poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8941 .



Femeia in oglinda
eseu [ ]
Jeni Acterian-,,Jurnalul unei fiinte greu de multumit"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [raluca_2004 ]

2005-03-28  |     | 



Oglinda- obiect de reflectare, reflexive, refracție. Toate aceste fenomene care sunt concentrate în semnificatul semnului ,,oglindă” presupun multiple interpretări, multiple viziuni și perspective. Când spui femeia în perioada interbelică, spui Hortensia Papadat-Bengescu și când spui proză pluriperpesctivistă, spui, din nou, Hortensia. O carte care nu este foarte cunoscută, nefiind proză propriu-zisă, este jurnalul lui Jeni Acterian, personalitate a lumii interbelice prin prieteniile ei cu Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica. Însă aceste prietenii sunt mai mult decât meritate: absolventă a Facultății de Filosofie, director de scenă la Teatrul Odeon. Aceasta este o prezentare seacă, extrem de reductivă, iar Jeni Acterian se dezvăluie în jurnalul său ca o persoană, ca un caracter absolut inepuizabil.

Jurnalul ca literatură de frontieră asigură limbajului acuitatea destinului, autenticitatea și prezența unui ,,a fi”, scriitura relevându-se ca o realitate trăită. Se pare că jurnalul este foarte bine reprezentat în această perioadă: Mihail Sebastian debutează cu jurnalul său deja celebru, Mircea Eliade îl camuflează sub învelișul mult mai ambiguizant al ficțiunii, Constantin Noica îmbracă jurnalul într-un periplu filosofic, iar Emil Cioran în forma eseului abisal. Aproape toți scriitorii tineri, din a căror generație face parte și Jeni Acterian, publică un jurnal sau țin în secret unul. Formula jurnalului se pare că ii încântă pe tinerii interbelici care au trecut de experiența romanului analitic proustian și își deconstruiesc textul prin fragmentare pentru a se găsi pe sine. Jurnalul dezvăluie și învăluie, pentru a se contrage și pentru a umple spațiul alb dintre zile – grafic și temporal – cu noi semnificații. Tocmai această formă ce poate fi asemănată cu ceea ce numeau anticii pădurea, și anume Hyle, adică ființa în care te afunzi literă cu literă, rând cu rând, pentru a rămâne uimit în fața labirintului textual care dezvăluie – refractă – dar și învăluie, reflectând. Este o dinamică extraordinară a imaginilor, a percepțiilor, a perceperilor și a privirii multi – unghiulare. Jeni Acterian este femeie – îi place să privească, să fie privită și să se privească. Îi place să observe oamenii în dimensiunea lor multiplă, să îi vadă și să îi analizeze, o interesează modul în care ei rezonează la stimulii privirii ei, îi place să fie privită așa cum vrea să fie văzută, dar cel mai mult îi place să se analizeze. Este o femeie interbelică, ceea ce se vede din opțiunile sale de a petrece timpul – citește, merge la teatru, la cinematograf, petrece vara la Balcic și se duce la Academie – și este și o intelectuală, ceea ce va îi va focaliza privirea spre anumite persoane și vede în aceste persoane doar anumite aspecte și fațete.

,,Mers la ștrand. Stat la soare, înotat, iar la soare, iar înot până seara. Făcut fotografii. Avut și un incident, aproape accident, cu Lori care, cu toate că i-am spus că e apa adâncă, s-a aventurat și era gata să se înece dacă nu sărea un domns-o salveze.” Jeni Acterian este o femeie cu îndoieli, cu neliniști, dar îi place să se bronzeze vara, să ,,aibă flirturi”, să poarte pantaloni strâmți pentru a înnebuni bărbații. Învață să placă, să știe ce o avantajează. Dar poate aceste multiple fațete ale sale se descoperă cel mai bine atunci când iubește: ,,De joi de când cu privirea aceea sunt un om fără liniște. Fac obsesie. M-am convins de unul singur că-l iubesc. Îmi clatin aceleași gânduri prin pereții creierului și repet idiot: Îl iubesc, Îl iubesc, Îl iubesc. (...) E groaznic să iubești. Tortură de fiece clipă. Am căzut pe cea mai autentică liche din sud-estul Europei. E încăpățânat, orgolios și mai are și un caracter infect.” Sunt priviri contradictorii, sentimente care se luptă, dar toate privite cu o luciditate extremă. Scriitura oferă cititorului imaginea unei femei care se privește în oglindă și ajunge astfel să se cunoască: jurnalul este început la vârsta de 16 ani, în 1932, și se încheie în 1947, la 31 de ani. Este un document al etapelor unei persoane care își analizează sentimentele cu acuitate, care își urmărește fidel reacțiile și efectele care sunt paralizante pentru femeia Jeni Acterian: luciditatea, aprehensiunea și sentimentul extrem de acut al morții. Cu toate aceste trei crize care îi guvernează scurta existență, autoarea are accese de solaritate, de efuziune, de bucurii sălbatice care o determină să își îngăduie o privire indulgentă asupra sa. Dar aceste explozii poartă marca tinereții; pe măsură ce înaintează în timp (nu spun în vârstă deoarece vârsta nu reflectă nivelul mental, fiindu-i inferioară), Jeni Acterian este din ce în ce mai calculată, nu mai scrie fraze lungi care au trădat odată apetența pentru confesiune, acum ea este foarte marcată de experiența morții pe care o vede pretutindeni: acasă- moare tatăl ei și unul dintre cei doi frați – în jurul ei (în timpul războiului), dar ceea ce este cel mai important, în ea. Acest sentiment vine o dată cu îmbolnăvirea – are cancer, dar niciodată nu scrie acest cuvânt în jurnalul ei. Se teme sau vrea să îl învingă prin indiferență? Sau boala în sine nu o interesează și numai sentimentul morții este singura realitate care o poate determina să meargă mai departe? În ciuda bolii incurabile, Jeni este o persoană dezinvoltă (sau cel puțin așa pare), trăiește momente ca și când ar fi ultimele, și aici observă și ea o diferență de optică: ceilalți cred că ea iubește viața, are acel joie de vivre, dar nu înțeleg de fapt esența ei. Știu ei că ea are sentimentul sufocant al morții? Nu, dar nici scuzați nu pot fi sub falsul pretext al faptului că nu știu, ci ea nu este transparentă. Zidul interpus între ea și restul lumii este unul din sticlă, este o oglindă în care se reflectă imaginea ei, iar aceasta se refractă spre ei într-o nouă perspectivă, une de – formată.Și, cu toate acestea, iubește. După citatul anterior unde sunt înfățișate sentimentele normale ale unei femei care nu vrea să renunțe total la demnitatea ei, urmează o serie de despărțiri în urma cărora femeia Jeni Acterian este umilită și luciditatea femeii care a parcurs anumite etape ale relației și reușește să se detașeze pentru a vedea clar persoana de lângă ea și pentru a hotărî care anume este cea mai bună finalitate: ,,Acum știu că S. E ca un om bolnav cu care trebuie să ai atenții speciale ca să-l vindeci. Nu știu dacă-l voi cuceri vreodată complet.” Dar această detașare aduce implicit după sine și o relaxare a sentimentelor și, după o analiză mai mult decât acută, ea hotărăște: ,,Mă agasează totul la el. Nu mai are nici un rost povestea asta și i-am spus-o.” Povestea de dragoste o epuizează fizic și moral și îi schimbă optica chiar asupra propriului jurnal, doarece nu îl continuă, nu mai găsește nici o motivație de a scrie, de a trece prin travaliul de a fi tu în fața ta, doar tu cu tine însăți, proces care o obosește, și îl consideră chiar copilăros. Jurnalul se termină cu bruschețe: viața este o repetare de farse, iar omul le joacă fără oprire, ca și când de fiecare dată ar fi ceva nou.

O viață se încheie, și jurnalul înaintea ei. Însă jurnalul rămâne. Planează asupra lui sentimentul unei acute tristeți, cauzate de sentimentul, neștiut la început, al morții și mai târziu al unei lucidități, luciditatea ca suprafața dură și rece a oglinzii. Jeni Acterian este o femeie mai mult decât interesantă, devenită prin intermediul jurnalului său și autoare și personaj, ambele fațete glisând, intersectându-se în anumite puncte și întrând în conflict. Cele două perspective ale acestei personalități se descoperă pe parcursul jurnalului ca foile unei cărți, dar atunci când cititorul are banalul sentiment al fericirii de a fi înțeles, totul devine ambiguu și începe o nouă etapă a scriiturii, o altă enigmă de explorat. Totul rămâne deschis, în primul rând prin privirile focalizate divers și diferit.







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!