poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 34169 .



Ștefan cel Mare între mit și realitate
articol [ Cultura ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2004-07-02  |     | 



Motto

Iară prea Stefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănastire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era,că plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Stefan Vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile niminea din domni, nici mai nainte,nici după aceia l-au ajunsu

( Grigore Ureche)



Împlinirea a cinci sute de ani de la trecerea în eternitate a ilustrului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt este un prilej de a-i evoca, cu venerație și respect personalitatea.

Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea independenței țării, setea de dreptate și inițiativele pentru dezvoltarea culturii românești au derminat, pe de o parte, admirația unor iluștrii contemporani (regi, prinți, istorici și diplomați) pentru o personalitate europeană de prim rang, iar pe de altă parte, l-au transformat, grație tradiției populare, într-un erou legendar, pe care l-au caracterizat pentru eternitate cu nemuritoarele: Cel Mare, Cel Sfânt, Cel Bun.

Figura lui Ștefan cel Mare a rămas vie în conștiința poporului nostru. Ștefan cel Mare a fost întruchiparea geniului poporului nostru, în slujba căruia și-a pus calitățile sale excepționale. Aprecieri elogioase la adresa sa au fost făcute nu numai de pritenii săi apropiați, ci și de dușmanii săi, fiind socotit printre eroii secolului său, vrednic să i se încredințeze conducerea luptei creștinătății împotriva turcilor.

Poporul l-a cântat în balade și povestiri, văzând în marele voievod chintesența propriilor sale virtuți: dragostea de țară, setea de libertate, vitejia, înțelepciunea, tenacitatea și răbdarea. Dintre toți voievozii noștri, Ștefan cel Mare a fost figura cea mai luminoasă, cea mai populară, elocvente în acest sens fiind versurile poetului anonim:



Ștefan , Ștefan, domn cel Mare,
Seamăn pe lume nu are,
Decât numai mândrul Soare!




După cum afirmă Nicolae Iorga, într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină și cea mai curată icoană a sufletului său. Personalitatea și opera realizată de Ștefan cel Mare reprezintă o temă literară de interes național care a solidarizat prin numeroase conștiințe și talente, generații succesive de scriitori români, devenind o permanență a literaturii naționale.

De sute de ani, românii îi spun lui Ștefan, cel Mare, dar și cel Sfânt, deoarece el a făcut din țara sa o Poartă a creștinătății, un zid de apărare a întregii Europe; el a fost un apărător neînfricat al credinței și al patriei străbune, mare ctitor de lăcașuri sfinte.
Cel care spunea în actele sale scrise că este din mila lui Dumnezeu, domn al Þării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici; după fiecare luptă, ridica o biserică.



Ștefan cel Mare





Nu este deloc întâmplător faptul că poetul anonim compară strălucirea soarelui cu întreaga măreție a domniei lui Ștefan cel Mare.



Ștefan, Ștefan, domn cel Mare,
Seamăn pe lume nu are,
Decât numai mândrul soare!




Leagănul civilizației bizantine, de unde statele românești importaseră instituții de stat și forme de guvernământ, reprezenta pentru Ștefan cel Mare și Sfânt: Adevărul și dreptatea care erau însuși izbăvitorul Hristos.

Substanța religioasă care străbate în permanență gândirea și acțiunea politică a lui Ștefan nu are sens mistic ci unul activ. Domnitorul domină totul, polarizează în jurul său toate energiile; el este o sinteză de patriotism național, un simbol al dreptății și al responsabilității față de popor, pentru că lupta pentru independența națională, credința nestrămutată în izbândă au constituit liantul care a unit pe voievod de poporul ce l-a urmat cu credință și cu jertfă. Sub Ștefan, Moldova cunoaște adevărul și tăria legii.

Mulți scriitori s-au oprit cu precădere asupra unei singure trăsături caracteristice a personalității domnului, elogiindu-i vitejia. Scrisoarea întocmită de voievod și trimisă principilor creștini după bătălia de la Vaslui – o pagină antologică prin arta cu care a fost compusă - poate fi considerată ca primă sursă de inspirație pentru viitorul portret al domnitorului. Impresionează în această epistolă clarviziunea diplomatului, înțelegerea că victoria, deși categorică, nu-i va împiedica pe turci să pornească o nouă ofensivă: ... necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți. Tot aici se arată dârzenia conducătorului, vrednicia lui în război, precum și demnitatea celui ce se simte purtătorul de sabie al poporului său. Adresându-se capetelor încoronate ale unei Europei, în care feudalismul însemna și strictă recunoaștere a relațiilor de vasalitate, le vorbește de la egal la egal: Prea luminaților, prea puternicilor și aleșilor domnii... Noi Ștefan Voievod ... domn al Þării Moldovei mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu.

În Letopisețul de când s-a început țara Moldovei, redactat în cancelaria sa, relatarea faptelor de arme constituie preocuparea majoră a diecilor, paginile păstrând autencitatea faptului trăit: Iar Ștefan Voievod s-a întors cu toți oștenii săi ca un purtător de biruință în cetatea lui de scaun, Suceava, și i-au ieșit în întâminare mitropoliți și preoți, binecuvântând pe domnul: Să trăiască domnul!.

Sub pana lui Grigore Ureche, mare vornic al Þării de Jos, portretul domnitorului capătă relief. Cronicarul notează războaiele purtate de Ștefan, amintește de ctitoriile sale, de relațiile cu Ungaria, Lehia, Þara Muntenească și Turcia. Deși letopisețul cuprinde uneori accente critice la adresa …războaielor fără odihnă și fără măsură ce făcea. în portretul final revine la trăsătura dominantă: La lucrul de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze. Fire aprigă, hotărâtă, perseverentă, ridicându-se deasupra trecătoarelor insuccese, Ștefan cel Mare aduce mult bine și apărare poporului său. Tot ce înfăptuiește stă sub semnul izbânzii, de aceea domnitorul capătă o aură legendară.

La Vasile Alecsandri, în numeroase poezii, Ștefan cel Mare apare ca făptuitorul unei Moldove puternice și indepedente, ajunse sub sceptrul său la maximă înflorire economică, politică și culturală, devinind astfel simbolul demnității naționale.

Poemul Dumbrava Roșie dezvoltă sâmburele tematic oferit de legenda lui Neculce despre lupta moldovenilor cu leșii. Prezentarea celor două armate ca și înfruntarea lor au drept scop reliefarea puternicei personalități a domnului Moldovei, conducător neînfricat, aureolat de patruzeci de ani de domnie victorioasă :


Timpul i-au pus coroană de argint, țara, de aur,
Și Gloria măreață i-au pus cununi de lauri.




Pornind de le realitate, legenda se înfiripă chiar sub ochii cititorului care simte aievea fiorul mulțimii electrizate de apariția domnitorului:



Toți zic :
Dar! Ștefan e cel Mare!
Iată-l cărunt, dar încă bărbat între bărbați
Ca muntele Ceahlul prin munții din Carpați.


Latura politică.




Ștefan cel Mare a fost un mare organizator, un iscusit diplomat, un neîntrecut comandant și un strateg militar. Marele merit al lui Ștefan cel Mare este că el a înțeles realitatea aspirațiilor poporului său, l-a condus cu măiestrie și cu energie la victorii strălucite. Fără a diminua cu nimic meritele lui excepționale, trebuie să evidențiem faptul că factorul determinant al acestor victorii au fost moldovenii, pe care voievodul i-a cunoscut, i-a înțeles, i-a iubit, i-a condus cu destoinicie, punîndu-și în slujba țării toată capacitatea și energia sa.

Moldova a fost nevoită să ducă un număr mare de războaie pentru a-și apăra dreptul la viață, de aceea este firesc ca problemele militare ale epocii să ocupe un rol important în activitatea domnitorului.

După uciderea lui Bogdan, Ștefan la 14 aprilie 1457 victorios, merge la Suceava, iar la locul ce se cheamă Direptate, unde erau adunați toți boierii împreună cu mitropolitul Teoctist, i-au întrebat pe toți dacă le este cu voie să le fie domn. Ostașii lui Ștefan au strigat cu toții : La mulți ani de la Dumnezeu să domnești. Niciodată în întreaga epocă feudală Moldova nu a avut un alt voievod de valoarea lui Ștefan, căruia pe drept temei, posteritatea i-a conferit denumirea de cel Mare.

În fața tânărului voievod stăteau probleme numeroase și greu de rezolvat. Voievodul a sporit considerabil numărul slujitorilor proprii, pe care i-a organizat în cete de o mie de oameni, fiecare ceată cuprinzând câte patru steaguri. În fruntea unităților a pus ofițeri care formau – pentru prima dată în istoria noastră militară – cadre permanente. Ștefan a adăugat oastei o armă nouă, artileria, care, cu toate imperfecțiunile tehnice, inerente începutului, a contribuit foarte mult la mărirea puterii de rezistență a oastei.

Cea mai de seamă reformă militară a lui Ștefan cel Mare a fost acțiunea de organizare și pregătire pentru luptă a întregii populații valide a țării. Astfel, Ștefan a transformat Moldova într-o adevărată tabără militară, fiecare cetățean fiind pregătit să participe într-o formă sau alta la apărarea țării. O grijă a tânărului voievod a fost să modernizeze cetățile existente punându-le în situația de a face față cu succes posibilităților mai mari pe care artileria le conferea ofensivei. Sistemul de fortificații a fost completat prin cucerirea din 1465 a cetății Chilia, important punct de sprijin în lupta împotriva cotropitorilor otomani. Pe frontiera de est, Ștefan a construit două cetăți, Soroca și Orhei pentru a acoperi direcțiile des folosite de tătari pentru a invada Moldova.

Înafara acestor cetăți, capabile să reziste celor mai puternice atacuri, toate orașele și tărgurile mai însemnate au fost întârite. Mănăstirile au fost întărite, construindu-se în jurul lor un zid cu turnuri la colțuri, care le dădea înfățișarea unor adevărate cetăți.

Concomitent cu activitatea laborioasă desfășurată pentru consolidarea situației din interiorul Moldovei, noul voievod era preocupat și de stabilirea unor relații externe care să asigure independența și suveranitatea țării.
După o confruntare cu Polonia, în primăvara anului 1459, reprezentanții regelui Cazimir au început tratative diplomatice cu moldovenii. La 4 aprilie 1459 la Overhălăuț se încheia un tratat între reprezentanții domnitorului Ștefan cel Mare și ai regelui Cazimir, tratat care stipula ... să înceteze discordiile, războaiele, prădăciunile, arderile și vărsările de sânge între țările Moldovei, Poloniei și Galiției.

În prima confruntare cu un vecin puternic, Ștefan cel Mare a dovedit calități indiscutabile nu numai de strateg și tactician militar, ci și de abil diplomat. Cucerirea cetății Chiliei a înrăutățit și mai mult raporturile dintre domnul Moldovei și regele Matiaș și a constituit, desigur, una din cauzele luptelor ce aveau să urmeze nu peste mult timp. Matiaș a hotărât să invadeze Moldova și să-l înlocuiască la domnie cu un om ascultător, probabil cu Petru Aron. La 11 noiembrie 1467 a sosit la Brașov regele Matiaș în fruntea mercenarilor săi și a preluat comanda. Matiaș alege drumul cel mai lung și dă posibilitatea oștenilor Moldovei de a aplica tactica tradițională a oștii române care consta în a-i măcina moral pregătind astfel lovitura hotarâtoare.

Pe lângă organizarea oastei și stabilirea planului de bătaie, Ștefan își formase un serviciu de informații care îl ținea la curent cu pregătirile și mișcările oastei lui Matiaș. Ca un comandant prevăzător ce era, voievodul moldovean a luat din timp toate măsurile pentru a face față unui atac. Ștefan urmărea să câștige timp pentru a-și aduna toate forțele. Armata slăbită a lui Matiaș a hotărât să se întoarcă la Baia, aici încheindu-se prima etapă a campaniei pe care voievodul Moldovei o va descrie într-o scrisoare adresată regelui Cazimir : Acum câteva zile a venit asupra noastră regele unguresc Matiaș, cu putere mare... a năvălit peste munți... cum am auzit acestea... am adunat oștile. Ștefan, la 15 decembrie îl atacă pe Matiaș, cotropitorii fiind nimiciți. Pe când regele maghiar invins rătăcea prin munți, Ștefan în fruntea oastei intră în Suceava fiind aclamat cu însuflețire de tot norodul. El conduse-se cu măiestrie oastea Moldovei într-un război greu, împotriva monarhului uneia dintre marile puteri europene. Victoria obținută a consolidat și pe plan extern poziția Moldovei și a domnitorului său.

Radu cel Frumos pentru a se răzbuna pe Ștefan cel Mare, care atacase Chilia și Brăila, la ordinul sultanului pregătește o incursiune în Moldova, pentru primăvara anului 1471. Radu reușise să ajungă la Soci unde este întâmpinat prin atac din toate părțile de oastea moldovenilor. Încercuiți, unii au fost nimiciți sau capturați, o parte reușind să scape prin desișul pădurii, între care și voievodul Radu. Această însemnată biruință și-a găsit ecoul în documentele contemporane. De exemplu, în Letopisețul de la Bistrița: În anul 1471, luna lui martie, în 7, într-o joi s-au dat lupte cu Radu voievod la Soci și au biruit.

În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475 ... unde nici era loc de aș tocmi oastea, nici de a se îndrepta, ci așa ei înde sine tăindu-se, mulți peiră, mulți prinși de pedestrime au fost.Ca și pre aceia pre toți i-au tăiatu, unde apoi migle de cei morți au strânsu și mulți si pași și sangeață au pierit.Victoria de la Vaslui a depășit istoria patriei noastre înscriindu-se între evenimentele importante din istoria universală. Ștefan cel Mare ar fi vrut să se profite de înfrângerea suferită de armata otmană la Vaslui și, în acest sens, a trimis o scrisoare monarhilor din țările din centrul și sud-vestul Europei să formeze împreună cu Moldova o coaliție antiotomană, apreciind că înfrângerea necredincioșilor era posibilă după ce noi le-am tăiat mâna cea dreaptă.

În 1476, Ștefan – Vodă... și-au ales loc de războiu la Strâmtoare la Valea Albă unde se cheamă acum Războienii di pre acel războiu ce au avut moldovenii cu împăratul turcescu.... moldovenii obosiți și neviindu-le agiutoriu de nici o parte au picat... au rămas dobânda la turci și fu scârbă mare a toată țara și a tuturor domnilor și crailor di prejur, dacă auziră ca au căzut moldovenii suptu mâna păgânilor. Înfometată, bântuită de ciumă, hărțuită și demoralizată de rezistența cetăților Neamț, Suceava și Hotin, armata otomană este silită să se retragă din Moldova fără sa-și fi atins nici unul din obiectivele campaniei. Este învinsă practic, de strategia și condițiile de luptă pe care i le-a impus geniul militar al marelui nostru voievod.

În anul 1484, cerul Moldovei a început să se înnoureze din nou. Tot mai numeroase știri alarmante vorbeau despre concentrarea în Dobrogea a unei mari armate oromane ...sub comanda noului sultan Baiazid al II-lea. Otomanii cuceresc cetățile Chilia și Cetatea Albă datorită trădării unor boieri. Imediat ce a fost informat Ștefan a alergat în ajutor. Mica lui oaste nu se putea măsura în câmp deschis, cu puternica armată a padișahului și, de aceea, a adoptat o tactică potrivită situației.

Nu trecuseră nici patru luni de la bătălia de la Cătlăbuga și în 1486 turcii au început o nouă campanie împotriva Modovei, aducând cu ei un nou candidat la domnie, și anume Pronoda, destinat să-l înlocuiască pe Ștefan. Cotropitorii otomani au fost înfrânți. Mulți dintre ei au căzut în luptă, alții au fost capturați, iar Pronoda ... fiindu prins viu de Ștefan vodă i-au tăiat capul..


În octombrie 1497 armata poloneză a ridicat asediul cetății Suceava și a început drumul de retragere. Regele nu a respectat convenția stabilită apucând-o pe altă cale. Ștefan a hotîrât să-l pedepsească pentru nerespectarea legii. Drumul pe care l-a ales Albert trecea prin Codrii Cosminului.

Ștefan luând ajutor de la Dumnezeu...lovindu-i din toate părțile și oborându copacii ce-i înținați aspupra lor, multă oaste leșească au pieritu...însuși craiul cu puțin rămăsese... și de acolo bulucindu-se au tras spre Cernăuț. Loviturile moldovenilor n-au încetat și la 30 octombrie, oastea polonă, care se adunase la Cernăuți a fost atacată și nimicită în bună parte, iar ceea ce mai rămăsese din ea a fost aruncată dincolo de frontierele Moldovei. La 12 iulie 1499 se semna, la Hârlău, un tratat care restabilea pacea între Moldova și Polonia și totodată punea bazele unei coaliții antiotomane.

Nici ultimii ani din viața voievodului moldovean n-au fost mai liniștiți. La toate durerile de ordin moral se adăuga și suferința fizică. Rana de la picior și pelagra l-au ținut la pat, dar nu i-au voalat gândirea limpede și nu i-au anihilat voința de fier. Simțea că sfârșitul este aproape, dar nu voia să moară înainte de a pune la punct o ultimă și importantă problemă, succesiunea la domnie. Îi venise știrea că boierii, crezându-l neputincios, complotau. Spre marea uimire a tuturor, Ștefan cere să fie dus la locul numit Direptate, unde erau adunați boierii. Acolo cu o energie neînfricată, puse capăt discuțiilor ordonând vornicului și spătarului să cresteze pe șefii celor două tabere și să le taie capetele în fața întregii boierimi îngrozite. Era ultimul act de autoritate al marelui domn, act menit să scutească Moldova de păgubitoarele convulsii interne.

El se remarcă în domeniul militar, prin organizarea oastei pe baze noi, prin fortificarea țării, pregătirea întregii populații pentru apărare și prin măiestria cu care a condus oastea Moldovei în 36 de războaie victorioase.

Analizând întreaga activitate a lui Ștefan cel Mare, ajungem la concluzia că diferitele campanii și lupte conduse de el nu s-au dus la întâmplare, ci după anumite principii, confirmate de practica războaielor. Un principiu aplicat cu persistență de Ștefan a fost cel al realizării surprinderii, lovind pe inamic pe neașteptate. El a folosit în acest scop mijloace și procedee variate și ingenioase: întunericul de la Baia, ceața și un mod nou de întrebuințare a artileriei la Vaslui, ambuscada în Codrii Cosminului etc.

Latura culturală

În decursul lungii și glorioasei domnii au avut o dezvoltare deosebită arta și cultura bisericească. Puțini dintre domnii țărilor române au ridicat atâtea lăcașuri de închinare ca Ștefan cel Mare. Tradiția spune că după fiecare luptă el înălța ca amintire și mulțumire a biruințelor sale, o biserică sau o mănăstire, unele zidite din temelie, altele numai reînoite sau adăugite. În aceste lăcașuri sfinte s-au copiat apoi numeroase cărți de slujbă, s-au zugrăvit icoane, s-au lucrat felurite odoare bisericești.

Prima mănăstire ridicată de el, căreia i-a dat o grijă deosebită, a fost Putna. Zidirea începe la 10 iulie 1466 și va deveni cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ștefan cel Mare cu menirea de a servi ca mecropolă domnească pentru marele voievod și familia sa.

Potrivit celei mai răspândite legende referitoare la întemeierea prestigiosului așezământ, alegerea acestui loc s-ar fi hotărât în cu totul alt chip, și anume, cu arcul și săgeata. Ion Neculce, care a consemnat legenda în O samă de cuvinte relatează: Ștefan Vodă cel Bun când s-au apucat să facă mănăstirea Putna au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire și unde au ajuns săgeata, acolo au făcut prestol în altariu...iar un copil de casă dzce să fi întrecut pe Ștefan- vodă și să-i fi cadzut săgeata într-un delușel ce se cheamă Sion, ce este lângă mănăstire. Necesitatea jertfei este împlinită și în legenda mănăstirii Putna: tânărului i se taie capul nu pentru a fi pedepsit că a cutezat să tragă cu arcul mai departe decât Ștefan, cum ar lăsa Ion Neculce să se presupună ci, pentru că, trăgând mai departe cu arcul decât voievodul și însoțitorii acestuia, el s-a dovedit cel mai puternic dintre ei și – prin urmare - cel mai indicat pentru a fi jertfă la temelia unei ctitorii atât de importante.

Fiii poporului român din întreaga țară își îndreaptă pașii către mănăstirea Putna, acolo unde în prisos de artă veghează duhul voievodului Ștefan, ctitor și apărător al țării.

Mănăstirea Putna este un adevărat tezaur prin: broderiile, manuscrisele, icoanele, argintăriile, sculpturile în lemn și în piatră păstrate aici de veacuri, dar și prin comorile mai puțin materiale, dar atât de scumpe, pe care le reprezintă legendele și tradițiile venerabilei ctitorii, geneza și semnificațiile simbolice ale acestora. Marele voievod organizează activități menite să înzestreze cea mai importantă dintre ctitoriile sale cu cărțile de cult necesare.

Tetraevangheliul de la Humor scris și miniat din porunca lui Ștefan cel Mare, de către ieromonahul Nicodim, la mănăstirea Putna pentru mănăstirea Humorului. Este o capodoperă a genului, conține 278 file de pergament, scrise în limba slavonă, cu excepția primei și ultimei file, care sunt complet albe.

Spre deosebire de Tetraevanghele, Mineile au un aspect caligrafic mai sobru fiind scrise pe hârtie filigranată cu cerneală neagră, titlurile zilelor ca și unele indicații tipiconale referitore la caracterul slujbelor, denumirea imnelor, sunt caligrafiate în mod frecvent cu cerneală roșie.

Printre cele mai vechi Mineie slavo-române păstrate în zilele noastre, sunt cele caligrafiate la Putna în anul 1467 de către monahul Casian și ieromonahul Nicodim din porunca lui Ștefan cel Mare.

Mormântul lui Ștefan cel Mare se află în biserică pe latura sudică a gropniței. Capodoperă a genului, de somptuozitate unică în arta medievală românească, lespedea funerară a lui Ștefan cel Mare este așezată pe un soclu, la fel de somptuos. Între câmpul decorativ central și chenarul marginal se află săpată în litere slavone inscripția: Drept cinstitorul Domn Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu,domn al tării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitor și ziditor al acestui sfânt lăcaș, care zace aici și s-a mutat în veșnicile lăcașuri în anul 7..., luna..., și domnit ani.

Ștefan cel Mare și-a pregătit propria lespede funerară din timpul vieții lăsând urmașilor grija de a completa inscripția, dar, din motive neatestate documentar, au rămas totuși necompletate așa cum se văd și astăzi.



Ștefan cel Sfânt

Deschizînd cronica lui Grigore lUreche la locul unde se începe istorisirea vieții acestui domnitor, ne atrage atenția următorul titlu : Domnia lui Ștefan Vodă cel Bun. Prin urmare pe lângă calificativul de Viteaz, un al doilea, de cel Bun îi însoțește numele și după moarte. Aceeași cronică, în capitolul intitulat: De moartea lui Ștefan Vodă celui Bun, vă leata 7012, prezintă o impresionantă caracterizare a persoanei, activității și morții voievodului.

Fost-au acestu Ștefan Vodă om nu mare de statu, mânios și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeți omorâiea fără județu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneșu și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gandiiai acolo îl aflai. La lucru de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâea, ca văzându-l ai săi să nu să îndărăptieaze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și feciorul său , Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejești, cum se tîmplă din pom bun roadă bună iase.

Iară prea Stefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănastire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era,că plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Stefan Vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile niminea din domni, nici mai nainte,nici după aceia l-au ajunsu
.

Stefan cel Mare a fost și a rămas pentru Moldova marele ei luminător, soarele ei. Această comparație se găsește în cântecele poporului român, cu care el își cinstește până astăzi eroul:



Stefan,Stefan, Domn cel Mare,
Seamăn pe lume nu are,
Decât numai mândrul soare.
Din Suceava când el sare
Pune pieptul la hotare
Ca un zid de apărare.




Aceeași imagine artistică și aceleași sentimente se reîntâlnesc în creația eminesciană:



Cântau cu toți Basarabii
Pe Domnii neamului Mușatin,
Pân’ ce-ncheiau în gura mare
Cu Ștefan,Ștefan Domnul Sfânt,
Ce nici în ceruri seamăn n-are
Cum n-are seamăn pe pământ!




Discursul de la sărbătoarea hramului mănăstirii Putna din 1871 avea în încheiere o invocație, ca umbra măreață a lui Ștefan cel Mare să se coboare și să ocrotească împlinirea și doririle acestui popor, care năzuiește spre nemurire.

O altă dovadă a prețuirii slăvitului înaintaș o constituie medalia jubiliară, pe care statul român a pus-o în circulație cu prilejul sărbătoririi a patru veacuri de la moartea lui Ștefan. Pe reversul medaliei citim următorul text, deasupra și dedesuptul stemei Moldovei: Marele Strămoș Ștefan Vodă, la împlinirea a patru sute de ani de la săvârșirea lui din viață ca semn de recunoștință a neamului său (1504-1904). Pe avers, în jurul chipului voievodului purtând coroana Moldovei pe cap, se află textul: Ștefan Cel Mare și Sfânt 1457-1504.Cele două apelative Cel Mare și Cel Sfânt au însoțit amintirea lui netrecătoare.

Poporul are un adânc respect, cu o sinceră evlavie și chiar un cult pentru Ștefan. De aceea i-a și zis cel Sfânt. El l–a cântat în variate creații ale sale, în legende, în basme și în alte creații folclorice. Unele ecouri și accente ale acestora au trecut și în versurile românești, nemuritoare ale Luceafărului românilor. Acesta i-a dedicat poezii, în frunte cu Închinare lui Ștefan Vodă cu ocazia serbărilor de la Putna. La hramurile Putnei, mulțimi întregi de credincioși de pretutindeni se închină și astăzi cucernic în fața mormântului ctitorului făcând mătănii adânci, iar unii îi și săruta lespedea rece.

Cel ce purta într-o mână sabia neiertăroare, purta în cealaltă crucea sfântă. De aceea l–a ajutat Dumnezeu să-și apere țara și credința ortodoxă, până la adânci bătrânețe. Domnul cel mare era și sfânt pentru neamul românesc va fi mereu viu și nu va pieri niciodată.


Chipul lui Ștefan cel Mare în literatură


Literatura veche

Istoriografia românească își întinde activitatea de la sfârșitul secolului al XV-lea; principalele ei forme de manifestare au foat traducerea și tipărirea de texte religioase, publicarea de cărți populare (Esopia, Alexandria), scrierea de cronici. Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre.

Nicolae Cartojan, în studiul Istoria literaturii române vechi încearcă reconstituirea aceste icoane pe baza izvoarelor interne scrise în limba slavonă având în vedere următoarele texte: Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna, versiune din Letopisețul lui Azarie, Cronica Anonimă, Cronica Moldo-Polonă si scrieri ale cronicarilor călugări – Macarie, Eftimie și Azarie.

Primul dintre cronicarii epocii vechi, care a surprins strălucit figura lui Ștefan cel Mare a fost Grigore Ureche. Stilul cronicii lui Ureche, concis, precis în sensul clasic al cuvântului, creează din epoca domnitorului și din figura aestuia o secvență strălucită a istoriei nemului românesc. Eroul moldav pare că e săpat în piatră ca o pisanie, spunea cunoscutul cercetător al literaturii noastre vechi, Nicolae Cartojan. Fost-au acestu Ștefan –vodă om nu mare de statu, mânios și degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâeu fără județu. Aminteilea era om întreg la fire neleneșu și lucru său îl știa a-l acoperi și unde nu gândiai acolo îl aflai. La lucruri de războiaie meșter, unde era nevoie însuși să vâria,ca văzându-l ai săi, să nu se îndepărteze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde-i biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.

Cronicarul Ion Neculce, în plin secol al XVIII-lea, consemnează în legătură cu Ștefan cel Mare, doar legende provenind din tradiția orală.Autorul este conștient de caracterul semireal al legendelor sale și dacă a ținut să le încredințeze scrisului nu a făcut-o din motive neaparat istorice, științifice, cît din plăcerea de a transmite urmașilor niște tradiții care altfel s-ar fi pierdut.

Înserate în O samă de cuvinte, ce sunt auzite din om în om, acestea vor servi multor scriitori ca izvor de inspirație. Este vorba de un corpus de 43 de istorioare relative la trecutul Moldovei – dintre care 12 se raportează la domnia lui Ștefan cel Mare.

Numărul destul de important de legende despre domnia lui Ștefan cel Mare arată că figura domnului era încă prezentă în mentalul colectiv. Printre aceste 12 povestiri privind vârsta de aur a Moldovei, un loc aparte îl ocupă cele referitoare la situația domnului după înfrângerea pe care sultanul Mehmed II i-a provocat-o la Războieni ( 1476). În aceste împrejurări dramatice, domnul învins întîlnește, după una din istorioarele povestite de Ion Neculce, un om sfânt, Daniil Sihastru.



Tradiția populară epică


A vorbi despre Ștefan cel Mare și tradiția populară nu înseamnă a încerca să descifrezi un plus de amănunte despre viața, personalitatea și opera marelui voievod din tradițiile păstrate despre el în literatura noastră populară. Nu înseamnă deci a completa istoria propriu-zisă cu tradiția populară. Se consideră că Poeziile populare sunt un mare izvor istoric. În folclor există trecut dar nu există istoriografie, șiragul întâmplărilor nu se păstrează în ordinea de succesiune sau coexistență în care au fost. Este interesant de observat sub ce trăsături a reținut poporul nostru personalitatea marelui voievod, care dintre faptele vieții lui au rămas în memoria poporului și sub ce forme. Trebuie înțeles faptul că toate datele sunt transmise pe cale orală. Figura lui Ștefan cel Mare a crescut nemăsurat în amintirea poporului, ...ca umbrele oamenilor și lucrurilor către apusul soarelui. Unele trăsături s-au șters, altele s-au amplificat enorm, altele au fost înlocuite prin asemănări cu alte personaje istorice și legendare.


Poezia populară


În poezia populară, față de tradiție și legende, amintirile despre domnul moldovean sunt incomparabil mai puține și mai vagi. Poezia lirică este mai puțin conservatoare și păstrează cele mai puține amintiri ale trecutului îndepărtat. Culegerile lui S.T.Kirileanu și T.Panfile cuprind multe texte lirice populare puse în legătură cu amintirea lui Ștefan cel Mare. Kirileanu reproduce un Cântec vechi al lui Ștefan pe care Matei Stryjkovski îl auzise la București cântat de munteni și moldoveni la toate petrecerile însoțit de lăută :


Ștefan, Ștefan- Vodă,
Bătea pe turci,
Bătea pe tătari,
Bătea pe unguri,
Și pe poloni.


Pe același ton de evocare plină de mândrie a luptelor duse de Ștefan cel Mare pentru apărarea Moldovei sună și versurile auzite de la Neculai Lupea din Ardeal, compuse de el sau de un cărturar al locului:


Foileana boului
Până-n pieptul murgului
Curge sânge păgânesc,
Păgânesc, moldovenesc!
Și mereu Ștefan se-ndeasă
Cu oștirea lui aleasă
Și ucide, spârcuiește
Și păgânul dovedește!
……………………..
Neam de neam să pomenească
Bătaia moldovenească.


Concluzii

Cinstind numele celui ce și-a dedicat întreaga viață poporului său, independenței și libertății țării sale, numeroase instituții, localități și străzi poartă astăzi numele marelui voievod Ștefan cel Mare.

Pe plan literar, domnia lui Ștefan cel Mare coincide cu apariția primelor scrieri istorice din literatura noastră: Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna, Cronica anonimă moldo- germană, primele monumente ale istoriografiei noastre.

Odată cu progresul cunoașterii trecutului nostru și cu sporirea mijloacelor de investigație, figura lui Ștefan cel Mare polarizează atenția tuturor istoricilor noștri.Cu începutul veacului nostru când se sărbătorea 400 de ani de la moartea lui, Nicolae Iorga publică cea mai frumoasă și fascinantă monografie. Sadoveanu scrie și el o viață a lui Ștefan, iar vremea marelui voievod reînvie în cel mai frumos roman istoric din literatura noastră, Frații Jderi.

Pentru poporul nostru Ștefan a rămas simbolul eroismului, înțeles în toate ipostazele, sinbolul independenței, al dreptății, al înțelepciunii politice.

Pentru toate calitățile, faptele sale eroice, de smerenie, de bunătate, de dreptate, de evlavie, de creștin adevărat etc, apelativul cel Sfânt îi este conferit acum, și pe bună dreptate, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Profunde sentimente, înainte de a fi instuționalizat ca sfânt, sunt exprimate în mod emoționant de catre mari istorici :
Un om minunat, un sfânt cum nu mai poate răsări un altul: căci el era izvorul a toată vitejia, el era fântâna tuturor dreptăților, el era marea bunătăților...Nici un loc de țară n-a rămas nesfințit de biruințele lui sau de suferințele cu care le plătea... Tot ce a fost pe acest pământ se topește în lumina lui. Vor ști poeții, scriitorii de astăzi să dea glas iubirii nemărginite... chipului de viteaz bun, cuminte și sfânt al celui mai mare om ce s-a ridicat dintre români.

Acestui sentiment profund al istoricului Dinu C.Girescu nu poate fi adăugat decât faptul că : sfințenia este viața adevărată a omului sau împlinirea umanului.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!