poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6843 .



Cpt. (av.) Alexandru Serbanescu
articol [ ]
Un erou de legenda

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2007-02-16  |     | 



Un erou de legendă

Cpt. Av. Alexandru Șerbănescu

Al doilea Război Mondial a fost pentru aviația militară română prilejul de a-și demonstra întreaga capacitate de luptă, bazată în primul rând pe extraordinarele calități de zburători ale aviatorilor români, dar și pe remarcabilele mașini de zbor, dintre care multe au fost fabricate în țara noastră.
Printre piloții de vânătoare români, un loc aparte îl deține căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, acela care, atât pe frontul de est, cât și în apărarea teritoriului, a reușit un număr remarcabil de victorii în luptele aeriene, fiind considerat, alături de cpt. av. (r.) Constantin “Bâzu Cantacuzino unul dintre marii ași ai vânătoarei române.
Alexandru Șerbănescu s-a născut la Colonești, jud. Olt, la data de 17 mai 1912. De mic s-a simțit atras de disciplina militară, alegând să studieze la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu” din Târgoviște. A urmat în continuare cursurile Școlii Militare de Ofițeri de infanterie de la Sibiu, absolvind-o în 1933 cu gradul de sublocotenent.
Prima lui funcție a fost aceea de comandant de pluton la Batalionul 3 Vânători de munte de la Brașov, dovedindu-se, în ciuda tinereții sale, un bun meseriaș. Era continuu preocupat să se perfecționeze, de aceea a optat, în 1939, pentru Școala de observatori aerieni. Aici și-a descoperit Șerbănescu adevărata vocație, aceea de zburător, pentru că în iarna lui 1939 a decis să renunțe la arma vânători de munte în favoarea aviației, începându-și exercițiile de zbor pe avioane Fleet G. 10, I.A.R. 27 și I.A.R. 38. A primit, la 31 octombrie 1940, brevetul de pilot de război. În anul următor s-a brevetat pilot de vânătoare și, după ce a executat, în cadrul Flotilei 1, Grupul 9 Vânătoare, peste 60 de ore de zbor în misiuni de apărare a litoralului românesc pe I.A.R. 80, a făcut trecerea pe avionul Messerschmitt Bf-109. Cu acest tip de avion, Alecu Șerbănescu a fost încadrat în Escadrila 57, Grupul 7 Vânătoare, unitate pregătită pentu a fi aruncată în focul luptelor de pe frontul de est.
În septembrie 1942, de abia sosit pe aerodromul de la Karpovka, în apropiere de Stalingrad, lt. av. Șerbănescu este nevoit să preia comanda escadrilei 57, în locul cpt. av. Al. Manoliu, căzut în luptă. Misiunile grupului constau în acea fază a războiului în însoțirea avioanelor de bombardament, care executau atacuri împotriva orașului Stalingrad, apărarea propriului teren de zbor și, ceea ce le plăcea cel mai mult, vânătoare liberă.
După o perioadă în care aviația germană și română au deținut supremația aeriană, începând cu a doua parte a anului 1942, sovieticii, ajutați și de americani, au reușit să ridice în aer un număr impresionant de avioane de toate tipurile. Luptele erau crâncene și inegale; vânătorii români zburau de obicei în formații mici, de două-trei avioane, erau nevoiți adesea să se înfrunte cu grupuri mari de sovietici. Tehnica de pilotaj a alor noștri era superioară și, ajutați și de performanțele Bf-urilor 109 E, obțineau numeroase victorii. Pentru Șerbănescu, ziua de 17 septembrie a adus primul avion inamic doborât, un IAK.
Odată cu trecerea timpului, situația armatelor aliate germană și română devenea tot mai grea. Deși dădeau tot ce aveau mai bun în ei, luptătorii români au ajuns la un moment dat dat într-o situație disperată, atunci când trupele au fost încercuite în apropiere de Stalingrad. Terenurile de aviație aflate în folosința românilor se aflau într-o situație disperată, dintr-o clipă-n alta tancurile sovietice amenințând să le ocupe. Aceasta ar fi însemnat nu numai căderea în prizonierat a piloților și personalului tehnic, ci și pierderea tuturor avioanelor , ceea ce ar constituit o grea lovitură pentru armata noastră. În această situație, locotenentul Șerbănescu a fost obligat să organizeze apărarea aerodromului, dispunându-și subordonații în poziții de luptă ca pe infanteriști. În disperare de cauză, atunci când tancurile inamice au apărut la lizieră, Șerbănescu a ordonat ca Messer-urile să fie ridicate cu bechia pe niște butoaie de benzină, transformându-le astfel în redutabile arme de atac la sol. Sovieticii, surprinși și crezând că au în față tunuri antitanc, s-au retras, permițând astfel avioanelor să se pregătească de decolare. Se cuvine remarcat aici spiritul de sacrificiu al piloților, care, renunțând la stațiile de radio, au reușit să transporte cu avioanele monoloc Bf-109 membri ai unității tehnice (lt. av. Tiberiu Vinca a contrazis în acel moment toate instrucțiunile fabricantului, reușind să decoleze cu încă doi oameni la bord).
După o perioadă de refacere la Poiana Brașov, piloții Grupului 7 se reîntorc pe front, fiind încadrați în flotila germană “Üdet”, dotată cu avioane Bf-109 G4, cel mai modern avion de vânătoare german al momentului. Românii au făcut cu acest prilej dovada profundului lor patriotism, refuzând categoric să poarte uniforma germană și insistând ca avioanele lor să poarte culorile românești. În primă instanță, nemții nu au fost de acord, dar au acceptat totuși, în felul acesta recunoscând profesionalismul aviatorilor noștri. Șerbănescu, avansat la gradul de căpitan aviator, a primit din nou comanda grupului, care a provocat inamicului pierderi grele, atât în tehnică volantă cât și terestră.
Odată cu retragerea armatei române, și Grupul 7 este nevoit să se retragă de pe un aerodrom pe altul, tot mai aproape de teritoriul românesc. Luptele aeriene sunt numeroase; cpt. av. Alexandru Șerbănescu (alături de neînfricații săi camarazi: “Bâzu” Cantacuzino, Dobran, Dicezare, Mucenica, Chirvăsuță, Milu, Mălăcescu și mulți ani, ale căror nume au rămas scrise cu litere de aur în cartea de istorie a românilor) face minuni de vitejie la manșa “G”-ului său. Este iubit de ai săi, victoriile sale sunt popularizate și în țară prin presa de specialitate, dar și mai mult este temut de adversari, care de cele mai multe ori preferau să evite lupta atunci când recunoșteau avionul cu nr. 1 galben. Totuși, în luptele de pe frontul de est reușește să doboare zeci de inamici.
Iarna 1943 – 1944 găsește România într-o situație deosebit de dificilă. În est, frontul se apropia de granițele patriei, în timp ce dinspre vest, forțele Națiunilor Unite atacau prin raiduri de bombardament obiective strategice și economice românești. Primul raid de proporții a avut loc la 1 august 1943, atunci când peste 180 de bombardiere americane B 24 Liberator au atacat instalațiile petroliere de pe Valea Prahovei. Vânătorii români erau la post. Zeci de avioane americane au fost doborâte sau avariate grav de către aceștia, altele au fost luate în primire de către artileria antiariană, iar sondele și rafinăriile au avut destul de puțin de suferit. Acesta a fost însă doar începutul. În perioada următoare, americanii și englezii au apărut tot mai frecvent, profitând de apropierea frontului. Aviația română de vânătoare făcea față tot mai greu puhoiului de atacatori, care dispuneau de o tehnică superioară, dar și de posibilități de refacere mult mai bune. Grupul 7, care suferise mari pierderi atât în piloți cât și în avioane, a fost retras la apărarea teritoriului, locul său pe front fiind luat de nou creatul Grup 9 Vânătoare, iar comandant a rămas, la cerere, același neobosit căpitan aviator Șerbănescu. De pe un aerodrom pe altul, uneori chiar înainte de a se putea instala cu toată tehnica, Grupul 9 era nevoit să cedeze teren în fața forțelor sovietice, astfel că în aprilie 1944 a fost dislocat pe Tecuci. Luptele erau deosebit de grele. Aviația de asalt a sovieticilor, Liberatoarele americane și Lancasterurile engleze nu lăsau piloților noștri nici o zi de răgaz. Aceștia erau tot timpul în stare de alarmare, petrecându-și uneori chiar și nopțile în cabinele avioanelor, legați în centuri, gata de decolare. Luptele aeriene se purtau între obositele, deja, Me-uri cu cocarde tricolore, și sute de bombardiere, însoțite de vânătorii Mustang și Lightning. Deși erau conștienți de de diferența mare de potențial, românii nu dădeau înapoi. Celulele de Me 109 se aruncau în luptă, stricând formațiile americanilor, provocând accidente între ei, doborându-i; e drept că cele câteva avioane pierdute la noi nu erau esențiale pentru inamic, care le putea înlocui cu ușurință. Iar piloții americani care cădeau la noi erau tratați ca prizonieri de război cu multă omenie de către armata română și mulți dintre ei își mai amintesc, chiar dacă nu cu plăcere, că aveau condiții de cazare și masă mai bune decât militarii români. În acerstă perioadă, căpitanul Alexandru Șerbănescu a obținut un mare număr de victorii, totalizând împreună cu cele de pe frontul de est un număr de 50 (cincizeci!) de avioane inamice doborâte. Să amintim că puțini sunt așii vânătoarei americane care au trecut de 20 de victorii.
Ultima luptă a lui Alexandru Șerbănescu a avut loc la 18 august 1944, ziua ultimului raid american. Cu moralul scăzut din cauza reproșurilor pe care ofițerii statmajoriști le aduseseră întregului Grup, pe care îl acuzau de lipsă de curaj (pe ei, care atacau ca și inconștienți formații inamice mult mai numeroase), comandantul a decolat la alarmă “la americani” în fruntea ultimilor 12 coechipieri. A zărit formația de avioane americane care tocmai bombardase Pașcaniul și, fără să ezite, a atacat-o. În elenul său nu a mai avut timp să observe cum a fost angajat de un P 51 Mustang. A fost doborât undeva în Munții Buzăului, fiind găsit de camarazii săi după îndelungi căutări. A fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Ghencea din București, iar monumentul său funerar a devenit un loc de pelerinaj pentru foștii săi camaraăi, dar și pentru cei care respectă în Alexandru Șerbănescu simbolul eroului care a luptat și a căzut pentru patria sa.
Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu a fost citat, pentru faptele sale de arme, de numeroase ori, prin ordin de zi pe armată. A fost distins cu ordine și decorații românești și germane, printre care Ordinele “Mihai Viteazu”, “Virtutea Aeronautică”, “Coroana României” și “Steaua României”.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!