poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4442 .



Lumina din vârful muntelui
articol [ Interviuri ]
Duminica Sfântului Grigorie Palama

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teotim ]

2007-03-03  |     | 



Photobucket - Video and Image Hosting

Interviu realizat cu prilejul
Duminicii a doua din Postul Mare,
a Sfântului Grigorie Palama


Aș dori pentru început să ne spuneți câteva cuvinte despre Sfântul Grigorie Palama, despre personalitatea și opera sa.

Sfântul Grigorie Palama s-a născut la Constantinopol în anul 1296. Tatăl său Constantin a fost consilier apropiat al împăratului Andronic al II-lea. Deși în copilărie avea unele greutăți de exprimare, chemând în rugăciune ajutorul lui Dumnezeu a ajuns să asimileze foarte ușor și temeinic cunoștințele din cuprinsul științelor vremii, încât renumitul savant Teodor Metochites, uimit de răspunsurile sale, a afirmat către împărat că însuși Aristotel l-ar lăuda dacă l-ar auzi.
Sfântul Grigorie se simțea însă atras de viața monahală, plecând din Constantinopol spre Athos. Acolo a fost tuns în monahism și s-a distins în nevoințele duhovnicești și înțelepciunea cuvântului.
A sporit în ascultarea duhovnicească printr-o intensă viață liturgică și practică isihastă până la măsura desăvârșirii care este dobândirea harului Duhului Sfânt. Odată cu atacurile filosofului Varlaam de Calabria la adresa isihaștilor, Sfântul Grigorie a fost chemat să apere monahii și Tradiția duhovnicească ai cărei continuatori erau. Varlaam a fost un exponent al așa-numitului curent al „realismului rațional”, care considera metoda rațională a filosofiei antice (țintind purificarea de neștiință prin operații intelectuale) superioară cunoașterii duhovnicești prin despătimire, împlinirea poruncilor și experierea luminii dumnezeiești.
După mai multe încercări de a-l face pe Varlaam să renunțe la atitudinea și părerile potrivnice experienței vii a nevoitorilor isihaști, Sfântul Grigorie se angajează în dezbatere și scrie trei Triade contra afirmațiilor denigratoare ale lui Varlaam, bazându-se pe Sf. Scriptură, Sf. Tradiție și mărturia sfinților isihaști. După aceasta, va compune împreună cu Mitropolitul Isidor al Salonicului Tomul Aghioritic semnat de căpeteniile monahismului din Athos.
Sfântul Grigorie contribuie decisiv la sinoadele din 1341 și 1351, în cadrul cărora s-a precizat și consfințit dogma energiilor necreate în Biserica răsăriteană. După fuga lui Varlaam în Apus, respinge în mai multe scrieri punctele de vedere raționaliste, anti-isihaste, susținute de Achindin și Nichifor Gregora.
Ajuns la limanul isihiei, Sfântul Grigorie a trecut cu aceeași dispoziție spre dialog și conștiință mărturisitoare prin focul prigoanei politice din partea Patriarhului Calecas dusă până la întemnițare și pe al exilului în urma răpirii sale de către pirații turci (avem știre despre discuții cu hionii atei, cu un cleric turc în Niceea, și chiar în fața sultanului Ismail la Brusa).
Hirotonit mitropolit al Salonicului în 1347, a depășit cu înțelepciunea și tăria Duhului toate încercările cauzate de zbuciumatul context politic, păstorind pe credincioși până la mutarea sa la Domnul în data de 13 noiembrie 1359. A fost declarat sfânt nu după mult timp, în 1368.


V-aș ruga să ne vorbiți în continuare despre relația dintre teologie și cultură în concepția Sfântului Grigorie Palama. Cum vede Cuviosul Părinte relația între cunoașterea lumii și cunoașterea lui Dumnezeu și ce relevanță are concepția sa în contextul actual?


Se dezbate astăzi cu mare interes problematica privind raportul optim între cunoașterea lumii și cunoașterea lui Dumnezeu astfel încât omul să se simtă împlinit în întregul său, ca ființă întru comuniune. Realizăm în contextul exploziei informaționale de astăzi că o cunoaștere cu metodele științei și în general culturii „din afară” poate deveni un uriaș labirint fără purificarea de patimi, împlinirea poruncilor și împărtășirea de tainele dumnezeiești, fără înaintarea pe drumul unirii cu Hristos. Un labirint cu vizibilitate spirituală extrem de redusă și în care omul devine captiv atâta vreme cât nu este călăuzit de Duhul Sfânt și nu se face părtaș de harul Său.
De aceea rațiunile lucrurilor și rațiunea omenească cercetătoare sunt, cum spunea cineva, scări pe care omul nu numai urcă în înțelegere, dar prin harul divin înseși aceste scări sunt extinse, înălțate și transfigurate încât rațiunea luminată de credință și har dobândește o altă calitate și cuprindere. Câștigă o sporită putere de pătrundere și de exprimare a tainei dumnezeiești la care ne facem părtași.
Știința și cultura se desfășoară pe de o parte în intervalul limitării naturale și căderii, adevărul lor fiind mereu unul aproximativ, marcat de erori și incompletitudini, mereu supus contestării, nesigur, instabil. Ele lucrează daruri naturale pe care oamenii le înmulțesc progresiv prin străduință și perseverență, daruri care însă nu suplinesc sporirea duhovnicească în relație vie și personală cu Dumnezeu și nici nu sunt condiții necesare ale ei.
Cultura însăși capătă, cu toate acestea, în cei care își asumă vocația creștină de ființă întru comuniune cu menirea îndumnezeirii, o transparență față de realitățile duhovnicești. Rațiunea care nu este lărgită de sporirea duhovnicească manifestă pentru om, ființă iconică având vocația depășirii lumii în unire cu Dumnezeu, un caracter constrângător de sumă de legități sau scheme formale ce atentează la libertatea duhului. Creați și susținuți de Dumnezeu prin har, noi nu putem să fim noi înșine cu adevărat decât pe drumul tinderii spre sfințenie, spre transfigurarea realității create în lumina necreată.
Una dintre principalele contribuții ale Sfântului Grigorie a fost precizarea distincției fără separare între ființă și energiile necreate în Dumnezeu, care fundamentează în fapt înțelegerea lui Dumnezeu ca transcendent pe de o parte, prezent și lucrător în creație pe de altă parte. Dumnezeu nu e nici distant față de creație, nici nu se identifică în esența sa cu creația, și aceasta e baza dinamismului personal al unirii cu Dumnezeu și împlinirii sinergice a omului pe drumul acestei uniri. De asemeni, în cele două tratate despre purcederea Sfântului Duh, Sfântul Grigorie a abordat problematica privitoare la principalul punct deosebitor între Tradiția Ortodoxă și dezvoltările Romano-catolice care au dus la schisma de la 1054.
Învățătura sa e de mare importanță în dialogurile actuale pe care le desfășoară creștinismul ortodox astăzi, tocmai pentru că subliniază aspecte ce țin de specificul identitar al Bisericii, Scripturii și Tradiției creștine. Prin scrierile și cuvântările sale, prin viața sa mărturisitoare cu puterea și strălucirea harului divin, Sfântul Grigorie a contribuit în mod decisiv la precizarea specificului revelat păzit cu deosebită fidelitate, păstrat cu sfințenie în Tradiția creștină ortodoxă. Pomenirea sa a fost așezată în a doua Duminică din Postul Mare pentru că viața și cuvântul lui sunt socotite pietre la temelia zidirii duhovnicești, reprezintă un moment fundamental în Tradiția Bisericii.


S-ar putea oare vorbi despre un așa-numit risc al intelectualizării credinței pe care să-l avem în vedere în contextul dialogului cultural actual între tradiția răsăriteană și cea apuseană?

Ne confruntăm, într-adevăr, cu un asemenea risc, dar dialogul este în același timp salutar fiindcă oferă putința mărturisirii credinței. Important este să facem tot ce ne stă în putință spre a trăi cu dăruire deplină viața Bisericii, spre a ne lăsa atinși de harul Duhului Sfânt, ca mărturisirea noastră să fie cu cuvântul, cu fapta și cu gândul, teologie întrupată. Intelectul își are rolul său important în viața omului, numai că întrebuințarea sa este ziditoare doar într-o perspectivă rațională (nu doar în chip simplist raționalistă!) a dezvoltării echilibrate a funcțiilor psiho-fizice și în vederea transfigurării lor prin har. Limitările presupuse de simplificările gândirii științifice și filosofice sunt tot mai mult discernute în lumina unei vederi holistice dinspre omul întreg în care este implicată taina legăturii cu Dumnezeu.
Știința „exersează ochiul sufletului pentru a discerne lucrurile”, arată Sfântul Grigorie, însă demersul ei este cu adevărat clarificator doar dacă avem cheia Duhului Sfânt. Cultura este creativă și îmbogățitoare cu adevărat doar în lumina Duhului, în care capătă frumusețea și plinătatea strălucirii divine. Astfel, omul în întregimea sa unitară e privit în icoana unirii cu Dumnezeu, ca suflet și trup purtătoare de har. Este adevărat faptul că tendința de intelectualizare a credinței are ca efect o devalorizare a trupului, a corporalității, care devine supusă fanteziei și exceselor intelectuale.
Trupul și limbajul par să ajungă în asemenea cazuri la cheremul poftelor și ambițiilor minții pătimașe, a puterilor sufletești. În loc ca setea lor infinită să fie întoarsă spre Dumnezeu, aceasta este plafonată prin aplicarea devoratoare pe lucruri, propriul trup și chiar pe relațiile interumane, ce ajung un fel de idoli sau obiecte ale dorinței.
Trupul cade pradă unei adevărate chirurgii intelectuale secondate de pornirile patimilor, proces care îi ocultează menirea sa de altar al împărtășirii cu Dumnezeu, sensul și rostul său precis în omul privit ca ființă iconică. Îl fărâmițează și-l relativizează printr-o aplecare dezechilibrată asupra funcțiilor și părților autonomizate. De aici spre exemplu excesul de vulgaritate și erotism, din cauza lipsei unei raportări a limbajului și trupului la viața integrală duhovnicească a omului. În acest caz trupul și limbajul par a fi laboratoarele experimentelor făcute la întuneric ale minții. Ajung a întrupa mai degrabă starea fărâmițată, autoiluzionarea minții, decât comunicarea interpersonală și lumina dumnezeiască în care sufletul slujește taina unirii cu Dumnezeu.
De aceea, Sfântul Grigorie recomandă ca preocuparea pentru unicul necesar, anume viața duhovnicească, să nu fie înăbușită de atașamentul excesiv față de cunoașterea intelectuală, care în lipsa celei dintâi nu slujește împlinirii omului. În lumina revelată a Scripturii omul este responsabil ca preot al creației, înaintea conștiinței sale și a lui Dumnezeu pentru folosirea cuvântului și trupului, a tuturor darurilor și puterilor naturale, printre care și inteligența. Efectele cunoașterii fără conștiință sunt tot mai vizibile astăzi, și tocmai de aceea se ridică tot mai des chemarea spre o abordare responsabilă.


Sfântul Grigorie Palama a pus în lumină și locul isihasmului în tradiția creștină răsăriteană, realizând o adevărată sinteză a învățăturilor isihaste de până la el. V-aș ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre contribuția sa. Se poate oare vorbi despre o reînviere a interesului pentru isihasm în actualitate?


Sfântul Grigorie Palama a consemnat sintetic tradiția isihastă de până la el apărând în triadele sale practica rugăciunii minții sau neîncetate. În tratatele sale Despre Rugăciune, Despre sfânta Lumină și Despre dumnezeiasca Împărtășire a zugrăvit viața mistică creștină ca unul care a ajuns prin experiență la capătul drumului și a primit de la Dumnezeu înțelepciunea mărturisitoare. Creștinul liturghisește tainele dumnezeiești în trupul său, inima fiind altarul de taină al împreună-lucrării cu Dumnezeu.
Sfântul Grigorie accentuează rolul esențial al trupului la rugăciune, deosebind clar mistica creștină de orice mistică intelectualistă, care în simplificările operate devalorizează trupul.
De asemeni, inima este locul unificării de sine în măsura în care omul liturghisește deschiderea către lucrarea harului necreat și primirea sa. Viziunea mistică creștină se diferențiază astfel net și de concepțiile deiste și imanentist-panteiste, valorificând totodată conceptele de perihoreză și sinergie între creat și necreat. Ar putea întreba cineva, cum să valorificăm plecând de la realitatea de astăzi, de la slăbănogirea și vlăguirea spirituală vizibilă a omului contemporan, în ciuda năzuinței lui tot mai vii spre deslușirea tainei, aceste realități foarte înalte ce ni se par aproape cu totul inaccesibile.
Trebuie să spunem că Sfântul Grigorie nu este un idealist, învățătura sa este pătrunsă de realism duhovnicesc. El arată că pot să vadă cu mintea cele divine „nu numai cei care au experiența unei vederi sănătoase, ci și cei încă orbi sufletește dar care ascultă de cei care văd”, lăsându-se călăuziți de către aceștia.
Ascultarea de către Părinții Duhovnicești, integrarea în Biserică, părtășia cu Tainele și Tradiția ei sfântă conferă de la orice nivel s-ar pleca o anume sensibilitate duhovnicească care se dezvoltă gradat pe măsura pocăinței și curățirii, a închinării de sine și angajării depline cu toate facultățile însuflețite de credință și har spre împărtășirea iubirii dumnezeiești.
Pentru a fi realistă, înțelegerea creștină nu se cuvine să adapteze capătul drumului, care este atins de către sfinții din toate timpurile, ci să coboare cu realism la neputințele omului punându-l pe cale de acolo de unde este.

Se poate oare vorbi despre o reînviere a interesului pentru isihasm în actualitate?

Cu siguranță că isihasmul a devenit cunoscut și apreciat ca valoare universală în contextul dialogului interreligios și intercultural contemporan desfășurat în ultimul secol. Interesul pentru viața isihastă și pentru învățătura Sfântului Grigorie Palama a fost reînnoit și adus în centrul atenției de către mișcarea neopatristică contemporană, căpătând o vigoare nemaiîntâlnită în afara spațiului monahal.
Învățătura despre isihasm depășește deja la Sfântul Grigorie Palama cadrul unei simple metode de rugăciune ajungând la o amploare conceptuală ce îi permite a îmbrățișa, ca taină a unirii omului cu Dumnezeu, întreaga viață mistică a Bisericii. Isihasmul se descoperă ca metodă în sensul originar de drum spre îndumnezeire prin har, taină a Bisericii la care părtași și mărturisitori în diferite grade și forme ne facem toți creștinii. Spiritul apostolic al Bisericii presupune angajarea responsabilă în dialog, mărturisirea specificului revelat și asumarea critică, recuperatoare și transfiguratoare a moștenirii istorice și culturale universale.

Ce puteți spune despre răspândirea spiritualității isihaste în spațiul românesc?

Cred că spațiul românesc a avut și are mult de oferit spre îmbogățirea și fertilizarea duhovnicească a patrimoniului universal. Părintele Stăniloae, spre exemplu, a fost teologul care a repus în actualitate prin traducerile și comentariile sale învățătura Sfântului Grigorie Palama, contribuția sa în acest sens fiind inestimabilă pe plan mondial. Apoi nu trebuie să uităm pleiada de Părinți duhovnicești care au generat o adevărată reînviere a isihasmului în spațiul românesc. Isihasm care a înflorit peste vitregiile istoriei în temnițele comuniste, în spațiul concentraționar în sens larg al regimului comunist. Amintesc aici doar câțiva trăitori isihaști de marcă care au contribuit la reînvierea isihasmului: Părintele Daniil de la Rarău, Părintele Sofian de la Antim, Părintele Cleopa de la Sihăstria și Părintele Ghelasie de la Frăsinei.
Este remarcabilă aplecarea tinerilor de astăzi spre cunoașterea isihasmului și experierea tainei vieții isihaste. Am avut prilejul să remarc la mulți dintre ei o fascinație și un imbold divin în căutarea Părinților duhovnicești și a isihiei care să-i elibereze de angoasele și sfâșierile unei vieți robotizate, fărâmițate, fracturate.
O viață deșertată tot mai mult de sens până în pragul nihilismului, deznădejdii, tânjește după liniștea care nu e din lumea aceasta, izvorând din tainele dumnezeiești ale Bisericii. Isihia nu este o simplă stare de unificare a omului prin progresul în exercitarea puterilor naturale, ci o stare primitoare a apei vii și vindecătoare a harului. Harul care ne restituie conștiința identității iconice și totodată ne dăruiește noutatea înaintării în comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii.

Provocările actuale sunt acum în alt sens decât sub presiunea dictaturii materialist-ateiste din perioada comunistă, se poate vorbi de o tendință anti-ascetică dată de spiritul generat de așa-numita societate de consum?

Asistăm într-adevăr astăzi la o ciocnire „tectonică” între spiritul creștin cu elan transfigurator și mentalitatea „explozivă” de orientare „consumistă”. Aceasta din urmă este răspândită și exacerbată în virtutea legilor economiei de piață printr-o desfășurare mediatică care ocultează de multe ori conștiința asupra menirii și nevoilor reale ale omului.
Ortodoxia a avut totuși dintotdeauna o poziție ascetică echilibrată, recuperatoare, luând omul de acolo de unde este însă atrăgându-l și impulsionându-l spre culmile îndumnezeirii. În viziunea ortodoxă trupul este altar al Duhului Sfânt, și de aceea creștinul se folosește de lucrurile lumii ca de niște daruri, cu mulțumire adusă lui Dumnezeu și în vederea sporirii comuniunii cu El.
Tendința anti-ascetică despre care vorbeați are ca substrat o orbire sufletească ce produce o lipsă de transparență a lucrurilor lumii față de rostul lor duhovnicesc. Este pe undeva o întoarcere la tirania legii inflexibile, autonomizate. Mai bine zis a unui univers de legi în continuă multiplicare. Schemele gândirii operează adesea rupte de dezvoltarea integrală a omului ca ființă iconică menită comuniunii cu Dumnezeu și făcută părtașă la taina transfigurării lumii. În viziunea creștină, omul devine liber cu adevărat numai când transfigurează prin har legea și propriile funcții psihologice. O rațiune neluminată de har operează printr-un exces de reducții, disocieri și identificări ce afectează simțul realității până la dezorientare, golirea de sens și pierderea accesului la experierea tainei. În demersurile actuale se accentuează tot mai mult considerarea cunoașterii, adevărului ca funcție de participare, și în acest sens cunoașterea lui Dumnezeu presupune o participare la viața Lui. Iar cunoașterea lumii, o participare duhovnicească la rațiunile ei ascunse în Dumnezeu. Doar în această perspectivă cunoașterea capătă un realism duhovnicesc, intrând în raza transfigurării.


S-a spus că învățătura Sfântului Grigorie Palama este o sinteză și o încununare a Tradiției ortodoxe. Acesta este oare motivul pentru care Biserica a așezat într-a doua Duminică din Postul Mare pomenirea Sfântului Grigorie Palama?

Biserica a așezat pomenirea Sfântului Grigorie Palama în a doua Duminică din Postul Mare, după pomenirea biruinței Ortodoxiei, pentru că în teologia Sfântului Grigorie Palama, întrupată în desăvârșirea sfințeniei, își află conturat specificul pneumatic inconfundabil. Transfigurarea Domnului apare în centrul vieții mistice a Bisericii, lumina taborică fiind extinsă ca iradiere din trupul îndumnezeit al Domnului în viața sfinților.
Au existat în decursul istoriei numeroase demersuri de recuperare a moștenirii antice. S-a creat inevitabil, mai ales din partea unor oameni de cultură fără experiență duhovnicească, riscul unei pierderi a miezului Tradiției Bisericii. Acesta constă în taina umplerii omului de plinătatea vieții în Hristos și transfigurării creației în lumina dumnezeiască.
De aceea reperele oferite de Sfântul Grigorie Palama sunt inestimabile și Biserica ortodoxă îl cinstește în cea mai înaltă măsură ca pe un purtător de Dumnezeu insuflat al sfintei sale Tradiții.
Astfel că nu este deloc întâmplătoare așezarea sărbătoririi Sfântului Grigorie Palama imediat după Duminica Ortodoxiei ca un loc înalt în care să lumineze făclia credinței, pe drumul de recapitulare și reactualizare a istoriei mântuirii care este perioada Postului Mare.

Vă mulțumesc pentru interviul acordat.



Interviu realizat de Marin Silviu,
masterand la Facultatea de Teologie ortodoxă,
Universitatea din București


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!