poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 

Concurs de poezie - Primăvara 2015 - agonia.ro ::


Concurs de poezie - Primăvara 2015 - agonia.ro
concurs [ Poezie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Eugenia Reiter [Nia]

2015-05-09  |   | 








Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie:

"Primăvara 2015 - agonia.ro"

Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante.

Cerințe/ Condiții/ Regulament:

1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului.

2. Un concurent va înscrie o singură poezie, în limba română, nepublicată anterior (site, internet, volum, concursuri, revistă etc.). Nu se impun restricții privind tematica. Alte genuri literare, precum și (sub)genurile de poezie: epigramă, haiku și similarele nu se încadrează în scopul concursului. Textele care vor dezvălui, prin conținut, identitatea autorului, nu vor putea participa la concurs.

3. Textele vor fi editate (obligatoriu) cu diacritice. Nu sunt admise efecte vizuale și speciale, cu excepția caracterelor italice. Organizatorul va elimina din concurs textele care nu respectă regulile de postare (textele care conțin cuvinte scrise în întregime cu majuscule, nu au toate semnele diacritice, conțin greșeli gramaticale sau de ortografie, conțin limbaj explicit etc.), textele care nu se încadrează în scopul concursului (vezi pct. 2) sau care fac referire la nume de persoane de pe site.
Aceste texte vor fi descalificate de organizator și nu vor fi supuse votării.

4. Textul va fi postat sub acest anunț, în căsuța de texte înscrise în concurs (NU ÎN CÃSUÞA DE COMENTARII). Această căsuță va fi activată la începutul etapei de postare a textelor (“Aici poți să înscrii un text la acest concurs”).

- Concurentul va înscrie în casetă titlul poeziei și textul


NOTÃ: Orice text trimis în altă parte, la Traducere, în căsuța de comentarii sau oriunde poate fi cunoscut ca aparținând unui anume autor, va fi descalificat, pentru că a devenit vizibil. Nu se admit reveniri-corecții la textul trimis, astfel că rugăm MARE atenție la editarea textului de concurs.


IMPORTANT: Vor coexista, în etapele de postare și de notare, două căsuțe: cea obișnuită, de comentarii, în care se poate comunica, fără a abuza, cu organizatorul, și o a doua - cea în care se vor introduce textele pentru concurs și notele, în ferestrele de timp prevăzute pentru etapele respective. Ceea ce se introduce în căsuța de Comentarii (cea obișnuită) e vizibil pentru toți. Ceea ce se introduce în căsuța de “Texte înscrise în concurs” rămâne ascuns (vizibil doar pentru organizator, în vederea mutării la etaj, atașării numelui în final etc.)


5. Textele (și implicit numele autorilor) nu sunt vizibile după postare. Se va putea observa, totuși, avansul contorului de texte înscrise pentru concurs. Dacă aveți dubii privind completarea acțiunii de postare, puteți întreba în spațiul destinat comentariilor. Încercați să nu abuzați. Dacă aveți dubii privind completarea tranzacției de postare, puteți trimite textul din nou. Dublurile vor fi eliminate și acțiunea nu va fi considerată ca o abatere de la regulament.

În mod excepțional, dacă o poezie este introdusă greșit (la Comentarii sau altundeva) și devine vizibilă cu autor cu tot, ea poate fi înlocuită cu o alta, TOTAL DIFERITÃ (astfel ca să nu permită în nici un fel identificarea autorului ei), respectând fereastra de timp alocată prin acest regulament.
Această prevedere nu va fi abuzată prin trimiterea de modificări la poezia deja postată. Ce s-a trimis unde trebuie, prima dată, rămâne bun trimis.

6. Postarea se va face în perioada 20 mai 2015 – 10 iunie 2015, încheindu-se la ora 24 a zilei de 10 iunie 2015 (ora Bucureștiului).

7. După terminarea perioadei de postare, organizatorul va muta textele la etaj, sub acest anunț, fără numele autorilor, expunându-le publicului, spre votare.

Autorul care constată o eroare la transpunerea textului său o poate semnala printr-un mail pe adresa: [email protected]

Atenție: orice eroare privind textele afișate după încheierea perioadei de postare va fi semnalată pe adresa mai sus menționată, nicidecum în spațiul destinat comentariilor (pentru a evita divulgarea identității)

8. Poeziile înscrise în concurs vor fi notate de public cu note între 1 și 10, cu eventuale fracțiuni zecimale (de ex.: 7,5, 7,8, dar nu 7,75).
Poate vota oricine are un cont valid pe site cu nivelul minim de acces 0. Nu vor fi admise voturile trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. Concurenții pot vota, dar nu vor putea vota pentru textele proprii.

Perioada de votare este 12 iunie 2015 – 22 iunie 2015.
Votarea se va face în forma : Număr text - Notă. Ordinea textelor va fi cea afișată la etaj.

9. La calcularea punctajului fiecărui concurent, organizatorul va lua în considerație toate notele acordate de public. Notele acordate vor fi făcute publice la încheierea concursului.
Numai după terminarea votării, adică după ora 24 a zilei de 22 iunie 2015, pot fi postate comentarii privind poeziile înscrise în concurs (în căsuța de comentarii): mi-a plăcut poezia aceea, critică la text etc. Cei care nu vor respecta această prevedere, comentând oricând înainte de terminarea notării, riscă sancțiuni, iar în cazul în care sunt concurenți, eliminarea din concurs.

10. Clasamentul poeziilor/concurenților, în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut de fiecare text (de fapt, clasamentul autorilor), va fi afișat în cursul zilei de 28 iunie 2015, moment în care numele concurenților vor fi atașate textelor din concurs.

DUPÃ terminarea concursului, deci după anunțarea punctajelor și a clasamanetului, toți membrii Agoniei sunt invitați să comenteze textele din concurs, premiile, etc.
Nu sunt admise comentarii pe site pe durata concursului, care să dezvăluie identitatea concurenților. Se admit numai comentarii privitoare la organizare. Orice comentariu, indiciu privind numele autorului va atrage descalificarea poeziei respective din concurs și posibile sancțiuni (scădere nivel) pentru cel care le face. După terminarea votării, organizatorul poate semnala sau anula voturile pe care le consideră suspicioase - voturile date prietenilor, voturile neîntemeiate etc. și, dacă va fi cazul, organizatorul poate anula aceste voturi.
În timpul concursului nu se admit contestații și comentarii altele decât cele privind organizarea. Chiar dacă vi se pare că recunoașteți autorul unei poezii, nu faceți acest lucru public, pentru a păstra secretul autorilor până la afișarea rezultatelor.

Câștigătorul va primi Trofeul "Primăvara 2015 – agonia.ro"

NOTÃ: În cursa pentru "Marele premiu - Agonia 2015" vor intra doar cei care participă la cel puțin 2 ediții din concurs



Organizator
Eugenia Reiter



 photo 205b6cb5-b18b-4dfa-acb0-ae3897a1ef3e_zpsqjug7eac.jpg

Clasamentul - în ordinea punctelor obținute



44. Aerial silk - Antonia-Luiza Zavalic - 162 puncte

viața merge mai departe,
castelele din aur masiv se lovesc de cavalerii sihaștri ai pământului și de aici
ne pomenim că drumul ce ni se deschide este însăși inima noastră
prinsă între cele mai crunte zboruri. Soptești încet de tot
cumva te eliberezi,
redevii copilul din verile trecute
când degetele tale miroseau a flori de câmp
și hainele pline de ploaie se rostogoleau în vânt.
Nu-ți păsa
dacă cerul se făcea negru și toate păsările cădeau de pe sforile lor. Singura teamă era ca nu cumva să crești 10 ani într-o secundă
și să dispari în lumina unui fulger albastru.

Atunci nu-mi puteam imagina că bunica a avut cândva o tinerețe,
că-n părul ei alb, împletit
au mai rămas câteva fire de păr de culoarea florii în care soarele s-a ascuns
pentru veșnicie.
De atunci
am visat-o o singură dată, ferestrele miroseau a ploaie
și îngerii umblau desculți pe noroi. Bunica stătea în fața casei cu poze în mână
plângea și printre lacrimi
mi-a spus că
Dumnezeu are un loc preferat pentru singurătate.

Acum din tot acel pământ a rămas o cruce rece
pe care o decupez și mi-o pun la inimă.

***

42. în valea cascadelor - Valentin Busuioc - 156,4 puncte

în valea cascadelor e un talcioc
unde se vând potcoave noi și ruginite
clasoare cu timbre prea mult expuse la soare
icoane cu vreun sfânt căruia i-a căzut fața
curele din piele de șarpe
pene și bilete de papagal
inele purtate sau rupte
haine vechi și pantofi care au tocit lumea
poezii scrise pe șervețele cu urme de ruj
iar spre ieșire se află vestitul raion cu oglinzi
în care dacă privești
te vei vedea așa cum ești cu adevărat
însă numai dacă te uiți fix în ochii tăi
tu
cel din oglindă
la cel ce umblă prin târguri de vechituri
ca prin memorie
fără nicio speranță
fără niciun regret
ducând viața de mână
ca pe copil la tăierea împrejur

***

35. Eu, animalul - Daniel Dăian - 146,1 puncte

Din tatăl neasemuit am apărut
noi ceilalți tributari sticlei
unde orice trăsătură se lasă atinsă cu
frumusețea palmelor de odinioară
când mamele se iubeau în grup
la fel cum banda rulantă transportă pașii
și trupurile lor cumplite unde am scufundat batalioane și furtuni
fregate și naufragiați
grumazul lanțurilor care
ne priveau ruginind
de ură
Din mamele mamelor
am colindat sfârșitul orașelor
am desfundat trotuare și le-am cântat sângele
uscat ca un compliment în obrazul doamnei
am cântat absența
dragostea din viol în viol
am umblat prin oameni și am cântat pustiul
pustiului
durerea epuizată a fiarei am cântat
până când am dat în mintea epavelor și ne-am înecat
oamenii din suferințele noastre
am umblat pământul de toate relele până nu ne-au mai crescut
gropile în suflet
Dar nu ne-am sfârșit din nicio poruncă
din nicio fugă nu am încetat viața
turmele se țineau scai de cuvintele noastre
din eprubete ne întindeam stăpânirea
pentru că aveam ochi să vedem și urechi să auzim viclenia celorlalți vii
care săpau gropi în pietre
care aruncau nopțile la gunoi pentru că nu mai știau să fie noi
care umblau în somnul sfios al fecioarelor
viitorul istovit al tuturor mireselor
dintr-o singură limbă de moarte a rostit porunca
să înflorească copilul copilului și amintirea celui care bărbat fiind
și-a irosit sufletul pe cruce

Primul Cântec Rugăciune Al Fricii:
teme-te de tine însuți

Până când dumnezeul fricii să ne mai stăpânească gândurile
ca un alai din cifre să ne numere
plecările
iernile cu uși deschise în locul gurilor
pădurile oamenilor dezbrăcați de credință
răcnetele femeilor înainte de marele pat unde se moare prima dată
cel mai bine
jumătatea bună lăsându-se miruită de jumătatea rea
lanțul bestiei legănând în gol
încheietura cioplită din chipul mamelor
zâmbind întunecat spre marea moarte
a primului și ultimului consumator de vină
rugurile construite să ne încălzească frigul din mâini
erau doar mijloace de transport în comun
prin sufletul sticlei care ne proteja monstruos
copilăria
Cine sunt eu din tine să te acuz de zile?
Cine ești tu biciuirea mea cea de toate nopțile?
Frică ție!
așa ne-am urat după fiecare pahar tânăr care
ne-a alunecat pe gât
Să ne lepădăm sufletele ca pe niște haine murdare am urlat
în locul gândurilor să construim blocuri și balamuc
autobuze goale să ne traverseze carcasele
transformate în plantații
vânt să ne scuipe în corabie
glasul de frică al frânghiei ce a putrezit de mult
în vrabie
să ne adoarmă din ochi tot roșul
să fim necunoscuți în lupta aceasta pentru disperare!
lacrimi prin vene să ne alerge
prăbușirea urmei înaintea umbrei
mila cu mâinile la piept
zidul după împușcare
Asta ne-a întâmplat!
Din cauza ei ne-am blestemat mintea în alb și negru
în blond ne-am iubit brunetul și apa
deșert am crescut din inimile noastre și sare am elucidat
mai mult sau mai puțin
astăzi sau astăzi mai greu de ucis cuprinsul când suntem asemănători și sinceri
frumoși și plini de rugăciuni rupestre
ne aruncăm adânc din noi și lumea
sare din toate lacătele
diplomat
curva naște samariteanul de mai târziu
până la cuvânt
iubind nevinovat
crimă din sângele rece al șarpelui
care a uitat de ce suntem intacți în numele lui
de ce fugile curg
ca niște ultimatumuri prin sufletul unui altfel de Iuda

nu știu cât durează timpul
probabil în bătaia sabiei
umerii noștri desfrânați vor înțelege cât de mult au putrezit
sub greutatea libertății
Împotriva lor am strigat din cer dumnezeul
să cadă încă o dată din toate rugăciunile
l-am urlat șase zile până când ne-am odihnit
din artere tot sângele
am alunecat pagină după pagină
rânduri după rânduri am umblat
să pierdem totul de la începutul epocilor
am strigat din liberul arbitru care a blestemat pământul să redevină om și umbră
să moară fericit din bătrânețea noastră!
-- Numai cuvintele au dreptul să putrezească la fel cum lumina se lovește în pielea celui care a decis că singurătatea este o boală mintală! Ceea ce spun eu creatorul omului de a treia zi vă este dezlegare pentru păcatele viitoare. Acel mișcător în elementul mișcător, are chip de fiecare dată când se lasă umblat de ceilalți. Așa puteți să moșteniți gena răului până când binele este întemnițat în probabilul da. Iar dacă intențiile iadului sunt pozitive, nimic nu se oprește din considerentul unui conflict. Niciun război nu a durat suficient să elimine întreaga voință a unei rase. A ucis doar numărul corect înainte de a capitula. Din acest motiv vă spun: aruncați din voi toată bunătatea cinei! Nu este loc de samaritenism, de căldură într-o lume care respiră canibal. Transformați sinuciderea într-o artă. În singurul adevăr care demonstrează că moartea te conduce în pământ și nu în cer. Vinovații de îngerie vor fi pedepsiți pentru faptele lor. Îngropați în tot viul pe care l-au provocat. Intențiile nu au loc într-o lume vinovată de oameni. Prezentul este cea mai iremediabilă consecință a viitorului. Eu sunt vocea, trecutul și ruga albului. Pentru că albul este fuga aceea care nu doare niciodată.

Și am alungat din sufletele noastre toată foamea
spahiii sângeroși ne-au luat fuga
prin teritoriul fricii au călcat pașii abandonați de alții
au dăruit zâmbet și sabie din vârful urletelor lor
au ucis și au violat
din umbră în umbră au călcat
printre gândurile noastre au privit cum
ne lăsăm nimeriți de împușcături
în zâmbet
cu uimitoare credință ne-au condus spre frica fricii
ne-au aruncat mâinile care împărtășeau
crima din dragoste pentru mâine au dăruit
murind
până când
am început să ne speriem din toate prezenturile!
până când am înviat frica
în noi!

***

8. scrisoare - Gela Enea - 144,8 puncte

dragul meu public,
află despre mine că sunt bine sănătos, chiar dacă
fachirii trec nestingheriți peste cuiele boante ale truismelor;
istoria literaturii, o cățea -pe unii îi latră, pe alții îi mușcă,
prea ușor saltă coada... am privit cum cei căzuți dintre filele ei
își cară în spinare mormântul, dar eu sunt bine sănătos,
nu-ți face griji, dragul meu public, pe-aici dragostea se-aprinde
din chibritul secundei, luminează o vreme pivnițele memoriei ,
până zboară puii de cuc din labirintul său cu ața la picior;
dragul meu public,
te iubesc desuet, ca în anii 80, fără să întreb cine ești ,
regele pe tabla de șah, transfug în geometria singurei regine,
contorsionist pe câmpiile albe ale spaimelor mele
ori poate pictorul bisericii, unde inimile sfinților se țin la murat;
dragul meu public,
printre rânduri îți spun că sunt bine sănătos, chiar dacă
în fiecare noapte cerul ucide câte-o stea, iar fiii noștri
colectivi , sincretici și vai, anonimi, circulă prin viu grai
de la orfelinat, până la spitalul de boli nervoase;
acolo învață repede că singurul animal ce nu se lasă îmblânzit
este foamea... când vor fi mari, o vor pune în lanțuri,
vor porni prin lume să lipească afișe, să participe la mitinguri,
vor candida pentru un fotoliu în loja transfrontalieră a Poeziei,
cum fac toți copiii , care doresc să calce pe urmele părinților
și nimeresc alături, dragul meu public.

***

17. Pentru altă zi - Carmen Măcelaru - 143,5 puncte

ne despart atât de multe lucruri
ne despart ape, pământuri și mai ales oameni
vise mocnite

distanța a devenit o vertebră comună
pe care am pus bucăți de carne, bucăți de viață
primăvara facem o boală de piele
care supurează prin pereții contagioși
strigăte, chemări

depărtarea e un copil care se naște în fiecare zi
un lanț împletit din venele noastre

fiecare din noi undeva are o realitate
o mască, un travaliu adânc sub pământul lui
ne lăsăm luați de curenți, încâlciți în noi înșine
precum cerbii bolnavi în tăcerea ghimpată

pierdem sânge, frați
nu mai contează ce pulsează
încheietura, prăpăstia...

da, da, tristețea e un animal de talie mare
cu blana cenușie, de plumb

pe sub oase stratul dumnezeiesc ne dă de gol
plecăm mai departe, deși ne despart atâtea lucruri
ne îmbrățișăm pe stânci înalte
acolo unde doar condorii sunt poezii complet mute

se face dimineață, se face dimineață
întunericul se fărâmițează bob cu bob
lumina vindecă orice plagă

soarele sparge în mine o nișă ca un sisif
într-o carieră o pedeapsă fără sfârșit

cuvintele încep să se miște precum omizile speriate de foc
urcă înapoi pe degete ca pe crengile unui copac

înapoi în creier, în ou, în spaime, pentru altă zi

***

2. Scrisoarea luptătorului cu amnezia către fiul său - Vasile Mihalache - 139,3 puncte

Eu care am uitat și locul de dat cu capul din pernă,
vechi luptător cu amnezia,
obișnuit cu drumurile scurte la cutia poștală;
cel înarmat cu virgule inadvertente,
îți scriu în timpul întâmplării gândului bun.
Nimic despre șirul renunțărilor,
lumina, gazul și apa deschise de ieri
sau bătăile insistente în ușă.

Fiule, nu știu când am ieșit
și cum am ajuns la marginea lumii!
Într-un loc viran, un ins
așezat strategic pe un pachet de cărți
răsfoiește cu obrăznicia furtunii;
sigur îi vor cădea dintre filele
numărate economii nevăzute: în clipa aceasta.

Îl întreb -oamenii aidoma ție,
abia ridicându-și creștetele
de pe tabacherele cu imagini și vorbe nu te recunosc.
Încotro, se grăbesc pe lângă,
cei cu frunți aplecate, care butoneaza în ziduri?
De ce merg în gol ca televizoarele;
nu se opresc să se privească în ochi,
să-și rostească peticele de adevăr?
Trec unul pe lângă celălalt
cum rulează avioanele pe un aerodrom de aiurea
peste smocurile de iarbă crescute în rosturi.

Și, iată, astrul zilei coboară în zare.
Precum un strugure strivit în teasc înroșește cerul.
Anticarul cu degetele prinse între coperți
zâmbește în toiul durerii celeste,
sau așa îmi închipui.
De pe chip i se desprind foițele de aur
ale propriilor întrebări:

când mintea de acum e ocupată cu viața
de ce se tulbură sufletul la cele de apoi?
De ce rămâne ascuns și se bucură cu bucuria mea
Cel Care îmi arată dupa noapte iarăși dimineața?

***

37. dandelion, ammunition, wind and trust - Gabriel-Nicolae Mihăilă - 135,6 puncte

te-au mințit
the end of the world nu e doar ceva fără însemnătate spus cu accent britanic
el o să vină când o să încetez să exist
eu
și toate cele ca mine

poezia e un adulter
care nu va fi demonstrat niciodată

poeții lipsesc de lângă femeile lor
doar când îmi scriu

în urma mea o dâră de aripi ca o cărare către Dumnezeu

așa cum
nu pot spune aici cât de tristă sunt
aș țipa

în poezie nu poți spune
cât ești de tristă
că iubești
că i-ai furat bărbatul uneia pentru mai mult de o noapte
că l-ai lăsat să se întoarcă
dar nu a mai reușit
și a rămas ca un câine care
îți păzește singurătatea asta lil(i)aq
care te face să ieși în oraș
cu umerii goi
cu spatele gol
iar în final ajungi să te întrebi cum niciun bărbat
nu poate să rețină
mai mult de atât

iar dacă ți-ai lua
o umbrelă roșie toți ar spune
suntem daltoniști
așa ne-am născut
afară plouă
și nu am primit
decât un nume nearticulat de sfânt

dar uite cum
a trecut un an iar sângele s-a accelerat din singurătăți
din sporuri de vechime
cum bărbații se schimbă mai ceva ca o pereche de pantofi
care te-au lăsat la greu
ca un toc rupt prin care se ejaculează
toată feminitatea din organism

și știi
la noi pe stradă sângele ăla harnic
a fost înlocuit de un sânge cald
care crede că i se cuvine totul

după cum ziceam

a mai trecut un an iar venele noastre sunt mai groase
mai groase decât niște conducte din fontă
prin care nu se mai aude nimic
prin care se despart lumi
și se uită dumnezei

am devenit femeie la 19 ani la marginea orașului într-un oltcit cu un vecin văduv
tot ce am primit de la el a fost un walkman și o casetă cu dirty diana
am zis că aia e iubirea apoi am mimat-o vreo 20 de ani
până a început să iasă foc

sunt o piromană
top 5 piromane de succes
1. eu în prezent
2. eu acum 5 ani
3. eu acum 10 ani
4. eu acum 15 ani
5. Dumnezeu și restul lumii citindu-mă

femeile ca noi
întind cearșafuri albe noaptea în biblioteci
pentru bieți somnambuli

cu femeile ca noi bărbații mor în poezii

***

22. Tigrii siberieni și avioanele experimentale. – Eugen Bot - 134,7 puncte

Toate zilele noastre începeau cu statul.
Statul la coadă pentru vodcă și ciocolată.
De la japonezi n-am preluat decât
ciorba sărată de pește și gastrita
și atunci când ne venea pe nepusă masă
durerea de stomac noi ne țineam de burtă
cu mâinile și mimam râsul vorbind despre
camarazii vegetarieni din china care
nu reușeau să ridice un avion rusesc
de la pământ.


Toate zilele noastre începeau cu statul.
Statul la coadă pentru doza de vodcă și
de ciocolată. Adevăratul tigru stătea
mereu ascuns în adâncul fiecărui aviator
de rând pe când inginerii și generalii
nu erau decât niște oameni ascunși
în spatele unor birouri
oameni lipsiți de inimă
dar cu scaun la cap.


Toate zilele noastre începeau cu statul
și se terminau cu aceeași călătorie
sprâncenată din care unii nu se mai întorceau
niciodată


îmi povestea tatăl meu vitreg
ce făcuse armata-n kamceatka.

***

45. Vântul din neguri - Simion Cozmescu - 134 puncte

e o vreme opacă
un bandaj zgrunțuros peste iadurile și cerurile deschise între noi
nu
de mult nu ne-am mai auzit inimile vorbind
măcar cu acea ultimă îndârjire diluată în disprețul de rămas bun
vântul din neguri ne ocrotește pierzându-ne unul de altul
amintiri mă privesc în batjocură
din vremea când ne iubeam de sângeram
prin ochii și urechile celuilalt
prin buze și piele mușcându-ne amețitor viețile încolăcitoare
formam lanțurile polinucleotidice ale unei iubiri stranii și înspăimântătoare
părul ne gemea în încleștările furibunde de la marginea nebuniei lucide
îmi era teamă c-ai să te volatilizezi într-o ultimă îmbrățișare
și am să câștig acest război dintre sufletele noastre înrudite ridicând mai apoi...
se pedepsește oare incestul sufletelor?
...o troiță în locul în care ai pierit din viața mea
unde voi trece arar și voi răsuci câte o țigară
fumând-o până la încheietura eternității pentru a-i atrage atenția de la tine
nu voiam să te pierd dar mi-era teamă că tu ai să mă îndepărtezi
neregretând o secundă minutul când se va întâmpla aceasta
că voi dispărea ca un card expirat într-un bancomat nici măcar o ultimă
chitanță nu îți voi putea oferi
doar câteva rânduri anoste pe un ecran albit de soare

dar am secătuit amândoi sincronizați
doi delfini în orgasmul perfect
al unei despărțiri neanunțate de nimic
umplându-ne instantaneu cu un dispreț și acea aproape ură de celălalt
insuficientă pentru a ne păstra totuși unul lângă altul

cred că se pedepsește...

rătăcesc pe muchiile zilelor care îmi taie tălpile
picioarele mi se despică până spre genunchi
nu știu cât vor mai rezista bieții mei mândri genunchi
inflexibili în fața ta

caut imaginile din promo-ul ce anunța cândva
îmbătrânirea ta alături de îmbătrânirea mea

doar un flash cu plopi nătângi crescuți din ochii noștri
ce se țin de frunze lungi
și ne mai iubesc
de amândoi
de unul de altul
atât mă mai cutremură

***

12. despre gânduri și mesteacăn - Dan Herciu – 133,8 puncte

- nu e bine, mă, nu e bine deloc!
pe cine ai mai văzut tu, în zilele astea,
să-și plimbe gândurile, așa, fără botniță?

- da’ nu le plimb mă, nu le plimb
mă tot cară ele de-o vreme
de fiecare dată sub alt soare
tot mai departe mă, de-mi ia mult timp să mă-ntorc
îmi ia tot mai mult

- păi lase-le să piară odată și sărăcește-ți fuga
că ești slab ca un ciur și ai albit mă, ai albit...
mesteacăn la drumul mare te vor face
și-și vor râde de tine

- le-am ascuns prin beciuri
ca pruncii-n femei
- le-am lăsat mă, așa goale, fără dumnezei și draci
să chiuie și să urle
să cânte și să se tânguie

dar ele tot spun
că prea târziu s-a făcut,
și altă treabă n-au

***

47. concert pentru bangladesh - Dan Petruț Camui - 129,3 puncte

de câte ori aud cântecul cobor niște scări
arcuite ca sprâncenele tale
mă tragi de cravată până în dormitor
rămân fără haine
îmi simt brațele trase din locul lor
lucrurile dispar atât de repede ne rotim
în căutarea intrării
te joci cu unghiile pe spatele pregătit să se transforme
într-o coamă de leu
îți înfigi mâinile ca și cum ai rupe în două
pâinea frământată acasă

iubirea cântă dominant
trupul umed îmi arată tot ce ar putea să-mi inspire
de parcă nu mai ajung să-ți desfac buzele
mă împing și mă trag
alunec pe podeaua de stropi fugiți de pe coapse
dezvelesc o statuie

până și moartea suspină
sunetul face să vibreze spațiul din care
luna toarnă ceva în ochii mei aburii
împietresc pe rochia de seară
calc instinctiv cu zâmbetul descompus de dorință

dimineața
te acopăr și-mi va fi dor
ca unui olar de căldura lutului în mișcare

***
29. Venea un gnostic de la o mare schizmă - Valentin Ionuț - 125,4 puncte

Marea mea figură
Este un cuib rubick [on] – taie! Un cub,
Un „perplex mobile”,
Rotitor
Peste toate, căci, ca o pană:
Ce este Spiritul? Mâzga ce rămâne în capac
Ul de stilou? Și nu se taie.

Cred că în tot timpul ăsta aș fi fost ca un marathonist
Care se pregătește de o probă nouă:
Învață perfect doar avântul
De pe fiecare pereche de pantaloni
Care își întărește muchiile.

De mic simțitor am lăudat mult plânsul.
Nu mă băga-ntre blăni!, cântam din copaie.
Chiar și acum, când simt că mă îneacă demonul patetic,
Umplu cada, aștept să suspine floarea dușului, caldă.
Se face noaptea gaură de cheie, eu șarpe prin inel.
De afară sunetele se lasă scurse de departe.
Pe stradă,
Mașinațiuni, fluturi câte steaguri, chestii,
Geamantane
Negre care scârțâie din iarbă.
Când umplute cu zăpadă și pe loc deșertate – iată
Greierii din sticlă, cei care sub picioare scârțâie zăpada –
Când devin mătăsoase, devin iarbă pentru cuvinte
Cum...furnică ar fi ținerea de minte.

N-am hotărât anotimpul cum alții amână data nunții.
Îmi fac țăndări inima de toate geamurile orașului.
Tăcut mă primește în carnea lui,
Întoarce celălalt obraz: lunca,
Piața, străzile, străinii,
Liniare de clădiri.

Aerul e încins parcă stăm sub o țâță caldă.
Cerșim de ploaie cu palmele întinse ca
O fereastră joasă care scoate din foc furnici cu perdeaua.

Lanterna mea nu ruginește un cotor de măr cu oarba ei lumină -
Cam cât țin în banduliere jaluzelele casei de care
Þânțarii stau suspendați ca niște mingi negre.

Cireșele au calote roșii (episcopale).
Puțoaie vegetale care atârnă lucioase,
Lumea, din contră, multe altele mai puțin religioase.

***

31. Mai... - Neculai Luca - 124,5 puncte

Sub dealul înstelat cu păpădie,
Pe râpi, salcâmii-și prind cercei de floare
Și albele podoabe capilare
Le freamătă când boarea-n văi adie.

Glazuri ca de smarald s-aștern pe glie,
Iar norii-și mână umbrele fugare
În dimineți cu ciuturi de răcoare
Scăldate în izvor de apă vie.

Prin liniști de cucernice vecernii,
Ca fulgii cei imaculați ai iernii,
Petale de salcâm îmi cad în plete

Și-arinii gârlei, aplecați pe unde,
Șoptesc smeriți, dând glas înspre niciunde,
Că-i vremea când din iarbă cresc sonete.

***

27. cu ochii vii - Mioara Băluță - 124,1 puncte

nu te lăsa pradă poeziei fiul meu nu te opri
muzica ei uimitoare te va atrage înăuntru
fii mai mult decât mine
fii mai mult
decât cei pe care îi știi
mintea ta e o hartă nevăzută un mănunchi de chei
și tot atâtea uși nedeschise
încă ai un munte în față
ai un munte în piept
potrivește-ți pasul cu stâncile lui
nu-ți fie teamă
dă-i timpului vise
trupul să-ți rămână viu
dă timp rănilor
și se vor vindeca singure
altfel
ești și vei ajunge ca nisipul
un animal flămând
care înghite orice respiră orice curge
în orice direcție bate vântul
nu-l poți ucide nu-i poți prinde inima
doar inima ta e o țintă
și poezia un arc
un cerc poleit pe fruntea unuia
despre care se spune că a murit
cu capul în piept și pieptul de piatră
bacovian

***

20. pentru o oră de liniște - Teodor Dume - 118,2 puncte

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii

...și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...

din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

***

28. În măduva inimii - Mihaela Aionesei - 115,3 puncte

Astăzi va trece încet
kilometri negri de tăceri
mă leagă și mă dezleagă
nu știu când sunt nod
ghem sau vârtej deșirat
la fel ca ieri...
rezist/ plâng/ iert/tac.

Strânsoarea poate fi insuportabilă
până la un moment dat
când valuri de melancolii
vor încerca să mă purifice
trecându-mă prin toate căile ferate,

Înghit munți/ ape/ prăpăstii și văi
cum aș lua pe sufletul gol
împărtășania
după o secetă îndelungată.

Spre dimineață câteva vinișoare roz
dau semne de viață
cu tine în brațe
închid ochii
și o iau de la capăt...

Aș putea folosi telefonul
sigur ar răspunde la capătul lui
cineva/să-mi aducă o țigară
un gin tonic/ otravă sau acel ceva
care m-ar aduce în echilibru
cu peștera/ cu luna
cu liliecii mei
dar...

S-ar sfârși primăvara asta care mă roade
de la încheieturi până în vârful unghiilor
și n-aș mai simți susurul
în măduva inimii,

înțelegi?

***

9. Nimic nu se dărâmă, doar se înalță - Silviu Someșanu - 114,8 puncte

Nopțile se perindă monotone,
o liniște se descompune și curge din pereți,
nu se poate locui casa bântuită
fără să deschizi larg ferestrele,
să pătrundă sunetul stelelor
și lumina lunii.

Catedralele cerului se simt goale,
în ziduri poartă duhurile Anelor lumii
ce-și cer eliberarea
să-și ierte pe bărbații ziditori,
să-i cheme la ultima liturghie
înaintea plecării-n mănăstirile cosmice
la penitență.

Rugile din cuvintele lor au picioare de plumb,
greutatea sub care se zbate pământul
putrezește în oasele timpului,
nimeni nu se încumetă
să cântărească piatra lumii
cu inima zdrobită.

Aici a intervenit lumina,
se lucrează ziua și noaptea,
nimic nu se dărâmă, doar se înalță
până prinde conturul din gândul de început
în care pășesc turlele spre infinit
cu păsări cu tot.
Clopotele se declanșează singure,
clipele plâng cu sunete sparte
alungate în moarte să se întregească.

Înainte de a-și lepăda pielea
în sângele trupului din alt trup,
șarpele crește în umbra lemnului uscat
care riscă să se aprindă
și odată cu el pădurea.

Cerul rămâne cu respirația rănită,
o zeiță a memoriei
veghează cum se îngroapă
fărădelegea sub nisipul mișcător
al pustiului orb și se retrage-n lumea sa.

***

18. До свидания (da svidania) - Radu Ștefănescu - 113,6 puncte

noapte de noapte urcăm pe muntele Dostoievski
să-i dezgropăm pe-ai noștri
săracii stau acolo ca știuleții și-și răsucesc mustățile
stau acolo
și-și petrec copilăria stau acolo și dezamorsează mine
ei cred că de fapt totul e un experiment

noapte de noapte ridicăm fruntea târnăcoapele izbim
în iarba moale târnăcoapele se rup
se rup
din steaua Nordului orgile tună - o scripcă scârțâie printre uluci
cu lumină umple Domnul sufletul celor mulți

noapte de noapte spre zori ne-ntoarcem
le jeux sont faites șoptește blajinul domn Fedea
și de pământ ne șterge la gură - da svidania oameni buni pe mâine
noapte de noapte spre zorii underground ne-ntoarcem

***

5. Apărea din nimic - Liviu Ioan Mureșanu - 112,1 puncte

apărea din nimic, unde nu credeai,
rămânea o senzație fină a trecerii,
încet, încet, teritoriul devenea prezență
în care să te scalzi spre contopire,
să te ghemuiești, să te învelești
în puful invizibil al timpului
prin care și-a țesut devenirea.
creștea peste tot, eram peste tot,
noțiunile căpătau alte sensuri,
îmbrăcat unul cu celălalt,
înțelegând unul prin celălalt,
escaladând unul pe umerii celuilalt,
am ajuns într-o lume stranie;
aici apăreau din nimic, unde nu te așteptai,
cai și iepe călărind unii pe umerii celorlalți,
lei și leoaice mușcându-și reciproc mușcăturile,
turme de bivolițe albe zburând deasupra turmelor
de bivoli pestriți.
nechezatul se auzea de sus și de jos,
tropăitul din zi și din noapte,
răgetele din anotimp și din timp.
pentru că nu înceta să apară,
pentru că nu mă săturam să mă scald,
puful devenea tot mai fin, atractiv,
visam pare-se o realitate în care deveneam vis,
multiplicat pe milioane de perne uriașe
visam milioane de realități.
miliarde de albine zumzăiau
prin milioanele de pajiști în floare
și ea apărea din nimic
și fiecare milionime de vis se mutiplica
în milioane de milionimi
și ea apărea din nimic.
dă-le un nume îmi șoptea dumnezeu,
dă-le naibii un nume viselor tale,
iar milioane de șoapte, ale milioanelor de dumnezei,
se depărtau spre toate dimensiunile
și ea apărea din nimic.

***

46. camelii de lorca - Ottilia Ardeleanu -- 109,6 puncte

tăcând ne pierdem timpul
sorbit pe-ndelete
întunericul ca o cafea tare
te ține treaz în fața nefericirii
moartea face schimb de viață
la distanță

mi se pare nepotrivit să ne tatuăm
semne pline cu noapte

iubirea este sâmburele
fructului dorit îi suntem carnea
tăcerea ne mănâncă tacticos
la masa ei

ne-ar face bine să recapitulăm
îmbrățișările fierbinți în zăpezile de altădată
pețitoare tăcerea avea gânduri bune cu noi
ne lăsa să ne cunoaștem
cum cunoaște bărbatul pe femeia lui

și-acum se bagă între noi
cu pălăria de paie oprește soarele
fictiv
strecor nisip printre degete și meditez
cum trece viața

***

3. Rugăciunea din Vamă de 2 mai - Sorin Lupu - 109,4 puncte

Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat ce să mi se fure
Cum îți mulțumesc pentru veștile rele îți voi mulțumi și pentru cele bune
Și-ți voi tot cere să mă ajuți să disting între ele

Îți mulțumesc, Doamne, că ai răbdare cu mine și că ești alături de mine
Și când cred că e bine, și când cred că e rău

Îți mulțumesc, Doamne, că îmi conduci fiecare pas către situații doar de tine bănuite
Și că totuși eu nu mă depersonalizez și nu mă transform în propria stafie

Îți mulțumesc, Doamne, că mi te-ai arătat în toată măreția ta și că măreția ta crește
Cu fiecare rugăciune și iartă-mă, Doamne, pentru momentele când m-am îndoit de tine

Știu că am mult de plătit și că multe lacrimi ale pierderilor mele se vor scurge până să-mi spăl toate păcatele
Dar și pentru asta îți mulțumesc, Doamne, și te laud, eu, atât de mic și de neînsemnat, dar atât de iubit de tine

Pierderea mea de azi cea în care mi s-au furat lucrurile cu mine dormind în camera unde eram cazat în Vamă
Nu este decât o picătură în marea clipelor mele negre
Care se luminează când și eu le iert greșiților mei datoriile

Și, Doamne, dă-mi puterea să-ți cer zi de zi să-mi ierți păcatele
Știu că trebuie să plătesc pentru tot ce am furat de la tine

Și nu uita că accept oricând să-mi dai alte lucruri minunate spre păstrare.

***

19. s.o.s! - Vasilica Ilie - 106,9 puncte

fusese o iarnă blândă
dar cum se mai întâmplă
sfârșitul lui februarie a dat spectacolul de gală
a nins ca în povești
omătul s-a așternut pe dealurile pleșuve
în curte am făcut o cărare
cu oameni de zăpadă de o parte și de alta
bucuria copiilor au jucat baba oarba

trei zile a ținut joaca
dintr-o dată soarele s-a proptit ostentativ pe cer
până a topit toată zăpada.

un zgomot asurzitor venea de departe
parcă toate dealurile plecaseră la plimbare
la radio un ventriloc anunța
că primăvara a fost tăiată de pe lista anotimpurilor

tocmai când voia să explice adevăratul motiv
un trăsnet s-a auzit atât de aproape de mine
emisia s-a întrerupt
dealurile m-au înconjurat
apele cu mâl au gâlgâit și-n ochiul lor m-au înghițit

pluteam în derivă în burta unui balaur
voiam să mă agăț de ceva salvator
și dintr-o dată un gând cu un dor de ducă
(se trezise în el haiducul din mine)
m-a adus cu picioarele pe pământ și mi-a spus:
mai bine te-ai împrieteni cu balaurul.

sigur mi-am zis
și tocmai când prietenul își schimba pielea
am strâns câțiva solzi strălucitori
și am scris pe frontispiciul gândului:
s.o.s. salvați pădurile
eu nu am ajuns încă
să mă fac frate cu ele!

***

14. Surprinzător - Nicolae Diaconescu - 106, 1 puncte

Azi m-a sunat Marcela
Servus dragule, sunt fosta ta colegă de bancă
Reprezentai speranța mea că am să înțeleg teorema bisectoarelor, ți-amintești?
În serterașul cu amintiri mi-aminteam doar de Marcela de la etajul trei
Era cea mai frumoasă fetiță din lume
N-avea cum să fie ea, doamna de la telefon îmi cerea să ne vedem pentru a sărbători ...
Și unde va avea loc sindrofia?
Cum unde, la școală și apoi la cel mai faimos restaurant!
N-am să te recunosc!
Te cred, am îmbătrânit, m-am îngrășat, spune, ai să vii?
Neapărat! Nu-i așa că ești fetița căreia îi apăreau pistruii când începea primăvara?
Râde! Chiar așa, până la urmă ți-ai amintit
Daa! Cetatea dacică din vârful dealului,
colinele cu liliacul înflorit și bilețelele de dragoste ascunse în cartea de algebră. Spune-mi, ce mai face Domnica, bruneta svăpăiată din banca întâi?
A murit acum 15 ani!
Of Doamne! Dar Stan, sportivul clasei?
A ajuns colonel de poliție, a murit acum trei ani! Carmen, Rodica, Dorin s-au prăpădit și ei.
Nu-mi mai vorbi despre moarte că mă apucă depresia, la revedere, ne auzim, sper să ne și vedem!
Nu mi-am închipuit că telefonul Marcelei mă poate bucura atât de mult! Despre dragoste, speranță și reîncarnare discutam atunci, în clasa a opta ne întâlnisem prima oară cu moartea, ne părăsise o bună colegă după ce se întorsese din vacanța la mare...
Tot azi, adevărata lecție de viață mi-a dat-o Mihaela! E doar un cap viu, e ca în povestea lui Beleaev, Capul profesorului Dowell! De la gât în jos e inertă, nu-și poate folosi mâinile, picioarele și tastează literele cu limba! Zâmbește, plânge, are speranțe!
Poate că ea, dar în mod sigur eu, n-am învățat încă să mor!

***

38. nicio piatră pe inimă - Carmen Tănase - 104,7 puncte

în miez de noapte
somnul s-a despuiat de vise și a încălecat poemul în care
dorințele sunt cotate la bursă după moda timpului
ce ne traversează
locul acesta unde iluzia adoră să-și facă de cap
unde cad ninsori și prin mine
poemul înaintează greu pe drumul dintre
lacrimă și zâmbet
gerul mușcă din cuvinte
doar piele și os
scotocesc prin cele mai albe previziuni
să pot legaliza tăceri fără
vicii de procedură
dimineața
nu mai găsesc nicio piatră pe inimă
versurile și-au înfipt semnificațiile cât mai adânc
în foșnetul paginii de sub pernă

***

13. De dragoste - Zamfir Mihail - 104,2 puncte

te lași târâtă prin oraș
pretext de plimbare pe străzile putrezite
drumul ne poartă printre clădirile kitschos renovate
cu polistiren expandat îmbibat în urină
ploaia ne ajută să grăbim pasul
spre terasele ieftine cu oameni
gălăgioși mirosind a alcool a transpirație
unde vom bea o halbă de bere în așteptarea
momentelor în care ne vom găsi cuvintele
(de obicei pe cele nepotrivite)

stai tăcută
de fiecare dată același oftat prelung
de parcă la mesele de lângă noi ar sta foștii iubiți
pe care i-ai pierdut dispărând ca măgarii în ceață
uitându-te la mine zâmbești cu subînțeles
privindu-ți nefericirea
nu încerc să te binedispun stau posac
nu vreau să fiu clovn de data asta
între noi dragostea
este aceeași dintre munte și râu
râul macină muntele
iar în fiecare zi muntele se năpustește mai mult spre râu
să-l stăvilească

***

1. inox - Valeriu D.G. Barbu - 103,4 puncte

pe aleile desenate în verde
zburdă statui răgușite
mai pun piedică plictisite
câte unui boem
împrăștiind pe jos notițe
călcându-și ochelarii
nu știe să înjure –
ia să fi fost un poet consacrat
n-ar mai fi îndrăznit acestea

la capătul setei îl așteaptă un bar abuziv
bea sirop de mentă mințit că-i absint
și mai umple fățiș de ascuns o notiță
crede grav în iubire
– ce altceva să scrie?
nu știe că fata pândește în visele lui pe un altul
mai pragmatic
care ar fi avut la vârsta lui măcar intenția
să vâre mâna în buzunarele statuilor ticsite cu eșecuri

l-a mințit un premiu
și câteva formale aplauze
că nici nu ar avea nevoie de lingură
supa cosmică este din inox și se bea cu paiul
poate fi boem până la judecata de apoi
când i se vor plăti drepturile de autor
chiar și pentru virgulele lipsă
el doar să parcurgă aleile
însoțind fata prin visuri ca orice demn Caron

***

10. Fericire freudo-marxistă - Ana Șerbănescu - 103,3 puncte

Anunță-mă te rog când o să se încheie contractul furiei,
iar dacă are termen nelimitat aș vrea să-i scriu lui Freud
că la interior, nu zace nicio pulsiune
și că, de fapt, suntem reprimați în mod fals
de indivizii plictisiți
care planteză idei în fraierii care cred în obsesii.

Nu există obsesii.

Așa cum nu există nimic la interior.

Nimeni nu a așezat straturi peste Eu,
ci Eul s-a așezat în straturi căutând scuze
pentru că oricine e vinovat... mai puțin eu.

Mă dezic de Eu și îți transmit pe această cale
că sunt perfect conștientă că niciodată nu voi fi conștientă.

Nu cred în conștiință.

Cu toate astea cred în puterea oamenilor de a uita
cine, cum, de ce sau când -
și mai cred în abilitățile supranaturale de a-ți închide ochii
atunci când vrei să deschizi gura și să cauți justificări
așteptându-ți pulsiunile să se scuze pentru tine.

Când pulsiunile vor înțelege cuvântul responsabilitate,
atunci o să înțeleg și eu de ce există justificări.

La urma urmei, nicio pulsiune nu va sta vreodată
să adune bucățele de conștiință
ca să o împiedice pe următoarea să ucidă.

Nu,
Pulsiunile sunt foarte fericite.

Iar fericirea nu mai e legală.

***

4. nimeni de aici nu minte - Daniel Lăcătuș - 101,9 puncte

nimeni de aici nu minte
când se spune că este probabil
să vină în curând o zi
când se va scrie despre mine
ca despre marele poet romantic care sunt
în conformitate cu aprecierile primite
am cunoscut mulți oameni
dar cel pe care îl cunosc mai bine sunt tot eu
principala mea calitate este talentul
n-am făcut nimic toată viața
înafara faptului că am scris
despre femeile care m-au sedus
dintr-un motiv care îmi scapă
majoritatea au fost condamnate la o viață banală
prostituție alcool sau terorism
toate fostele mele sunt sinonime
cu ce se spune despre viață

tot asta se spune despre Teddy
ce-i de făcut cu femeia asta
care a fost sărutată de toți bărbații?
sub rujul de pe buze păstrează
o blasfemie dulce și o pasăre și o agonie
numai ea mai dă un răgaz
poetului care zace în mine

***

25. lucruri care contează - Raul Coldea - 100,3 puncte

în diminețile reci de vară, încă treaz,
când stau și fumez ultima țigară din pachet,
acolo trăiesc deocamdată. acolo, în lungul șir
al dezamăgirilor pe care nu am învățat încă să le pun într-o ordine logică,
în continua mea ratare, băltind liniștit, visând la revoluțiile altora.

nu e nimeni aici și timpul trece
și nu e nimeni aici să stăm împreună, să-l privim
ca și cum am privi artificiile stingându-se pentru totdeauna,
sau ca și cum am privi pur și simplu în gol
cu privirea stinsă, fără nicio perspectivă,
vorbind despre nimicuri și spunând:
eu chiar nu sunt nimic.

unde ești?
ai putea să stai lângă mine câteva minute
și să mă ții de mână?

dimineți reci și întunecate de vară,
ca un cancer pe care nu îl bagi în seamă
și care te omoară cât te plimbi prin parcul gol,
dimineți de vară, când încă nu am ajuns la anii mei de aur
dar nu mai am nicio speranță.

apoi, din senin, moartea
ca o pauză de țigară, ultima țigară din pachet,
de la care nu te mai întorci,
de la care nu te mai întorci niciodată.

***

32. femeia trofeu în visul unor bărbați - Dorina Ungureanu - 98,9 puncte

marius consiliază juridic despică timpul să navigheze pe fb la job
egalează noțiunea de-a face dragoste cu așteptarea unei femei
delicate îmbrăcată în bikini imprimați cu mickey mouse
apoi conștiința lui prinde aripi de liliac
se îndreaptă spre o peșteră cu picturi rupestre

și revine deși trădat de vârsta 36 se leagă ocazional cu cordonul ombilical
impune o pauză între noi pe messenger ori de câte ori maică-sa e în vizită
trec două săptămâni îmi povestește despre o unguroaică din cluj
manipulatoare de voci ca jucării sexuale în convorbiri telefonice
îl blochez fără să accept ruta de întoarcere în lista de prieteni

adaug un cristian criss care s-a incendiat conjugal și a divorțat în stare
de urgență în urmă cu doi ani cu toate că își iubește profesia de pompier
azi dorește să practice cu noua parteneră tehnologii horticole moderne
obsedat de produsele ecologice își aduce aminte rar de mine oricum

în cazurile astea de-a dracu nu-mi achiziționez un bax de șervețele

***

33. Îngerul de piatră - Ioan Grigoraș - 98,1 puncte

Tăcut, îngenunchiat lângă cavou,
Cu aripi negre, îngerul de piatră
Privește către cerul altei lumi
Pierdut într-o magie idolatră.

A dus războaie aspre, nu s-a plâns,
Când suflete pierdute-n întuneric
N-au înțeles că Dumnezeu e orb
Și viața-i un examen ezoteric.

A tot sperat că Lucifer va fi
Înlănțuit cum o vestise Domnul,
Nu s-a-ndoit de vorba sa nicicând...
Doar moartea sinonimă e cu somnul.

Iar el veghind, aici, lângă mormânt,
Un suflet alb, de-a pururi adormit,
A învățat să plângă-ntr-un târziu
Și-a plâns atât de mult c-a împietrit.

***

23. trenul de la miezul nopții - Ioan Postolache Doljești - 96,7 puncte

distihuri cap la cap puse e calea ferată
poem monoton plictisitor cu-aceeași rimă dâng-dâng
în vagonul aproape plin te simți tot singur ca-n viață
un călător anonim
moțăie fiecare pe gândurile bucuriile și durerile lui
și parcă și ție ți-ar prinde bine-o puicuță de somn
n-ai oi și-n cerul vederii e criză de stele rămâne
să-ți numeri iubirile duse dar ce-au fost ele altceva
decât niște garouri puse din când în când
să oprească hemoragia singurătății și doar atât

cinci ore de mers cât cinci veșnicii și timpul se cere umplut
un fior de niciunde se înfiripă și crește un gând
așa s-o fi simțit și dumnezeu când părea că-i nimic
și timpul să-l umple în minunății s-a-ntrupat luminând

în creier stârnit e mare vânzol noțiuni de tot felul
prinse-n tornadă refac ipoteticul film al creației
de la primul fior prima coantă în nestăpânit tumult
până-n universurilor toate de la minus la plus infinit
și el cel fără de început și sfârșit atotțiitorul
indestructibil și sfânt părți făcându-se să umple pluralul
și-n fiecare tot să fie în spațiul lui definit după voie

armonios vibrând dumnezeul meu din el și-a făcut
universul lui poezie și-n mic după chip și asemănare
pe om să aibă cuvânt ca poezia s-o spună

te leagănă trenul și moartea îți vine în gând
care îi e menirea că pare fără de sens să-ți faci
sosii doar să le ucizi dar nu dumnezeu e cel prost
există în toate un rost ca parte din el ești și tu
nemurire și să-nțelegi acea poezie ai nevoie de-o
mulțime de vieți și viața e-un cumul de clipe trăite
cu urme de mizerii paraziți zgârâieturi cicatrici
amintirile de ele să scapi prin moarte năpârlești
ca un șarpe tot mereu până la final de avataruri
când plin de haruri devii poet și-abia atunci ieși
curat din oglindă la cina de taină a marelui spirit
să te așezi

decelerează trenul oprește inerțial te apleci ca-ntr-o
rugă grăbită mai sunt două stații alba se iție în
părelnic nadir e ceasul câd creieru-i treaz și inima
doarme se zice și-atunci de ce îmi bubuie-n piept
când treci și la două locuri distanță în dreata
cu fața la mine te-așezi

tânără ești și frumoasă sub înfățișarea asta eu nu
te cunosc și totuși ceva din adâncuri de timp și de mine
îmi spune că ești tu oare de unde te știu și deodată se face
lumină suntem amândoi amețiți de iubire mă-ntrebi
din toate frumusețile și bucuriile vieții de-ar fi să aleg...
ți-am șoptit la ureche te-aș alege pe tine

gata era să sar să vin și să-ți spun dar brusc în posibila scenă
m-am văzut caraghios țăcănit și mi-a fost milă de mine
așa că numai în gând ca atunci ți-am șoptit
mâna ta a zvâcnit de parcă voia să ucidă un păianjen pe gât...

surprins plăcut te-am revăzut dând autografe la târgul de carte
normal c-am luat și eu placheta de versuri și la rând ajuns
deschizând-o la întâmplare un vers în oci mi-a sărit
pe unde-mi rătăcești iubire aici vă rog ți-am zis
pentru cine ți-am spus numele meu de tine spus cândva în alint
ai tresărit m-ai privit și l-ai scris tremurat

mă urmăresc mirate privirile tale la miez de noapte
am tren nu știu în el de-ai să fii poate
ne vor reîntâlni abia când vom ieși din oglindă
cine știe cine va ști...

***

21. atingeri... - Ioan Petru Gârda - 94,1 puncte

uneori
începeam cu degetul mic de la piciorul stâng
îl răsuceam stânga dreapta
și invers de câteva ori
apoi următorul și următorul
și celălat picioruș
cântam la fluiere
simultan
astupând găuri imaginare
prindeam apoi rotulele între degetele mari și arătătoare
și împingeam înainte-înapoi
(nu mă lăsa
se gâdila dar mi-ar fi plăcut să fac asta de mii de ori)
mergeam în sus pe coapse
abia atingându-le...
și...

alteori
îți sărutam creștetul capului
adulmecându-ți mirosul
gâtul în spate
după ce-ți ridicam părul cu grijă
(și tot îngâna câte-un au alintat)
urechile
bărbia
nasul
ochii
fruntea
(își încrețea fruntea înaintea sărutului)
coboram cu mâinile peste umeri
peste brațe
până-mi strecuram degetele între degetele tale
sânii
o sânii
cu mâinile căuș îi cântăream parcă
fără a-i atinge
cu dosul degetelor apoi
îi împingeam încet în sus
(ușor îmi spunea știi că stângul mă doare)
apucam sfârcurile cu buzele
cu grijă să nu mușc
roteam buricul arătătorului
în jurul buricului tău
(moașa ei trebuie să fi fost o artistă
întotdeauna-i spuneam)
și...

n-am venit ieri cu flori
era o zi cu lume multă știi
(trage perdelele îmi zicea
ne vedem de colo...)

***

40. alchimie - Vasile Pin - 92,8 puncte

suntem
o bancă care știe întotdeauna drumul
spre săgeată

a și u
din da
din nu

inima e la locul ei de frunză albastră așteptând
să fie străpunsă
o dată
de două ori
și încă
și încă
până când se deschide iubirea până la os
până când se deschide închisul până la sânge
până când oricare plumb se transformă într-un aur de rând
până când
până când se deschide
fără grabă o floare cu pălărie neagră lasă umbra secundei să
taie din lună o noapte cu un băț
de chibrit

***
41. Ploaie urbană - Marieta Alina Ion - 92,7 puncte

Dacă o să vină ploaia
în acest oraș de gresie de cuarț
se va curața în sfârșit clincherul gri
de pe blocurile cardiace,
până ce argintiul ferestrelor nude
se va răsfrânge
printre umbre silicioase,
în pori boreali
mirosind a unitate economică combinată.
Dar pulverulentul popor
n-o să se spele de păcate așa de ușor
și roți dentrice nemărginite
vor călca mai departe
pe prize, becuri,
pe fiare și contorsionate plastice ude
până când vor sorbi din pahare
toată apa de ploaie.

***

26. "Uneori sunt eu, uneori" - Narcis Enache - 92,5 puncte

Uneori sunt eu
să fiu eu cel care
freacă puntea corabiei,
lemnul zgrunțuros
Intermitent ridicându-mi privirea
voluptoasă indiferență
spre omul
legat de catarg.

Noaptea dorm
să adorm
nu-mi trag gluga de pânză
pe frunte, pe ochiul cel bun
Nu-mi ridic privirea
voluptoasă intermitență
spre sfoara
legată de om.

Uneori sunt eu,uneori
omul legat de catarg
acela ce cu voluptoasă indiferență
freacă puntea corabiei,
ochiul zgrunțuros
Intermitent coborându-și privirea
spre pânza
învaluită în om.

***

48. Legământ - Ionuț Toader - 90,7 puncte

M-am săturat să sângerez
Cu sângele vostru!
Îl simt cum îmi iese
Pe ochi,
Cum îmi iese
Pe urechi,
Cum îmi iese
Pe gură,
Prin piele
Și mă trezesc undeva
Unde e numai sânge.
Și e rece
Si văd cum cresc din sânge
Buruieni uscate
Și pomi uscați
Și țipete
Și chinuri
Și voci
Și văd cum cresc în sânge țipete
Și voci
Și simt că mi se îngreunează respirația
Și tremur.
Respir numai sânge
Și țipete
Și voci.
Mi se rup mâinile
Și picioarele
Și capul

***

15. Cabo de Mundo - Virgil-Florin Duma - 88,3 puncte

La celălalt capăt al lumii
Sub lampioane chinezești, roșii,
La sfârșitul petrecerii.
Ploaia a stat; ca și lacrimile-i,
părelnice
La finalul poveștii.

Palmierii singuri par să aducă
Simpatie și, asemeni c-un om,
Lasă să cadă, ca și o creangă,
o mână.
Cerul capătă o nuanță de speranță
prin frunzele lor.

Culorile s-au inventat aici parcă
mai pure.
Totul e mai dur, mai copleșitor.
Deși lumea pare în același timp
neterminată.
- Privim peste marginea Discului amândoi,
într-un hău.

Ce se mai poate lua de la capăt?
Ce poveste de iubire încă nu s-a
mai spus?
Ești sigură că merită? Poate destinul
Aidoma Soarelui peste Golful de Aur e
la apus.

Ne vom pierde mai departe spre vest
Sau ne vom întoarce
În Lumea Veche? Vei hotărâ
Asta privindu-mă în ochi
sau în marea
Ce nimeni nu știe spre ce țărmuri
va coborâ?

Oricum, timpul e târziu. Seara
ne-mbie
Cu ceea ce știe mai bine. - Un
bun rămas
Ca o aducere-aminte a
Marginilor lumii unde-am făcut
Ultimul pas.

***

11. De la mine - Lucian Preda - 84,4 puncte

Fiecare colț
Înțelege întregul
Ca pe un rest
atașat propriului ser
Unde începutul se termină,
Finalul începe,
Rătăcind ...

***

24. Reîncarnare - Ion Cuzuioc - 83,3 puncte

E miez de noapte
când sufletul a coborât din ceruri
și s-a oprit deasupra cimitirului de la marginea orașului
într-un întuneric beznă
doar ochii câinilor vagabonzi mai strălucesc printre morminte
un boschetar rătăcit și el prin cimitir
a deschis portița unui cavou cu aspect de vilă
și-a întins sacul pe o lespede de marmură
s-a culcat pe el cu mâinile sub cap și a ațipit
sufletul coborât din ceruri i-a dorit „noapte bună”
ca mai apoi să facă o rotație deasupra cimitirului
oprindu-se lângă mormântul cunoscut
„am venit să te i-au în ceruri trup necăjit
să nu te mai deplângă lumea cinică
să nu te mai laude cu vorbe de serviciu
mai bine o făceau când eram întruchipat în tine
să nu te hulească pe la spate
știu că ești singuratic și ți-e frig
știu c-ai să putrezești și-o să te mănânce viermii
c-așa-i viața să se mănânce unul pe altul
știu că ești călcat de boschetari, cerșetori și câini vagabonzi
știu că ți se aduc flori ca să fie și ele vândute
ca și sticlele golite după beții tradiționale
știu că se spun bancuri și se râde cu lacrimi
se chiuie, se scuipă și se-njură cu poftă
se cântă și se dansează ca la petreceri
știu că-nduri și frigul și arșița, vântul și ploaia
știu că te-ai zgribulit între patru scânduri și tremuri de frică
știu că-ți conștientizezi prin mine destinul
știu că fără mine ești un pierdut, un gol, un nimeni
și de aia am venit să te i-au în ceruri
să te duc într-o altă lume paralelă unde se trăiește omenește
să te salvez de iadul de pe pământ și să te port în raiul ceresc
fii pregătit și ia-te în mâini că din clipă în clipă voi fi în tine
și vom fi din nou împreună, un tot întreg…”
sufletul a mai făcut o rotație prin cimitir
de parcă s-ar fi păzit de hoți ca să nu-l vadă
a coborât deasupra mormântului cunoscut
ca la un moment neașteptat să se facă lumină la miez de noapte
străpunsă de o voce zguduitoare venită tot de sus
„unde te-ai pornit și ce ai de gând să faci suflet păcătos?
cum de-ai îndrăznit fără voia mea să cobori pe pământ?
cine ți-a permis să încalci legile cerești?
nu cumva ai de gând să schimbi viața pe pământ suflet păgân ce ești?
cine ți-a permis să deranjezi liniștea trupului pe care l-ai părăsit?
să nu-ndrăznești să schimbi legile lumești
să te mulțumești că te-ai înălțat la ceruri
și n-ai rămas lângă trupul tău să te mistui în singurătate
să-ți lași trupul să lâncezească-n pământ
să-l străpungă ploaia, frigul și înghețul
să putrezească și să-l mănânce viermii
să se descompună până la scrum
uită de el de cadavrul rămas
și lasă lumea să i se-nchine și să-l deplângă
dacă nu-nțelege că ce-a fost nu mai este
și să se-mpace cu realitatea de pe pământ
iar ție suflet rătăcit îți voi lua memoria
și te voi încarna într-un vierme
să-ți mănânci propriul leș
până te vor mânca și pe tine
c-așa-s legile universului
pe care nimeni nu le poate ocoli…”
întunericul a înghițit lumina
liniștea a potolit glasul din ceruri
sufletul s-a pierdut în neant
un vierme își face loc în țărână

***

6. Gânduri pentru mai târziu… - Mariana Ciurezu - 79,4 puncte

Auzi… la porți de gând bat orologii stricate
au uitat unde-i limita dintre zi și noapte,
vor să trezească sentimente împrăștiate
și să mă-mbete cu licori de mult uitate…

Poate acum când primăvara deschide ferestra
ș-un cântec minunat interpretează orchestra,
aș putea să mă las de muzică purtată
într-o lume ireală și fascinantă…

Dar muguri de floare deschid emoții uitate
iar verdele crud îndeamnă să uit de toate,
primăvara mă cheamă să las pentru mai târziu
gândurile triste , de la negru la străveziu…

Poate și pe tine în nopțile întunecate
când stelele-s pe căi lactee întortochiate,
te cuprinde o tristețe iremediabilă
și-ți aduni gândurile într-o notă contabilă…

Bucură-te de ziua frumoasă care vine
pe aripile timpului special pentru tine,
să ne lăsăm purtați de a naturii frumusețe
și să trăim împreună o nouă tinerețe…

***

7. Steaua mea de zi - Ion Rășinaru - 77,6 puncte

Pe strada ta s-a rătăcit un pui de magnolie
și toți câinii au început să latre.
Ai sărit ca arsă să deschizi poarta,
să intre ca luna în nori
cu tremur de neliniști în plete.

Am obosit să tot pășesc din prag în vis
la braț cu foșnetul după steaua
care a încurcat cărarea
și nu a găsit nimeni locul
unde-i putrezesc oasele.

Puiul a crescut,
mângâi cu privirea floarea de magnolie
și mâna îmi alunecă pe umărul tău,
steaua mea de zi.

***

36. Să ne iubim - Mitică Ion - 74 puncte

Să ne iubim din nou ca prima oară,
Să n-arătăm că timpul a trecut,
Că viața cu imensa ei povară
Ne-a transformat de nerecunoscut.

În adierea vântului ușoară,
Sub cerul plin de stele, dar tăcut,
Să ne iubim din nou ca prima oară,
Să n-arătăm că timpul a trecut.

Și dacă uneori o să ne doară
Că multe lucruri încă n-am făcut,
În cântec melancolic de vioară,
Plătind naturii ultimul tribut

Să ne iubim din nou ca prima oară.

***

30. Meridiane (lui Mihai Eminescu) - Luca Cipolla - 69,5 puncte

Șorecarul jeluitor
cuprinde cu aripi pătura destrămată
a desișului,
din nori
aruncă
o carte,
paginile smulse înainte de sfârșit;
a apei fiecare oglindă răsfrânge
ochii autorului,
plini de dor și mânie,
departe este casa aceea
și masa de scris din lemn
unde nicicând nu plouă.

***

43. Cutia pandorei - Cristi Tudor - 68,1 puncte

iubirea
mereu fină
și iubita
cu pielea ca smochina
și aroma
parfumată
de vanilie
totul în nostalgie
plecarea departe
și ochii
la revenire
parcă altfel.

Mână de mână
iarba pătulită
vântul adie
iubirea o poartă
aceeași stradă
altă iubită
la fel parcă toate
jocul iubirii
ne poartă

dintre toate fructele exotice
tu ești cea mai națională
buzele tale șoptesc
cuvinte vechi ca pergamente:
Te iubesc
și
în dimineți de primăvară
pân la răsăritul zorilor
iubirea ascendă
la fel ca peisajul roz
al primăverii

tăcerea șoptește iubire
explică:
iubirea-i atunci când
iubita-i aproape
iar dragoste
când
e pe aproape

mi-ai spus dulcișor
și te-ai uitat la borcanul de miere
de parcă el era eu
si-atunci am înțeles că tăcerea
spune uneori mai multe

***

16. Trec zile... trec nopți - Emil Dănuț Gabar - 67,9 puncte

Trec zile ... trec nopți peste a noastră viață,
Totu-i prea grăbit, totu-i monoton,
Azi ești un copil, mâine-o altă față,
Și când nici nu știi mângâi un baston.

Totu-i la trecut și adormi cu teamă,
Ce-o să fie-n zori când n-o să mai poți?
Și de-al vieții somn, tu! o să dai seamă
Pentru c-ai pierdut și zile și nopți.

Vai! sărman bătrân, poate vreo artistă
Vrea să-i luminezi calea cu vreun vers
Despre un amor, stins în viața-i tristă
De un amorez nătâng și pervers.

Dară vrerea ei e ca o sentință:
Toată viața ta ai ruinat intens
Orice sentiment pentru vreo ființă,
Pentru tine-acum totu-i fără sens.

Doamne, cum să fac s-o iau de la capăt,
Și cel din prezent să-mi fac un alt rost?
Fă-mă iar copil, fă-mă un nou țipăt,
Fiindcă-acuma știu, care-i drumul prost!

Trec zile ... trec nopți, chiar și după moarte,
Când apelul vieții ne va da absenți,
Poate prin copii, poate printr-o carte,
Vom fi amintiți că am fost prezenți!

***

39. Vis cu vis - Sorin Oancea - 63,9 puncte

Dacă ar fi să te uiți spre cer
ai căuta Soarele, un ghiocel;
ai căuta absolutul, o vrabie;
ai căuta infinitul, o căprioară;
ai căuta pușca?(te-ai mai gîndi?)

La ceas te-ai uita la orar
să vezi cum stă la minutar?
Secundarul cum fuge!?

Neonul te-ar păli absurd
ca de obicei orice gaz lampant
în grota asta de birou.

Un tren pleacă din gară
dar tu nu ai niciun interes.
O să stea pierdut în alt univers
cu mii de oameni și multe bagaje.

Oricum nu te uiți spre cer.
Oricum nu pentru a căuta Soarele.
Oricum ai încălzire artificială.
Vrăbiile cîntă de la răsărit
și grota asta de birou este absolutul,
lumea paralelă oamenilor din tren.

***

34. La mila timpului hapsân - Karla Ciucă - 57,7 puncte

În ochii-ți cruzi zace speranța,
Tresaltă în pașii-ți grăbiți,
Plăcerile-s dulci, îți suscită viața
Când teama de moarte o uiți.

Te-nțeapă dorințe ucise odată,
Prea repede puse-n mormânt,
Ai vrea să întorci a timpului roată,
Dar vremea ce-i dusă, s-a dus.

Zile și nopți se strâng în etern,
Prea lung ți-e drumul jinduit,
Iubite nu mai vreau s-alerg,
Se adună ani și am obosit.

Am să rămân proptită-n prag,
La mila timpului hapsân,
Până o să vrei ca să mă lași,
Să-încerc din urmă să te-ajung.

***





 photo Copie a 44-page0001_zpsu7myfxum.jpg







.  | index



printe-mail

Vizionări: 34737


.Traduceri ale acestui text:


  Comentariile membrilor:









Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.
#



In aceasta etapa textele inscrise in concurs nu pot fi inca vizionate.
Asteptati inceperea votarii!


 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!