.
Fiindcă, deja ieri, am plasat un eseu despre poeți și artiști plastici cu numele Arhip pe site proza punct ru, fiindcă azi e 11 ianuarie, și e ziua când și tata s-a dus mai devreme tot în audiență la Dumnezeu și tot ploua și era pe drum un glod lipicios nu ca în anul 2010, ci ca la începuturile de ianuarie fără de ninsori cu dușmănie, fără de multe altele, care ne-au fost dragi.
La început de ianuarie 2010 mulți scriitori și poeți pe care i-a ajutat pe când a fost redactor-șef la revista literară Nistru și-au amintit de binele pe care la făcut Arhip Cibotaru. Iar poetul Andrei Strâmbeanu chiar a mărturisit taina stejarului din Cobâlea și faptul că ardelenii îi cânt㠓Au înnebunit salcâmii” ca pe o creație folclorică, pentru că o cântă Tudor Gheorghe și e ca și cum șlagăr. Peste aproxitativ un an am scris și eu o poezie în memoriam, Arhip Cibotaru sau mai bine zis memoriei poetului Arhip Cibotaru publicată la 4 ianuarie 2011. (vezi. www.agonia.ro).
A nins mășcat nu prea frumos cu dușmănie
Și mii de stele au împânzit covorul alb.
Departe, dincolo de orizont,
Un cântec cu stele strălucitoare încet răsare.

Parcă îmi place că stelele
Și-au schimbat locul din cer,
Dar și din ochii noștrii
Care-mi par ca un sfârșit de poezie.

Din senin un foc se dezlănțuește,
Apare din albul imaculat al covorului.
El revarsă o lumină palidă
De văpăi roșii și de un violet.

Iar niște valuri mă împedică
Să răzbat, să apar acolo unde visez
În fața tronului pe lângă niște salcâmi
Care nu mă înnebunesc și nici nu au emoții.

Pentru că-i iarnă și aeru-i rece,
Ca-n Valea Rece cu un covor de nea,
Care acoperă ramuri de gheață,
Ce pot fi văzute doar pe geam,
Cu rădăcini adânc ancorate în Eternitate!

Iar acolo stau inimi înghețate
Pe care le vor aprinde,
Doar focuri ce ard cu vibrații nemăsurate
Și glasuri cu dulceața graiului matern.

Marginalizate în ultimii ani,
Ca o pacoste, ca o poveste cu tragic final
În care un Arșipaș parcă apare,
Parcă dispare în neant.
În neantul uitării de care se tem
Chiar și poeții cei vii și neglijați.

La 4 sau 5 ianuarie, mi-a sunat Iurie Ciobanu de la Mărculești. Credeam că vrea să recupereze, că nu m-a felicitat la Anul Nou, însă el mi-a spus că a decedat Anatolie Petrușevschi. Am răspuns: „ s-a stins aproape în aceiași vreme ca și poetul.” Bine, dar poetul avea deja peste 70 de ani, nu doar vreo cincizeci și doi de ani...
Am înțeles, ce-ai vrut să spui, am înțeles. Ave numele tău și numele lui și a lui...

Axintia – femia plicticoasă care împinge lucrurile la catastrofă.

Aida.
Femeile cu numele Aida nu te-or plictisi. Ele sunt sensibile, atente, exigente. Au un simț înnăscut al frumosului, fiind înzestrate cu diferite abilități și calități deosebite, care le fac atrăgătoare și enigmatice. Sunt talentate și pot face carieră, atât muzicală, cât și în arta plastică și în alte domenii. Au un simț poetic și tot ce este frumos și sfânt poate să le aparțină. Dar Aida de multe ori nu muncește, conform studiilor făcute. De pildă Aida Leancă, soția lui Iurie Leancă, vice-prim ministru în guvernul Filat și ministru afacerilor externe și integrării europene. Aida preferă să se evidențieze în societate. Cu toate că în prezent numele Aida nu prea este răspândit pe la noi, deși, conform unor estimări ale astrologilor, numele ei trebuie să aducă noroc celor din jur.

Avram. A vândut pe maică-sa și pe taică-său și azi trece drept omul pe care la ajutat în viață Dumnezeu. Subtil sofist, vorbăreț care poate să-ți dovedească în trei cuvinte inutilitatea îmbrăcăminții, să…
Ahile, nume rar, dar personaj principal din “Iliada”, fiul lui Peleu și al zeiței Thetis. Rănit de o săgeată otrăvită, a murit în fața zidurilor Troiei. A fost conducător al mirmidonilor în campania troiană, s-a distins prin curajul său excepțional. În lipsa lui Ahile grecii sufereau o serie de înfrângeri și doar moartea prietenului său apropiat, Patroclu, îl determină pe erou să revină pe câmpul de luptă, cu mai multă furie, fapt ce-l face pe Eminescu să exclame, într-un vers din poezia În van cânta-veți…, privind cu nostalgie spre trecut:
“Nu e antică furie-a lui Achile”.
Andronic
Prenume ce reproduce un nume grecesc compus din două substantive: forma de genitiv andros a substantivului aner „bărbat” și nike „victorie”, semnificația numelui fiind cel ce biruie, „victorios”. Cunosc mai degarbă bărbați cu numele de familie Andronic, decât cu prenumele: Nicolae Andronic, Costea Andronic.
În perioada contemporană circulă ca nume de familie: Andronic, Androne, Andronache, Dron, Dronea.
Anton
Prenumele Anton provine din latinescul Antonius . La noi a suferit diferite schimbări de formă: Anton, fiind forma populară cu cea mai mare frecvență, Antonida, Antonia etc.
În perioada contemporană Anton a devenit prenume oficial. Despre răspândirea prenumelor Anton(ie) și Andonie ne vorbesc seriile de hipocoristice apărute pe parcursul secolelor: Tonel, Toniță, Tonea, Andon, Doni, Donea, Doncilă etc.

Să poposim însă la unul dintre purtătorii prenumelui. La Anton Moraru, bunăoară.
Deși Anton Moraru la care fac referință, s-a născut în comuna Pistruieni, județul Orhei al Basarabiei la 1937, dumnealui consideră că s-a născut în România Mare și se mândrește cu asta. Eu ce să fac, dacă m-am născut în Uniunea Sovietică care era și mai mare?
Anton Moraru este istoric, doctor habilitat în științe istorice, e autor a pesste 200 de lucrări, cărți programe pentru învățământul istoric universitar și preuniversitar, a unei monografii „Anul 1918 – ora astrală a neamului Românesc”, Chișinău, 1998.
Eu ce să-l întreb pe dumnealui? Pentru că îl cunosc că nu e obsedat de ideea de intra în politică, dar de fapt, prin ceea ce face, scrie contribuie la dezvoltarea unei politici.
Să-l înteb oare ce dorință are? Dar cine nu are o dorință? Toți. Numai că nu toți ajung să-și vadă realizată dorința. Deacea eu l-am întrebat ce e mai simplu: dacă se consideră un om satisfăcut de viață?
Și da, și nu, a fost răspunsul. „Am trăit o viață întreagă sub regimul comunist de ocupație” și din această cauză nu poate fi mulțumit, mi-a mărturisit dânsul. Cred că nu este unicul care consideră așa. Dar mai sunt și alții...
Arcadie, Artina. Mai sunt și Arsenie, Artur, Augustin, Aurora. La care dintre aceste nume să poposim? Nu mă veți face să mă mir, dacă veți spune la toate. Dar eu, din anumite motive, poposesc la Augustin și la Aurora.
Un Augustin este Augustin Viziru, născut pe 7 august 1980 în București, România, și este unul dintre actorii români care au debutat de curând.
A facut liceul în Bucuresti, la “Jean Monnet”, și a urmat cursurile facultatii A.N.E.F.S. - tenis. Si-a inceput cariera ca antrenor de tenis, antrenor de fotbal, jucator de biliard. A concurat la o serie de concursuri unde a obtinut rezultate impresionante. Este campion Balcanic la biliars și numărul 1 în Campionatul Oficial de biliard din România. Sincer să fiu eu ași prefera ca pe Andrei Viziru să-l cheme Augustin și să scriu despre dânsul și numele lui. Dar dacă nu e Augustin și e Andrei, atunci să fie și să mai pună pe post la radio cât mai multe emisiuni radiofonice interesante despre scriitori, actori, și chiar campioni la Biliard, de ce nu?
Un Andrei, este persoanj din "Unchiul fratelui tatei" de Dostoievski.
Vadim Derbenev, care a fost cineast, a rămas în istoria cinematografiei moldovenești și a URSS, care a fost...
Valeria Duca, Valeria Dascăl și Valerian Ciobanu, care vom fi...
Grație lui Valeriu Măciucă, căbâlean în Chișinău cu afacerea dumisale, a apărut volumul Ave numele tău. Era bine ca să pună umărul și banul său și Vladimir cunoscut în Republica Moldova ca Plohotniuc dar și Vlad Filat pentru ca să nu rămână în istorie ca un PILAT sau alți zeci de Vladimiri de care este bogată Moldova, Republica, vreau să zic, de peste Prut.
Că dacă, n-a fost sprijinul/suportul financiar necesar nici volumul meu n-a fost așa de mare, precum se merita și cum ar fi fost să fie bine...
Dar despre asta, poate vom mai vorbi, altădată, cu altă ocazie. Și bine ar fi ca să fie până la potop sau până la "Fulgere până la potop", a altă carte a mea, din anul 2012, peste 200 de ani de la anul 1812, când...
Știți ce s-a întâmplat?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!