poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3384 .



Istoria literaturii române
eseu [ ]
A. Literatura poporană

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gheorghe_Adamescu ]

2010-12-10  |     |  Înscris în bibliotecă de Cezar C. Viziniuck



Literatura poporană este totalitatea producerilor literare cunoscute în masa poporului, fie că ele sunt ale lui proprii, fie că sunt introduse pe calea scrierii și devenite poporane.

Aceasta este definiția obișnuită a literaturii poporane. Deși se pare a fi destul de precisă, totuși se vede adesea dându-se o întindere prea mare sferei acestei noțiuni și unii cuprind sub rubrica aceasta toate manifestațiunile spiritului poporan, chiar acele care nu formează operă de literatură cum sunt credințele, datinile ș.a. În asemenea caz, termenul de "literatură poporană" se confundă cu cel de "folk-lore". Acest cuvânt englezesc este nou în limba noastră. Pe cât știu socotesc că Hasdeu l-a întrebuințat pentru prima oară. Odată introdus, s-a răspândit foarte repede și azi oricine a putut transcrie un colind sau o doină auzită într-un sat unde și-a petrecut vacanța se numește "folk-lorist".

Se poate afirma, cu oarecare dovezi, că în Țările Române, cu mult înainte de a fi făcut cel dintâi act de "folkloristică", erau cunoscute și prețuite producerile literare ale poporului. Se citează în mai toate părțile de literatură pasagii din cronicari, care spun că la mesele domnitorilor sau cu prilejul primirii vreunui principe străin, lăutarii cântau diferite cântece în românește. Faptul este confirmat și de unii călători în memoriile lor. Nimeni nu s-a gândit să pună pe hârtie asemenea cântece.

Culegerea producțiilor poporane s-a început foarte târziu, cam atunci când în Franța a devenit curentă această îndeletnicire, căci Franța a rămas mult în urmă pe acest teren, deși unii critici consideră pe Montaigne ca precursor al folkloristicei moderne. E interesant să notăm că în Anglia în secolul XVIII, se dau la lumină multe producții poporane care produc impresie în multe cercuri de cititori și că diferiți poeți iau teme din aceste producțiuni. Apoi, trecând preocuparea aceasta în Germania, vedem aci că ea dobândește un caracter științific, întâia oară prin publicațiile fraților Grimm (prima ediție a basmelor 1812-1815), după ce filozoful Herder pe la 1778 arătase valoarea poetică a acestor producțiuni, pe care le numește glasuri ale popoarelor. Tocmai pe la 1840 prin culegerea, azi uitată, a lui La Villemarque, publicul francez cunoaște pentru prima dată comorile geniului poporan francez. Această culegere nu prezintă nici o fidelitate în reproducere dar e făcută numai cu un scop de a atrage atenția și simpatia cititorilor din lumea cultă.

Aceasta e epoca în care se publică pentru prima dată produceri ale poporului nostru. În 1845 apare la Stuttgart colecția de basme adunate în Banat și traduse în limba germană de frații Schott. În 1847 Anton Pann dă la lumină Povestea vorbei, proverbe și anecdote, și de aceea am zis că era "folklorist... sans le savoir". În 1852 apar în două broșuri baladele culese de Alecsandri. Acesta nu are punctul de vedere al lui Pann, care spunea că scrierile sale sunt "de prin lume adunate și la lume iarăși date", ci voiește să scoată lucruri de la o lume pentru a le înfățișa altei lumi.

Broșurile lui Alecsandri sunt primite cu multă bunăvoință mulțumită atmosferei ce se crease prin articolele lui Costache Negruzzi, de la care avem o colecție de proverbe grupate într-un mod hazliu (Scrisoarea XII) și mai ales prin articolele lui Alecu Russo. Acesta găsește că numai în poeziile poporane se află "geniul românesc", pe când celelalte produceri sunt "o amestecătură indigestă, o sumă de idei luate fără nici o sistemă de la străini și fără caracter original".

Colecția lui Alecsandri s-a publicat întregită în 1866 într-un frumos volum în chinat Doamnei Elena, care de curând întemeiase azilul "Elena Doamna". În frunte repro duce un vechi articol în care, într-un stil poetic, arată însemnătatea poeziei po porane. Este acela care începe cu faimoasele cuvinte "Românul e născut poet", care au dat naștere la atâtea glume, adesea fără sare, fiindcă Alecsandri se raportase la sensul generic, iar nu la înțelesul individual.

Această colecție a fost salutată printr-o recenziune elogioasă a lui Titu Maiorescu în tânăra pe atunci revistă "Convorbiri literare", în care se scot la iveală însușirile estetice ale diferitelor bucăți. Mai târziu ea a întâmpinat critice foarte aspre și culegătorul a fost acuzat că a "falsificat" opera poporului. Acuzația era gratuită fiindcă Alecsandri nu putea să aibă înaintea sa decât modelele franceze de culegeri din acel timp, care urmăreau numai punctul de vedere literar. Apoi buna sa credință nu putea fi pusă la îndoială, întrucât însuși o spusese și în titlul cărții și într-o scrisoare în care între buințează comparația cu cei ce caută diamantul în nisipul râurilor. Această scrisoare e reprodusă de I. Crăciunescu în studiul său Le peuple roumain d'apres ses chants nationaux.

Multă vreme nici n-a fost la noi altă preocupare la culegători și în același spirit sunt făcute colecțiile, viu criticate, de colinde și de balade ale lui At.M. Marienescu din 1859 și 1867. Dreptul de a schimba și a înlătura unele versuri se socotește stabilit și de alți culegători, care nu și-au atras critici severe, cum e Miron Pompiliu, S.Fl.Marian, T. Burada ș.a. O înfățișare mai științifică dă colecției sale Teodorescu G.Dem., dar nici el nu merge până acolo să reproducă particularitățile de limbă ale provinciei în care a cules fiecare bucată.

De la 1885 colecțiile se înmulțesc, încep a se publica și studii asupra diferitelor ramuri de producții poporane și azi încă se realizează zilnic progrese pe această cale.

Trebuie să citim seria de publicațiuni a Academiei: "Din viața poporului român; culegeri și studii"; apoi "Șezătoarea", revistă specială de folclor, sub conducerea d-lui Artur Gorovei. Ca studii, afară de volumele relative la câte o ramură a literaturii poporane, despre care se pomenește în locurile cuvenite și afară de cartea d-lui Teodor Speranția trebuie să cităm articolele răzlețe și foarte variate ale lui G. Coșbuc. Între acestea este unul foarte interesant (tipărit în fruntea colecției de poezii poporane din Basarabia făcută de G. Madan) în care se ocupă de două chestii fundamentale: Cum se fac și cum se răspândesc poeziile poporane.

În felul acesta literatura poporului nostru este scoasă la lumină și cercetată. Să vedem acum și în ce chip trebuie studiată. Care va fi clasificațiunea materialului?

Cel dintâi care s-a văzut silit să facă o clasificare a fost Alecsandri. El așază poeziile culese de el în două grupe: balade și doine.

El însă avea un număr redus de specii. Când speciile cunoscute se înmulțesc, problema se complică și această problemă o cercetează Teodorescu G.Dem. în colecția sa. El examinează trei clasificări posibile: după anotimpul în care e obiceiul a se zice poezia, după etatea celui care o zice, după genul literar căruia aparține. Din aceste trei, alege pe cea de a doua și face două clase.

a) opere ale copilăriei, juneței și adolescenței (Moș Ajun, Colinde, Stea și Vicleim, Vasilca, Plugușor, Sorcova, Orații de nuntă, Rugăciuni și jocuri copilărești, Lăzărelul, Paparudele și Caloianul, Ghicitorile, Glumele, Cântecele de lume);

b) opere ale maturității și bătrâneții (Descântece, versuri din basme, Cântece Vechi).

De acest fundamentum divisionis m-am servit eu în manualul de literatură (1894), făcând trei grupe în loc de două: opere ale copilăriei, ale tinereții, ale bătrâneții.

Socotesc însă că nu e fericit. De aceea, în manualul pentru seminarii (1910), am adoptat clasificarea pe genuri literare. E drept că unele specii au caractere care le-ar putea trece când la un gen când la altul, dar multe sunt bine fixate. Am făcut deci patru grupe: a) producții lirice (doinele, horele, colindele, bocetele); b) producții epice (plugușorul, baladele, basmele); c) producții dramatice (orațiile, steaua și vicleimul) d) producții didactice (anecdotele, proverbele, ghicitorile, descântecele).

Toate aceste clasificări pornesc de la studierea naturii diferitelor produceri poporane, iar pentru cercetarea noastră ar trebui aflată și o altă așezare după felul dezvoltării în timp, o așezare cronologică.

O asemenea clasificare s-a încercat, s-a schițat de Aron Densușianu în Istoria literaturii și apoi de V. Oniț, fostul profesor din Brașov.

Desigur că poporul românesc, născut din urmașii coloniștilor aduși de Traian și din ai dacilor supuși, a trebuit să moștenească unele produceri ale spiritului poporan de la aceste popoare. Multe se vor fi pierdut în cursul timpului. Unele însă au rămas și în anumite opere literare ale poporului trebuie să se poată găsi vechile idei, credințe, obiceiuri etc.

Astfel din epoca romană s-au transmis balade și colinde în care se desfășoară mituri ale antichității, cum e mitul soarelui și al lunii. Cele două corpuri cerești sunt personificate într-un frate și o soră. Și la antici soarele (Apolo) era frate cu luna (Diana), ba se poate ca numele însuși al zeiței să se fi transmis în forma Simziana (Sancta + Diana = Sân-Ziana).

Acest mit, care cuprinde și multe cazuri de metamorfoză, se găsește în multe colecții. Sora soarelui se întâlnește și în multe colinde.

Colindul cu plugul (sau plugușorul) pomenește pe un Troian (care e forma sârbească a numelui Traian).

Doina e socotită ca un cuvânt dac și deci înfățișează elementul liric al poeziei poporane transmis de la daci. Tot din această epocă sunt figurile zmeilor, care formează elementul caracteristic al majorității basmelor noastre.

Epoca slavonă, adică de prin sec. VII până la 1300 a dat elementele câtorva balade în care poporul cântă cu un entuziasm deosebit pe câțiva eroi ca: Mihu Copilul, Toma Alimoș, Român Grue Grozovanul, Vulcan ș.a. care sunt niște tipuri de haiduci. Haiducii aceștia luptă contra dușmanilor din afară. Ei sunt cu totul deosebiți de haiducii pe care îi cântă poporul mai ales în sec. XVIII. Aceștia luptă contra dușmanilor dinăuntru, a străinilor și a boierilor apăsători.

Desigur că în punctul de vedere cronologic propus de V. Oniț este o mare parte de adevăr, dar chestiunea nu e destul de studiată. Ar fi trebuit o serie de monografii care să urmărească diferite figuri și să stabilească transformările succesive ce iau în cursul timpului, căci se știe că poeziile acestea, care se transmit oral, schimbă elemente vechi cu altele noi și atribuie unor persoane ce au trăit într-o anumită epocă fapte ce s-au petrecut mai târziu sau mai înainte.

Ca exemplu am putea cita poezia Miorița, una din cele mai vechi și mai frumoase ale literaturii noastre poporane. Pe lângă variantele publicate de Alecsandri și Teodorescu și cea completă publicată în "Luceafărul" în 1905, se mai găsesc în colecția de materialuri folclorice, publicate sub direcția lui Gr.G. Tocilescu, variante în care, pe lângă elementele prozaice, s-au introdus nume de funcțiuni și de stări de lucruri cu totul moderne.

Interesantă este și legenda mănăstirii Argeșului. Este sigur că această legendă ne-a venit din Peninsula Balcanică. O găsim la alte popoare din partea locului și la românii macedoneni. Într-unele poezii e vorba de un pod, în altele de o cetate, la a căror temelie s-au zidit femei, rude ale meșterilor. În balada românească se povestește cum s-a clădit mănăstirea Argeșului. Istoricește știm că biserica episcopală s-a clădit în vremea lui Neagoe. Poporul atribuie clădirea ei unui Negru Vodă, iar meșterul este Manole nu Manea. Al. Odobescu, într-un studiu al său, arată că numele lui Manea s-a introdus în legendă în vremea secolului XVII când în adevăr a existat un meșter Manea, care a făcut multe reparații și a clădit biserica de la Hurez, unde se află și portretul lui.

Din toate aceste pricini, în starea în care se află acum știința folcloristică la noi, este peste putință a stabili cronologia literaturii poporane. De aceea suntem siliți a păstra împărțirea producerilor poporane, după natura lor.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!