Piticii de gradina sunt prieteni cu ciresele care se coc inainte de vreme. Diminetile incep cu mana lui care imi intinde cafeaua zabind. Nu se intreaba de ce o face el cand as putea sa ma trezesc eu prima! Timpul se rezuma la lumina si noapte, nu la ceva ce trebuie tinut pe loc sau folosit cat mai bine. In lumea mea si ziua si noaptea sunt frumoase, iar oamenii n-au reguli de urmat si nici interpretari proprii gresite…sunt buni si atat. Culorile sunt pline de nuante, niciodata nu e doar alb sau negru si nimeni nu se intreaba de ce, se bucura doar de lipsa monotoniei si atat. In lumea mea nu are nicio importanta cine suna primul si nici nu se considera ca am mai mult teren decat el caci se gandeste mai mult la mine sau i se face dor mai repede…in lumea mea terenul e al nostru si nu e impartit pe bucati. In lumea mea zapada e calda si tot ce vad e basm…izvoarele curg cu apa dulce si ispita e doar gandul ce se poate…se poate sa imprietenesc piticii si cu falnicii copaci si copacii cu iarba si iarba cu mine … iar eu...eu raman in lumea mea.
Intr-o lume ideala, visul fiecaruia dintre noi ar putea sa devina realitate.In lumea in care traim, nu putem decat sa speram ca tot ceea ce facem, ne va ajuta la un moment dat ca macar o mica parte din ceea ce visam, poate sa fie o captura a realitatii. Asa cum ne-o imaginam noi. Ciudat, dar in acelasi timp, extrem de real.Incercam disperati sa ne gasim un echilibru. Sa gasim acel punct de sprijin din viata noastra care sa ne ajute sa mergem mai departe, si sa ne putem indeplini linistiti visul din copilarie.De multe ori punctul fix devine un stalp, un ideal, care se rodeaza in timp, iar in bataia vantului si a ploii se transforma intr-un pumn de praf.Un moment cheie al vietii noastre este secunda in care ne uitam la praful ce ne murdareste mana si ne intrebam ce facem cu el. Uitam, ca pana la urma stalpul ce l-am cladit are la baza praf amestecat cu apa, si lasam pulberea să zboare in drumul pasarilor calatoare. Si…O luam de la inceput. Cladim alt stalp. Dar, oare, mai merita efortul de a construi inca un stalp care se va sparge din nou, poate intr-un moment in care nu vom mai avea puterea si timpul necesar de a construi altul?Atunci de ce sa nu construim un zmeu. Aflat la indemana vantului, el are o stabilitate de invidiat prin sfoara ce ramane legata de mana noastra. Deci, obtinem un echilibru. Dar obtinem si libertate. Libertatea de a te lasa in bataia vantului, si stabilitatea de a te impotrivi unui vant neprielnic. Realitatea nu ar trebui sa ne distruga, ci sa ne intareasca. Realitatea este o dramă îmbrăcată cu umor de carnaval.
AȘA E ÎN LUMEA MEA...ÎN LUMEA FANTEZIEI MELE...