Oraş de reşedinţă: Popesti,Valcea
Are limba maternă


Biografie ilorian paunoiu

Pagina personală web ilorian paunoiu


 Adresa directă a acestui autor este : 

Cele mai recente texte introduse:

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 2 : 1

Iubirea, cel mai bun medicament! :
Articol 2012-01-09 (230 afişări)

Ecou :
Poezie 2011-11-12 (179 afişări)

Articol despre Ilorian :
Articol 2011-04-05 (977 afişări)

Iubirea-eterna reîntoarcere :
Eseu 2010-08-26 (1066 afişări)

Iubeşte şi fă ce vrei! :
Articol 2010-08-25 (2117 afişări)
Atelier

Cântarea cântărilor :
Articol 2010-08-24 (859 afişări)

Ilorian Paunoiu "Cantarea Cantarilor" :
Presa 2008-06-18 (2375 afişări)

Iubirea-libertate : partea a III a
Articol 2006-08-31 (822 afişări)

Iubirea-Libertate : partea a II-a
Articol 2006-08-30 (692 afişări)

Iubire-Libertate : (partea I)
Articol 2006-08-30 (928 afişări)

Femeia legamantului biblic-ultima speranta a unei lumi in deriva :
Eseu 2006-08-29 (1084 afişări)

Ars poetica :
Poezie 2006-07-18 (924 afişări)

2% pentru Ilorian! :
Personale 2006-05-09 (356 afişări)

Vinul iubirii :
Poezie 2006-04-27 (1040 afişări)

Despre Ilorian : Scrisoare către voi toţi
Personale 2006-01-28 (1673 afişări)

Banchetul reginelor :
Poezie 2006-01-13 (1377 afişări)

Hai să fugim în orele albastre :
Poezie 2005-12-27 (1491 afişări)

Totul e posibil :
Poezie 2005-12-25 (970 afişări)

Vis de iarna :
Poezie 2005-12-23 (2055 afişări)

Basm din nord :
Poezie 2005-12-22 (840 afişări)

Scrisoare :
Poezie 2005-12-13 (1083 afişări)

...logodna :
Poezie 2005-12-03 (759 afişări)

Cântec de vecernie :
Poezie 2005-12-03 (793 afişări)

Reflexii dintr-o piatră de opal :
Poezie 2005-11-19 (880 afişări)

Dulci infinituri :
Poezie 2005-11-18 (822 afişări)

Mireasa lui „Da” :
Poezie 2005-11-13 (1130 afişări)

Toamna cu gutui si ingeri :
Poezie 2005-11-05 (891 afişări)

Curajul :
Eseu 2005-11-05 (3487 afişări)

Privind :
Poezie 2005-11-05 (1040 afişări)

Iubito :
Poezie 2005-11-04 (928 afişări)

Cântec :
Poezie 2005-11-01 (1173 afişări)

Beethoven meditând asupra sunetului :
Poezie 2005-11-01 (952 afişări)

În haloul făpturii tale :
Poezie 2005-11-01 (868 afişări)

Superstiţii imaculate :
Poezie 2005-10-17 (842 afişări)

Frunze :
Poezie 2005-10-13 (1324 afişări)

Femeia :
Poezie 2005-10-12 (1085 afişări)

Supoziţii :
Poezie 2005-10-10 (772 afişări)

Lasa-ma :
Poezie 2005-10-04 (1182 afişări)

Tu :
Poezie 2005-09-30 (1126 afişări)

Pagina: 1

puteti vorbi cu ilorian

lansarea a avut loc

inregistrarea lansarii

iubire, credinta, flori si...femei

superba cronica

intrebare

mare bucurie

In ochii lui

bucuria daruirii

visuri,versuri

multumesc

ingeri

Anne Marie

Loredana

Dumnezeu, mamele si copiii

taina bucuriei

frumoase vorbe

mi-e dor

Superb,superb

Frate Nicolae,

salutare

OffTopic urare

o idee

raspuns

OffTopic Andu

iubirea aproapelui

codrina

profesorilor,un an bun!

as vrea sa vorbim

florentina

Stimate domnule Paul Bogdan,

marina

ce frumos

as vrea sa stiu

florentina

florentina, maria, catalina

ma bucur

multumiri Liculescu

mihai

virgil

a venit si steluta

empatie

bucurie

si dai, si lupta....

nu stiu

bucurie

asociatia idealistilor fara frontiere

multumesc

marina

Fii binecuvantat!

ma incapatanez sa exist

multumesc

am plans

ce bine

Interzis accesul cu autisti

invitatie

alternativa

minunat

Pagina: 1

Portretul lui M
Proză de Matei Calinescu

Biografie ilorian paunoiu

M-am născut în satul Meieni, comuna Popeşti, judeţul Vâlcea, pe Valea Luncavăţului, aproape de Pădurea Cotoşmanei.
Părinţii mei, Păunoiu Constantin şi Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste şi într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educaţie religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viaţa şi creaţia literară.
Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naştere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de graţie 1965.
Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputinţă de neînţeles, începea să-şi facă apariţia: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educaţie fizică faţă de colegii de şcoală primară. A început de atunci calvarul existenţei mele, calvar şi mântuire totodată. Mi-am „căutat leacul”, cum se spune, prin spitale, policlinici, cabinete medicale, între speranţa şi dezamăgire, iar în vara lui 1974, la 9 ani, Spitalul de boli neuromusculare Vâlcele Covasna, mi-a dat diagnosticul bolii: Distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, boală nevindecabilă, care progresiv, duce la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare. Voi relata mai pe larg într-o carte de memorii întâmplarea aceea când o doctoriţa săsoaica i-a spus tatălui meu: „Copilul dumitale, în timp, nu va mai putea să meargă . „Şi ce mă sfătuiţi să fac? „Nu-1 lăsaţi să stea, daţi-i o ocupaţie, trimiteţi-1 cu vitele, să nu stea în pat Numai aşa mai puteţi întârzia momentul când nu va mai putea să meargă.” Pe mine mă scoseseră afară pe hol, dar am ascultat la usă acel dialog care şi-a pus pecetea asupra vieţii mele.
În mintea mea de copil s-a produs ceva neaşteptat, parcă s-a rupt ceva în mine, iremediabil. „Nu voi mai putea merge, cum adică?! Să nu mai alerg, să nu mă mai joc cu alţi copii... Nu se poate!” în timpane îmi răsuna acel „Nu-1 lăsaţi să stea!” care m-a însoţit tot timpul. Şi de atunci nu am mai stat Am mers la scoală, am jucat fotbal, am mers cu vitele, chiar dacă de multe ori îmi zdreleam genunchii, căci îmi pierdeam cu fiecare lună, anotimp sau an, echilibrul în mers şi cădeam de cele mai multe ori in genunchi. Cădeam şi mă ridicam de fiecare dată. Dar nu m-am lăsat, m-am târât pe drumuri şi pe dealuri, prin gări şi trenuri, în vacanţele în care mergeam la câte un spital din ţară. Impreună cu tatăl meu am trecut prin Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Braşov, Călan, Slăntu-Gheorghe, Cluj, Bucureşti, Azuga, Mangalia, prin spitalele unde credeam că vom putea ameliora şi întârzia acel destin implacabil. Şi într-adevăr am întârziat acel moment până pe la vreo 22 de ani, când nu m-am mai putut ridica din pat. In tot acest timp am învăţat carte, am terminat şcoala generală, apoi am intrat la liceu cu mare greutate, fiindcă iniţial nu eram acceptat pe niciunde. Diriguitorii „socialismului multilateral dezvoltat” îmi explicau că boala mea e nevindecabilă şi că statul socialist nu-şi permite să şcolarizeze „pe cheltuiala lui” un „element” care nu va putea munci şi răsplăti societatea, pentru ce investeşte în el, cu alte cuvinte, eram o povară de care nimeni nu avea nevoie.
Tatăl meu, cu lacrimi în ochi, îi intreba: „Şi ce să fac,tovarăşilor, cu el, nu vedeţi că e premiant?!” „Il ţineţi acasă!”. Momente de coşmar de care n-aş fi vrut să-mi amintesc...
Tatăl meu nu s-a lăsat şi le-a spus cu un curaj nebun, pe care numai disperarea ţi-1 poate da, că îşi depune „carnetul de membru de partid”, renunţând la această calitate, fiindcă el nu mai crede într-o „orânduire” care se laudă ca are grijă de „oamenii muncii. Deşi îşi putea pierde locul de muncă (lucra ca operator chimist la „Combinatul chimic, azi „Oltchim”) şi se putea trezi în postura de a fi persecutat, tatăl meu a riscat totul. Văzându-i hotărârea, forurile diriguitoare din judeţ şi de la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Invăţământului, m-au trimis în clasa a IX-a la un Sanatoriu-Scoala din Mangalia, o monstruozitate în care profesorii de la un liceu din oraş ne predau orele de curs „la pat”.
Am învăţat „cu chiu, cu vai” în acele condiţii vitrege şi am mers mai departe.
Am fost transferat la un liceu economic special din reţeaua Ministerului Muncii pentru elevi cu nevoi speciale din Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş, unde am terminat clasa a X-a.
Printr-un ordin venit de sus de la „cabinetele 1 si 2” dictatoriale, toate acele licee şi scoli profesionale s-au comasat: băieţii au fost transferaţi la Bucureşti, în Comuna Voluntari, iar fetele la Iaşi, în Cartierul Nicolina.
Toată acea armonie între oameni cu nevoi speciale, între băieţi şi fete, care în anii urmatori sfârşeau prin a se căsători, s-a destrămat. Clasele a Xl-a şi a XII-a acolo la marginea Bucureştilor au fost un calvar. Stăteam ca într-un lagăr, fără căldură iarna, iar în timpul zilei fără program de odihnă. In tot acest dramatic parcurs existenţial cărţile de literatură m-au însoţit ca nişte prieteni devotaţi, mi-au dat încrederea şi curajul acela nemăsurat că voi ajunge la liman.
Primele poezii le-am scris în acei ani ca o descărcare de tensiune existenţială dîn coşmarul îndurat.
După terminarea liceului, boala s-a agravat şi mergeam din ce în ce mai greu, aşa că n-am mai putut să-mi continui studiile şi am rămas acasă, în satul meu drag. Mă simţeam izolat şi m-am refugiat în literatură. Am citit timp de doi ani cât nu citisem într-o viaţă şi am scris poezie cât pentru trei volume.
Am debutat la 20 de ani în „Vâlcea literara", foaie a Societăţii Literare „Anton Pann", cu o prezentare a scriitorului Ion Soare. Au urmat poezii publicate sporadic, începând cu anul debutului, 1986, în „Tribuna” de la Cluj-Napoca, apoi în „Luceafărul" şi în „Suplimentul literar" al „Scânteii Tineretului”-1987, 1988,1989. Am trimis în 1987 un volum editurii Dacia din Cluj-Napoca, care mi-a răspuns iniţial că mi-1 publică, apoi am primit o notiţă din partea directorului editurii care-mi scria că nu intru în planurile lor editoriale. Apoi n-am mai primit nici un răspuns.
După 1989, mai precis în mai 1990, mi-a fost difuzat pe Radio România Tineret un grupaj de poezii. Am trimis frecvent poezii, până când, în mai 1995, mi-au acordat premiul al doilea pe ţară la emisiunea „Sub zodia metaforei”. Am luat alte două premii la concursurile organizate de Radio-Craiova.
Câte un prieten îmi cumpăra o „România literară sau o „Tribuna la care trimiteam, dar nu mai urmăream dacă-mi răspundeau sau nu. In schimb am citit mult, cărţile nu mi-au lipsit niciodată. Am desfăşurat o activitate publicistică în ziarele din Râmnicu-Vâlcea, în special la „Reporter , „Curierul de Vâlcea , „Monitorul de Vâlcea”. Am păstrat prea puţin din aceste articole şi din poeziile publicate în revistele de cultură.In afară de ziarul „Reporter”, nimeni nu mi-a dat un leu pentru tot ceea ce am scris. Eu nu aveam bani să-mi cumpăr o carte şi ei nu-mi plăteau munca. De aceea am întrerupt publicistica. Eu visam „Carte”, publicarea primului meu volum.
Sanşa mea, salvarea mea din izolare, a fost ca un prieten, preot în Popeşti, contra unei sume modeste de bani mi-a adus o maşina „de dincolo”, pe care am înscris-o cu mare dificultate în circulaţie. Acest lucru se întâmpla în anul 1997. Eu nu pot sa conduc, am prieteni care fac acest lucru, aşa ca prin intermediul lor am putut să mă deplasez, să caut edituri şi sponsori în Râmnicu-Vâlcea.Asa am tipărit prima mea carte, „Strigare numelui, în ianuarie 1998. Visul meu de-o viaţă s-a împlinit în acel an cristic, la vârsta de 33 de ani.
Lansarea primului meu volum a avut loc pe 11 ianuarie 1998 la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" din Râmnicu-Vâlcea. Atunci am dat primele interviuri posturilor locale de televiziune „Vâlcea 1" şi „Etalon" . Am fost şi pe postul TVR 1 la emisiunea „Info-Art”, înainte de jurnal. De atunci sunt invitat cu o anume regularitate la emisiunile culturale ale posturilor de televiziune locală.
Am înfiinţat în decembrie 2001 „Cenaclul Lumina” din Comuna Popeşti. In data de 9 aprilie 2002 postul naţional de televiziune, filiala Cluj, a realizat
emisiunea „Garantat sută la sută” la Popeşti, subiectul fiind „Cenaclul Lumina”, emisiune realizata de Cătălin Stefanescu.
Din 1998 am publicat aproape în fiecare an câte o carte, patru volume de versuri şi unul de eseuri: „Strigarea numelui — 1998, „Jocul secundei - 1999, „Scrisori către aproapele - 2000, „Banchetul reginelor - 2002, „Arheologie sensibila - 2002, prefaţate, două dintre ele,de Constantin Zărnescu şi Valentin Taşcu din Cluj-Napoca. Am deja scrise încă trei volume de versuri şi lucrez la un volum de eseuri „Agapologia” şi la unul de aforisme şi cugetări.


In 2006 aceasta minunata comunitate virtuala a facut sa se nasca un volum...
Ascultati povestea incredibila:



'Ce bine e când se întâlneşte frate cu frate!'
articol [ Evenimente ]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Dana Stanescu [bursucel ]

2006-02-21 | |







Lansarea celui de al cincilea volum de poezie semnat Ilorian Paunoiu şi intitulat Simfonie pentru spadă şi crin a avut loc în sala de conferinţe a Bibliotecii judeţene Antim Ivireanu, sub patronajul Consiliului judeţean Vâlcea, Societăţii culturale Anton Pann, Cenaclului Lumina Lină, Asociaţiei scriitorilor şi artiştilor din Popeşti şi al Fundaţiei pentru tineret Vâlcea.

Moderatorul evenimentului a fost domnul profesor Ion Soare urmat de intervenţiile celorlalţi invitaţi: prof. Costea Marinoiu, preot Nicolae State-Burluşi, lector univ. dr. Ioan St. Lazăr, jurist Alin Gheorghe Popescu, scriitor Radu-Ilarion Munteanu şi mulţi alţii prezenţi în sală.
Ilorian Paunoiu a debutat în 1997 cu volumul de versuri ‘Strigarea numelui’ cu care obţine premiul de debut acordat de Inspectoratul pentru Cultură-Vâlcea, precum şi pe cel al Societăţii culturale Anton Pann în cadrul Festivalului Nicoale Balcescu din acelaşi an. Au urmat volumele de versuri ‘Jocul secundei, ‘Banchetul reginelor’, ‘Arheologie sensibilă’ şi ‘Scrisori către aproapele’-eseuri.
Prezentul volum este structurat in 3 secţiuni : ‘Crin şi spadă’, Cristale şi nimburi’ şi ‘Beethoven meditând asupra sunetului’ cuprinzând 60 de poezii şi 30 de micropoeme fără titlu, scrise atât în stil clasic cât şi în versuri albe. Prefaţată de Radu Ilorian Munteanu şi având o copertă reuşită, această carte de poezii este dedicată Marinei Toma sponsor unic şi Marianei Păunoiu, implicată cu tot sufletul în realizarea şi promovarea acesteia.
Ilorian Paunoiu s-a născut la 14 decembrie 1965 în satul Meieni, comuna Popeşti. Are şansa să fie crescut cu multă dragoste şi în spiritul creştin de părinţii săi. Însă la vârsta de 7 ani încep semnele bolii: distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, boală nevindecabilă, care progresiv, duce la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare. Şi astfel a început calvarul lui Ilorian. Sau calea lui spre mântuire, cum spune chiar el.



Acestea sunt fapte. Pur şi simplu fapte reci şi seci.

Ii mulţumesc din nou lui Liviu Nanu că a fost alaturi de mine reprezentant al portalului agonia.ro la acest eveniment special pentru Ilorian. Cred că printre tinerii din sală a fost şi Constantin Liculescu. Salutări pe această cale. Am transmis de asemenea toate urările şi felicitările celor care şi-au dorit să fie acolo dar din diferite motive nu au putut ajunge.

Şi iată-ne la modernul sediu al bibliotecii Antim Ivireanu pe care am să mă întorc pentru a-l fotografia cu altă ocazie pe lumină pentru că merită. Se investeşte în cultură în judeţul meu şi mă bucur enorm că acea cladire nu este un mall sau o bancă sau birouri pentru firme sau vreo regie falimentară dar cu sediu de miliarde.
Ajungem la timp cât să mai prindem locuri libere. Trecem pe lângă Ilorian dar nu realizez decât atunci când ne aşezăm şi lucrurile încep să se desfăşoare. Îmi arunc privirea prin sală: tineri, copii, prieteni, membrii ai vieţii culturale vâlcene, televiziunea locală, reporteri, camere de filmat, bliţuri silenţioase. Lume bună. Atmosfera distinsă. Îmi fac curaj şi merg să mă prezint până nu încep să vorbească invitaţii. Îi spun că suntem aici şi revin la locul meu. Se va aşeza lângă noi o doamnă în negru. Din întâmplare, mai târziu aflăm că este mama lui Mat Ghigiu. Bucuroşi de aşa întâlnire neaşteptată.
La îndemnul preotului Nicolae State-Burluşi ne ridicăm in picioare pentru a rosti Tatăl nostru, un moment care mi s-a imprimat puternic în memorie datorită vocilor clare şi sigure ale copiilor de lângă noi. Nu am rostit nici un cuvânt tocmai pentru a mă bucura de acest moment.
Pe rand, invitaţii au vorbit despre carte, despre Ilorian, despre poezie. Recunosc că nu am ascultat întotdeauna, am profitat şi am început să îi studiez pe cei din sală şi mai ales pe autor. Am putut astfel să îi simt pe cei de lângă mine, să îmi dau seama cât de iubit şi preţuit este omul din faţa noastră şi câţi au venit acolo numai şi numai pentru el. I-am privit de departe trăsăturile luminoase, zâmbetul reţinut, mâinile aşezate cuminţi. Din când în când ajungeau şi cuvintele celorlalţi la mine, ale preotului care ştia să vorbească şi să capteze atenţia, discursul d-lui Munteanu deschis şi relaxat, vocea unui prieten recitând, o tânără membră a cenaclului frământând îmbujorată şi emoţionată foaia pe care pregătise câteva cuvinte sincere şi directe. Prieteni.
Venisem cu inima puţin strânsă, mă aşteptam să întâlnesc un om marcat puternic de boală. Am gasit un om cu o voce caldă şi liniştită, zâmbind emoţionat dar stăpân pe sine şi pe ce se întâmplă în jurul lui, grijuliu cu noi şi foarte bucuros că suntem aici. Mi-aş fi dorit să avem mai mult timp să vorbim pentru că i-am ghicit curiozitatea în legătură cu acest univers virtual însă prea mulţi aşteptau să ia un autograf. Mi-am promis că asta nu va fi singura întâlnire.
Nimic nu mă bucură mai mult decât să mai întâlnesc un om frumos. Nu îmi plac nici vorbele mari şi mă feresc de patetisme gratuite; sunt foarte puţini oameni pe care îi admir. Ilorian este acum unul dintre ei şi aş vrea să avem cu toţii din forţa lui interioară ştiind că fiecare clipă este pentru el o luptă continuă. Mai sper ca într.o zi să îi arătam ce înseamnă comunitatea de pe acest site.

Las aici şi mesajul lui Ilorian pentru noi:

Stimaţi prieteni,

În cronica Sfântului Ludovic scrisă în sec. al XIII-lea de Jean, sir de Joinville se povesteşte că într-o zi, pe o străduţă din Damasc trecea o sarazină bătrână ducând în mâna dreaptă un cărbune încins iar în stânga un vas cu apă. Întrebată la ce îi trebuie toate acestea, bătrana a răspuns că ar vrea să stingă focul iadului pentru ca oamenii să făptuiască binele numai din iubirea pentru Dumnezeu şi nu din frica de iad sau din speranţa într-o fericire paradisiacă.
Vă veţi întreba ce pot să însemne toate acestea la o întâlnire cu poezia?
Dumnezeu înseamnă iubire, Dumnezeu este iubire. Iubirea ţine de suflet, de adâncimile luminoase ale gândului curat.
Cea mai frumoasa poveste a vieţii lăuntrice este poezia fiecărui suflet, unic, indivizibil, microcosmos şi taină neatinsă de miasmele cotidiene, de foşgăiala nebună a unei lumi în derivă, a unei societăţi de consum care, în fapt, ne consumă sufletul şi setea lui de zbor spre sfere mai pure.
Dincolo de frică şi speranţă, de infern şi paradis se află un suflet şi un cuvânt născut într-o pustietate divină şi entitatea ‘celuilalt’, aproapele care strigă şi se stinge lângă noi de neiubirea şi egoismul nostru.
Vă mulţumesc că sunteţi aici şi prin acest simplu şi uluitor act de prezenţă mai daţi o şansă peziei, iubirii de Dumnezeu şi de oameni.
Suntem împreună şi nimeni şi nimic nu ne poate confisca această sublimă bucurie.
Cunoaşteţi o alta mai frumoasă ?
Ilorian

Sunt si fotografii aici



http://www.agonia.ro/index.php/article/166942/'Ce_bine_e_când_se_întâlneste_frate_cu_frate!'



ilorianp@yahoo.com

Ilorian nu are acces la internet,textele i le-am introdus eu,Mariana,verisoara lui.
Comentariile imi apartin,iertata fie confuzia, dar n-am gasit alta solutie,decat sa ma semnez pt a respecta adevarul.Nu pot sa fac alt cont cu aceeasi adresa de mail si sa fiu cand el in poezii, cand eu in comentarii, nu e permis, nu e nici moral
Toate mesajele trimise pe aceasta adresa au ajuns la el,
mii de multumiri!

Ilorian raspunde la nr de tel
0766 726 225
0741 949 599