poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5061 .



Doctorii de piane
articol [ Arte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rradu ]

2004-03-25  |     | 



"Stau in culise, la o tigara, gata de atac!"


Ii zaresti in spatele scenei, pe un scaunel, cu ziarul in mina sau la o tigara, fara stirea pompierului. Viata lor se scurge intre o mare spaima si bucurii mici. Spaima ca pianul s-ar putea strica in timpul concertului. Si bucuria ca aplauzele de dincolo de velurul greu al cortinei or fi cumva si pentru inima lor. Acordorii de piane - o mina de oameni in tara, mai multi emigrati sau trecuti la cele sfinte.

L-am intilnit la Timisoara pe ultimul mare doctor de piane al Banatului, pe Gavrila Fodor, 71 de ani, om caruia iesirea la pensie, episod marunt petrecut acum vreo 11 ani, nu i-a slabit pasii intre Filarmonica si Opera din Timisoara sau pina la casele proprietarilor de piane din Cluj, Oradea, Sibiu, Craiova. I-ar trebui cel putin doua ore inaintea fiecarui spectacol sa acordeze un pian. Dar sala de la Filarmonica timisoreana e ocupata intreaga zi cu repetitii sau cu proiectii de filme, iar Fodor e nevoit deseori sa lucreze in noaptea dinaintea concertului. Incepe la unspe noaptea, termina la sase dimineata. Alteori, are
doar un sfert de ora la dispozitie, inaintea concertului, sa vada starea pianului. Ceva ragaz are doar vara, intre stagiuni, cind pacientii sai il asteapta zile in sir cu burtile desferecate.

L-am insotit pret de minute, la treaba, linga un pian al Filarmonicii, unul vechi, implinise 30 de ani, scapat pe scari odata, inaintea unui concert. Iar pentru crapatura subtire, ca un rinjet, din interior, a fost scos din concerte. E folosit doar la repetitii. Corzile, 240la numar, sint strinse cu o forta de peste 20.000 kg, iar la aceasta tensiune, o simpla crapatura poate rupe pianul. Pianele sint precum caii de rasa: sint bune de aruncat in competitii pina la o virsta, cam pina la opt ani sau zece, in functie de cit au fost cintate, apoi sint retrase in scoli de muzica, precum acei pursinge batrini in grajduri de lux. Gavrila Fodor desurubeaza mecanismul,trage spre el postamentul clapelor, ia un "la" si bate in aceeasi clapa de vreo cincizeci de ori, incercind sa construiasca la octava, pe diferite intervale, o gama. Cu o mina bate clapa, cu alta umbla in maruntaiele pianului. Fiecare clapa are la extremitate un ciocanel
care bate asupra a trei corzi; acestea trei trebuie sa ajunga la aceeasi inaltime intre ele, dar si-ntr-un anume raport cu celelalte trepte, asta-i armonizarea. Bate intruna in clapa, sunetul e ragusit, oscilant, batrinicios, pare un sunet cu barba. Degetul mesterului nu se opreste, dar "la"-ul vine greu, ori poate ca a venit, iar el, doctorul de piane, nu-i inca multumit, vrea sa-l tintuiasca acolo, sa-l stie la casa lui. Bate mereu in acelasi ritm. Degetul pare de neoprit. Enervant de-a binelea. Imi scapa o grimasa. Batrinul ma priveste cu intelegere. "Unul care ar sta linga mine ar capia, dar eu m-am obisnuit!".

Isi desface servieta veche si iese la iveala o lume - trusa cu scule - plina de clesti subtiri, sint acolo periute, surubelnite, lucruri ce scapa priceperii comune, el imi traduce numele si rostul fiecaruia, un cutit de lutier, un oscilograf si acele de intonare. Cu acele astea rareste pisla de pe ciocanele. Sau o indeseste, imbibind-o cu putin colodium. Cind pisla e deasa, sunetul se ingroasa si el, cind pisla respira, sunetul se limpezeste.
Acordorul nu-i un pianist ratat. Ca sa ajungi un pianist ratat trebuie sa fi trait cumva la umbra iluziei ca vei ajunge pianist. Gavrila Fodor e de parere ca acordorul nu trebuie sa stie sa cinte la nivelul pianistului. El are, pur si simplu, o alta meserie. Un acordor bun trebuie sa aiba cunostinte de prelucrarea lemnului, a metalului, a materialelor sintetice: "O data cu aparitia centralelor pe gaze, se consuma hidrogenul din incapere si gradele Celsius sint uscate. Cheresteaua pleaca din fabrica cu o umiditate de 10-12 la suta, ajunge in casa omului cu 0 la suta. Atunci, pianul incepe sa sune inegal, sa zbirniie, cind ataci un acord crapaturile trepideaza", explica Gavrila Fodor. Sint multe de facut, la o crapatura, mesterul trebuie sa puna o pana cu clei de oase, sa finiseze cu o rindea micuta si sa
lacuiasca din nou locul. Corzile se rup frecvent, mai ales cele subtiri, zise minore. Inlocuirea unei corzi minore costa cel putin 350.000 de lei, iar a uneia grave cel putin 600.000 de lei. Si nu-i adevarat ca doar bogatii au in casa piane. "Intilnesc familii, de neoprotestanti mai ales, cu 5-6 copii, care tin pian acasa, pentru educatia lor. Mult mai putin bogati decit s-ar crede, au un pian in casa".


In tara noastra nu exista o scoala de acordori de piane. Gavrila Fodor a invatat meseria la Scoala de Arte si Meserii din Timisoara, pe la sfirsitul anilor '40, iar practica a facut-o la atelierele “Anton Braun”. Existau in Timisoara acelor vremuri patru meseriasi pretuiti, dar zgirciti la vorba. Teama le era sa nu-si imputineze din clienti. Si erau pe vremea aceea in Banat si Ardeal multi oameni cu piane in casa, mai ales svabi, firi orgolioase, ce-si cumparau piane imbolditi de exemplul vecinilor. Cel mai iscusit dintre cei patru mesteri era Ioan Wonka, fiul proprietarului unei fabrici de piane, confiscata in '48 de comunisti. Lui Ioan Wonka nu i-au dat voie sa ia nici halatul din fabrica familiei. L-au fortat apoi sa lucreze la Cooperatia Mestesugareasca. A plecat in Germania, s-a intors prin '70 intr-o vizita. "Abia atunci mi-a raspuns la toate intrebarile". Fiul lui Gavrila Fodor, Zoltan, 42 de ani, e tot acordor de piane. A fugit in Germania prin Ô85 si lucreaza la o fabrica de piane din Nürnberg. Fodor are acum si el orgoliul sau. Marturiseste ca "e suparator cind, la un pian pe care l-am tratat eu de ani buni, intervine altcineva. De obicei, proprietarii nu se baga, le e teama sa nu mareasca paguba". "Dar cine mai face pe acordorul aici, la Timisoara?", intreb. "Eh, un tinerel de pe-acilea!".

Spaima cea mare a fiecarui acordor e sa nu se strice pianul in timpul unui concert: "Prin '70, un rus, Dimitrie Baskirov, concerta la Filarmonica din Timisoara si, in timpul concertului, s-a rupt pedala forte a pianului. Rusul a fugit de pe scena spumegind. Tipa ca el nu mai cinta niciodata in Romania. Era acordor atunci unul, Marte Carol. I-a zis Carol: "Ramii, dom'le, si cinta, repar eu pedala, ca
altminteri imi pierd piinea!". A reparat-o in citeva minute, rusul s-a imblinzit si a terminat concertul in aplauze. Si mie mi s-a intimplat acum patru ani. Concerta o solista de la Conservator. S-a rupt o coarda minora si zbirniia peste cele intinse. Fata nu s-a oprit din cintat, eu am tisnit pe scena si am luat coarda rupta. Totul a durat citeva secunde. Prin anii '80, un pianist sovietic mi-a cerut sa pun plastilina peste surdine, sa le ingreunez, i-am spus ca surdinele functioneaza bine, el, nu si nu, sa pun plastilina, mi-a fost rusine, asta nu se face niciodata, e o umilinta, apoi cunosteam bine pianul acela, il tratasem de atitea ori. N-am pus nici o plastilina. A iesit perfect concertul. La final, m-am apropiat de solist si de translatorul sau, i-am dat translatorului plastilina, nefolosita. Pianistul a facut o fata ingrozita, iar eu am fugit de linga ei."


Unul dintre cei mai cunoscuti pianisti ai Romaniei de
azi, Dan Grigore, spune ca nu exista o piata a acordorilor in tara noastra. In Vest, un acordor e o bijuterie. "La concertul de la München din 1996, ultimul concert la care am fost invitat de Celibidache, am cintat pe un pian celebru, Steinway, ce fusese lasat mostenire filarmonicii de catre Arturo Benedetti Michelangeli, cu o clauza in contract: sa fie acordat doar de acordorul sau personal, Fabrini. Pianul era pastrat intr-un container de aluminiu. Fabrini sosise din Italia, ii platisera organizatorii diurna, hotelul, transportul, plus un onorariu de citeva mii de marci. In tinerete, imi acordam singur pianele, pentru ca in oraselele unde concertam nu existau acordori. Am renuntat cind am aflat ca diriguitorii culturii se foloseau de asta, ca sa nu angajeze acordori. In copilaria mea, cel mai faimos acordor din Bucurestiul postbelic, era Tielemann. Unul dintre acei ucenici, Alexandru Pscheidt, este acum la fabrica Steinway, din Hamburg, seful reglajelor tehnice si acustice. Un alt elev de-al lui Tielemann, Remo Bucur, fost acordor al Universitatii de Muzica, a emigrat in Israel acum 25 de ani. In Transilvania sint mai buni, invatau unii de la alti si erau foarte aproape de centrul istoric al pianului, Viena". De cele peste 160 de piane ale Conservatorului bucurestean se ocupa doi acordori, Viorel Chiciundeanu, 55 de ani, si Nicolae Ionescu, 70 de ani. De la ei am aflat ca meseria a cazut ca prestigiu mai ales dupa '85, cind s-a desfiintat programul TVR 2, unde se prezentau ceva mai multe spectacole. Acordorii s-au refugiat prin citeva teatre, unde au primit lovitura de gratie: de la tehnicieni, au fost trecuti declarati simpli muncitori. Atunci le-a scazut leafa si multi s-au lasat de meserie sau au emigrat. Lumea lor se imputineaza cu fiecare zi. Numai anul trecut au murit trei acordori - Alexandru Atanasiu si fratii Carol si Romica Pojoni. Lui Viorel Chiciundeanu ii place Bach, zice ca pianul este temperat la Bach si Mozart. Are acasa o pianina Boiselot, la care cinta cei doi copii ai sai, baiatul student la clasa de Jazz, fata, viitoare studenta la pian. Cind il intreb de manele, parca il pleznesc cu o sudalma. Chicindeanu se poarta cu prestanta. A fost acum doi ani la Hamburg,sponsorizat de Dan Grigore, sa faca o specializare in intonaj. "Acordorii nemti au 5.000 de euro salariu, noi avem patru milioane de lei" ofteaza Chiciundeanu. Ai nostri isi rotunjesc veniturile cind sint chemati acasa la un proprietar de piane. O consultatie costa intre 600.000 si 2.000.000 de lei. Dar steaua meseriei lor rasare sau apune tot in vreme de concert. Povesteste Chiciundeanu... "stau in culise, la o tigara, gata de atac daca se rupe vreo coarda. S-a intimplat chiar la maestrul Grigore, la Sala Radio, era un betovan patru si nu raspundeau doua clape, concertul incepuse de un sfert de ora, un copil plingea in sala, asta era o scuza buna, am intrat pe scena, am scos mecanismul, am reglat jucatorul, astfel incit sa prinda ciocanul si sa-l arunce, dar sa aiba si scapare". Patru minute a durat interventia. Apoi, spectatorii l-au aplaudat, in strigate de Bravo! A reaparut maestrul, a zis dirijorului "reluam de la cadenta cutare" si totul a curs poveste, de s-a lasat cu doua bisuri.

Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

foto: Laura Giraudo

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!