poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3372 .



primatul personalității
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tic ]

2005-05-21  |     | 



Primatul personalității



Zilele trecute mă aflam într-o instituție bugetară în care majoritatea covârșitoare a funcționarilor sunt absolvenți de studii superioare. Majoritatea dintre ei, așadar, sunt intelectuali, și de multe ori am asistat la discuții spirituale, cu replici inteligente, cu observații pertinente , pline de umor, așa cum este firesc să fie într-un cerc de oameni înzestrați.
Am asistat însă tot aici și la niște scene care m-au întristat... Directorul instituției este un om de o mare personalitate, foarte inteligent, capabil, cu o mare capacitate de sinteză și cu o mare forță intelectuală. Este imposibil să nu îl remarci chiar dacă nu îl cunoști și nu știi cine este. Conștient de calitățile sale el nu este însă, omul dialogului, al relațiilor de egalitate cu subalternii săi. Prin funcția sa, prin personalitatea sa, prin vitalitatea sa, domnul director își conduce instituția cu o mână de fier. Orizontalitatea și colegialitatea relațiilor dintre funcționari se schimbă automat, într-o relație pe verticală cu puternice puseuri dictatoriale atunci când e vorba de relațiile funcționarilor cu domnul director.
În momentul în care apare el în mijlocul subalternilor săi părerile și opiniile liber exprimate, se sting, dialogul liber încetează și în locul său apar, pe de-o parte un monolog din partea sa, iar, pe de altă parte, periajele și aprobările necondiționate ale celorlalți. Toată lumea aprobă și tace indiferent ce spune domnul director. Ici colo mai vezi cât o mutră nemulțumită, dar în afară de mimică nimeni nu își permite să își exprime eventualele nemulțumiri ori dezaprobări.
Repet ceea ce spuneam.. Domnia sa este un om de o mare personalitate cu multe calități, pe care este imposibil să nu le remarci, dar care a căzut în omenescul păcat de a crede că are întotdeauna dreptate, iar funcția i-a validat această convingere care a devenit manifestă.
În instituție există destui oameni bine pregătiți profesional, care, la o adică, nu ar putea fi dați afară, fiind vorba de o instituție bugetară. Cu toate acestea nimeni nu are curajul să își contrazică șeful atunci când el nu are dreptate.
Un dialog autentic, în care domnul director să aibă tactul, (atât de necesar oricărui conducător) de a-i asculta și pe ceilalți ar îmbunătăți mult calitatea activității prestate. Degeaba însă...
Sigur că nu ai cum să nu înțelegi că poziția pe care un șef o ocupă îi dă automat un ascendent față de un subalterni, iar atunci când el are și o personalitate puternică ascendentul crește. Totuși una este să accepți o stare de lucruri până la urmă firească, și alta este să accepți umilința de a nu îți putea spune niciodată un punct de vedere, atunci când aceasta s-ar impune.

*****

Cazul descris - știm cu toții - nu este singular.. Lipsa personalității, a responsabilității asumate se manifestă la toate nivelurile.
Este o copilărie să credem că societatea românească va progresa cu adevărat fără a se cultiva acest esențial deziderat individual: dezvoltarea personalității.
Este de asemenea uimitor să constați cât de puțin este amintit acest fapt în cercurile elitiste din România. (De fapt nu vreau să supăr pe nimeni întrebând retoric ce este cu adevărat un cerc elitist.) Mințile luminate ale României se preocupă mai întotdeauna de problemele sociale, de „reformele structurale”, de „mecanismele ori de funcționare instituțiilor democratice” și de binecunoscuta noastă integrare în Europa, dar niciodată sau arareori de personalitatea umană, așa cum este ea.
O fac eventual realizatorii unor penibile, dar foarte gustate showuri de televiziune, chemând în emisiune tot felul de nenorociți care își spală rufele în public...
Revenind însă, se poate spune că de la Eminescu, ori Caragiale, românii s-au preocupat mereu de social. Gândirea noastră a fost întotdeauna preponderent colectivă înclinată mai mult către problemele exterioare, și mai rar către cele interioare. Dorim să trăim într-o societate mai dreaptă, dar uităm copilărește că o societate se compune din totalitatea membrilor săi, din visele și aspirațiile fiecăruia dintre noi. Nu înțelegem ori ne prefacem că nu înțelegem faptul că lumea interioară a fiecăruia dintre noi ne influențează comportamentul și atitudinile, iar acestea însumate formează de fapt societatea în care trăim...

psiholog Radu Bonta

[email protected]

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!