Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori

…Iar noaptea câteodată-ntunecate gânduri vin Și-mi sug nectarul din potir: Mi-e inima atunci Ca florile cari își deschid Corola numai noaptea,

Fillette, pose tes mains sur mes genoux. Je crois que l’éternité est née dans le village.

Iubito-mbogățește-ți cântărețul, mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, și ce mai vezi, văpaia și înghețul, dumbrava, cerbii, trestia și veacul. Cum

Purtăm încă în noi, fără izbândă, visuri, cu libertăți imaginare ne-ngânăm. Mai stau de pază ca în flăcări, stau ca săbii severii plopi pe lângă

întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke Prietenă, să nu mai rostim zădarnicul sunet cu care-l chemau muritorii! Astăzi, vorbind pentru toți el

Innombrables vous êtes fils du fait partout sur les chemins, sous le ciel et dans les maisons. Moi seul je reste ici inutile,

Din cer a venit un cântec de lebădă. Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseți desculțe peste muguri. Și pretutindeni îl aud eu și tu. Călugării

Tinere care mergi prin iarba schitului meu, mai este mult pân-apune soarele? Vreau să-mi dau sufletul deodată cu șerpii striviți în zori de

Iubești - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori și de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubești - când

Unde ești astăzi nu știu. Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde

Umbre-aruncă ochii lumii peste tine, peste mine, peste fiecare ceas al tău și pe drumurile toate. Să te apere un zeu, numai el dacă mai

Noapte. Subt sfere, subt marile, monadele dorm. Lumi comprimate, lacrimi fără de sunet în spațiu, monadele dorm. Mișcarea lor - lauda somnului.

Ce nu se preschimbă-n poezie? Numai lucrurile cari s-au stins trecând în amintire. Numai arzătoarea nimicire prin ceea ce cauți

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori

Așa-mi spuneam încă ieri, mereu: amintire e numai – a unui ceas care-a fost – orice vis pentru mine. Lîngă tine nici o lumină, nici o stea, nici

Atîta liniște-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. În piept mi s-a trezit un glas străin și-un cîntec cîntă-n

În limpezi departari aud din pieptul unui turn cum bate ca o inima un clopot si-n zvonuri dulci îmi pare ca stropi de liniste îmi curg prin vine,

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu și eu. Văzduh topit ca ceara-n arșița de soare curgea de-a lungul peste miriști ca un râu. Tăcere apăsătoare

Je me souviens que, dans mon enfance, je cueillis, un beau jour, des roses vraiment sauvages. Elles avaient nombre d’épines que je n’ai point

De verts signes sous de solaires flottements Viens voir, ma sœur, dans les champs, Comme de noirs popes annonçant le soleil sous terre, Les

Nuit. Le déroulement des heures S’accomplit sans la moindre consigne. Tais-toi, les aiguilles s’arrêtent Regrettant le tout dernier signe.

Contrarié, on le prend en chasse et, en tâtant dans les ténèbres, on en flaire la trace en soi-même ou au firmament, le progrès le pressent qui

Vois-tu, Sancho, cette chance qui prétend Qu’on roule sa bosse, l’opiniâtre ? La nuit est bien chaude, un vrai âtre… On passa un mauvais moment.