Emil Brumaru

Trăia într-un oraș din miazăzi Un crin înzăpezit în datorii Care primea, scrise pe pluș cu lapte, Scrisori de la alt crin, din

M-ai inselat c-o portocala! Si tu si ea, in pielea goala, Erati in camera impura Cand v-am surprins gura in gura, Deasupra dansa si

daca iei o portocala si-o dezbraci in pielea goala ca sa-i vezi miezul adanc peste care ingeri plang cu capsune-n loc de ochi si aripi de foi de

Îți trimit un ecuson, Cel mai gingaș și mai trist. E barat cu bulion Și-n triunghiul de deasupra Are-un melc cu crucifix Care ține pe un

Dă-mi mâna, Puck. Pădurile-s a\' noastre Pline cu zâne mici cât degetarul. Pe prunduri fine scârțâie cleștarul Izvoarelor rotunde și

De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci După-amiază, când e-atât de bine, Și în sufrageriile adânci Să faci pe preșuri tumbe dulci cu

miercuri iar am fost la farmacie. Era o farmacistă Sensibilă, pedantă, tristă. Și m-am rugat timid să-mi facă bon. Ea l-a făcut cu chimic și-un

Mă culc noaptea-n pături grele, Mă scol ziua tot sub ele, Vai de cafelele mele! Că am devenit lucid De zăresc omul prin zid Și-n ceasul de

Þi-am mirosit căcatul: doar raiul are flori Atît de parfumate pentru-a-ndulci-n somn sfinții; Þi l-am gustat: doar roua alcoolică din zori Învie-n

Cînd prinde-un straniu luciu Domnul Lapte Si rîmele se-ndoaie după soapte, Ziduri miloase duc omizi în spate. Serpii se bagă la găini în

Fecioarele se încurcau în gene Motanii se frecau de damigene Și ne era la toți atât de lene... Torceau femei de angora în

Iubita mea imi poarta scrisorile-ntre sani si e nebuna de legat cu funii groase Si de adus pe-ascuns la mine-acasa Si de tinut in sir cinci

din ciclul \"Pudibondaci si vampirizde\" Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară, uitată pe o prispă-n luna mai... Aș vrea să suflu-n ea ca

Aveai părul lung până la cer Atârnai de dânsul pe pământ Mă gândeam să-ți mângâi trupul sfânt Sânii cu sfială să ți-i cer Coapselor închise să

Pentru cracii tăi de mirt De trei zile beau în birt Numai spirt Și-aștept să-i scobori din rai, Delicați și ditamai, În ciorapi cu

În zori, \"La Butoiul cu Spermă\", Stau singur, beau whisky și plâng. În van carabina eternă Mi-atârnă, de-argint, la oblânc. Pianul mecanic

Blînd clătinat pe marile cîntare în toamna asta fără de folos, Nemaiiubind, cu actele pierdute, Eu, care nu mai stiu să

Cafeaua de cicoare-mi dă avânt Să mai privesc femei cu cracii-n vânt Și să fumez trabuci de zece ruble, Bând căni de apă simplă și votci

Îți dau un strugur galben să mănânci. Acoperă-l cu palma. El transpare Prin degetele cu falange clare, Prin carnea lor cu unghii mari

Azi-dimineață am ridicat de jos un măr purpuriu. Þinându-l în lumina albă a zilei, între degetul mare și cel mijlociu al mâinii drepte, l-am privit

Vai doamne, pentru cine-mi pastrez pofta-n coaie, dragostea-n suflet? Trec zilele-n invartiri de titirez, iubitei nu-i mai miezul

Era spre seară. Mai putea Să-și ducă sufletul în spate? Picioarele slăbite-abia Lipeau pe praf tălpile late. Dar gleznele-i vibrau subțiri!

Vechi piftier de țâțe clocitoare, Prin pâlnii scurs în bălți de somn ca lapții, Nemăturat cu geana de fecioare, Cel mai becisnic dintre toți

Iubito, hai să mîncăm cretă, Să bem sticluțe cu cerneală, Să fim din nou elevii leneși Din catalogul de la școală. Ne-am face temele pe

Oare Cum se moare? Așa cum cade o căpșună-n apă Și vine-un cerb cu botul lui și-o papă? Oare Cum se moare?

Verlaine mi-a spus în după-amiza tristă: \"De ce îți lași femeia ta frumoasă Închisă-vis. Un fluture există Numai o clipă-n vîntul de mătasă. Tu

Tu care-mi cânți de la magnetofon \"Helo\", în dimineața asta-i joi... Trec chelnerițe... Trage-n buze moi, Þigara fină, sonda cu sifon, O

De nimic nu-mi pare rău. Numai că n-am luat fântâna Ridicând-o-n cer cu mâna, Ca pe-un crin pietros și greu. Îngerii să-mi afle-n apa Rece,

Dacă lui Lou vaginu-i cînta Apollinaire, Tamáriușka, eu ție ce aș putea să-ți cînt? Piersica-nchisă-n flăcări de rouă și piper Păzită de un înger

Iubito, tabla înmulțirii E pentru mine un supliciu. Nu știu cît face șase ori nouă Nici dac-aș fi bătut cu biciul. De tine, mică și nervoasă

Motto: Les nuages coulaient comme un flux menstruel. Apollinaire Iubita mea azi are menstruație, Și-i fragedă și

Să ne iubim în pălării de fetru, În solnițe cu fluturi moi, sub masă Pe pătrunjei și țelini ca finetul, Lângă oglinzi cu căptușeala groasă. Iar

Eu sânt un poet de duminecă. La haina mea roz am o mânecă Albastră, cealaltă vernil. Eu scriu doar în luna april! Și-atunci nu mai mult de

Jur pe dovlecii mici, cu vrejul mare, Pe castravetii moi, cu ochi de bou, Că de-o s-apari la noapte pe cărare O să-ti predau algebră pe

Motto: Românca s-a născut actriță! Nuielușă de alun, Ce să-ți spun să te îmbun? Să-ți dau wisky cu măgiun, Leafa-ntreagă să-mi consum Ca

Iubito, astăzi facem prăjituri Cu patru straturi. Primul este patul Al doilea cearceaful, preacuratul. Al treilea chiar tu, plină de nuri.

Acum voi bea mastică. Poate Ile, Când o să crească, mă va face: BOU! Azi îi aduc un melc de zece kile De șocolată și i-l torn cadou. Oh!

Femeia mea frumoasă ca scriptura, Nu-ți cer nici coapsele, nici sânii și nici gura, Ci sufletul răscopt ca o căpșună Cu mirosu-nțelept și carnea

o, vechi si dragi bucatari de vara simt iar in gura gust suav de-amiaza si in tristetea care ma inconjoara din nou copilaria mea

Motto: Nimeni nu avea ca Lolo Sîni cît mingile de polo! Oh, Lolo s-ar iubi, lin, si cu ochii, Cînd nu-i pot scoate trupul cald

M-am întors. Fă-mi adăpost Moale. Vreau să-ți povestesc. Raze vechi curgeau păstos Peste-un trup dumnezeiesc Care chiar al tău era, Cu

Scîrbit de cîte toate Se-ntîmplă-n lumea asta, Azi dimineață-n perne Mi-am răsucit nevasta Cu fața-n jos și-n locul Cel tainic dibăcie Am pus

Spune-mi franș, ce chiloți ai, Bleu-jandarm sau galben-pai, Când treci gingașă-n tramvai Pe la margine de rai? C-am înnebunit cu toții Să-ți

îngerii dau foc la case Sfintilor să le-amiroase Dulce,-n raiuri de mătase, Sufletele noastre grase. Si

Se dăruie, în interpretarea lui J.O., Femeilor pe care le-a iubit o-ho-ho! Primește ecusonul meu de mare fraier Pe-un câmp de azur

elefantul da din trompa strada garii da din pompa avionul da din bomba insa nimeni nu sucomba

Ieșisem din cinematograful acela de la periferie unde rulase-un film mut, Þinându-ne-atât de sfioși de mână... Cânta un pian... Și când ne-am

Mi-ai fluturat cu pizda pe la nas Și ai plecat sânii-au rămas un vis Al sufletului meu de înger gras Apollinaire lui Lou-i scria precis Ce

Bucătării, bucătării de vară, Creme de zahăr ars strălucitoare, Mari șervete de-azur, dulapuri-sfinxe, Dulci utopii din linguri vechi

Iubirea noastră este cu păcat. Oh, toată ziua stăm trântiți în pat Ca intr-un rai adanc si afant. Veșmintele pe trupul tău boghet Nu ți le pui,

Deodată, se zbate pleoapa Zidului de cărămidă. Nici un înger nu mai stie Usa grea cum s-o deschidă, Spre-a fugi în

Tu zile-ntregi, pe stilul vechi, Þii chilote de puf sub șale, Uleiuri calde în urechi Ca sunetul să-ajungă moale Și-n nări miresme după

O, servitoare, dulce servitoare Din îngereasca mea copilărie, Îți miroseam cu lăcomie fusta Plină de purici din bucătărie Și-ți căutam chiloții

Foaie neagră Dostoievski, Hai să ne-nfundăm pe Nevski- Prospekt într-o crâșmă veche, Să-ți torn lacrimi în ureche Și să fim prieteni scumpi Și

Detectivul Arthur va sosi împreună cu umbrele serii, precaut, Având în valiza-i ușoară motanul lui leneș pe care-o să-l lese puțin, Înainte

Trăiam în bulion, trăiam în fructe, În dulci latrine cu hârtii murdare, În untdelemn duceam naive lupte, Sticlele mele aveau dop de

Mi-e sufletul împins de rouă În groapa unui crin adânc. Mă țin cu mâinile-amândouă De marginile lui și plâng. Nu vreau miresmele să-mi

De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci După amiază, când e-atât de bine, Și în sufrageriile adânci Să faci pe preșuri tumbe dulci cu

„Domnule, și vă rog să mă credeți, îmi vine atât de greu Să vorbesc, de la o vreme, la masa Pe care o iau sub portretul iubitului meu Din

Mi-ai fluturat sutienul pe la nas Și ai plecat. Sînii-au rămas un vis. Al sufletului meu de înger gras. Apollinaire lui Lou-îi scria precis Ce

Ne vom plimba-ntr-o brișcă dublă, Eu bun și gras, tu rea și suplă. Și vom opri la mii de baruri, Tu bând zaharuri, eu amaruri C-un strat de

Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară, uitată pe o prispă-n luna mai... Aș vrea să suflu-n ea ca într-un nai, dar cine-a mai cântat la o

Octombrie în calendare Bisericești îngălbenea... Din ce dulap sublim voi scoate Atlase vechi spre-a căuta, Cu degete muiate-n aur Ca de

Vine o vreme cînd sîntem părăsiți, nu de oameni, ci de personajele cărților citite-n copilărie. Nu mai plutim cinci săptămîni în balon, nu mai

O,vremea când eram copii, Tutungerii,tutungerii, Cărți de-aventuri,nuci cu magiun, Ce să vă spun ,cum să vă spun? Iubiri ascunse în

În asuprire blîndă o să te țin de-acum. Din pat tu nici o clipă n-ai voie să cobori! O să-ți aduc pahare de apă ca de flori Și de spălat calupuri

Doamne, nu mă istovi Fără rost, du-mă-n lumina Caldă-a miezului de zi, Mîngîie-mi fata si mîna, Caută-mi prilej de

Femeile care m-au înșelat Atât de dulce au știut s-o facă Încât aproape c-a-nceput să-mi placă Nemernicia blândului păcat. Ba chiar le-ndemn

Fără-ndemn intrăm în toamna Cîntecului plin de frică. Nici o aripă de înger Aerul nu-l mai despică. Mîna spre

Hai să-ti fac destăinuiri! Am iubit cîndva un flutur. El, cu aripi de te miri Cum de poate duce ciuturi

Cel care-mi bagă-n spate un cutit, Binevenit fie si fericit! Si-asa mi se părea trupul prea greu, Si-asa nu mai stiam

Crin întărcat mi-e dragostea de-acuma? Chiar dacă-ti pipăi soldul, sînul, ceafa, În gură nu-mi mai plescăie lin apa, Pe creieri

E între noi un cântec vechi Ce-abia începe a se spune Cad îngerii perechi-perechi Prin blânda noastră rugăciune Și fluturii devin mai

Trecerea mea prin lume a fost o aventură Cu sute de primejdii în fiecare clipă. Îmi atârna albastră în iarbă o aripă, Pe când cealaltă-n soare

Printre multe, dulci virtuti Ai si-aceea să săruti Pe ochi fluturi surdo-muti, Rătăcind din miez în miez, în

Rodul săptămînii Cade-n palma mîinii Si mi-l iau, răi, crinii Si mi-l duc departe, Roua mi-o desparte

De astăzi clipa-i cât dovleacul Și n-o mai pot rostogoli. Iubitei i se-nmoaie cracul, Sâni-i clocesc pilafuri gri; Patul își flutură

La capătul unui burlan Se pune cel mai dens bostan Și-n orele de după masă Se suie răvășit pe casă Și se suspină prin burlan Tot mai adânc, mai

A fost un timp când vă spuneam și vouă Umila mea părere despre rouă Și chiar purtam, topită-n fragi, pe scuturi Umila mea părere despre

Puterile cum îmi scad: Subțiri-s ca apa-n vad. Simțurile cum se duc: Rămân păpădie-cuc. Mințile cum se închid: Sânt ca ușa prinsă-n

Drum greșit, drum greșit, Pentru ce te-am mai pășit? Cu talpa te-am pipăit, Drum ferit, drum peticit. Sufletul mi-am dus, pripit, Pe muchea

Cum se aude pe ciment o bilă, Rostogolindu-se,-mi topăie clipa Pe creierii botiti. N-ai tiv de milă. Rîzi că-s pocnit în crestet cu aripa

Erai atât de subțire! O frânghie, oh! cu un nod De carne. Flămând matelot, Pe care chiar Lautreamont Mă tot îndemna să-l deznod, În mijloc de

O Ce Lucru Pasionant Portocala Intră-n Trompă Trompa Intră-n Elefant!

As vrea sa te gatesc în asta-seara, în sosuri roz, cu franjuri de aspic, sa-ti pun chilotii galesi într-un plic – chilotii de mătase

E-atât de rosu bulionul când cântă-n casă gramofonul, Și-atât de galbenă-i lumina Prin care umblă-ncet găina, Și-atât de verde

Motto: Iubito, am îmbaudelairit-o! Anțărț Mă iubeai din părți. C-o privire a la biche Mă făceai afiș. Și puteai să-mi papi Sufletul

Primește-mă, iubito, cu simbrie La sânii albi și ți-oi sluji frumos! Voi face foc alchimic în chilie, Cu leuștean spăla-voi lin pe jos, Și-n

Toulouse-Lautrec picta într-un bordel, Verlaine avea iubită-o tîrfă dulce, Cînd cu bărbati n-a mai putut să-si culce Trupul bolnav, zoios, stîrv

Sunt fericit, Dimov, sunt fericit, Rondelurile tale-mi plac ca roua Pudrând în zori bombatul infinit. Doar țâțele fetițelor de-a noua Au

Sînt prea cuminte azi. Mi-e lene Să-ti prind călcîile mirene, Gălbui ca fildesul de bil Iard slefuit de-un melc agil. Beau bulion, sorb cesti

Tu ai ceva vrăjitoresc. Ceainicul alb, ceaiul prea negru Pe care făcu-mi-l și dregu-l Cristalizează-n cești, integru Încât în loc să-l beau, ca

Apollinaire e iar cu noi Sânii tăi goi fac găuri dulci În aerul în care-ți culci Fesele dese și papi bulci Gâdili căței de usturoi Pahar de

Cantoane, hălți, pavilioane C.F.R., Closete vechi de scânduri, oh, cotețe, Eterna Servitoare-o să ne-nvețe Ce are-ascunsă coapsa-n izuri

Stimate domnule Adrian Păunescu, E luni, 1 noiembrie. Ceață. Ca întotdeauna, începutul zilei îmi pîlpîie în suflet într-un fel pe care caut să-l

Sunt chelnerițe blonde printre șprițe. \"Doriți ceva?\", ne-ntreabă. Noi dorim Să se desfac-aprinse la bluzițe Și sânii lor cu bumbeleu

Va fi o zi cu frig. Vei sta în casă. Eu voi veni la tine să discut. Tu pe picioare o să-ți pui mătasă Și peste sâni un flaneloi drept scut. Va

Dac-ai vedea lumina Acestei dup-amiezi Þi-ai prinde fața-n palme, Plângând, să n-o mai vezi. Și plini de umilință Și fără întrebări Am

Serbane, icră veche, în ce tristeturi zaci, Putinde la o leghe Ca nimfele-ntre craci? Balena, oh!, balena

Vai, nu mai porți corespondență cu scaieții, Vrafuri întregi de flori stau nedeschise, Începi să rupi naive recipise, Mari fluturi iscăliți ai

Capitolul I În care se arată mirarea, disprețul și chiar indignarea unor persoane grave, întrebate fiind dacă mai citesc din când în când o carte de

O, Leonid Dimov, e seară Și trec femei cu trupuri lungi Ca niște viespii uriașe Pe care nu poți să le-alungi Cu mâna leneșă din minte, Femei cu

Dragostea-și are grijele-i mărunte: S-oprească fluturii pe buze de pahare, Să facă roua ziua grea s-o-nfrunte, Seara să ducă melcii la

UN pelerin fericit rătăcește, cântând de plăcere, pe pajiști, c-un strugure dulce în geanta; DOI îngeri răpesc o clătită umplută cu mentă și-n

Oh, Nichita, oh, Nichita Mă apucă Infinita Cu o mână lungă, tristă Care nici nu mai există... Cotcodac de prună rece, Emil stă, Femeie

Poetului îi sade bine Să fie trîndav, bleu si pur. Mînînce miere de albine, Beie din sticle bors de-azur.

Sînt ultimul poet balcanic. Cânt c-un descojitor mecanic Ce-nlătură, nu de pe frasini Sau de pe ulmi, scoarțele groase-n Lumina după-amiezii

Se făcea că înnebunisem, sau, mă rog, era cît pe ce să devin balamucalgiu, tratat cu dusuri scotiene, bătăi în cap, sistematice, cu-o măturică de

Dacă Balenele N-au Gât În schimb Girafele Îl Au Prea Lung Astfel Și Întrucât Șampania Din Sticle-o Beau!

Umblam umil să-ți șușotesc prin urbe Foșnetul fustei, coapsele-n mătasă... Acum lumina geamul vrea să-mi surpe-n Þăndări verzui în pieptu-nchis în

Se făcea că mă-mpotmolisem la cîrciuma \"Pirat\". Undeva, vizavi de Palatul Culturii, de fostul Tribunal, într-o curte minusculă, cu fratii de

Să stai închis în casă Si să călătoresti Pe latele atlase Cu ape fără pesti. Meridiane fine Si negre să

Mi-au descifrat în palmă zeci de haruri Și dulci femei vestiții chiromanți. De-aceea îmi tocesc în madrigaluri Creionul chinezesc cu

Nu mai bate cu degetu-n arbori. Cine stie ce duh te aude. Scufundata-n tulpina ui calda, Te-ar cuprinde cu bratele-i crude. M-ai uita. N-as

O, melancolia Acelor zile: Palidul scaun Vasile Iubea pe masa Maria! Și-n ce bulion Își îneca infidela Strecurătoare Angela Amorul ei pentru

Ascultă-mi cuvintele Șoptite-n amurg. Dezbracă-ți veșmintele Când luneci prin burg Cu trupul, corabie Umflându-și în vânt, Mari, sânii.

Nu Carmen de la Ronda, ci de la \"Cireșica\". Bătută-n cur de-un scaun cu scândurele tari Și-n cap de-un soare moale, mi-a zis: \"E o nimica Să

Sânt mare băutor de ceai. Viața-mi ticsită de esențe Nu mai suportă nici un rai Unde nu-s sâni și indecențe Mov precum florile de scai. Zmeura

Ce bine-i că nu te iubesc! Surâsul tău cade-ntr-o baltă De zaț. Fluturi trec nefiresc De blegi peste coapsa-ți înaltă. Nici trompele nu și

Cu trei cafele mari și-o votcă mică Ce aș putea să-ți scriu, la o adică, O, Leonid Dimov, în clipa scurtă Când toți halesc în jur ciorbă de

Ce bine-i că nu mă iubești! Ai sâni și nici nu îmi pasă!!! În rochia ta, prinse-n plasă, Þi-s coapsele reci ca doi pești Când buzele și

Un imn sfios și trist va fi rondelul Pentru Marina. Ea e mama noastră, A celor ce-și păstrează suflețelul De mari și mici onirici într-o

Þipă sufletul în mine După mâna ta prelungă. Doamne, Doamne, nu mai vine Timpul să-ți întind pe-o dungă de pat tare trupul moale? Să-ți desfac

Ce bine-i să trăiești în cărămida Care se sfarmă moale printre spini, Să-ți fie gândul dulce ca uleiul Dovlecilor la care te închini, Și sufletul

Se întâmplă să-mi cadă-un fruct în mână Neatins decât de inocența mea, Să-mi izvorască pragul, cheia-n ușă Să înflorească mi se întâmpla. Și cum

fluturele de dulap cu parfum de crin în cap zboară peste o femeie ce capotul și-l descheie ca să i se vadă țîța cu

1. O, iar zaharisește crini prin casă După-amiaza-n aerul divin! Îngenuncheat pe fețe vechi de masă Din nou secrete fragede dețin. Dulapuri

Mi-e dor de-o pi##a rinceda, de tara, uitata pe o prispa-n luna mai... As vrea sa suflu-n ea ca într-un nai, dar cine-a mai cintat la o

orișice se poate bea am băut ieri o perdea vișinie și-o traversă tolănită pe sub trenuri tandră moale și perversă

1. Vino la mine să jucăm popice! Tu bila de cristal, eu cea de puf Vom arunca-o spre Euridice Îmbujorați și puri, cu pămătuf De rouă fragă

Iubirea noastra este cu pacat. Oh, toata ziua stam trantiti in pat Ca intr-un rai adanc si afanat. Vesmintele pe trupul tau boghet Nu ti le

Iubirea noastra este cu pacat. Oh, toata ziua stam trantiti in pat Ca intr-un rai adanc si afanat. Vesmintele pe trupul tau boghet Nu ti le