poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2078 .



Înstrăinare, structuralism și fundalul uman
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2010-03-11  |     | 



În istoria gândirii umane, demersul teologic al Capadocienilor a fost cel ce a pus bazele „personalismului ființial” (prin identificarea noțiunilor de ipostas și persoană). Tot Capadocienii au utilizat pentru prima dată în literatura patristică noțiunea de înstrăinare. Unii teologi contemporani au pus în legătură eșecul antropologiilor recente cu tendința de a concepe chipul lui Dumnezeu prin intermediul unor analogii psihologizante, de tipul celei făcute de Augustin, când a comparat relațiile din interiorul Sfintei Treimi cu structura internă a minții umane, respectiv triada memorie, gândire, voință, și a avut în vedere corelarea optimă a acestor funcții. Această corelare funcțională, însă, ne conduce în mod insidios la ideea de sistem, și mai ales la ideea de sistem închis care performează prin sine însuși. Capadocienii au înțeles prin înstrăinare starea care se opune comuniunii existente între realitățile personale. Se opune, astfel, modului de viață al Sfintei Treimi, care este prin excelență relația interpersonală mișcată în mediul iubirii.

Preluată de la Platon și încreștinată de ierarhul Grigorie de Nyssa, ideea de participare are o sferă omnicuprinzătoare: exprimă nu numai raporturile stabilite între om și Dumnezeu, între Dumnezeu și lumea creată, între Persoanele Sfintei Treimi, dar și pe acelea imediate dintre întreaga natură și om. Înstrăinarea alterează raportul dintre om și realitate. Astfel, înstrăinarea omului de natură este un proces simultan cu înstrăinarea naturii de om. Ce este o natură înstrăinată, după sfinții Părinți? Este acea natură atinsă de stricăciune, care de acum înainte se lasă decupată în structuri, nu în sensuri, urmare a „acoperirii” Logosului. Este acea natură care încetează să fie antropotropică, o lume a omului. Îi „rezist㔠omului prin entropie și prin legea morții pecetluită în biologie. Se ajunge la viziunea unei existențe aparent dezumanizate, catalogată ca absurdă de filosofii existențialiști.

Separarea radicală a științelor naturii de științele spiritului poate reflecta, din punct de vedere creștin, tocmai această absență a omului ca factor mediator, ca numitor comun între natură și spirit. (Ca o interfață între teologie și știință arta reușește încă să rețină imaginea umană ca pe un pol al intenționalității cosmice. Se spune, în general, despre artă, că reprezint㠄existența pentru om”). Comprehensiunea a ajuns să se aplice numai domeniilor spiritului, opuse în mod radical științelor naturii. Ea încetează să aibă în vedere acea rețea de intenționalități mai vastă care este Logosul dumnezeiesc mișcător deopotrivă în lucruri și ființe. Formalizarea limbajului are loc prin separarea structurilor de înțelesurile lor. Caracterul operatoriu și cel local devin trăsături caracteristice scientismului dominant în epocă. Ofensiva structuralismului își face loc în contextul unei lumi sustrase de la acel circuit cosmic participativ susținut de energiile necreate la care s-au referit sfinții Părinți. Deprecierea limbajului natural în favoarea limbajelor formalizate aflate în plină ofensivă fără reflecție critică, slăbirea legăturilor dintre știință și filosofie, dintre structură și sens, sunt simptomatice pentru starea de înstrăinare pricinuită de păcat. Trăim într-o lume care tinde să devină din ce în ce mai mult structurală și din ce în ce mai puțin spirituală.

Fundamentele matematicii au evoluat de la niște entități simple la structuri ce reprezintă sisteme operatorii complexe. „Un principiu de totalitate e dat de la început, iar această totalitate e de natură operatorie” (Jean Piaget). De la etapa sa grecească (eumorfică), urmată de aceea carteziană (metrică), matematica este dominată în zilele noastre de categoria structurii. După modurile în care funcționează metodele și limbajul matematicii aplicate, A. Lichnerowicz a făcut constatarea că trăim într-un univers matematic, și că demersurile spiritului matematic reprezintă însăși puterea omului asupra realității.

Confruntarea dintre constructivismul intuiționist și constructivismul logico-formalist în domeniul matematicii a admis și poziții intermediare, prin care intuitivul și formalul se completează informativ, cum este cazul funcționării computerului. Recosntrucția matematicii contemporane a început o dată cu fundamentarea ei pe conceptul de structură. Epistemologul Piaget a raportat idea de structură matematică ce formează un ansamblu la psihogeneză, remarcând faptul că operațiile mentale nu apar izolat, cid oar în cadrul unor sisteme. El militează pentru elaborarea unei teorii a integralităților, aptă să exprime construcția specifică a structurilor logico-matematice. Realitatea matematică este aceea a construcției lor, iar aceasta este solidară cu caracterele cele mai generale ale organizării vii. După Solomon Marcus, cele trei revoluții care au avut loc în câmpul matematicii în secolul XX au fost: revoluția structurală (prin evoluția categoriei), revoluția logaritmică și revoluția dialectică, ce reclamă așa-zisul experiment mintal. Aceasta prezintă asemănări cu metoda modelării în cadrul unui „proces de reconstrucție ideală a realului”. Această idee de reconstrucție a realului evocă, nu mai puțin, acel real ce se poate lăsa cuprins în legile constructivismului formal. Or tocmai acea existență înstrăinată de Dumnezeu se prezintă cu trăsături de binaritate antagonică, cunoaște curgerea vieții spre moarte, este menită unui constructivism perseverativ (constructivismul ca perseverență prin sine a structurii neparticipativă la energiile necreate).

Lupta viului cu entropia este marcată frecvent de aleatoriu și indiferență față de valori, asemeni unui limbaj automat. Este așa pentru că indică spre o „existență fără om”, deconectat de la limbajul natural, de la globalitatea semnificațiilor teoantropotropice. Grigorie Moisil afirma: „calculatorul nu înțelege decât forma și adjectivul formal l-aș traduce «ce poate fi înțeles de calculator»”. Au fost remarcate diferențe între procedurile umane și subrutinele calculatorului, precum: procedurile umane sunt supuse unor continue modificări, sunt afectate de utilizare (subrutinele calculatorului rămân aceleași în lipsa intervenției umane), sunt intrinsec legate de activitățile perceptive și motorii și inexplicabil legate de emoțiile și motivațiile omului, care au o subtilă bază fiziologică. Caracteristicile comparabile ale calculatorului nu au fost nici măcar conceptualizate, nemaivorbind de realizarea lor efectivă. Procedurile umane sunt intrinsec continue, mai degrabă decât discrete sau numerice, de exemplu cu referire la trăsăturile prozodice ale vorbirii. Autopoemul nr. 312 compus de ul calculator IBM 7091 se apreciază că nu a reușit să se încadreze în acel echilibru fragil dintre informație și redundanță (expresia trăirii). Dar se poate vorbi cu adevărat de o creație a computerului? Finalitatea creației este un eveniment al receptării umane. Or orice produs de acest tip trebuie să fie receptat în raport cu un fundal uman. Cum a arătat Jean-Merleau Ponty, omul este fundalul existenței lumii, oricare ar fi aceea. Atunci când receptorul uman nu are în orizontul lui intențional omul, ci doar o producție verbală negândită și netrăită de un om, atunci pseudoopera se autoanulează prin absența rădăcinii limbajului, care este omul. Fără omul din spatele ei, o figură de stil își pierde reperul absolut de raportare, e golită de toată tensiunea enunțului.

Limbajul natural își actualizează valențele valorice abia în raport cu omul rostitor, cu adâncurile generatoare ale cuvântului, care sunt subînțelese în operă și care trimit continuu la o persoană și la taina ei. Dacă nu există om, nu există alegere reală, nici tensiunea opțiunii, nici „surpriz㔠de tip artistic, și prin urmare nici percepția reușitei stilistice. Absența fundalului uman este primordial cauza eșecului artei cibernetice, gândită (bineînțeles, literaturizând) ca o reușită în sine. Omul este adâncul râvnit al oricărei imagini, gândea fenomenologul Ponty. Fără om, persoană iconoforă, lumea rămâne o simplă construcție în plan, încetând să fie o viață în plin spațiu.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!