poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5908 .



Superficialitatea
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petru_Cretia ]

2010-05-28  |     |  Înscris în bibliotecă de Macovei Costel





E plină lumea de oameni superficiali. Superficiali în ce fac, în ce gândesc și în ce simt. Cu alte cuvinte, lipsiți de capacitatea de a desăvârși un lucru, de a-l face ca lumea și totodată neînstare de vreo adâncime a gândurilor și a sentimentelor. În plus, incapabili de a-și da seama că sunt ceea ce sunt.
Sentimentele lor sunt focuri de paie, sau dacă sunt mai intense, nu aduc mult bine celor din preajmă; gândurile lor, chiar când e vorba de oameni inteligenți, sunt aproximative, volatile, chiar zănatice, oricum fără temei adânc. Asta nu înseamnă neaparat că sunt inactivi și apatici. Așa cum există proști harnici, există oameni superficiali care își fac treburile cu sârg (chiar când avânturile le sunt scurte), dar, Dumnezeu știe cum , ce fac ei iese anapoda, mai mult strică decât dreg, aduc mai multă pagubă decât spor. Îi mănâncă un fel de neliniște, care îi face veșnic nerăbdători și pripiți, îi pune mereu într-o agitație deșartă, îi determină să sară iute de la una la alta, cheltuind o energie care se aprinde și se stinge din propria ei puțină substanță, fără a fi în stare să se aplice cu stăruință și cu coerență unui obiect. Unii sunt simpatici, pot chiar inspira un fel de tandră compasiune, însă, privviți fără superficialitate, oamenii aceștia, în inconștiența lor, sunt dăunători celor din jur și, îndeobște tuturor. Măcar pentru că nu te poți bizui pe ei, oricâte ar făgădui în ușuraticele lor elanuri. Mai există și o altă specie de oameni superficiali, dar nu prin firea lor, ci printr-o atitudine mai mult sau mai puțin deliberată. Aceștia lucrează de mântuială (adică doar să se mântuie de o treabă, să isprăvească cu ea), nu pentru că n-ar putea și altfel, ci pentru că nu simt îndemnul interior de a lucra cum se cuvine. Le priește lenea, chiulul și delăsarea, nu-i stimulează nimic. Această stare de spirit, răspândindu-se, devine un flagel social și apare mai ales în orânduiri nedrepte.
Rezultatul unei acțiuni efectuate cu superficialitate este defectuos și deficitar. Lucrul rău făcut nu corespunde standardului minimal de calitate și nu rezistă probelor funcționale. Fie că produsul nu-și atinge menirea: ce trebuie să taie nu taie, ce trebuie să fie gustos nu are gust, ce trebuie să crească rămâne pipernicit, ce trebuie să meargă stă, ușa nu se potrivește cu tocul, nici cheia cu broasca. Fie că, mai rău, chiar la o solicitare normala, se produc accidente și catastrofe: podurile se surpă, cazanele explodează, clădirile și avioanele se prăbușesc, trenurile o iaau razna și instalațiile iau foc.
Acestea sunt efecte. Cauza lor este un rău social la a cărui rădăcină se află un rău moral. Cine lucrează prost, indiferent de motive, se preface că lucrează bine. Astfel că această specie de superficialitate operează un tensfer de la realitate la aparență. Ceea ce este vorba mincinoasă în sfera adevărului este fapta mincinoasă în sfera acțiunii. Nici o societate omenească nu poate rezista indefinită atunci când se întemeiază pe minciună, pe dubla minciună a vorbei și a faptei. Simulacrele nu durează.
Într-adevăr, înttre omul care lucrează temeinic și cel care nu face așa există o deosebire esențială. Cel dintâi sapă brazdă adâncă, face lucruri trainice, slujește unei durate. Fapta celui de-al doilea se degradează grabnic, se ponosește și se destramă, cade în paragină. Prost făcute, șoselele se desfundă și canalele se înfundă, vagoanele devin niște ruine călătoare, orașele cad pradă pulberii și buruienii, statuile coclesc și se lasă într-o rână. Și păgubiți suntem cu toții buni și răi. Păgubiți și pe desupra decăzuți de la una din cele mai mari demnități ale omului: aceea a lucrului bine făcut.
Am dat exemple din sfera tehnică și materială pentru că sunt mai grăitoare intuiției imediate. Dar tot atâta rău fac în partea spiritului cei care lucrează după ureche. Asta înseamnă să-ți încropești avutul minții pe apucateși din auzite, din ceea ce circulă, neverificat, prin aerul vremii, din locuri comune, din prejudecăți neroade, din informații la a doua mână, din cultura de almanah sau din lecturi rău mistuite. Cei cărora le place să trăiască așa au totuși cumva sentimentul unei carențe fundamentale și atunci caută o compensație în falsa profunzime, în folosirea, fără o lungă strădanie a cugetului, a câtorva vorbe care sună adânc, a câtorva idei, pline de gând la origine, și apoi golite, deteriorate și tocite de folosirea lor de către asemenea triști veleitari.

Petru Creția – Eseuri morale – Editura Muzeul Literaturii Române București - 2000

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!