Departe de tot ceea ce înseamnă ființa ta……


Un cârd de nebunie ce te ține în viață prin suspansul ce îl citești în ochii celor din jur. Ce este neclar în definiția romantismului ? Trăirea. Prin ceea ce timpul semnează adânc în inima și sufletul muritorului indiferent de variațiile anotimpului, trăirea este șah - mat-ul vieții. De multe ori uiți să te detașezi de dorință, tremur, vise și te încrezi în tenacitatea sentimentului. Detașarea este egală cu durerea. Nu totul este viu colorat, nu toate așa-zisele realități sunt efectul unei singure cauze, cauza unui singur efect, nu sunt unilateral dezvoltate. Să nu te minți. Să nu faci dintr-o problemă un handicap. Să trăiești fiecare cuvânt, fiecare atingere, orice gest; să îți faci cadouri care să îți bucure sufletul; să faci daruri pentru a-ți mări sufletul. Să nu fugi. Să întrebi. A fi tu însuți – a nu fi o povară. Mergi. Iar „asul din mânecă”: NECONDIÞIONAT.


E trecut de douăsprezece noaptea.... Cenușăreasa nu mai e prințesă...


Dacă ai începe să vorbești despre vârstă, ai distruge imaginația, voioșia și potențialul celuilalt. Prin urmare trebuie să iei orice situație ca atare și să te bucuri de întâmplări extreme, limitate în timp, spațiu și sentimente.
Melodii, cuvinte ce nu le auzi, sentimente izbucnite fară explicație, iluzii fondate, nesiguranță și acerbă speranță. E ca și cum te-ai afla pe o insulă pe pământ unde zăpada e necălcată; precum ai avea înaintea ta o cană plină de cafea nefacută de tine; te afli în fața unui munte sacru și decizi să îl escaladezi pentru a-l găsi pe cel ce îti poate da toate răspunsurile. Pornești pe un drum pe care nu l-ai mai străbătut; sub zăpadă poate fi o prăpastie în care să cazi și să nu te mai ridici niciodată; după ce guști poți constata ca totul devine negru, amar, fară consistență; când escaladezi să ignori riscurile căderii, ostenelii, frigului, arșiței, neștiinței continuând să speri și să lupți pentru un premiu care îți dăruiește libertatea: cunoștința de cauză.
Dragostea este omul. Relația: autopsia lui. Omul este inimă: există – bate; trăiri – palpitații; decid împreună sfârșitul. Autopsia reprezintă calea de a străbate drumul până la descoperirea în profunzime a sufletului. Creanțe. Verdict.
Vine ziua când realizezi că vrei să faci acest pas: să te cunoști și să (te) împarți pentru doi, acceptând reciprocitatea. Vrei. Consideri că ar fi bine să îți evaluezi trecutul.
Porți aripi.
Clădești un principiu trăgând o concluzie.
Nopți nedormite de dor și de fericire. Priviri aruncate către ceasul din perete și parcă ai vrea să împingi timpul de la spate pentru a trece mai repede. Unde e celălalt ? Cum te percepe ? Visezi. Nu te poate opri nimeni din nici o acțiune. Ai totul și păstrezi pentru tine. Și vrei un basm. Și mai privești spre trecut.
Tremuri căci ai omis cuvinte: “ Mi-e indiferent! (Atât timp cât suntem împreună!)” Inevitabil apar întrebări din cauza nesiguranței, gesturi pe care le faci involuntar, cărora mai târziu nu le poți atribui nici o explicație și în mod normal nu le-ai fi făcut. Încearcă să compensezi cu cele gândite și cu cele spontane. Să nu te sperii.

Continui să deplasezi totul în timp. Cunoști o parte din necumoscutul de până atunci și vrei cât mai mult cu putință căci îți place ceea ce vezi. Ești viu!
Fericit sau trist, alături ți-e totuna. Uiți. Imaginea e pură și nu vrei să te desprinzi de ea.

Ușor, ușor simți o distanță ce îți anticipă trăiri. Și le notezi.
Apoi se năruie tot. Și cauți cauze, efecte. Blue heart. Þi se pare că îmbătrânești pentru că doar în vis mai puteți fi unul și îți prelungești orele de somn. Cauți. Blestemi cu toata credința și ai vrea să bântui.
Inutil. Deși timpul trece parcă totul s-a întâmplat ieri. Amintirea e vie și ești conștient că va rămâne la fel și pentru totdeauna. Iubești. Fie minciună, fie că nu. Dar ai vrea să cunoști adevărul.
Se păstrează legătura.
Te jignește
Și doare...
Tu încă mori.
Spui “Adio!” și faci un ultim rezumat.
Realizezi că ai știut și încă știi foarte bine cine e. Și te aclami. Și ierți. Dar e nedrept căci i-ai fost mereu alături. “Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc!” Practic ceri imposibilul. Fuge.
Privind în urmă trec ani......echivalezi trecerea timpului la absurd. Ai riduri pe inimă pe care le simți la fiecare bătaie a ei. Plângi pentru suferința altuia și la filme și nu mai ai răbdare să vezi un sfârșit, preferi să îl imaginezi cum vrei tu. Uiți cine ești. Nu vrei să te intrebi ce faci ca să nu îti aduci aminte. Tresari. Urmele trecutului sunt baze pentru experiențele viitoare dacă știi să le înțelegi. Lupți mereu, dar nu știi cu ce sau cu cine. Tragi concluzii care rămân la „purtător” și pe care nu vrei să le prezinți nici la cerere. Îți stă în gât oferta. Ești un pic mai dur cu tine. Te întărești într-un mod bizar. Pui tot ce reprezinți în vârful unei piramide. Cine ești tu? De unde vi? Unde te afli? Încotro te îndrepți ? Faci câte un exercițiu mintal în fiecare zi. Alt “tu”. Ai perdut cu demintatea învingătorului.