Sunt unul. Unul din cei peste 6 miliarde in prezent… si cine stie cate alte miliarde in trecut… Sunt unul din aceia care se numesc oameni. Sunt un om. Si pentru ca sunt un om, ajung sa ma intreb de ce omul este lovit de tot ce’l poate lovi? De ce omul este lovit de durere? De ce omul este lovit de boli? De ce omul este lovit de alte vietuitoare? De ce omul este lovit de natura? De ce omul este lovit de moarte? De ce omul este lovit chiar de Dumnezeu?
Sa fie asta oare atat de nostim? Sa fie asta un hobby universal? Suntem doar tinte fara sanse de scapare? Poate ca este un soi de joc… un joc in care rasa umana nu are optiunile unui “Save” sau a unui “Load”. Iar daca incerci sa folosesti “Cheats”… ai sa’ti dai seama ca pentru noi, oamenii, nu exista optiunile de “God Like” (aceasta este deja luata), “Unlimited Ammo”, “Extra Life”… Nu… Dar iata’ne deja implicati intr’un soi de joc in care a fost activata optiunea “Death Match”.
Un “Death Match” in care exista zeci sau sute de reguli… dar nu stii care sunt cele pe care trebuie sa le respecti… Nici macar nu stii daca este vreun set de reguli care iti garanteaza victoria… Asa ca… pe langa toate acestea, se mai adauga si o forma severa de “Fog Of War”. Un “Fog Of War” care nu te lasa sa vezi prea departe, care te impiedica sa’ti dezvolti si sa’ti urmezi o strategie de joc.
Dar sa nu ma intelegeti gresit… Nu as vrea totusi sa afirm ca umanitatea este doar o victima… nu este chiar asa… Daca impartim umanitatea in indivizi, atunci putem localiza cu usurinta victime. Totusi, umanitatea este si victima. Dar nu doar victima. Este in acelasi timp si victima ei insasi. Astfel, jocul devine cu mult mai amar. Mai amar pentru cei care sunt prinsi in el. Dar probabil ca este mai amuzant pentru cei care il privesc.
Dar umanitatea a devenit un fel de curva. Una din acelea care la inceput era fecioara blanda si nestiutoare. A fost siluita si s’a impotrivit. A mai fost o data siluita si s’a impotrivit iarasi. Dar apoi s’a resemnat. In cele din urma a inceput chiar sa’i placa. Si astfel, fecioara blanda si nestiutoare a ajuns o curva care se vinde pentru nimic. Se pacaleste singura crezand in progresul ei prostesc care nu face altceva decat sa o indeparteze si mai mult de ce a fost odinioara. Si’a acoperit frumoasa gradina cu smoala, ciment si beton. Si’a gaurit muntii ca sa aiba ce sa’i puna la gat si sa’si atarne in urechi. Si’a pustiit apele ca sa aiba ce sa vanda si ca sa’si sature nesatioasa pofta de a avea. De a avea mai mult decat ii trebuie. A vanat mai mult decat a putut manca, a inlantuit alte vietuitoare, a poluat aerul care nu era numai al ei, a gonit cele mai frumoase vietuitoare si le’a nimicit… Iar acum isi plange de mila pe o parte iar pe alta se lauda cu marile sale progrese. Intr’un cuvant… s’a facut de ras in tot universul. Iar acum plange… dar pana la urma cine este de vina?