"Trupuri de apă" se intitulează volumul de debut al poetei Alina Costea, originară din comuna Ianca - județul Olt, o zona rurală din Câmpia Romanațiului. Volumul a apărut în anul 2003 la Editura Plus și a fost tipărit la tipografia Sitech Craiova.
La o vârstă destul de fragedă, neavând nici 18 ani împliniți, tânăra poetă reușește atât prin strădaniile proprii cât și prin bunavoința câtorva oameni iubitori de cultură, să-și împlinească un vis ce și-l dorea cu pasiune.
Debutul său liric a fost în anul 2002 în ziarul "Mesagerul Olteniei" nr. 106/ 2002, cu poemele: "În valea ogrăzilor" și "Dinspre șură", acestea fiind primele sale gânduri transpuse într-o manieră stilistică proprie cât și primul semn bun în ceea ce privea încă de pe atunci viitorul său, în cadrul patrimoniului literaturii românești.
Poeta se destăinuie practic în moto-ul cărții spunând despre bucuria ei: "Bucuria de a învinge am regăsit-o în mine prin curajul de a asemăna țipătul cu tăcerea unor oameni cu trupuri de apă."
Această carte o dedică dascălilor săi, părinților și surioarei sale, cât și d-lui Gabriel Liviu Balica.
Scriitorul N.M.Enceanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Scriitorilor Olteni, scrie pe coperta acestui volum despre versurile poetei că ar fi "încercări lirice care la o vârstă adolescentă aduc sufletelor o fantezie înzestrată nativ cu un evantai al înțelepciunii prin care reliefează aspecte din viața acestor timpuri de tranziție cu fel de fel de obstacole ce se plămădesc în cercul vicios al degringoladei sociale. N.M.Enceanu o numește pe tânăra poetă "un vlăstar jucăuș de cuvinte" din locurile sale natale, unde a copilărit, "ce veghează atent lângă nisipurile mișcătoare, sărace, setoase de ploaie, simțind repirația bolnavă a plantelor și ierburile uscate de secetă."
Fiind o martoră a vieții sătești, Alina Costea, în majoritatea poeziilor sale ne face cunoscută viața sătenilor. În poezia "În ochi cu trupuri de apă", dedicată poetului N.M.Enceanu, ilustrează o zi din tradiția satului când tăranii, într-o zi de toamnă târzie, cu corpurile ostenite de munca pământului se îndreaptau spre casă cu sufletul liniștit și lucid gândind la filozofia vieții, "un moșneag" îi destăinuie pilde folositoare: "Într-un târziu în care timpul era mărit/ la dimensiunuile dumnezăirii,/ pământul vorbea la un telefon mobil/ de care atârna un fir rosu./ Era foarte lung. Ca un drum ce urca spre nesfârșit./ Acum, când cerul toamnei alunecă-n palmă,/Când freamată sângele în măruntaiele humei,/ Pământului i se vede în vene firul roșu!"/ "Dinspre vie căruța cu struguri coboară spre sat./ Dar pentru că un sac este rupt la un colț,/ mustul ca un fir roșu/ curge în pământ./ - De ce? Pentru că este rupt"?!/ Nu, nu înțeleg!/ Cred că ar fi trebuit să mă nasc filozof/ - Dumnezeu a zis că vinul este sângele lui Isus:/ Îl bem și suntem mai puternici./ - De ce nu l-ar bea și pământul ca să reziste/ la frig?! Intervine un moșneag./ Am ascultat mirată. Apoi am privit într-o oglindă/ Să mă cunosc după o astfel de pildă;/ Și-am văzut înțelepciunea/ Dansând în ochi-mi cu trupuri de apă."
O altă latură sensibilă și plină de emoțiile vieții sale adolescentine se desprinde din "Elegie I" când din nou, asistăm la lupta pe care poeta o are cu "vremurile" în care trăiește: "Mă gustă cupa de amar/ când vremurile mă-njugă la plugul vieții/ Nu mă lăsa până nu sorbi/ amarul meu/ amar ca apa limpede cu fiere;/ amar ca foamea,/ amar ca plânsul de durere./ Mă gustă cupa de amar/ când vremurile haosul înfruntă./ Un tril ca murmurul tăcerii/ pe un mal de mare;/ un tril ca strigătul de cucuvea;/ un tril ca disperarea/".
Dorința poetei de a se face înțeleasă de semenii săi este majoră, volumul său de versuri cuprinzând desenele sale proprii, referitoare la trăirile ce au dat naștere scrierilor sale. Pe coperta volumului se află imaginea unui ochi cuprins în palme, "ochiul ascuns" ce îi este "un obsevator nevăzut- /răpit de suflet” ce, l-a “acumulat prin meditații repetate./ ochiul acesta există în fiecare dintre noi;/ Îl vizualizăm/ cu interiorul și îl ținem deschis/ la distanța/ dintre cer și pleoape/." ("Instrument").
Ochiul cu care Alina Costea privește întrebătoare lumea din jur este un "Instrument" plin de credință în Dumnezeu. "Cugetând la altar"- ne arată viața pe care poeta o vede: "Viața este un plâns divizat/ cu lacrimile bucuriei și durerii,-/ speranța Planetei albastre/ Precum o pasăre ce urcă spre înaltul/ univers neștiut al serii!/ E cald în Câmpie/ și sufletul tremură trist;/ Cerul ne plânge/și ploaia amară netezește fața Pământului,/ adesea în noi se-nfiripă/ chemarea de dragoste-n amurg,/ alteori ochii ne plâng,/ lacrimi zăresc pe altare/ O, Doamne,/ Pasăre ce scoboară din etern,-/ soclu din marmură albă,/ îngenunchez, rugându-vă/ întru creștinătatea neamului meu/ spre a muri trăind mereu/ bucuria de viață în lumină!".
Acest volum este practic un "Episod de viață", din viața poetei, în care scrie cu durere despre biografia sa: "Biografia mea a fost scrisă/ sub un cer de apă./ Pluteam în aer/ ca imaginile prin ochii mei;/ scriam cu sfială/ un episod rece, posac./ Un episod cu cele mai recente titularituri obținute:/ vânător de broaște,/ pescar de nostalgii,/ zidar,/ macaragiu,/umflător de baloane."
Anului 2003, an în care poeta își lansează volumul de versuri, îi dedică poezia cu același nume "2003" în care ne înfățișează unele aspecte legate de anul lansării primului său volum de versuri: “Uneori țip, alteori tac./ Sunt mut ca o statuie fără conturi și fără istorie/ sunt un vagabond,/ un intelectual, un student, un elev/ dezechilibrat de leziunea cerebelului,/ E 2003!/ De ce să fiu bolnav?/".
...Nu am avut ocazia a de a o cunoște personal pe poeta Alina Costea, volumul său de versuri mi-a fost dăruit de către scriitorul N.M.Enceanu, acesta povestindu-mi câte ceva despre ea. Am aflat că este eleva Liceului Agricol Dăbuleni. Inițial, am crezut că am intrat în posesia unui volum de versuri de dragoste, dar, filă cu filă, mi-am dat seama de complexitatea trăirilor sale, dar și de faptul că iubirea este și ea prezentă în versurile sale ca o "Scară în vis" - "Ghinionul de a iubi l-am cunoscut/ într-o toamnă./ În aer păsări fumegau pe nări fum/ Atunci m-am întrebat cine sunt eu/ parcă un suflet de departe/ mă cioplea,/ îmi decora interiorul cu iluzii amare/ mă înalța la cer/ acolo unde se întâlnesc aștrii/ Credeam că urc o scară în vis/ simțeam că sunt un corp de fildeș/ pe care îl cioplea/ o pasăre cu ciocul".
"Pentru tine", este o altă poezie tot din tiparul versurilor de dragoste în care Alina scrie practic cuiva: "Pentru tine am stors/ din ape și din lacrimi/ numai un gram de primăvară;/ numai un dor/ de păsări și de viață!/ Pentru tine am străpuns fluturii cu solzii roșii pe aripi/ am văzut sufletul meu/ numai din iubire/ pentru Dumnezeu și îngerii Săi..".
Printre titlurile sale de poezie se află și o "Dorință" prin care poeta Alina Costea își arată nemulțumirea față de "râsul și zâmbetul ironic" pe care spune ca nu vrea să le mai cunoască:" Aș vrea să nu mai cunosc/ râsul și zâmbetul ironic/ Mi-aș întinde o coardă de viță-de-vie de la fereastra sufletului până la urechea ta/".
Există chiar și o "Anomalie" pe care Alina o recunoaște: "mă recunosc dintr-o mulțime/ numai când sufăr;/ altfel sunt aidoma celor din jur./ Am cunoscut atât de mult suferința/ aproape că mă identific cu ea..."
Mi-au atras atenția în mod deosebit alte două poezii pe care poeta le dedică cu multă dragoste poeților Adrian Păunescu și George Þărnea, anume: "O lumină din cuvânt" și "Frământări prin cântec".
Având o personalitate deosebit de complexă și conturând filă cu filă câte ceva din episoadele vieții sale, Alina Costea, nu uită de "Morală", aceasta fiind mai mult decât atât, o prezicere dintr-un viitor nesigur: "va veni un timp în DO MAJOR/ când va trebui să ne scoatem măștile; să arătăm/ că ne zbatem în faldurile prăpastiei/ că ne descompunem treptat,/ că înainte de moarte/ nu suntem decât un șervet agățat de copac/".
Din "Ultima vamă", o altă poezie în care se zărește speranța, am reținut primul vers care a accentuat și speranța mea: "ochiul moare cel din urma...".
Alte întrebări esențiale despre viață își găsesc liniștea în titlurile altor poezii cum ar fi: "De n-aș fi eu" și "Dincolo de moarte" – "Doamne, ce este viața , dincolo de moarte?!../ un șuerat de vânt prin frunze verzi?!/ Un suflet chinuit ori slobozit și vesel/".
...Ar fi multe de spus despre toate poeziile tinerei poete, însă, închei aici mica mea poveste despre "Trupuri de apa". Așa cum spune poeta, mi-am scos masca și am dat frâu liber dorinței mele de a-i aduce poate cândva o bucurie și de a fi contribuit câtuși de puțin la împlinirea visului său și la transmiterea mesajului său sufletesc către toți iubitorii de litere și oamenii cu credința în Dumnezeu, asemeni ei"
Nu am putut fi indiferentă la acest "strigăt de durere", sunt și rămân în continuare sensibilă la mesajul ei pentru credință. Dacă nu aș fi scris rândurile acestea, cu siguranță, după spusele Alinei Costea, în poezia "Dorința", "Dumnezeu", nu mi-ar fi "îngăduit o astfel de faptă" și, "Mi-ar trece în palmares un premiu Fără credință!"

21-03-2004 - Craiova

fotografie de Jim & Tracey Robinson