poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8474 .



Diana Mitrut [armonie] - o poezie în acorduri de chitară
eseu [ ]
O, cine ştie - suflete-n ce piept îţi vei cânta / şi tu odată peste veacuri / pe coarde dulci de linişte,...( poemele luminii) Colecția: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-03-06  |     | 



Image hosted by Photobucket.com


Astăzi pornim la drum pe umele de armonie lăsate de Diana Mitruț în cântecul ei spre astre. Vă invit să parcurgeți cele spuse prin poezia ei si să o cunoașteți așa cum este ea – Diana și poezia

Poezia Dianei este poezia razelor de lună, a visului care intră pe fereastră, a infinitului și a veșniciei fiorului iubirii. Poezia sa este plină de sensibilitate și doar sufletul ei poate simți gravele însușiri de intelectualizare a emoției. Poezia de față este o viziune plastică a unui sentiment și raportarea lui nu la o stare sufletească propriu-zisă, cât la un echivalent concret al unei stări sufletești:

Azi am să sorb de pe buzele tale
Roua de cântec,
Să-mi umple ființa de șoapte fierbinți
Și sânii, păn-acuma cuminți
Să răsară...ca doi muguri pereche
Să-ți șoptească-n ureche
De tine...cum curgi ***

Fără să atingă lirismul, fantezia este zglobie, uneori capricioasă. Profunzimea de idei, discret redată în înlănțuiri diverse dă o poezie revelatoare. Versurile de mai jos sunt ca o regăsire de sine, dar ceva de dincolo de poetă o îndeamnă să scrie. Poezia sa este vizuală și imaginativă, asociază aspecte, caută apropieri care reușesc să impresioneze prin neașteptatul lor.:

Smulși din brațele Mamei Eterne
Asuprim cerul de pași al Ființei.
Regăsim târziu sânul
Prea dulce pentru veninul ce-am supt
În dansul cu obsedant de gemene clipe.
N-am mai șoptit de-o vecie un cântec de leagăn,
Iar pruncii ne cresc ***

Unele poezii păstrează în succesiunea imaginilor doar caracterul pur emotiv al poeziei. Imaginea a devenit nu numai o parte a poeziei ci însăși poezia:

Printre bătăi de aripi
Hoinăresc surd...
Curg albastru
Prin venele tale de pădure
În brațele LUI
Șoptită să crească
Adânc până în lacrima firii...
Sssst!
Ascultă!
S-a născut primul meu sărut
Pe buzele tale de OM! ***


Image hosted by Photobucket.com


Diana propune o imagine globală a personalității sale, e un microcosmos, o identificare cu realitatea, culorile ei sunt cele ale curcubeului , pornind de la albul iernii răsturnat în sufletul de copil și împletit în cununa florilor de câmp:

Am sfidat iarna dintâi
A copilului din mine!
Am împletit cunună din florile de câmp
Ale clipelor seduse de vânt –
Austrul dimineților pierdute! ***


Proiecții vizuale, cotidianul devine un scenariu fabulos îmbrăcat în albul unei nopți de februarie, iar vorbele amestecă lacrimi și regrete in apusurile unei rugăciuni dincolo de cuvinte, imaginile sunt de o frumusete aparte. Viziunile Dianei sunt clădite pe elemente de experiență vizuală care țin de destinul sau creator. Impulsul spre creație este dobândit prin folosirea unor metafore care subiliniază virtuțiile creatoare. Cuvintele devin magice și fac din rostirea poetică un adevărat discurs:

Hei! De ce nu taci?
Vorbele tale mă descompun în nopțile pierdute
Printre lacrimi și regrete,
Îmi surpă drumurile,
Îmi biciuiesc până la sânge
Rugăciunea în genunchi către înalt.
De ce-mi arunci surâsul în crematoriul privirii tale
Mereu la fel de...„nu te cred”?
Ți-e bine să mă știi-necată în fumul de țigară
Călător la miez de noapte de la fereastră? ***


Cu fiecăre poem, ea construiește valori pe care le concretizează în artă peisagistica. Procedeele artistice care țin de poetică sunt mereu reînnoite. Diana este un spirit construictiv în cadrul fiecărui poem, este identitatea cu sine a unui eu poetic în plină creștere. Imaginile sunt uneori frapante, se desășoară cinematografic:

Nu mai am lacrimi să plâng deznădejdea nopților
Ce mi-au biciuit trupul cu amintiri
Călcate in picioare de vreme.
Refuz să privesc înapoi
Spre mormane de vorbe stricate,
Mă declar vinovată... ***


Image hosted by Photobucket.com


Alteori imaginile se estompează, cântecul se desfrunzește, și în povestirea poem, Diana descoperă un limbaj exact al trebuințelor, un limbaj al întrebărilor, dar și al răspunsurilor. Senzațiile poetice sunt adesea stranii, curioase. Limbajul folosit implică o mare densitate de sugestie, ea sugerează, solicitând din plin atât sensibilitatea, intuiția artistică a cititorului cât și experiența lui de viață, spiritul de observație, cultură, capacitate asociativă, care presupune aptitudini pentru corelațiile spontane în planul imaginarului:

Aseară mi-am dat întâlnire
Și m-am călătorit din tălpi și pâna-n creștet.
Am încercat să îmi dau seama
Ce parte, petic, halcă, te iubește.
Să fie oare pielea ce se-aprinde,
Când buza ta șăgalnic se desfată
Din gusturi și arome sau din semne
Creând poeme roz de altă dată?
Au sânii, care dorm molatic,
Cu areole mari de ciocolată, ***


E drept că poezia Dianei poartă în ea elemente ale frumosului transpuse în stări ale sufletului, ea caută mereu un pretext pentru a se regăsi pentru a spune despre ea contemplând…vine cu un fond nou, dar și cu un stil personal. Cel mai important lucru pentru cea care scrie versuri este ca ceea ce spune să-și poată găsi ecou în sufletul cititorului.

Încerc s-opresc din sângerarea
Cărărilor ce-am colindat.
Întinde mâna, mi-ești evadarea!
M-am săturat...

De vise, codrii fără margini,
De vorbe, lacrimi și cărări,
De temă, frig, trecut și patimi,
De-nsingurări. ***


Image hosted by Photobucket.com


Cele mai frumoase poeme sunt cele care cuprind în ele sentimetul pur al iubirii,unde poeticitatea viziunilor nu ține de realitatea în sine, a sentimentelor , ci de atitudinea cititorului. Cântarea sa este plină de căldură, de seninătate, de colorit bogat și de deplină împăcare cu tot ce este frumos, cu tot ce poate fi spus. Fiecare poet are coloritul lui în care își arată fața sufletului. Poezia Dianei e plină de lumină de spontaneitate și gingășie, dar mai ales de o muzicalitate aparte. Pe coardele chitarei poezia se așează pe note, nu e nevoie decăt să-ți deschizi sufletul și s-o primești ca pe o binecuvântare:

Iei și ultima fărâmă din pâinea sufletului meu,
Ti-e sete și ai golit paharul buzelor mele,
Adormi în brațele gândurilor
Ninse azi pentru ultima oară. ***


La Diana descoperi acea sensibilitate feminină extremă. Poezia devine destăinuitorul ideilor eterne, iar creația ei este toată dominată de această finalitate. Este o iluzie să crezi că poezia se naște din nevoia de a spune ceva, nu poezia e in cea care o simte cu adevărat, e în cea care cu prea mult lirism uneori îți străbate sufletul dându-ți fiori:

Aseară a plâns cerul pentru mine.
A căzut în genunchi în fața ta și ți-a cerut iertare.
Tu călcai nepăsător pe lacrimi.
Și încă...
Îți scuturai energic umărul de sângele sufletului meu.
Pe buze te-a rugat un strop de mine
Să m-asculți...
Tu ai scuipat de parcă te-ar fi ars
Și încă...
Ajuns acasă ai sărutat-o în vis
Pe-aceea ce-mi spuneai odată c-o urăști.
***


Image hosted by Photobucket.com


Poeta visează, iar visul îl trăiește, pare că a simulat un joc, începând de la senzația de viziune, ca apoi formele să devină materie vie. Uneori poezia se naște din nevoia creatorului de a se elibera de o neliniște internă, provocată de o adâncă experiență spirituală care se cere exprimată. Toți avem experiențe emotive, iluminări, ritmuri și contemplări, care parcă ne destăinuiesc un adânc unic. Important e faptul că Diana reușește să exprime acest adânc printr-o eliberare succesivă a stărilor în poezie:

Buze de fragă coaptă m-au mușcat de tăcere!
A țâșnit sângele,
Aproape-nghețat,
Al glasului îngropat atâta vreme
Sub picioare de zile și frunze.
Brațe de foc m-au cuprins cu visare!
A murit gheața din ochi,
Alunecând dulce peste laptele pielii,
Sorbit cu nesaț de secunde de zâmbet.
Am renăscut,
Curcubeu între noaptea bolnavă
Și creasta golașă bătută de vântul nebun
Al verii... ***


Personalitate armonică, a cărei cugetare și a cărei faptă lasă asupra cititorului o frumusețe spirituală. Ea surprinde prin grija asupra formei, a nuanțării culorilor:

La noapte...se vor arunca
În cerul de ape s-aprindă simțiri.
Respir lumină...
Din pământ udat cu amintiri cresc vise
Sărutate de mâine...
Respir lumină
Și alerg...
Nu!
Zbor...
Și îmi zâmbesc
Cum ar fi trebuit să fac de atâtea ori! ***


Poezie astfel alcătuită e firesc să devină expresia unui cald sentiment de iubire pentru lumea din afară, dar mai ales e lumea Dianei. Ce diferențiază poezia de dragoste e deosebirea de imagini de la un poem la altul, rămânând același echilibru între conturul desenului și farmecul culorii:

Îmi simțeam inima străpunsă
De patru alei pavate cu trupuri
Învinse la rascruce...
Mii de vise trăiam într-o secundă de sânge
Zgârcit aruncat prin vene...
Ochii...doar ei mai rugau
Aripi de lumină
Să le dezlege soarta... ***


Îndepărtarea totală de concret, spiritualizarea extremă a peisajului, plasticizat reține mai ales prin idealitatea abstractă, iar nu prin neliniștea care apare fără voie în unele texte, fără neliniște sentimentul nu ar mai avea acel farmec misterios:

Pipăi cu ochii
Liniștea dintre bătăile inimii,
Îmi las gândurile
S-alerge spre înaltul înțepat de lumină,
Sărut cu palmele
Armonia secundelor
Suflate de Gigantul Albastru,
Mă pierd în senzații
Cusute cu șoapte de trupul meu.
Știu! Tu ești!
Dar privește...
***


Poezia pretinde, în consecință, să se bucure de creditul nostru, mai mult, de iubirea noastră; ea cere să fie întâmpinată și adoptată ca un obiect complex, bogat în semnificații, ce nu suportă privirea prozaică, ca un obiect care, dimpotrivă se dezvăluie, numai unei simțiri profunde, unui spirit deschis, familiarizat cu universul și cu limbajul poeziei.


Diana încearcă tipare ritmice numeroase și variate, imprimând versului o eufonie subtilă, o muzicalitate aparte, incomparabilă, care diferențiază creația sa de a altor confrați. Ea este convinsă că nici o piedică nu poate opri realizarea estetică deplină a mesajului pe care vrea să-l transmită, nu întâmplător se întâmplă acest lucru, ea exersează poezia pe strune de de chitară dându-le noi forme:

Aripile cerului au zăbovit între bătăi
Doar o secundă...
Și-atunci ai ferecat gânduri troienite
Cu lacăte de nopți uitate.
Te-au furișat stelele printre cuvinte
Și ai gustat din lacrima de lapte
A ochilor ce n-au știut că te privesc.
Ai furat cântecul Inimii ***


Diana are darul să ne antreneze în aventura sa poetică, să ne facă părtași frământărilor ei, de la cele mai personale până la cele privind condiția omului modern și a lumii în general:

Lacrimi de foc încearcă obrazul nopții.
Din deșertul de suflete
Ochii mei îndrăznesc să privească...
Cerșesc pe la colțuri de șoaptă.
Inima silabisește clipe de ceara topită din Sfeșnic ***


Poezia Danei e ca o taină rodnică, uneori îmbinarea versurilor e năucitoare. Poezia ei are o ținută bine îngrijită, care cu timpul, s-a transformat într-o eleganță neosetentativă a versului, o eleganță ce încearcă să se confunde tot mai mult cu simplitatea, cu tonul sincer, neafectat:

În iarna luminii tale
Diamant crud...

Amintirea poveștilor de mâine
Îți naște în glas
Șoapte de unde n-ai mai fost de mult.
Sărut copacul patimilor noastre
Și din aripi înmugurite a speranță
Aștern zborul către astre. ***


Ce putem să-i dorim cititorului decât să încerce, pe cont propriu, explorarea a cât mai numeroase universuri poetice. Va avea de câștigat mai mult decât își închipuie, pentru că un univers poetic e în același timp un univers al omenescului, cu toate marile lui semnificații și frumuseți, cu toate neistovitele lui elanuri.


În concluzie să nu uităm de poezie, de sufletul ei plin de frumusețe și de vaste orizonturi, de farmecul ei vibrant sau învăluitor, de adevărul și noblețea care o prezidează. Să nu uităm ca ea e un gest în același timp grav și încântător prin care ni se revelează măreția și profundele contraste ale existențeiunui autor.


Image hosted by Photobucket.com



la marginea nopții de veghe
visurile se oglindeau aproape de cer
la țărmurile somnului spre adâncul ființei
rostite pentru tine vorbe străvechi
șoaptă ascund melancolia în faldurile lunii

iar tu
singurătate la țărmul împrăștiat de mii de drumuri lungi beție
prin depărtări astrale odată
pași de lumină în vuietul de cântec
dezlănțuie în rime pădurea îndrăgostită

închipuite și rebele
Azi…și mereu asemeni unor ploi de stele
i-un cer închipuit …de tine pe culmea bătută de furtună
fluturi de șoaptă ascultă tunete
se clatină văzduhul
aș vrea
numai atât un pui de dor
cu suflet fără margini plutind în nesfârșit
cu vestea de departe susur de astre
sonoră-nchipuire

… floare de iris
plutind la întâmplare prin depărtări pierdute vraciul de stele
vine
îl simt aici aproape reinventând timpul
tu poți să crezi că e la fel ca tine?
acel ce-a coborât din astre pe cântărețul cel ascuns
ai să-l auzi și-n pragul diminetii
cu vorbe adâncite din inimă va spune:

aș vrea
să pot cunoaște fără dor și spaimă
și-un gând pentru mărire m-atârnă de poala lumii
esti tu sau doar iluzie, de muze astrale


ce vrei?
vom hoinări în haus…





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!