poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1581 .



Renasterea împuscată I
eseu [ ]
Din istoria literaturii ucrainene

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2010-10-18  |     | 



«De strajă lângă ei
pune-voi cuvântul»
(Taras Șevcenko)

3 noiembrie 1937 a devenit o zi neagră pentru cultura ucraineană. În această zi aparatul represiv sovietic a distrus sute de genii ale poporului ucrainean.
În această zi, renașterea ucraineană a devenit o renaștere împușcată când, în lagărul de la Solovki, printre cei mai de seamă reprezentanți ai intelectualității ucrainene au fost executați scriitorii Marko Voroniy, Hrihorii Epik, Valerian Polișciuk, Pavlo Filipovici, Mihailo Ialovyi, Mihail Kozoris, Valerian Pidmoghilnyi, Miroslav Ircian Slisarenko și mulți alții. Tot în aceeași zi și în același loc au fost împușcați pedagogul și dramaturgul Nicolai Kuliș împreună cu marele regizor Lesy Kurbas. Iată cum într-o singură zi, în negrul 3 noiembrie 1937, literatura ucraineană a fost decimată.
Leo Butnaru în antologia sa intitulată «Avangarda poeziei ucrainene» scrie: «Unii dintre cei care aveau să cadă jertfă terorii bolșevice își presimțeau sfârșitul. În 1920, cu 17 ani înainte de a fi executat, Maik) Mihailo Iogansen scria poemul «Eu și peirea…»: «Peste acoperișuri de paie ruginite / Se aplecă semiluna sângerie / spre zori secera ei va cosi / Tânăra otavă veștejită. // Cât mai e soarele-n adâncuri / Ce mai urlă câinii în urbe / Hei larma a miilor și miilor! / Îmi spun: voi pieri înalt // În văzduhul curat și albastru. / M-or spânzura peste oraș: / Stelele înzoririi M-or privi în ochii / Cu recile pupile ale morții».
Peste ani, în 1959, la Paris, exagetul din diaspora ucraineană Yuri Lavrenko propune pentru prima dată sintagma, dramatic sintetizatoare – «Renașterea împușcată» (rozstriliane Vidrodjenia) cu ocazia apariției unei culegeri de texte poetice și prozaice ai anilor 1920-1930.

Conform unui martirologiu publicat, de abia în anul 1991, în timpul represiunilor staniliste din anii ’30 au fost împușcați 130 de scriitori; 11 s-au sinucis nemaiputând răbda umilințele la care au fost supuși; 119 au fost deportați în lagăre; 33 au fost reprimați; 188 s-au întors din detenție cu sănătatea zdruncinată. În total 481 de jertfe.
Politica Kremlinului îi considera pe scriitori ca fiind «inginerii sufletelor» care trebuiau să se dezică de interesele naționale al propriului său popor, în același timp suprimă activitatea tuturor organizațiilor scriitoricești pe care le avea Ucraina la acea vreme: «Aspunfut» (panfuturismul), «Neoclasicii», «Plugul» (scriitori rurali), «Gart» (călirea), «Lanka», «MARS», «VAPLITE», «Molodnec» (tineretul), «VUSPP», SPU (Uniunea Scriitorilor din Ucraina), «Școala din Praga», «MUR»…
Înființată în anul 1934, de către regimul stalinist, Uniunea Scriitorilor din Ucraina Sovietică publică numai creațiile autorilor care preamăresc partidul bolșevic și pe Stalin.
Încă în anul 1933 Pavlo Ticina scrie poezia «Partidul ne conduce». Astfel Maksim Rilskei, Volodimir Sosiura, Mikola Bajan, Andrii Maleșko, Andrii Holovko nu pot fi numiți «inginerii sufletelor» ci mai degrabă «milițienii sufletelor», după cum i-a numit în anul 1934 Hrehorii Kosinka, executat și el în luna decembrie a aceluiași an.
Suprimarea intelectualității este de fapt o trăsătură comună a tuturor regimurilor totalitare. La fel ca și regimul hitlerist, regimul stalinist ajungând la putere, căuta să distrugă organizarea democratică. Diferența dintre ele consta în aceea că regimul hitlerist își manifesta în mod explicit scopurile ca de exemplu exterminarea evreilor sau atitudinea nemiloasă a lui Hitler față de persoanele cu handicap, pe care o preia și regimul stalinist. Nu avem dreptul să uităm tragedia cobzarilor ucraineni, bieților cobzari și cântăreți din liră orbi care cutreierau satele cântând durerea și suferințele victimelor holodomorului din anii 1932-1933. În decembrie 1934, sub pretextul organizarii unei olimpiade republicane au fost adunați și împușcați peste trei sute de cobzari ucraineni. Regimul stalinist își ascundea în permanență scopurile. Mai mult, bolșevismul și-a anexat idealurile universale de umanitate, libertate și dreptate, în timp ce era exact contrariul, fapt care îl făcea cu mult mai periculos decât nazismul. În plus, dacă regimul nazist nu a rezistat decât 12 ani, sfârșind prin a se prăbuși în războiul pe care l-a declanșat, regimul comunist, prin prezența sa în tabăra învingătoare după cel de-al doilea Război Mondial, s-a întărit.
S-a vorbit și s-a scris foarte mult despre tragedia intelectualității ucrainene, mulți aruncând vina pe «fratele mai mare», pe muscal, pe poporul rus... Nu pot să nu fiu de acord cu Leo Butnaru care scrie: «În anumite părți ale problemei adevărul ar fi anume acesta, dar nu știu dacă el trebuie extins și generalizat în ce privește necruțătoarele decimări staliniste din a doua parte a anilor ’30, când sute de intelectuali, scriitori, cineaști, pictori, regizori, muzicieni ucraineni au fost uciși în închisori, în Gulag. Pentru că teroarea stalinistă nu a fost una selectivă, ci de-a dreptul generală, necruțînd pe nimeni, oriunde s-ar afla în imperiul roșu. Să ne amintim: în aceeași perioadă, când era lichidată intelectualitatea ucraineană, inclusiv scriitorii, printre care, în primul rând, avangardiștii, același blestem nimicea creatorii artei, slujitorii spiritualității Rusiei.» Desigur mulți scriitori ai avangardismului rus au căzut jertfă regimului Stalinist – morți în Gulag sau asasinați: N. Burliuc și N. Gumilov în anul 1921; V. Șileico 1930; I. Deghen în 1923; L. Cernov (avangardist ucrainean) în 1933; K. Vagninov în 1934; M. Cuzmin în 1936; V. Cneazov și I. Terentev și N. Olenikov în 1937; A. Arhangelski, I. Afanasev-Soloviov, O. Maldenștam și K. Bolșakov, în 1938; B. Lișviț, Gh. Ciulkov, S Tretiakov și V. Riciotti-Turutovici în 1939; K- Olimpov în 1940; A. Vvedenski în 1941; V. Șereșnevici, I. Gruzinov, S. Nelhiden și D. Harms; G. Șmerlson și N. Habias-Komarova în 1943. «A. Tufanov (1942, acesta – lăsat să moară de inaniție pe pragul unei cantine raionale)… Dar suferințele lui Pasternac, Ahmatova, umilințele la care au fost ei supuși?... Dar sinuciderea Marinei Țvetaeva, căreia i se refuzase până și un post de… dereticătoare, ce i-ar fi permis să-și câștige pâinea cea de toate zilele?...» – Se întreabă Leo Butnaru. Însă numărul jertfelor avangardismului ucrainean este incomparabil mai mare decât cel al avangardismului rus. Practic el a fost distrus în totalitate.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!