poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6392 .



Biserica din lemn de la Calina, între trecut și viitor
articol [ Cultura ]
Lipsa lucrărilor de refacere amenință cu distrugerea acestui vechi monument de artă religioasă din Banat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dusan Baiski ]

2004-12-01  |     | 



Sunt locuri pe lume unde timpul pare a se fi oprit în loc. Un asemenea loc se află în Munții Banatului, la câțiva kilometri de Dognecea. Aici există o biserică ortodoxă din lemn, poate una dintre puținele din lume care a avut fundație în trei sate. A fost construită la Ciudanovița. De acolo a fost mutată la Greoni. Iar acum se află la Calina. Slujbele se fac din două în două săptămâni. Pentru doi-trei enoriași.

Zi de iulie. Soare. Caniculă. Mașina înaintează greu pe drumul de țară, plin de pietre și de praf. De o parte și de alta, dealuri domoale, acoperite de păduri. Un loc unde pare a nu se întâmpla nimic. Niciodată nu mi s-a părut mai potrivită expresia născocită de un om de litere și anume că veșnicia s-a născut la sat. Călătoresc spre Calina, un sat aparținător comunei Dognecea din județul Caraș-Severin, situat la o latitudine de 45° 13' 60 N, o longitudine de 21° 41' 60 E și la o altitudine de 255 m. Merg pe acolo pe unde, prin 1774, o fi călcat și venețianul Francesco Griselini pe vremea când s-a hotărât să studieze antichitățile romane și istoria naturală a Banatului, vizită care s-a finalizat prin lucrarea “Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei” (Editura “Facla”, Timișoara, 1984). Alături de mine, ghidul, un dognecean get-beget, părintele Nicoale Ioan Căpuțan, preot la Ocna de Fier.
Scopul călătoriei noastre la Calina este vizitarea bisericii de lemn din sat, una dintre cele mai vechi din Banat, declarată monument istoric, se spune, însă acest lucru nu mi-a fost confirmat de nici un fel de indicator indispensabil într-un asemenea caz. Despre Calina circulă o legendă potrivit căreia, în cel de-al doilea război mondial, armata germană, deși căuta satul, nu l-a găsit pentru simplul fapt că sătenii au mascat drumul spre localitate cu arbori.
La intrarea în Calina există o casă, a lui Pătru Þârcu, la a cărei fundație s-au găsit tuburi romane de aducțiune a apei, cu un diametru de 80 de centimetri. Un asemenea tub a servit și de coș la soba de gătit din bucătăria aceluiași țăran.
De o parte și de alta a drumului, multe case părăginite, părăsite. Cândva, dincolo de zidurile lor s-au născut, s-au bucurat, au suferit și au murit oameni. Ceva mai mult de cincizeci de case în întreg satul. Localitate de bătrâni. Tinerii mai vin arareori. Suprimarea mineritului în zonă i-a determinat pe mulți să-și caute alte locuri de muncă și, deci, alte domicilii. Dacă până-n urmă cu zece-doisprezece ani existau chiar și autobuze spre Ocna de Fier, la minele de-acolo, acum totul a devenit o amintire. Doctorul vine de la Dognecea din când în când. Din lipsă de copii, școala generală a fost închisă.
Se zvonește că izvorul de apă plată din localitate a fost obținut spre exploatare, prin licitație, de către armata israeliană și, în acest caz, drumul proaspăt presărat cu criblură începând de la ramificația ce duce la Secășeni, aflat la 3,2 km spre sud, și până la Izvorul Brusnicel (fost al Ghilei), aflat în capătul opus al satului, poate să însemne o oarecare revitalizare a locurilor. Pârâul Brus-nicel, care străbate așezarea, este traversat de podețe, și acestea foarte recent construite, din beton.
Pătrundem în sat. Soarele pare a fi coborât pe pământ. Þipenie de om. Avem totuși noroc. De după o ușă înaltă se ițește capul unei fetițe. După port, pare de la oraș. Am nimerit. Acolo locuiește omul cu cheile de la biserică. Pentru că, de fapt, pentru biserica de lemn am străbătut atâta amar de kilometri pe drumul acela ucigător. Doda Ana Mustață ezită o clipă văzându-ne străini de loc, însă un amănunt o liniștește: da, însoțitorul meu, preotul de la Ocna de Fier, îi spune vestea că nea Costică Gruiescu a obținut, de la un sponsor din Timișoara, patruzeci de litri de vopsea pentru acoperișul bisericii.
Femeia vine cu cheia de la lăcașul de cult. Este chiar soția cantorului Petru Mustață, însă acesta e dus la stupărie. Biserica, cu hramul Mântuirea Maicii Domnului, nu corespunde clișeului bine întipărit în imaginea oricui aude de o biserică de lemn, sinonimă, fără doar și poate, cu tipul de biserică maramureșeană, cu turlele împungând cerul. Nu are aceeași semeție. E mai pe măsura bănățeanului, mai domoală. Din păcate, din acoperișul de șindrilă nu a mai rămas nimic. Totul e acoperit cu tablă dată cu feruginol. Nici pereții nu mai sunt din lemn. Sunt dezamăgit nu de biserică, ci de clișeele din minte.
Și totuși, se mișcă, s-ar fi exprimat Galileo Galilei, italianul pe care Inchiziția l-a învinuit în 1633 de erezie. Interiorul bisericii îi dovedește vechimea. Pe pereți, icoane cu inscripții cu litere chirilice. Unele aproape acoperite de fumul lumânărilor. “La slujbe vin doi-trei oameni - spune doda Ana. Lumea s-a făcut tare rea. De aceea ne bate Dumnezeu!” Preotul de la Dognecea vine și el o dată la două săptămâni. Lăcașul se află între școală și căminul cultural, clădiri ce arată a nu fi fost folosite de multă vreme.
Biserica, am aflat sâmbăta următoare de la Constantin Gruiescu, cunoscutul colecționar de pietre de mină de la Ocna de Fier, omul care a trăit ani buni la Calina, a fost construită inițial la Ciudanovița. De acolo a fost dusă la Greoni pentru ca, prin 1770, să ajungă la Calina. Oamenii din partea locului nu și-au permis mai mult, ei neocupându-se cu mineritul, ci cu tăiatul lemnelor și cu creșterea animalelor. Lemnele le vindeau la Cacova. A existat în biserică și o colecție de cărți scrise cu chirilice, dar se zice că au ajuns în străinătate. Chivotul datează din 1892, fiind pictat de pictorul N. Hașcă și donat de familia Tudor Drugărin. Evanghelia a fost tipărită în 1929. Icoanele de pe iconostas au fost pictate de Mihai Mustață, un pictor profesionist născut chiar la Calina. Pe scaunele împărătești, plăcuțe metalice cu nume precum Vuc, Boru, Putnic, Trifu, Mustață. Din cele trei clopote funcționează două.
Pe vremea turcilor, povestește nea Costică Gruiescu, slujitorii bisericii erau ziua popi și noaptea lotri. Unul dintre aceștia a făcut chiar instrucție cu sătenii, pentru a-i pregăti pentru bătăliile cu turcii. La un moment dat, pe când turcii se pregăteau de asalt, localnicii au adunat pivele și au pus în ele praf de pușcă. Exploziile i-au speriat pe turci, astfel încât aceștia, crezând că în sat se află o armată puternică, dotată cu tunuri, au renunțat la cucerire și au plecat.
Doda Ana ne conduce apoi la Izvorul Brusnicel, aflat taman de cealaltă parte a satului, spre nord. Sub podețul de lemn de lângă casa familiei Mustață, aflat sub niște nuci bătrâni, o scenă idilică, cu parfum de epocă: ascunse de soarele nemilos, strânse unele în altele, porci, oi și găini. Drumul trece de mai multe ori peste pârâu. Ici-colo, în albia aproape secată, zace tăvălit la soare câte-un porc. Toți din aceeași rasă, de Bazna. Rar de tot se arată câte-o femeie. În fața unei case, două autoturisme cu numere de Timiș. Parcă rătăcite în timp. Ajungem la Izvorul Brusnicel. Aici oprește și drumul proaspăt presărat cu criblură. S-a săpat și-n jurul izvorului. Apa se scurge prin crăpătura unei stânci uriașe. E rece, excelentă pentru căldura sufocantă de iulie. Doda Ana ne umple două peturi. Pornim pe același drum, în sens invers. De o parte și de alta, parcă presărate, construite fără nici un plan de sistematizare prealabil, ci așa cum a dat Dumnezeu și cum a permis albia șerpuitoare a pârâului, case răzlețe. Părăsite. Cu tencuiala căzută. Cu țigle lipsă și pereți gata să se prăbușească. Cu garduri într-o rână. La un moment dat, cineva ne face disperat semne cu mâna. Un timișorean bucuros că vede o mașină cu număr de Timiș. Crede că vrem să cumpărăm o casă. Ne-o oferă chiar pe-a lui. Ne pare rău, nu vrem casă. Ci informații despre sat și biserică.
Despre izvor, cândva zis al Ghilei, ne-a relatat, o săptămână mai târziu, nea Costică Gruiescu. Se povestește că soția lui Miron Bălean, fost preot în sat, s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Asta se întâmpla pe la începutul secolului trecut. Stabilit la câmpie, preotul și-a trimis enoriașii să-i aducă în cârcege apă de la Calina. Apa ar conține foarte multe minerale și, în plus, păstrată multă vreme în sticle, nu se degradează. Aceste proprietăți au dus la vindecarea Ghilei, cum se numea nevasta preotului. Un român stabilit în America ar fi dus o sticlă cu apa de la acest izvor la analize în noua lui patrie. Analizele au fost excelente. Însă de proiectata fabrică de îmbuteliat apă s-a ales praful. Oamenii spun că la mijloc au fost anumite interese și americanul n-a mai revenit.
Greu de spus că cei plecați vor mai veni înapoi în-
tr-un sat unde timpul a încremenit. Încet-încet, casele nelocuite se vor surpa. Ruinele vor fi acoperite de bălării, de iarbă și rugi de mur. Așa arată și casa în care, cândva, a locuit și nea Costică Gruiescu. Fără reparații nu va mai rezista nici biserica. Tabla de pe acoperiș va fi mușcată de rugină. Lemnul va putrezi. În zece-cinsprezece ani, Calina va fi încă un sat pierdut în veșnicie.

Arta cioplitului
Desigur, lemnul nu e grozav de rezistent în timp, însă deseori a fost mai la îndemână pentru a se construi din el biserici. În România se mai păstrează destule asemenea lăcașe de cult, însă cele mai cunoscute sunt cele din Maramureș, cu arhitectura lor aparte. Cei care le-au construit s-au inspirat din stilurile roman și gotic, adaptate la tradiția locală. Chiar și picturile interioare reunesc stiluri diferite: local, bizantin și occidental. Bisericile, fiind de rit ortodox, au plan rectangular și sunt împărțite în trei spații distincte: naos, pronaos și altar. Prin influență gotică, turnul este ridicat deasupra pronaosului. O adevărată artă înseamnă îmbinările grinzilor de lemn, lucru care a și creat, de altfel, faima constructorilor maramureșeni.
În mod evident, se spune pe site-ul românesc www.romaniatravel.com, lemnul nu a fost numai o sursă de materiale de construcție. “Modul în care a fost folosit, modul în care a fost pus în valoare, te duce cu gândul la o cultură a lemnului. Iar în cadrul acestei culturi, bisericile de lemn reprezintă o chintesență a artei modelării lemnului în folosul omului. În construcție nu întâlnești fierul. Biserica are planul, în general, dreptunghiular și simplu. Descoperi silueta zveltă a bisericii datorită turnurilor clopotniță amplasate pe naos sau pronaos. Absidele sunt poligonale și decroșate în general. Picturi murale, de multe ori cu tentă populară sau istorică. Acoperișul se îmbrac㝠adesea cu o dublă poală pentru a impresiona și mai mult prin rafinament. Acestea sunt caracteristicile principale ale bisericilor de lemn.”
Multe nu au supraviețuit timpului sau incendiilor provocate de năvălitori. Însă au fost reconstruite și ele bucură acum privirea. Printre cele mai vechi se numără: Sf. Paraschiva (1604) din Poienile Izei, Sf. Nicolae (1643) din Budești, Sf. Arhangheli (1661) din Târgu Lăpuș, satul Rogoz, Nașterea Maicii Domnului (1717) din Ieud, Sf. Nicolae (1720) din Bârsana.
Dar bisericile de lemn nu se limitează doar la Maramureș, ele existând în mai toate zonele țării. Interesant este însă faptul că unele biserici de lemn au fost deplasate de două, trei sau chiar patru ori dintr-un sat ajuns înstărit și cu posibilități de a-și înălța o biserică din cărămidă, spre un alt sat, mai puțin înstărit. Așa cum s-a întâmplat și cu biserica de la Calina.



Agenda nr. 35/28 august 2004, Timișoara

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!