Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, Zbuciumat se plânge fluierul de fag. Inima mi-o strânge și pătrunde-n sânge Acest cântec dureros și

1 Tu urci din șesuri, din orașe vii, Și-n suflet porți neliniști citadine. Eu m-am desprins din munții vineții, Cascade

Toamna asta lunecă Iarăși pe păduri, Iarăși se întunecă Munți știrbi și suri; Berzele, încetele, Au pornit îi șir. Încâlcit în

Vinul vechi în clocot se-năsprește-n cramă, Izbucnește-un mâine din adâncul ieri. Ling străvechi pocale azi tâlhari de seamă, Ling tâlharii vlaga

Bătăile versului am prins a deprinde Nu din cărți, ci din horă, din danț, Rimele, din bocete și colinde, Din doinele seara cântate pe

Deschideți-vă odată, vinele mele, puțin! …Așa roșia gură a vineor plânge… Picură sângele, pocalul de sânge e plin… Înting degetul să-mi zugrăvesc

Sărutul stânjenit și strâmb în colțul gurii Nu a putut firește să-nvie un trecut. Speranța, otrăvită de degetele urii, Azi s-a insinuat și a

Am mers ca doi tovarăși, alături și pereche, Împlătoșați, cu caii ureche la ureche. De-am căuta acum iubirea dintre noi Am mai afla ecoul

Primejdiosul zâmbet sombrat în castitate, Mișcările prudente și umerii păgâni, Amețitoare noapte a șoaptei depărtate Și șarpele virtuții

Morți din gropile comune, Fără nume ori cu nume. Morți de glonț ori de cărbune, Risipiți în lut și-n lume, Pentru ce ieșiți afară Și-mi șoptiți

Era o podgorie, poate un han, Era și o hrubă acolo cu vin. Scobită-n adânc, cu trepte-n declin, Era o podgorie, poate un han. Și poate visam,

1 Dar poate că-i de vină doar aerul uscat, Doar aerul de seamă ce-năbușe plămînii, Ori leneșă amiază cînd lin s-a legănat În apa clocotită pe

Introducere M-am cufundat în mine la mare adâncime. Afară doar un murmur, filtrându-se se țese Filtrat prin starturile dese, Afară doar un

Pentru ce-am plecat, Unde ma indrept? S-au intunecat Sensurile-n piept, Dar o flacara Ma cheama acolo Sub straturi de nea Si vreau sa

1 Þi-a însemnat natura prin trăsnet unde stai Zdrelindu-ți-o, cu flăcări primejdioase, casa. E semn de neastâmpăr și de noroc - să-l ai Până

Primejdiosul zâmbet sombrat în castitate, Mișcările prudente și umerii păgâni, Amețitoare noapte a șoaptei depărtate Și șarpele virtuții

Am iubit de când mă știu Cerul verii, străveziu, Despletitele răchite, Curcubeiele pe stânci Ori pădurile adânci Sub ger alb

Poate-am visat ceva rău și-am uitat, Poate-i doar pentru că vișinii s-au înflorat, Poate-i doar vântul ce limpede sună, Ori pentru că au mușcat

Eu sunt spiritul adâncurilor Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinți sunt

Ne-am temut de furtună precum se tem râşii, Când puşca aud bubuind, Râşii ce nu-nţeleg tunetul puştii, Dar tremurând, îl presimt. De foc ne-am

Cărau comori săpate sub lună și-n secret. Urcaseră prea lesne în pisc de zaiafet. Purtau trufașe tuiuri pe creștetul zălud Și noile blazoane cu

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste

Am uitat să fiu deștept Pentru-o zi ori pentru-o viață Cât înmărmurit aștept, Albe, brațele-ți de gheață. Nu mai cuget, cred,

Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru și sărat. Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare... De colburi nins, cu vânturi și ploi amestecat, În