Oraş de reşedinţă: Moscova
Are limba maternă


Biografie Vladimir Vîsoţki

Pagina personală web Vladimir Vîsoţki


 Adresa directă a acestui autor este : 

Cele mai recente texte introduse:

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Я не люблю :
Poezie 2012-02-03 (208 afişări)

Despre cifre şi date fatale : prietenilor mei, poeţii
Poezie 2008-08-24 (4712 afişări)

Biografie Vladimir Vîsoţki

S-a născut la 25 ianuarie 1938 la Moscova în familia unui militar.
A murit în urma unei crize cardiace la 25 iulie 1980 tot la Moscova.

A fost actor, poet, compozitor şi cântăreţ, reprezentant de seamă al generaţiei de artişti ruşi afirmaţi în anii \'60-\'70.
A compus în jur de 600 de poeme şi tot atâtea cântece.

A urmat cursurile studioului artistic din Moscova (rus. MXAT) (1956-1960), după care s-a angajat la Teatrul moscovit de dramă A.S. Puşkin.
În 1964 devine actor al renumitului Teatru de Dramă şi Comedie \"Taganka\" unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale jucând în peste 20 de roluri(Emolai Lopahin din \"Livada cu vişini\", Svidrigailov din \"Crimă şi pedeapsă\", prinţul Hamlet, Galilei din piesa omonimă a lui Brecht etc.) şi unde s-a consacrat ca un artist complet: actor, cântăreţ şi poet.
În paralel cu activitatea teatrală, s-a produs în peste 30 de pelicule cinematografice(\"Luptau doi camarazi\", \"Un rău om bun\", \"Locul întălnirii nu poate fi schimbat\", \"Scurte întâlniri\", \"Intervenţia\"-ultimele două au fost interzise de cenzura brejnevistă şi au apărut pe ecran doar la 20 de ani de la realizarea lor).

A scris muzică “pentru sine şi prieteni”, dar şi pentru teatru şi film.
Fiind unul dintre cei mai sonori disidenţi ai regimului sovietic, “rebel al epocii”, a scris circa o mie de melodii prin care şi-a câştigat popularitatea în rândul a milioane de oameni dar şi nemulţumirea unor reprezentanţi ai regimului, precum şi invidia unor colegi de breaslă. Temele abordate în versuri erau cu precădere “deviaţioniste”, incompatibile cu ideologia oficială.
O voce inconfundabilă.

Vladimir Vîsoţki n-a avut dreptul să-şi înregistreze şi difuzeze cântecele, regimul “recunoscându-l” doar ca actor de teatru, dar nu şi ca muzician. (Muzica sa era difuzată “la negru”, pe sub mână, aşa cum circula şi opera lui Soljeniţîn). Muzica sa a ajuns însă pe coloana sonoră a unor filme lăudate de critică, cum ar fi Les soviets plus l’electricité, care începe cu Magadan, celebra piesă a lui Vâsoţki.

În 1979, cu ajutorul soţiei sale, cunoscută actriţă franceză Marina Vlady, a efectuat un turneu concertistic prin SUA apoi şi alte turnee în Franţa.
\"Cazul Vladimir Vîsoţki” a fost unul cu totul ieşit din comun în URSS, cântecele sale, ca şi poeziile sale, erau iubite în mai toate mediile, cu toate acestea, versurile i se publicau foarte rar şi doar în unele reviste neliterare (de ex, în Himia i žizni’- Chimia şi viaţa), iar cântecele i se înregistrau episodic şi numai pe discuri single; poetul şi artistul nu avea practic acces la radio şi TV.

În 1981 R. Rojdestvenski va publica, post-mortem, prima culegere de versuri ale poetului intitulată Нерв(Nerv). Ulterior va fi editat un mic volum de proză, iar în 1988, Operele alese ,fiind permisă şi înregistrarea unui album retrospectiv ce conţinea 20 de melodii.
Cărţile sale au fost tipărite în tiraje impresionante. S-au făcut filme şi s-au scris o mulţime de cărţi despre viaţa sa. O planetă descoperită de astronauţii ruşi a fost botezată Vladîvîsoţki.