poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3527 .



Istoria literaturii române
eseu [ ]
Producțiuni de natură dramatică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gheorghe_Adamescu ]

2010-12-11  |     |  Înscris în bibliotecă de Cezar C. Viziniuck



ORAȚIILE DE NUNTĂ

Citind cineva într-o colecție oarecare o poezie din grupul orațiilor, cu greu ar putea găsi motivul pentru care ea s-ar așeza între producțiile de natură dramatică. Trebuie să cunoaștem cadrul în care se desfășoară aceste "orații" pentru a afla caracterul dramatic al unora din ele. Zic "al unora", fiindcă o parte dintr-însele sunt poezii curat lirice sau glumețe.

Căsătoria este pentru țăranul nostru o împrejurare foarte însemnată din viață și pe care el o îndeplinește cu o sumă de formalități moștenite de la strămoși.

Iarna, când un tânăr vrea să se însoare, trimite sau merge el cu un "pețitor" sau "staroste". Acest fapt variază în detalii după localitate, dar se petrece în genere cu solemnitate mare, fiind părinții fetei pregătiți de mai înainte despre venirea pețitori lor. După ce s-a hotărât nunta în principiu, părinții fetei merg în satul tânărului, ca să cerceteze despre starea și purtarea lui, și apoi se hotărăște o zi pentru "logodnă" sau "încredințare".

În acea zi, tânărul, însoțit de rude și prieteni, pleacă la casa fetei și acolo unul din prietenii lui, numit "colăcer", sau "conăcar", recită o "orație", care constă dintr-o alegorie despre un împărat care a plecat la vânătoare și a rătăcit până în locurile acele.

După ce au intrat în casă, se cercetează zestrea și apoi un popă sau un bătrân face încredințarea, schimbând inelele tinerilor. Urmează apoi masă și joc.

De atunci tânărul devine "mire" sau "ginere" și fata "mireasă".

Încă de vineri sau sâmbătă înaintea nunții se aleg doi tineri "chemători", care merg din casă în casă și poftesc la nuntă pe săteni, rostind câte o "orație" și închinând cu vin din plosca pe care o poartă cu dânșii.

În ziua nunții pornește mirele cu toate rudele și cu prietenii din sat, ca să meargă la casa socrilor mici și să aducă mireasa. Cortegiul se oprește la o distanță oarecare și pornesc numai "vorniceii". Aceștia găsesc lume multă strânsă în casa socrilor și le ies înainte unul sau doi vornicei din partea miresei. După ziua bună și după un schimb de glume, unul din vorniceii mirelui recită cuvenita orație. Vorbește ca un trimis al unui "tânăr împărat", care a plecat la vânătoare și a dat peste "o urmă de fiară" și căutând-o a găsit la casa aceea o floare

Care-nflorește,
Dar nu rodește

și ei au venit pentru ca să ia floarea. Urmează un dialog între vornicei și e apoi chemat întregul cortegiu și primit cu mare solemnitate.

Dialogurile acestea și luptele simulate care se dau între reprezentanții mirelui și ai miresei, alergările cu caii peste câmp, iată slabul element dramatic, care ne îndreptățește a clasa în acest gen orațiile de nuntă.

Obiceiurile diferă de la un ținut la altul.

În unele localități se face masă și joc și înainte de a porni la biserică, în altele nu.

Mergerea la biserică o întâlnim însă în toate părțile, pentru că țăranul pe aceasta pune baza căsătoriei, iar formele de la primărie le socotește ca un lucru fără interes, pe care îl face de nevoie.

După întoarcerea de la biserică se așează "la masa cu dar", adică la care toți mesenii trebuie să aducă ceva bani spre a ajuta la punerea temeliei unei noi căsnicii.

STEAUA

Cu toții am văzut în serile de la Crăciun până la Bobotează, trecând seara pe stradă grupe de copii cu steaua și invitând lumea să-i cheme:

Cine primește steaua frumoasă
Și luminoasă
Cu colțuri multe și mărunte
De la nașterea lui Hristos dăruite?

Intrând în casă, ei intonează diferite cântece.

Elementele principale din care se compun cântecele de stea sunt trei: 1) Cântece despre persoane și evenimente biblice, de exemplu: Versul lui Adam, Trei crai de la răsărit; 2) Psalmi versificați; 3) Cântece numite eshatologice, despre moarte, iad, rai etc. Acestea din urmă sunt mai noi și introducerea lor între cântecele de stea se explică prin legătura stabilită de religii între păcatul originar al lui Adam și între Hristos, care vine în lume ca s-o mântuiască și să-i asigure un trai bun după moarte.

Anton Pann a publicat în numeroase ediții colecții de cântece de acestea, pe de o parte versificând cântecele auzite de el, pe de alta copiind și modificând versuri din manuscrise anterioare și însoțindu-le cu note muzicale.

Cântecele de stea se găsesc la toate popoarele creștine, atât la cele romanice cât și la cele germanice, precum și la slavi și la greci. Ale noastre se aseamănă mai mult cu cele slave. Ele fac astăzi parte din literatura poporană nescrisă, dar, după cercetările făcute, mai ales de M. Gaster, rezultă că au mai mult origine literară decât poporană, au fost, adică, introduse prin scris.

Cântecele de stea înfățișează un element dramatic mai precis decât orațiile; ele se cântă în cor. Și corul, născut în teatrul grec, dispare la romani, pentru a reapărea iarăși în Evul mediu în serviciul religios creștin, cu care se leagă de aproape literatura poetică și muzicală a Stelei.

VICLEIMUL

Cu acesta ne aflăm pe deplin în genul dramatic, căci sub numele de Vicleim (Betleem) se înțelege o reprezentație dramatică în toată forma, în care se înfățișează scena din istoria nașterii lui Hristos și a creștinismului, cum și din șirul persecuțiilor îndurate de primii creștini. Acest nume se dă și totalității actorilor care joacă și care merg pe stradă cântând.

În Moldova și Transilvania numele de "Vicleim" e înlocuit prin "Irozi".

Vicleimul are o parte religioasă și una profană.

Partea religioasă este o acțiune în care intră ca persoane principale: Irod împăratul, un ofițer și cei trei crai de la răsărit. În unele variante e și un prunc, în altele un cioban și un arap.

Mersul acțiunii e următorul: Irod primește de la ofițeri vești din împărăție. I se raportează că s-au prins trei oameni străini, care se aduc înaintea lui și la întrebările făcute, răspund că sunt trei crai: Gaspar, Melhior și Baltazar, care au plecat, călăuziți de o stea, să caute pe împărat. După aceea Irod le spune cunoscutele versuri despre tăierea celor 14 000 de prunci:

Toți prunci, mărunței copii
De doi ani și mai în jos
Împreună cu Hristos.

După o mică sfadă împăratul poruncește să-i ducă la închisoare, dar, speriat de blestemele lor, le dă drumul și ei pleacă să se închine lui Hristos.

Aici se finește actul I.

În actul II se aduce un copil, care profetizează împăratului tot ce are să se întâmple lui Hristos: botez, răstignire, înviere, înălțare.

Reprezentația se sfârșește cu mărturisirea lui Irod că nu are nici o putere față de Hristos.

Partea profană este jocul păpușilor. Într-o cutie mare pe care o poartă doi băieți, este înfățișată grădina palatului lui Irod. Moș Ionică, îngrijitorul curții, și Paiața stau tot timpul în scenă și pe acolo defilează diferite tipuri, care dau naștere la o serie de scene în care se satirizează deosebite întâmplări sau obiceiuri din localitatea de unde e culeasă varianta. Așa vedem o bătălie între un iaurgiu și un bragagiu, priveliște ce se întâlnește des prin București, vedem o satiră la adresa vieții orășenești din timpul trecerii rușilor; vedem satira contra țiganilor hoți, contra evreilor fricoși, contra popilor și dascălilor care nu-și îndeplinesc bine datoria, contra groparului beat, contra femeilor ce se sulimenesc etc.

Neapărat, satira nu e niciodată fină. Acele glume nerafinate, dar lipsite și de ob sce nitate, sunt caracteristice spiritului poporan, nu numai la români, dar la toate po poarele, pentru că aproape identică cu a noastră este originea teatrului poporan la celelalte națiuni.

Să vedem deci originea.

De timpuriu a început să se serbeze în biserica din Galia și Egipt, nașterea Mântuitorului, care serbare s-a adoptat de către întreaga biserică occidentală și orientală. După aceea s-au introdus și ceremonii alegorice.

Se știe că religiile păgâne ale grecilor și romanilor aveau în ele un foarte însemnat element dramatic. Creștinismul îl atacă cu cea mai mare violență și Sf. Părinți spun că jocurile și reprezentațiile cuprind idolatria și superstiția. Când deveni creștinismul religie de stat, toate ideile sale fură puse în aplicare și deci teatrul fu uitat și disprețuit.

Nu trecu însă multă vreme și chiar preoții simțiră cât de necesare sunt formele externe pompoase pentru răspândirea credinței și se văzură nevoiți să recurgă la mijloacele dărâmate ale păgânismului. Un ritual bogat, veșminte împodobite, cruci, icoane, obiecte de artă, procesiuni cu diferite prilejuri se introduseră cu încetul în cultul creștin.

De aci nu fu decât un pas până la reprezentarea în biserică a nașterii Domnului. Se punea iesle și veneau cei trei crai cu daruri. Din vorbele acestora se născu dialogul cu cântece, regele Irod în aceste reprezentări.

La noi cântecele acestea au venit pe două căi: 1) prin Bizanț, adică prin originale slavone prelucrate după bizantine, reprezentând tradiția orientală și care au trecut din literatura scrisă în cea nescrisă; 2) prin sași, adică sașii din Transilvania au introdus la ei o dată cu protestantismul și "Irozii" după texte germane din sec. XVI, prelucrate după texte latine mai vechi și reprezentând tradiția occidentală, apoi prin secolul trecut de la sași le-am luat și noi. Înainte nu existau și dovadă e faptul că în lucrarea lui Cantemir (Descrierea Moldovei) nu aflăm nimic relativ la aceste producții.

La partea religioasă s-a alipit - într-un timp ce nu putem determina - și partea profană a păpușilor. Probabil că aceasta a avut o existență separată, pentru că Sulzer nu vorbește despre Irozi, dar pomenește jocul păpușilor.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!