poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6202 .



\"La noi, procesul comunismului trebuie făcut prin mass-media\"
articol [ Polemica ]
interviu cu scriitoarea timișoreană Ileana Silveanu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noru ]

2004-06-02  |     | 



Scriitoarea Ileana Silveanu este autoarea unei lucrări de mare anvergură, ce numără la ora actuală cinci volume de carte, reunite sub titlul „Cărările speranței – destine ale rezistenței anticomuniste din Banat” și apărute la editura timișoreană Marineasa. Profesoara Silveanu, care locuiește la Timișoara, este ea însăși o victimă a regimului stalinist, fiind arestată în anul 1949, pe când era copil, timp de patru luni, pentru unica „vină” de a fi fiica unui militar de carieră din Armata Regală Română, colonelul Ioan Ursă, fost șef al marelui Stat Major al trupelor din Timișoara. Acuzația: „uneltire împotriva statului”! Tatăl a suferit din plin prigoana comunistă, fiind închis între anii 1948-49 și 1952-54, sub învinuirea că a fost președinte al secției militare PNÞCD. Pentru ca tabloul de familie să fie complet, bunicii au fost deportați în Bărăgan chiar de Rusaliile anului 1951, pierzându-și toată agoniseala din comuna mehedințeană Tâmna. Fără a fi om politic sau istoric de meserie, doamna Silveanu a cercetat un uriaș volum de documente din arhiva Tribunalului Militar Timișoara și din Arhivele Statului, pentru a găsi supraviețuitori ai luptei anticomuniste, oameni care au avut curajul să înfrunte acea orânduire care a exercitat „o teroare bulversantă asupra logicii istoriei” – așa cum spunea conferențiarul universitar dr. Viorel Boldureanu, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Acești oameni trăiesc realmente, cu chinurile lor, în paginile cărții, pentru că Ileana Silveanu are marea calitate de a însufleți documentul de arhivă, citat, de altfel, cu corectitudine și cu menționarea locului de unde a fost cules. Relevarea documentelor se face în adevărul lor, și nu în spiritul transpunerii literare, așa cum au mai păcătuit chiar și unii mari scriitori de la noi.

-Doamnă Ileana Silveanu, care a fost momentul în care v-ați hotărât să începeți această impresionantă frescă a rezistenței anticomuniste din Banat, concretizată până acum în cinci volume de carte, al șaselea urmând să apară în curând?

- Am fost invitată să realizez o lucrare amplă despre rezistența anticomunistă din Banat de către Institutul Național de Cercetare a Totalitarismului de la București, al cărui director este Radu Ciuceanu. S-a discutat, la început, că rezistența anticomunistă ar fi fost numai în munții Banatului. Intrată în probleme și având acces la dosare, mi-am dat rapid seama că în munți nu era vorba decât de un nucleu, că rezistența anticomunistă a cuprins întreg Banatul, și nu greșesc când spun că sate, comune întregi chiar, au plătit din plin pentru asta. Vă dau doar două exemple: Cărpinișul – cu 37 de familii deportate în Bărăgan și Mercina, cu 39 de familii. Au fost cazuri ca la Comloșu Mare, unde sătenii au fost deportați în Bărăgan, întorși de acolo și, după un răgaz de trei ani, un grup de nouă persoane este arestat din nou și trimis la muncă în diferite închisori din țară și mai ales la Canal.

-Dați-mi, vă rog, câteva nume de lugojeni care s-au distins în lupta anticomunistă din acei ani.

- La Lugoj, avem cazul notarului Sevici, al cărui fiu este profesor de limba română și al cărui văr este episcopul Aradului (n.r. – Timotei Seviciu). Tot de aici sunt colonelul Uță, fostul prefect al județului Severin și părintele Ploscaru, viitorul Arhiepiscop Greco-Catolic de Lugoj, omul de încredere al colonelului Uță și, mai târziu, Aurel Petconi, considerat „mâna dreaptă” a colonelului Uță. Pe lângă ei au fost și alții – oameni cu pregătire superioară, muncitori, studenți, elevi, țărani, cu toții au pătimit.

- Când spuneți „au pătimit”, la ce vă referiți, mai exact?

- În cartea mea descriu cum au fost tratați – nu cu cafea sau țigară, la Securitate - chinurile prin care au trecut, închipuiți-vă om bătut la sânge și apoi câinii flămânzi au fost asmuțiți pe el, ace înroșite în foc, băgate sub unghii, „roata”, cu bătaie cu sacul de nisip, bătaia la tălpi, etc. lucruri oribile, de neînchipuit și totuși reale. Tratamente care acum sunt considerate „cruzime față de animale” se experimentau pe oameni, cum ar fi spânzurarea de picioare, cu capul în jos. Se aplica și tortura psihică: pentru ca umilința să fie mai mare, bărbații erau loviți la testicule de către femeile anchetatoare. În afara celor judecați și condamnați la moarte, executați în 16 iulie 1949, mulți alții au fost condamnați pe perioade de la doi la 20 de ani. În 2 august 1949, șapte oameni dintre aceștia, fără a fi condamnați la moarte, au fost ridicați din penitenciar, duși la Pădurea Verde și executați.
Trist este că pe certificatele de deces erau trecute cauze naturale, precum insuficiență renală, stop cardiac, accident vascular etc. Familia legendarului Spiru Blănaru, executat la Pădurea Verde la 16 iulie 1949, a primit certificatul de deces abia în anul 1968!

- Aș vrea să vorbim puțin și despre Spiru Blănaru. Este adevărat că erau divergențe privind tactica luptei din munți între el și colonelul Uță?

- Nu, nu au existat, dar fiecare aparținea unei alte orientări politice. Să ne amintim, colonelul Uță era ofițer al Armatei Regale, absolvent al Școlii Superioare de Război, el nu a făcut politică. În 1946, după mascarada alegerilor, el s-a retras în zona Domașnea-Cornereva și la Bogâltin unde avea o mică turmă de oi, acolo s-a format grupul lui. Ceva mai jos, la Teregova, era grupul lui Spiru Blănaru. Eu nu fac decât să spun un adevăr istoric, un lucru dovedit: lupta împotriva comunismului au dus-o nu numai legionarii, acesta este un clișeu, ci oameni de orientări diferite. Cizma roșie care apăsa țara a ridicat toate gunoaiele la suprafață și a nenorocit clasa intelectuală. Este marea pierdere cu care noi am plătit 50 de ani de viață, mai bine de două generații, din toate punctele de vedere. Dacă ați fi fost lângă mine, să vedeți declarații de interogatoriu întocmite de ofițeri de securitate aproape analfabeți, cu grad de locotenent major sau căpitan chiar! Au ajuns până acolo încât l-au declarat pe scriitorul Novalis, care a trăit până la 1801 – autor subversiv și anticomunist!

- Este adevărat că rezistența anticomunistă s-a încheiat în perioada de relativ dezgheț, în 1964, când au fost larg deschise porțile închisorilor?

- Lupta asta și speranța au continuat cu credința că, până la urmă, totul va fi bine. Oamenii au sperat până în ultimul moment. Eu voi demonstra în cel de-al șaselea volum că rezistența anticomunistă a cuprins întreg Banatul, mișcarea începând în 1947 și încheindu-se în 1989. Gândiți-vă că în Revoluția din 1989 au fost prinși copii ai foștilor deținuți politici de odinioară, care au plătit cu viața. Nu vreau să omit ajutorul colonelului Ioan Bâlă, comandantul Penitenciarului din Timișoara, și susținerea prefectului de Timiș, Horia Ciocârlie (n.r. - și tatăl său s-a numărat printre cei arestați în miez de noapte, în anii stalinismului) , pentru placa comemorativă sfințită anul trecut de 9 mai, în memoria celor condamnați la moarte de regimul stalinist. Noi am fi vrut s-o facem în în 10, dar pentru că atunci la Teregova s-a sfințit monumentul în amintirea tuturor celor căzuți în zonă, a trebuit să decalăm manifestarea cu o zi. Celula condamnaților la moarte este incredibilă - într-un spațiu mic, ea adăpostea 16 oameni, care dormeau cu lanțuri la mâni și la picioare. Până anul trecut, am avut date exacte despre 18 oameni care au fost executați; numele lor sunt trecute pe o placă de sticlă, pe peretele din stânga al celulei. Celula nu poate fi considerată muzeu, dar, cu ajutorul Ministerul de Justiție și al col. Ion Bâlă, poate fi vizitată de patru ori pe an: la 9 martie, la 16 iulie, de Ziua penitenciarului și la 10 august.

- Revista bucureșteană „Academia Cațavencu” a început publicarea unei liste cu cei care au participat nemijlocit la aplicarea acestor torturi și execuții…

- Este păcat, de la București nu se vede prea bine ce s-a făcut deja în Banat. În volumele III, IV și V eu am dat lista de securiști activi, cei care au participat direct… nu nume, sunt chiar semnăturile lor puse pe declarațiile de anchetă, pe declarațiile de aplicare de sechestru, pe declarațiile de percheziție. În consecință, nu sunt nume fictive, sunt 256 și în volumul VI vin încă cu completări. Vă spun că a fost o mașină de chinuit mai puternică decât Inchiziția și ea a funcționat din plin până în 1989, chiar dacă s-a spus că din 1964, când s-au deschis larg porțile închisorilor, n-au mai fost deținuți politici. Inexact, gândiți-vă la inginerul Ursu, gândiți-vă la semnatarii scrisorii Goma. Toți aceștia n-au trecut prin hoteluri de lux, ci au beneficiat din plin de „ospitalitatea” Securității. Gândiți-vă la 1977, anul mișcării greviste a minerilor din valea Jiului, la 1987, mișcarea muncitorilor din Brașov. Dv. sunteți tânăr, dar în 1972-1974, când se zicea că o duceam bine, țăranii stăteau la coadă să cumpere pâine neagră. Dacă în familie era cineva cu buletin de flotant, din orașe, putea să le ia pâine ceva mai bună. Cotele erau imense, greu de suportat, dar întovărășirea trebuia făcută. A existat un vis – vin americanii, vin americanii. După părerea mea, americanii au venit, dar au venit când nu trebuie și cum nu trebuie . Eu nu sunt politolog., dar o spun prin prisma experienței mele de viață. Atâta timp cât mai am acces la documente, atâta timp cât mai există supraviețuitori, eu voi continua să scriu că Banatul, această provincie pe nedrept uitată atunci când e vorba de aprecieri și recunoașteri, a fost în primul plan al rezistenței. Focare de rezistență au fost în cele mai neașteptate locuri – la Comloș, Cărpiniș, Iecea Mare, Fădimac, Bara, Hodoș-Bodrog etc. Au participat la luptă cele mai neașteptate categorii sociale: elevi, preoți, călugări. Lae Þiganul, om simplu, agentul de legătură al colonelului Uță, a fost omorât în bătaie, cu bestialitate, dar nu a mărturisit nimic. Ca el au fost mulți alții…

- O ultimă întrebare: s-a vorbit mult la noi despre „procesul comunismului”, ce părere aveți de rezultatele concrete?

- În 13 decembrie 2000, la București a avut loc un congres internațional la care eu am ridicat problema procesului comunismului, care la noi nu se poate face ca în Germania, dar se poate face prin mass-media. Este însă foarte greu, pentru că mulți supraviețuitori refuză să evoce un trecut cutremurător. Am întâlnit și eu cazuri de supraviețuitori care au început să plângă în fața reportofonului, fără a fi capabili să mai scoată vreun cuvânt după aceea. Din păcate, și atunci ca și acum, la noi, dreptatea umblă cu capul spart.

scriitoarea timișoreană Ileana Silveanu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!