poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4878 .



Linia subțire
articol [ ]
Robert Șerban, Cinema la mine-acasă, Editura Cartea Românească, 2006 Colecţia: articole şi eseuri despre întâmplări, fapte, evenimente; comentate în cel mai pur stil subiectiv de Florin Hălălău

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florin Halalau ]

2007-04-18  |     | 



Se spune că poezia trebuie citită în gînd, că numai astfel i se pot pătrunde tainele, iar plăcerea celui care o citește este maximă. Orice tălmăcire cu voce tare ar face să îi scadă din inefabil. „Cinema la mine-acasă”, volumul lui Robert Șerban, apărut la Cartea Românească în 2006, contrazice această prejudecată. Vocea omului de televiziune reușește să rețină atenția ca și cum ai asculta o piesă de teatru radiofonic, iar muzica lui Ilie Stepan însoțește discret discursul poetic și se pliază perfect pe atmosfera sugerată de cuvinte.
Robert Șerban își împarte cartea în cinci cicluri, Poezia, Lupta, Dragostea, Viața și Prietenia. Poemele ar fi putut face parte fiecare din alt capitol, existînd un fir conducător care le unește într-un tot unitar. O linie subțire, linia de demarcație dintre viață și moarte, motto-ul luat de la poetul Ion Chichere, fiind sugestiv: „ce e grozav este că suntem morți / cu aceeași putere cu care suntem vii”.
Încă de la primul poem (Ca să pot scrie), moartea este prezentă pe masa de scris: „scriu repede-repede și apăsat / iar cuvintele umplu / coala subțire / cum bulgării de pământ / un mormânt proaspăt”. Moartea despre care scrie Robert Șerban nu este nici hulită cu violență ca la Mircea Dinescu, nici acceptată cu resemnare: „scriu despre moarte / cu ușurința cu care înfig cuțitul de la doi / pași” (Din apropiere) sau „cred în steaua mea / pe care tocmai o văd / cum cade / fără zgomot” (Crez). Moartea trăiește între coperțile acestei cărți. Trăiește în gesturi, în detalii, cum ar fi bocetul femeii care mătură frunzele în curtea dintre blocuri „și sunt sigur că e o femeie / și nu altceva / fiindcă doar ele jelesc întotdeauna / într-un fel sau altul / morții” (Bocet). Amintirea revoluției trăite ca militar în termen personifică și ea moartea, „îmbățoșată și revoluționară”.
Altă prezență, de data aceasta mai difuză, dar repetîndu-se tot ca un leit-motiv, este singurătatea. Copilul care se ascunde în clopotul mare al bisericii, rugîndu-se să nu moară nimeni și să nu fie nici sărbătoare, este copleșit de „limba care atârnă imobilă și ucigătoare” „în clopotul cel mare e negură / dar simt cum palpită o singurătate mai groaznică decât a mea” (Mă ascund). Singur este și bărbatul din majoritatea poemelor de dragoste. El privește femeile de cele mai multe ori de pe margine, erotismul gesturilor și al privirilor desfășurîndu-se cu maximă intensitate interioară: „privesc în revista pe care doamna o răsfoiește grăbită / de câteva ori / îmi vine să-i spun / stai, stai puțin / dar nu atunci când hârtia se umple de imagini colorate / ci când buzele și limba îi umezesc degetul / cu care dă paginile mai departe” (Instantaneu) sau „acasă / în singurătate / sau alături de vreo femeie / plâng uneori la filme” (Cinema la mine-acasă). Acut și terifiant se manifestă singurătatea în poemul „Femei”: „o femeie singură / alta cu un copil / o alta cu un câine / alta singură / alta cu un bărbat / alta singură / alta singură / alta singură / alta singură / alta singură”. Distanța dintre el și ea este foarte bine redată în „Scrisorile lungi”: „primesc de la tine scrisori lungi / cu puține cuvinte / cum numai fetele sărace știu să scrie / ... / nu ți-am răspuns niciodată / iar pâinea pe care ți-o aduce în fiecare zi poștașul / nu are expeditor”.
Viață, moarte, dragoste, singurătate. Nu putea lipsi Dumnezeu, chiar dacă El nu vorbește cu nimeni: „nu-mi fac sânge rău / fiindcă aud că Dumnezeu nu vorbește cu nimeni / despre nici unul dintre noi” (Dumnezeu nu vorbește cu nimeni). Singurătate, dragoste, moarte, viață. Toate adunate în gesturi observate cu finețe de ceasornicar: „am să-mi las câteva zile / obrajii nebărbieriți / nu din comoditate / nu din frondă / ci fără nici un motiv / așa cum câteodată / las să-mi treacă viața” (Gest). Robert Șerban ne invită în universul lui interior, să urmărim un film despre noi, la urma-urmei. Nu ratați această șansă.

Articol publicat în „Oglinda Literară” nr. 4 / 2007

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!