poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6990 .



Încrederea
eseu [ ]
Eseuri morale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petru_Cretia ]

2010-06-06  |     |  Înscris în bibliotecă de Macovei Costel



Încrederea


O vreme a stăpânit printre oameni doar forța, iar legea era bunul plac al celui mai tare. apoi au apărut în cele mai felurite forme, instanța de arbitraj între părțile aflate în litigiu, cineva care să împartă dreptatea și o seamă de reguli ale dreptății care au devenit, în trecerea vremii, legi. Al treilea regn ar fi să fie acela al iubirii. Dar dacă aceasta nu va veni nicioidată, putem spera măcar că în întregul comunității umane, între oameni și între neamuri, va domni cândva încrederea. Iar până la mai larga și ipotetica ei răspândire ar fi de dorit ca încrederea să-și pună pecetea pe relațiile dintre grupuri fie câr de mici de oameni. Într-adevăr, dincolo de criteriile de număr și de cantitate, binele din lume se hrănește dintr-un soi de exemplaritate inefabilă și intrinsecă a actelor benefice, prielnice unei înălțări pe scara demnității umane și totodată înlesnirii purificării legăturilor pragmatice dintre noi.
Cum să o definim? Pare a fi o predispoziție a cuiva de a crede în buna voință și buna credință a semenului său și de a nu se îndoi de manifestarea lor constantă. În această formulare foarte generală intră tot felul de lucruri, de la a te încrede în punctualitatea cuiva până la aceea de a-i avutul sau pe copiii tăi, de a-i da o misiune importantă și dificilă, de a-l face depozitarul unui secret important. Iar cel investit cu încredere este propriul său garant, prin simplă angajare verbalăsau nici măcar atât. Sunt oameni al căror trecut este în întregimea lui o garanție și al căror devotament, adesea dovedit sau dovedit doar într-o împrejurare excepțională, este mai presus de orice îndoială. Sunt oamenii pe care englezii îi numesc reliable, adică vrednici de încredere, făcând mare caz de această calitate. Pe de altă parte există oameni pe care îi câștigă însăși încrederea pe care le-o arăți. De unde, invers, reflecția lui La Rochefoucauld: „Neîncrederea noastră îndreptățește înșelătoria celuilalt”.
Trădarea încrederii cuiva în noi este o vină foarte gravă, atât în sine cât și pentru că cel înșelat în încrederea lui își poate pierde în general, încrederea în oameni, ferindu-se chiar de cei cu adevărat vrednici de încredere. Este un fel de a-l mutila moralmente, de a-l determina să facă parte din tipul neîncrezătorului, al bănuitorului, al suspiciosului, care este așa de felul său, adesea pentru că se știe pe sine însuși capabil de trădarea oricărei încrederi, uneori pentru un interes disproporționat de mărunt. Neîncrederea, înnăscută sau dobândită, este o înfirmitate a sufletului care ne privează nu numai de foloasele încrederii, ci și de bucuria încrederii și de noblețea ei. De aici gândul radical al aceluiași La Rochefoucauld c㠄Este mai rușinos să n-ai încredere în prietenii tăi decât să fii înșelat de ei”. Și nu numai în prietenii tăi. Omul înzestrat cu noblețea inimii își acordă încrederea a priori, până la proba contrară. Este la fel de meschin să fii zgârcit cu încrederea ta, ca și cu banii tăi. După cum meschin este și omul care nu este în stare să primească cu încredere binele vrei să i-l faci, cel care nu crede în bunele intenții și în buna credință a nimănui și se întreabă, în fața unui act generos și dezinteresat: „Oare ce-o fi urmărind, oare ce-o vrea de la mine”. Toată lumea îl înșeală, toată lumea îl minte, toți sunt niște prefăcuți. Evident, încrederea conține, în principiu, o doză de risc, riscul de a-ți plasa greșit încrederea câtă vreme există fățărnicia, care este o momeală, o simulare a virtuții în vederea unui folos pe care nu l-ai dobândi altfel. Pentru a-l mai cita odată pe La Rochefoucauld, care știa atât de multe despre partea nevăzută, și neagră, a albelor noastre virtuți, ne vom aminti cu ajutorul său că nu la puțini oameni „sinceritatea nu este decât o fină disimulare, menită să atragă încrederea celorlalți”. Poate să pară ciudat, dar acest fel deliberat de a câștiga, prin înșelăciune, încrederea altora mi se pare mai salubru decât cazul celor care înspiră pe drept cuvânt încredere și sunt hotărâți să n-o trădeze, dar care apoi, din slăbiciune sau lăcomie, cad pradă unei ispite și, trădând pe cei care au avut încredere în ei, se trădează pe ei înșiși. Pe ei și principiul moral.
Și apoi nu e vorba aici numai de moralitate și de principiul ei. Înșelarea încrederii noastre rănește în noi ceva în același timp foarte adânc și foarte delicat. Ea doare de fiecare dată ca o iubire trădată și adeseori ne pasă mai puțin de neajunsurile decurgând din nerespectarea încrederii pe care am acordat-o cuiva decât pierderea unui om în care aveam încredere pentru că ne era drag și nu invers. Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci ar trebui să iubim băncile elvețiene. Nici măcar pe un slujitor al nostru de încredere nu îl avem la inimă doar pentru cinstea sau devotamentul lui față de noi, ci pentru că, în întregul lui, chiar cu eventualele lui metehne, este omul care este.
Într-o lume în care ar domni încrederea, majoritatea instituțiilor actuale, devenite inutile, ar dispărea. Iar regnul iubirii ar fi cu mult mai aproape. Dar acestea sunt himere. Mai sigur sunt de faptul că, dacă aș mai avea de trăit încă o dată viața pe care am trăit-o deja, aș acorda unui prieten încrederea mea absolută și, păstrându-i-o mereu, l-aș lăsa să mi-o trădeze de atâtea ori până când m-ar iubi. Și, împreună cu mine, pe sine, iertându-se în numele meu.

Petru Creția – Eseuri morale – Editura Muzeul Literaturii Române București - 2000


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!